ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 104/2021

Ședința publică din data de 05 februarie 2021

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea penală nr. 150/CP din data de 10 decembrie 2020 a Curții de Apel Brașov, secția penală, cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 80, art. 81, art. 91, art. 93 din C. proc. pen., art. 287 din C. proc. pen., art. 21 alin. (1), alin. (2), alin. (3), (22) alin. (1), (23), (24), (27), (31) din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunilor, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, art. 80, 81, 91 și 93 din C. proc. pen. și art. 3 alin. (1), alin. (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1), alin. (2), art. 80 alin. (1), art. 90 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (3) din C. proc. civ., art. 341, 347, 408, 425, 351 alin. (2) din C. proc. pen., art. 367 alin. (9) din C. proc. pen., în baza 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea a respins cererile formulate de petentul A. de sesizare a Curții Constituționale.

Pentru a dispune în acest sens, Curtea a constatat că nu există legătură între textele invocate și obiectul prezentei cauze.

Astfel, a apreciat că dispozițiile: art. 80 (desemnarea unui reprezentant al persoanelor vătămate), 81 (drepturile persoanei vătămate), 91(avocatul din oficiu) și 93 din C. proc. pen. (asistența juridică a persoanei vătămate, a părții civile și a părții responsabile civilmente) și art. 3 alin. (1), alin. (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1), alin. (2), art. 80 alin. (1), art. 90 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (3) din C. proc. civ., art. 21 alin. (1), alin. (2), alin. (3), (22) alin. (1), (23), (24), (27), (31) din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunilor, art. 287 din C. proc. pen. (păstrarea unor acte de urmărire penală), art. 341 (soluționarea plângerii de către judecătorul de cameră preliminară), 347 (contestația în procedura de cameră preliminară), 408 (hotărârile supuse apelului), 425 (limitele rejudecării în apel) și 351 alin. (2) (nemijlocirea și contradictorialitatea) din C. proc. pen. nu au legătură cu obiectul prezentei cauze: o contestație inadmisibilă formulată împotriva unei încheieri prin care a fost respinsă ca inadmisibilă plângerea formulată de A. împotriva ordonanței de clasare din data de 223D/P/2019 emisă la 03.12.2019 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Serviciul Teritorial Brașov, în condițiile în care anterior a mai fost soluționată respectiva plângere prin încheierea de cameră preliminară nr. 50/17.06.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020.

Astfel, a arătat că prin încheierea de cameră preliminară nr. 50/17.06.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă plângerea formulată de către petentul A. împotriva ordonanței nr. 223/D/P/2019 emisă la 3.12.2019 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Serviciul Teritorial Brașov, menținută prin ordonanța nr. 12/II-2/2019 din 8.01.2020 a procurorului șef din cadrul DIICOT Serviciul Teritorial Brașov, încheierea respectivă fiind definitivă, noua plângere fiind formulată în prezentul dosar la data de 22 iunie 2020.

De asemenea, a constatat că art. 367 alin. (9) din C. proc. pen., potrivit cărora ridicarea unei excepții de neconstituționalitate nu suspendă judecarea cauzei, nu are legătură cu prezenta cauză în raport de faptul că celelalte excepții de neconstituționalitate ridicate de petent nu au legătură cu obiectul prezentei cauze.

Curtea a apreciat că dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, privind faptul că încheierea poate fi atacată cu recurs în termen de 48 de ore de la pronunțare, și nu de la comunicare, nu are legătură cu prezenta cauză. În speță au fost ridicate excepții de neconstituționalitate, iar în raport de soluția dată se poate formula recurs în prezenta cauză în termenul prevăzut de lege și indicat mai sus. Neconstituționalitatea textului privind termenul de la care curg cele 48 de ore, se poate invoca doar dacă ar avea legătură, deci doar în fața instanței de recurs în situația în care s-ar formula recurs și instanța de recurs ar fi chemată să verifice pe lângă formularea în termen a recursului, aprecierea instanței ierarhic inferioare cu privire la soluția pe care aceasta a adoptat-o, de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Împotriva acestei încheieri recurentul A. a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, desființarea încheierii penale atacate și, pe cale de consecință admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 80, art. 81, art. 91, art. 93 din C. proc. pen., art. 287 din C. proc. pen., art. 21 alin. (1), alin. (2), alin. (3), (22) alin. (1), (23), (24), (27), (31) din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunilor, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, art. 80, 81, 91 și 93 din C. proc. pen. și art. 3 alin. (1), alin. (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1), alin. (2), art. 80 alin. (1), art. 90 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (3) din C. proc. civ., art. 341, 347, 408, 425, 351 alin. (2) din C. proc. pen., art. 367 alin. (9) din C. proc. pen. .

