ÎCCJ, Decizia nr. 382/2021

Asupra recursului de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 2/CP/16.03.2021, pronunțată de Tribunalul Covasna, în Dosarul nr. x/2020, în baza art. 29 alin. (1) și (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare, a fost respinsă cererea invocată de petentul A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a următoarelor dispoziții legale: art. 21 alin. (1), (2), (3), art. 22 alin. (1), art. 23, art. 24, art. 27 și art. 31 din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunilor; art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale; art. 80, art. 81, art. 91, art. 93, art. 341, art. 347, art. 351 alin. (2), art. 367 alin. (9), art. 408 și art. 425 din C. proc. pen. art. 3 alin. (1), (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1), (2), art. 80 alin. (1) și art. 90 alin. (1), (2) lit. b) și alin. (3) din C. proc. civ., precum și C. proc. pen. și C. proc. civ., privind lipsa prevederilor care asigură dreptul persoanei vătămate și a victimei infracțiunilor de a beneficia, din oficiu, de asistență juridică de specialitate.

Totodată, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) din C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței nr. 30/D/P/2020 din data de 8 mai 2020 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Covasna, prin care s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect plângerea formulată de același petent, soluție menținută prin ordonanța nr. x/2020 din data de 9 iunie 2020 a procurorului șef serviciu al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Brașov.

Împotriva încheierii nr. 2/CP/16.03.2021, pronunțate de Tribunalul Covasna, în Dosarul nr. x/2020, cu referire la dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, petentul A. a formulat recurs.

Cu ocazia soluționării recursului, petentul a înțeles să formuleze o nouă cerere de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a următoarelor dispoziții: art. 153, art. 154, art. 155, art. 156, art. 157, art. 158, art. 159, art. 160, art. 161, art. 162, art. 163, art. 164 și art. 173 din C. proc. civ., art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263, art. 264 din C. proc. pen., toate raportate la Constituția României, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Declarația Universală a Drepturilor Omului; art. 40, 80, 81, 91, 92 și 93 din C. proc. pen., art. 3, art. 6, art. 8, art. 13, art. 80, art. 90 din C. proc. civ., prin raportare la art. 24 alin. (1) și (2) din Constituția României, privind avocatul ales sau din oficiu; art. 29 alin. (1), (2), (3), (4), (5) din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, fiind încălcate prevederile art. 24, art. 11, art. 15, art. 16, art. 20, art. 22, art. 23, art. 42, art. 58, art. 52, art. 59 din Constituția României; art. 367 alin. (8), (9) din C. proc. pen., respectiv neprevederea dreptului persoanei vătămate de a beneficia de suspendarea judecății până la soluționarea unei excepții de neconstituționalitate ridicate, conform prevederilor Constituției României privind dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare și altele asemenea; art. 341, 347, 408, 425, 351 din C. proc. pen. privind neprevederea dreptului persoanei vătămate de a beneficia de dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală, conform Constituției României.

Prin Decizia penală nr. 4/R din data de 29 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva încheierii nr. 2/CP/16.03.2021, pronunțate de Tribunalul Covasna, în Dosarul nr. x/2020, privind respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale.

De asemenea, în baza 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a fost respinsă cererea formulată de petentul A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate cuprinse în Decizia penală nr. 4/R din data de 29 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, petentul A. a declarat recurs.

Prin Decizia nr. 613 din data de 23 iunie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, a fost respins, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate din cuprinsul Deciziei penale nr. 4/R din data de 29 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția penală.

Pentru a dispune astfel, secția penală, a Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut că potrivit art. 29 alin. (1) din Legea 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, instanța supremă a reținut că trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, și anume: excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă; excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În ceea ce privește primele trei condiții, Înalta Curte, secția penală, a constatat că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepția a fost invocată de recurentul A. într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Brașov, are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 153, art. 154, art. 155, art. 156, art. 157, art. 158, art. 159, art. 160, art. 161, art. 162, art. 163, art. 164 și art. 173 din C. proc. civ. art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263, art. 264 din C. proc. pen. art. 40, 80, 81, 91, 92 și 93 din C. proc. pen. art. 3, art. 6, art. 8, art. 13, art. 80, art. 90 din C. proc. civ. art. 29 alin. (1), (2), (3), (4), (5) din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale; art. 367 alin. (8), (9) din C. proc. pen. art. 341, 347, 408, 425, 351 din C. proc. pen., iar textele de lege criticate nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Referitor la condiția privind legătura normei ce face obiectul excepției cu soluționarea cauzei, s-a reținut că, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra soluției ce se va pronunța în cauză.

Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, Decizia nr. 591/21.10.2014 a Curții Constituționale, publicată în M.Of. nr. 916/16.12.2014).

