ÎCCJ, Decizia nr. 3/2022

Asupra recursului de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Decizia nr. 238 din 4 februarie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a fost respinsă, ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva Deciziei civile nr. 2709 din 12 octombrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimații B. în numele membrilor de sindicat, C., D. și alții.

În motivare, s-a reținut că nu există identitate de părți în cauzele invocate de revizuentă.

Astfel, primul litigiu, soluționat prin Decizia nr. 197 din 27 martie 2019 a Curții de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, a avut ca părți: E. în numele reclamanților F., G., și alții, în contradictoriu cu pârâta A. Timișoara.

Cel de al doilea litigiu, soluționat prin Sentința civilă nr. 2709/2020 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, a avut ca părți: B. în numele reclamanților C., D. și alții și pârâtă A.

Instanța a reținut că argumentele ce stau la baza promovării prezentei căi de atac au vizat aspecte de practică neunitară cu privire la fondul litigiului, având ca obiect drepturi de natură salarială, argumente ce nu se încadrează în motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii, revizuenta A. a formulat recurs, indicând motivele de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 și pct. 8 din C. proc. civ.

Revizuenta a susținut că instanța a aplicat greșit normele de drept material, întrucât există două decizii definitive potrivnice (una pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, cealaltă de către Curtea de Apel Pitești), în două dosare diferite, în care societatea revizuentă are calitatea de pârâtă.

A arătat că, la 27 martie 2019, Curtea de Apel Timișoara, a respins prin Decizia civilă nr. 197/2019 apelul formulat de către I. împotriva Sentinței civile nr. 1511 din 09.011.2018, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. x/2018, în contradictoriu cu pârâta intimată A. Timișoara, având ca obiect drepturi bănești.

Ulterior datei pronunțării deciziei mai sus menționate, la 12 octombrie 2020, prin Decizia civilă nr. 2709/2020, a cărei anulare se solicită, Curtea de Apel Pitești a admis apelul declarat de către I. împotriva Sentinței civile nr. 169 din 21.02.2020 pronunțate de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu revizuenta intimata, având ca obiect drepturi bănești.

În raport de aceste două dosare, revizuenta a invocat încălcarea autorității de lucru judecat, cum este reglementată de art. 431 C. proc. civ., întrucât instanța care a soluționat cererea de revizuire a omis să observe că ambele litigii au aceleași părți, că obiectul cauzelor este identic, având același temei juridic al dreptului valorificat prin cerere.

Revizuenta a detaliat parcursul celor două dosare, apreciind că autoritatea de lucru judecat este prevăzută în mod expres în considerentele hotărârilor și nu vizează doar considerentele decisive, ci și considerentele care au dezlegat o chestiune litigioasă dedusă judecății în mod incidental, a cărei rezolvare nu se va regăsi așadar, în dispozitivul hotărârii, invocând art. 430 alin. (2) din C. proc. civ.

Conform art. 24 din C. proc. civ., în cauză, a fost urmată procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 din același cod, întrucât procesul a fost început la 6 februarie 2018, nefiindu-i aplicabile dispozițiile art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 (în vigoare de la 21 decembrie 2018), prin care a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului s-a concluzionat că acesta este admisibil, criticile formulate putând fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 4 octombrie 2021, completul de filtru a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către toate părțile.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 6 decembrie 2021, completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de A. Timișoara împotriva Deciziei nr. 238 din 4 februarie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, și a acordat termen de judecată la 17 ianuarie 2022.

II. Considerentele Înaltei Curți

Analizând recursul dedus judecății, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte apreciază că motivele invocate de recurentă se impun a fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., întrucât se susține că instanța de revizuire a aplicat/interpretat greșit cerințele de admisibilitate a cererii de revizuire privind tripla identitate de părți, obiect și cauză, încălcând astfel normele referitoare la autoritatea de lucru judecat.

Față de aceste aspecte, se constată că pct. 8 al art. 488 C. proc. civ. este formal indicat, câtă vreme recurenta nu indică ce norme de drept material ar fi aplicat greșit instanța.

Recurenta consideră că instanța de revizuire a aplicat și interpretat greșit normele de procedură civilă, fiindcă există tripla identitate între cele două hotărâri menționate în cererea de revizuire, care erau vădit contradictorii.

