ÎCCJ, Decizia nr. 315/2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Decizia nr. 2313 din 10 noiembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca inadmisibile, recursurile declarate de pârâta A. împotriva Deciziei nr. 204R din 29 mai 2020 și a Deciziei nr. 422R din 24 iulie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

În motivarea hotărârii pronunțate, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a reținut considerentele ce vor fi redate în cele ce urmează.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ.:

"Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. stipulează că sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii.

În raport de dispozițiile legale menționate, Decizia nr. 204R din 29 mai 2020 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, prin care a fost soluționat recursul declarat de pârâta A. împotriva Deciziei nr. 2723A din 7 octombrie 2019, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, nu este supusă recursului.

Art. 457 C. proc. civ., care consacră principiul legalității căii de atac, prevede, în cuprinsul alin. (1), că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi în afara celor expres prevăzute de lege.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României prevăzând că mijloacele procesuale de atac împotriva hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii.

Prin urmare, în afara căilor de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Față de cele mai sus menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a reținut că recursul declarat în cauză împotriva Deciziei nr. 204/R din 29 mai 2020 apare ca inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.

Recurenta a formulat recurs și împotriva Deciziei nr. 422/R din 24 iulie 2020, decizie prin care Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis cererea de completare formulată de intimata-reclamantă B., în contradictoriu cu recurenta-pârâtă A., și a dispus completarea dispozitivului Deciziei nr. 204R din 29 mai 2020, în sensul obligării recurentei la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 500 RON.

Completarea hotărârii judecătorești este reglementată de dispozițiile art. 444 C. proc. civ., potrivit cărora: "(1) Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare. (2) Cererea se soluționează de urgență, cu citarea părților, prin hotărâre separată. Prevederile art. 443 alin. (3) se aplică în mod corespunzător. 3) Dispozițiile prezentului articol se aplică și în cazul când instanța a omis să se pronunțe asupra cererilor martorilor, experților, traducătorilor, interpreților sau apărătorilor, cu privire la drepturile lor."

Conform dispozițiilor art. 446 C. proc. civ.:

"Încheierile pronunțate în temeiul art. 442 și 443, precum și hotărârea pronunțată potrivit art. 444 sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori completarea".

Decizia civilă nr. 204/R din 29 mai 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă este o hotărâre definitivă, având în vedere prevederile art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii, sunt hotărâri definitive.

În considerarea dispozițiilor anterior citate, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a reținut că, raportat la faptul că Decizia nr. 204/R din 29 mai 2020 este o hotărâre definitivă, decizia atacată, ce vizează completarea acestei hotărâri, nu este supusă recursului.

Împotriva Deciziei nr. 2313 din 10 noiembrie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, a formulat recurs recurenta A..

Recursul nu este motivat în drept și nu cuprinde critici cu privire la hotărârea atacată, care să poată fi circumscrise motivelor de recurs reglementate prin dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă, intimata B. a invocat: (i) excepția netimbrării cererii de recurs, solicitând anularea recursului ca netimbrat; (ii) excepția inadmisibilității recursului, în temeiul art. 457 alin. (1) raportat la art. 483 alin. (1) și alin. (2) teza finală C. proc. civ. (iii) excepția nulității recursului, pentru neindicarea hotărârii atacate (art. 486 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.) și pentru neindicarea motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. (art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.), cerințe prevăzute sub sancțiunea nulității, în conformitate cu art. 486 alin. (3) C. proc. civ. (iv) respingerea recursului ca neîntemeiat și introdus cu rea-credință; (v) amendarea contestatoarei în conformitate cu prevederile art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., cu amenda judiciară în cuantum maxim de 1.000 RON; (vi) obligarea recurentei A. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 RON, reprezentând onorariu de avocat, conform dovezilor anexate întâmpinării.

II. Considerentele Înaltei Curți

În temeiul art. 248 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători va analiza, cu prioritate, excepția inadmisibilității recursului, dat fiind faptul că, în caz de admitere, această excepție de procedură, face inutilă, în tot, cercetarea altor excepții, precum și a fondului cauzei.

Analizând recursul în condițiile textelor legale menționate, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce se succed.

Potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse recursului "Hotărârile date în apel, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile exprese prevăzute de lege".

Prevederile art. 634 alin. (1) din C. proc. civ. arată că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului".

Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor cauzei, prezentul recurs a fost exercitat împotriva Deciziei nr. 2313 din 10 noiembrie 2020, pronunțate în dosarul nr. x/2019, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca inadmisibile, recursurile declarate de pârâta A. împotriva Deciziei nr. 204R din 29 mai 2020 și a Deciziei nr. 422R din 24 iulie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Prin urmare, Decizia nr. 2313 din 10 noiembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, este o hotărâre definitivă, împotriva acesteia neputând fi exercitată, în mod legal, calea de atac a recursului.

În raport cu dispozițiile art. 129 din Constituție și ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ., admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii judecătorești este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii, instanța fiind obligată să examineze căile de atac cu care este învestită prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală și să respingă, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă acestora.

În considerarea argumentelor expuse, potrivit cărora partea nu are deschisă calea de atac exercitată, este întemeiată excepția peremptorie a inadmisibilității recursului, ce primează, conform art. 248 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ., în raport cu celelalte excepții invocate și apărări formulate, care nu se mai impun a fi analizate.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 248 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 457 alin. (1) C. proc. civ. și art. 129 din Constituția României, urmează a fi respins, ca inadmisibil, recursul ce formează obiectul prezentei cauze.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 2313 din 10 noiembrie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019.

Obligă pe recurenta A. la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata Asociația de Proprietari bl. 26 str. x, reprezentând onorariu de avocat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 octombrie 2021.

GGC - MM