Examinând încheierea recurată, prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată următoarele:

Preliminar, Înalta Curte amintește că excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituție, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

În acest caz, sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, căci Legea nr. 47/1992 stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția, posibilitatea de a controla constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate (în acest sens, și decizia nr. 3991/9.11.2010 a Î.C.C.J., secția penală).

Analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie să se realizeze formal, căci verificarea admisibilității excepției de neconstituționalitate de către judecătorul în fața căruia este ridicată are ca efect evitarea încărcării inutile a Curții Constituționale și eliminarea încercărilor de tergiversare nejustificată a cauzelor aflate pe rolul instanțelor.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerințe, și anume:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. O asemenea condiție este consecința caracterului general obligatoriu și al efectelor erga omnes al deciziilor Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În analiza condițiilor enumerate anterior, Înalta Curte constată că excepția de neconstituționalitate a fost invocată de recurent, în fața Curții de Apel Brașov și are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 80, art. 81, art. 91, art. 93 din C. proc. pen., art. 287 din C. proc. pen., art. 21 alin. (1), alin. (2), alin. (3), (22) alin. (1), (23), (24), (27), (31) din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunilor, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, art. 80, 81, 91 și 93 din C. proc. pen. și art. 3 alin. (1), alin. (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1), alin. (2), art. 80 alin. (1), art. 90 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (3) din C. proc. civ., art. 341, 347, 408, 425, 351 alin. (2) din C. proc. pen., art. 367 alin. (9) din C. proc. pen., fără ca textele criticate să fi fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții.

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului penal. Legiuitorul nu impune limite referitor la cadrul procesual, prevăzând doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".

Pe baza acestor considerații teoretice, în speță, se constată că excepția de neconstituționalitate invocată de recurentul A. nu îndeplinește condițiile cerute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, întrucât nu se formulează o critică propriu-zisă de neconstituționalitate a textelor de lege, dorindu-se în realitate modificarea acestora, ceea ce ar transforma Curtea Constituțională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituție și nici de legea organică de organizare și funcționare.

Pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional. Partea care ridică excepția de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale.

În raport de aceste argumente, Înalta Curte constată că în cauza de față nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate, în condițiile în care cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate are ca obiect o contestație inadmisibilă formulată împotriva unei încheieri prin care a fost respinsă ca inadmisibilă plângerea formulată de A. împotriva ordonanței de clasare din data de 223D/P/2019 emisă la 03.12.2019 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Serviciul Teritorial Brașov, în condițiile în care anterior a mai fost soluționată respectiva plângere prin încheierea de cameră preliminară nr. 50/17.06.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020.

În acest context argumentativ, Înalta Curte notează că, în cauză, recurentul nu justifică un interes real în promovarea cererii de sesizare a Curții Constituționale. Or, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces. Examinarea acestor aspecte presupune stabilirea existenței unui interes procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, incidența acestuia apreciindu-se din perspectiva relevanței și pertinenței asupra soluționării cauzei.

Mai mult, Înalta Curte reține că inadmisibilitatea căii de atac formulată de recurentul A. formulată împotriva unei încheieri prin care a fost respinsă ca inadmisibilă plângerea formulată de A. împotriva ordonanței de clasare din data de 223D/P/2019 emisă la 03.12.2019 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Serviciul Teritorial Brașov, conduce de plano la inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, sesizarea instanței de contencios constituțional neputând avea un efect real asupra soluției din prezenta cauză, astfel că soluția pronunțată de instanța de fond apare ca legală și temeinică.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, cuprinsă în încheierea penală nr. 150/CP din data de 10 decembrie 2020 a Curții de Apel Brașov, secția penală.

Va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, cuprinsă în încheierea penală nr. 150/CP din data de 10 decembrie 2020 a Curții de Apel Brașov, secția penală.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05 februarie 2021.