Aceste susțineri sunt nefondate și nu pot fi reținute.

Prin reglementarea cuprinsă în art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care prevede că:

"Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă", legiuitorul a urmărit să concretizeze și pe plan normativ efectul pozitiv al lucrului judecat în sensul că o chestiune dezlegată în cadrul unui proces, indiferent dacă această dezlegare a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente, date fiind dispozițiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ., este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi contrazisă într-un litigiu ulterior.

Reglementarea ipotezei de revizuire prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a impus, de asemenea, pentru a înlătura încălcarea principiului autorității de lucru judecat.

În acest caz, s-a stabilit că revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi promovată dacă există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Din interpretarea logică, teleologică și sistematică a celor două norme procedurale, rezultă că, pentru admisibilitatea revizuirii în temeiul textului menționat, cele două hotărâri pretins potrivnice trebuie să fie pronunțate în cauze identice (identitate stabilită cumulativ pe baza celor trei elemente: părți, obiect și cauză).

Examinând prin prisma acestor considerații teoretice speța, se constată, contrar susținerilor recurentei, că instanța de revizuire, analizând condițiile autorității de lucru judecat, în mod corect a reținut că, în ceea ce privește hotărârile potențial potrivnice în opinia revizuentei, nu există tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Astfel fiind, în deplin acord cu argumentele instanței de revizuire, Înalta Curte reține la rândul său, că Dosarul nr. x/2018 înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș a avut ca obiect cererea formulată de reclamantul E. în numele reclamanților F., G., H. și alții, în contradictoriu cu A., referitoare la obligarea pârâtei la achitarea deferenței de drepturi salariale pentru fiecare reclamant, pentru perioada 01.01.2015 - 01.06.2015, corespunzător coeficientului de ierarhizare 1 de 1.100 RON, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumelor neachitate și actualizarea sumelor cu indicele de inflație.

Această acțiune a fost respinsă, ca nefondată, prin Sentința nr. 1511 din 9 noiembrie 2018 a Tribunalului Timiș.

Prin Decizia nr. 197 din 27 martie 2019 a Curții de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva sentinței amintite anterior.

Cel de al doilea litigiu a avut ca obiect cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 6 februarie 2018, sub nr. de dosar nr. x/2018, părți fiind E., prin J., în calitate de lider de sindicat în numele reclamanților: C., D. și alții, în contradictoriu cu pârâta A.

Cererea de chemare în judecată a avut trei capete de cerere, prin care s-a solicitat:

- obligarea pârâtei la achitarea diferenței de drepturi salariale la care este îndreptățit fiecare reclamant pentru perioada 01.01.2015 - 01.06.2015 corespunzător coeficientului de ierarhizare 1 de 1.100 RON cuvenit, la care să se adauge toate sporurile și celelalte adaosuri restante;

- obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumelor neachitate, de la data la care erau datorate și până la data plății efective;

- actualizarea sumelor restante cuvenite cu rata indicelui inflației de la data scadentei și până la data plății efective.

Prin Sentința civilă nr. 169 din 21 februarie 2020 pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Tribunalul Vâlcea a respins acțiunea formulată de reclamantul E., în numele reclamanților-membri de sindicat, ca nefondată.

Prin Decizia civilă nr. 2709 din 12 octombrie 2020, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a admis apelul formulat de B. în numele membrilor de sindicat, reclamanții C., D. și alții împotriva Sentinței civile nr. 169 din 21 februarie 2020 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, a schimbat sentința, în sensul că a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamanți a diferențelor de drepturi, rezultate din aplicarea coeficientului 1 de salarizare de 1.100 RON, pe perioada 01.01.2015 - 01.06.2015, actualizate în raport de indicele de inflație, precum și la plata dobânzii legale aferente, calculată de la data scadenței drepturilor și până la plata efectivă.

Așadar, cum s-a reținut și în decizia recurată, condițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt îndeplinite, întrucât între hotărârile pretins a fi contradictorii nu există identitate de părți, întrucât într-unul din litigii figurează ca reclamant E., iar în celălalt B., criticile recurentei pe acest aspect fiind nefondate.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de "A." SA împotriva Deciziei nr. 238 din 4 februarie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 ianuarie 2022.

GGC - ED