ÎCCJ, Decizia nr. 285/2021

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

I. Prin încheierea din data de 25 mai 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2021 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de petentul A., privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 153 - 173 din Legea nr. 134/2010 republicată și a dispozițiilor art. 257 - 264 din Legea nr. 135/2010.

Deliberând asupra admisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale formulate în cauză, Înalta Curte a reținut că la termenul de judecată din data de 13 aprilie 2021, în Dosarul nr. x/2021, având ca obiect cererea de strămutare a judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 al Curții de Apel Brașov, petentul A. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 153 - 173 din Legea nr. 134/2010 republicată și a dispozițiilor art. 257 - 264 din Legea nr. 135/2010, solicitând sesizarea Curții Constituționale.

Analizând cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate, Înalta Curte a reținut că cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de către petentul A. îndeplinește cerințele de admisibilitate privind calitatea autorului excepției de a fi parte într-un proces în curs de soluționare, aflarea în vigoare a dispoziții legale criticate și inexistența unei decizii prin care Curtea Constituțională să fi sancționat anterior acel text de lege.

Înalta Curte reține că petentul nu a argumentat și motivat pertinent cererea formulată privind excepțiile invocate, nefiind suficient ca partea care ridică excepția de neconstituționalitate să indice textele de lege pe care dorește să le supună controlului și să dea acestora o interpretare proprie pentru a crea aparența utilității demersului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea.

Astfel, Înalta Curte, în raport cu argumentele susținute de petent, a constatat că nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei hotărâri cu privire la constituționalitatea dispozițiilor legale criticate și soluționarea prezentei cauze ce are ca obiect strămutarea judecării cauzei nr. x/2020 a Curții de Apel Brașov, deoarece aspectele de neconstituționalitate invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial, care să fie date în competența jurisdicției constituționale sub forma unei excepții de neconstituționalitate.

Deopotrivă, s-a constatat că nu există un interes al petentului A. în cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor indicate, criticile aduse de petent dispozițiilor legale a cărei neconstituționalitate o invocă nu se circumscriu unei pretinse lipse de claritate și previzibilitate a acestora în raport cu conținutul propriu-zis in abstracto.

În speță, Înalta Curte a constatat că doar aparent sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, excepțiile invocate în cauza aflată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. x/2021, au doar o legătură formală cu soluționarea cauzei, în concret, aceasta vizând o chestiune de interpretare și aplicare a legii, în contextul în care invocarea neconstituționalității nu este motivată în concret.

În concluzie, Înalta Curte a constatat că excepțiile invocate nu au legătură cu prezenta cauză, cererea petentului nefiind argumentată pertinent, astfel încât se constată că nu există un interes al petentului A. în cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor indicate.

Față de aceste considerente, Înalta Curte în baza art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de petentul A.

Împotriva încheierii din data de 25 mai 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2021, petentului A. a formulat, la data de 26 mai 2021 recurs, cauza fiind înregistrată la data de 11 iunie 2021 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 20 septembrie 2021, dată la care au avut loc și dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Prin calea de atac promovată, recurentul A. a criticat dispoziția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate, apreciind că sunt îndeplinite în mod cumulativ toate condițiile de admisibilitate a acesteia astfel cum sunt prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992.

În esență, recurentul a susținut că excepțiile de neconstituționalitate au fost invocate în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești, că titularul cererii de sesizare are calitatea de parte în acel proces, că obiectul excepțiilor de neconstituționalitate vizează o lege/ordonanță/dispoziție dintr-o lege sau ordonanță în vigoare ori care, deși nu mai este în vigoare, continuă să producă efecte juridice, că normele a căror neconstituționalitate se invocă au legătură cu soluționarea cauzei, iar prevederile invocate, ce fac obiectul excepției, nu au mai fost supuse controlului de constituționalitate.

Examinând recursul formulat de recurentul petent A., Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători constată că este nefondat, din următoarele considerente:

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiții, și anume: să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care acesta participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, textul de lege menționat prevăzând doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".

În ceea ce privește primele trei condiții prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în acord cu instanța de fond, constată că acestea sunt îndeplinite.

Astfel, excepțiile au fost invocate de recurentul A. în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, respectiv Dosarul nr. x/2021, vizează neconstituționalitatea unor dispoziții legale în vigoare, iar textele de lege criticate nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Însă, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, excepția trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Prioritar examinării în concret a acestei condiții, a cărei îndeplinire a fost susținută de recurent în calea de atac, se impun a fi prezentate anumite considerații generale asupra excepției de neconstituționalitate.

Excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituția României, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

Sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța în fața căreia se invocă excepția de neconstituționalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a controla constituționalitatea prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.

Judecătorul cauzei nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii legale atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate a excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția ridicată.

În aplicarea acestor dispoziții legale, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmărește o modificare sau completare a actului normativ.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional. Partea care ridică excepția de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale și care sunt implicațiile declarării neconstituționalității acestor dispoziții asupra finalizării cauzei.

Totodată, în jurisprudență, s-a reținut că o cerere de declarare a unui text neconstituțional bazată pe un interes trecut sau eventual, ori pe salvgardarea legii, în general, nu îndeplinește cerința prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

În acest context, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, reține că excepțiile de neconstituționalitate invocate de recurentul A., ce privesc dispozițiile art. 153 - 173 din Legea nr. 134/2010 republicată și a dispozițiilor art. 257 - 264 din Legea nr. 135/2010 au fost ridicate în cauza având ca obiect cererea de strămutare a judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 al Curții de Apel Brașov.

Or, așa cum a apreciat și instanța de fond, se constată că aspectele invocate de recurent în susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale fac referire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 153 - 173 din Legea nr. 134/2010 republicată, privind C. pen. procedură civilă și a dispozițiilor art. 257 - 264 din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen. ce reglementează citarea și comunicarea actelor de procedură și care nu au aplicabilitate și nici relevanță în ce privește soluția ce poate fi pronunțată în cauza având ca obiect cererea de strămutare.

Similar celor reținute de instanța de fond se constată că invocarea excepțiilor de neconstituționalitate nu este justificată prin existența interesului specific al celui ce invocă excepția, relevanței și înrâuririi pe care dispozițiile invocate ar mai putea să o aibă în speță față de stadiul procedurii, aspect care amplifică concluzia legăturii formale cu cauza.

În consecință, având în vedere că dispozițiile legale, pretins a fi neconstituționale, nu se circumscriu instituției strămutării, lipsind astfel legătura cu soluționarea cauzei, cerință obligatorie impusă de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Completul de 5 Judecători al instanței supreme constată că, în mod corect, prima instanță a apreciat că nu se impune sesizarea instanței de control constituțional.

Față de argumentele expuse anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii din data de 25 mai 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii din data de 25 mai 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 septembrie 2021.

GGC - ED