Prin urmare, s-a constatat că, în cauză, recurentul a declarat recurs împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 153 - art. 164 din C. proc. civ. (citarea și comunicarea actelor de procedură, organe competente și modalități de comunicare, locul citării, obligația alegerii locului citării, cuprinsul citației, alegerea locului citării și al comunicării altor acte de procedură, termenul pentru înmânarea citației, invocarea și înlăturarea neregularităților privind citarea, înmânarea făcută personal celui citat, înmânarea făcută altor persoane, procedura de comunicare și cuprinsul dovezii de înmânare și al procesului-verbal) și art. 173 din C. proc. civ. (comunicarea către alți participanți); art. 257 - art. 264 din C. proc. pen. art. 40, art. 80 (desemnarea unui reprezentant al persoanelor vătămate, art. 81 (drepturile persoanei vătămate), art. 91 (avocatul din oficiu), art. 92 (drepturile avocatului suspectului și inculpatului) și art. 93 din C. proc. pen. (asistența juridică a persoanei vătămate, a părții civile și a părții responsabile civilmente); art. 3 (aplicarea prioritară a tratatelor internaționale privitoare la drepturile omului), art. 6 (dreptul la un proces echitabil, în termen optim și previzibil), art. 8 (egalitatea), art. 13 (dreptul la apărare), art. 80 (Reprezentarea părților în judecată - formele reprezentării), art. 90 din C. proc. civ. (asistența judiciară - condiții de acordare); art. 29 alin. (1), (2), (3), (4), (5) din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale (soluționarea excepției de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial; art. 367 alin. (8), (9) din C. proc. pen. (suspendarea judecății) și art. 341 (soluționarea plângerii de către judecătorul de cameră preliminară), art. 347 (contestația), art. 408 (hotărârile supuse apelului), art. 425 (limitele rejudecării), art. 351 din C. proc. pen. (oralitatea, nemijlocirea și contradictorialitatea), din cuprinsul Deciziei penale nr. 4/R din data de 29 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția penală.

Totodată, instanța supremă a reținut că excepțiile de neconstituționalitate mai sus menționate au fost invocate în recursul promovat de recurent împotriva încheierii nr. 2/CP/16.03.2021, pronunțate de Tribunalul Covasna, în Dosarul nr. x/2020, încheiere prin care s-a respins plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței nr. x/2020 din data de 8 mai 2020 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Covasna, prin care s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect plângerea formulată de același petent, soluție menținută prin ordonanța nr. x/2020 din data de 9 iunie 2020 a procurorului șef serviciu al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Brașov.

Din această perspectivă, Înalta Curte, secția penală, a constatat că excepția de neconstituționalitate invocată nu îndeplinește una din condițiile cumulative prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, și anume nu are legătură cu soluționarea cauzei. Referitor la examenul legăturii cu cauza, instanța supremă a apreciat că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.

În acest context, s-a subliniat faptul că scopul invocării excepției de neconstituționalitate nu poate fi doar acela de a supune formal jurisdicției constituționale orice dispoziție legală, ci de a împiedica o judecată și pronunțarea unei soluții întemeiate pe o dispoziție neconstituțională. Astfel, s-a constatat că remediul procesual al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit în concordanță cu finalitatea sa, respectiv armonizarea normelor criticate cu legea fundamentală, iar soluția dispusă prin hotărârea recurată este legală.

Împotriva Deciziei nr. 613 din data de 23 iunie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, recurentul A. a formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 22 noiembrie 2021, dată la care au avut loc și dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovate de recurent, constată că aceasta este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:

În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală și a exigențelor stabilite prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale "Legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepțiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi", iar potrivit dispozițiilor art. 8 din aceeași lege "Hotărârile pronunțate în primă instanță după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor și condițiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă."

În cauză, recurentul petent a exercitat calea de atac a recursului, cale de atac care nu mai este prevăzută în actuala reglementare a C. proc. pen., împotriva Deciziei nr. 613 din data de 23 iunie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, prin care a fost respins, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a următoarelor dispoziții: art. 153, art. 154, art. 155, art. 156, art. 157, art. 158, art. 159, art. 160, art. 161, art. 162, art. 163, art. 164 și art. 173 din C. proc. civ., art. 257, art. 258, art. 259, art. 260, art. 261, art. 262, art. 263, art. 264 din C. proc. pen., toate raportate la Constituția României, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Declarația Universală a Drepturilor Omului; art. 40, 80, 81, 91, 92 și 93 din C. proc. pen., art. 3, art. 6, art. 8, art. 13, art. 80, art. 90 din C. proc. civ., prin raportare la art. 24 alin. (1) și (2) din Constituția României, privind avocatul ales sau din oficiu; art. 29 alin. (1), (2), (3), (4), (5) din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, fiind încălcate prevederile art. 24, art. 11, art. 15, art. 16, art. 20, art. 22, art. 23, art. 42, art. 58, art. 52, art. 59 din Constituția României; art. 367 alin. (8), (9) din C. proc. pen., respectiv neprevederea dreptului persoanei vătămate de a beneficia de suspendarea judecății până la soluționarea unei excepții de neconstituționalitate ridicate, conform prevederilor Constituției României privind dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare și altele asemenea; art. 341, 347, 408, 425, 351 din C. proc. pen. privind neprevederea dreptului persoanei vătămate de a beneficia de dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală, conform Constituției României, cuprinse în Decizia penală nr. 4/R din data de 29 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală.

De asemenea, instanța supremă reține că, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, "Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

În raport cu aceste dispoziții legale, se constată că legea specială a prevăzut posibilitatea atacării cu recurs numai a încheierii prin care se dispune respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, nu și a hotărârii prin care se soluționează calea de atac a recursului declarată împotriva acestei încheieri.

În acest context, Completul de 5 Judecători al instanței supreme reține că, în privința hotărârii prin care se soluționează recursul formulat împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a instanței de control constituțional, nu a fost reglementat un alt grad de jurisdicție, această hotărâre având caracter definitiv.

Prin urmare, hotărârea recurată în prezenta cauză, fiind definitivă, nu este susceptibilă a fi atacată, calea de atac exercitată fiind de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege. Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de lege constituie o încălcare a principiului legalității acesteia și, din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 613 din data de 23 iunie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 613 din data de 23 iunie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 noiembrie 2021.

GGC - ED