ÎCCJ, Decizia nr. 17/2022

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Decizia civilă nr. 239 din 18 octombrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2021, a fost anulată, pentru lipsa semnăturii, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei civile nr. 239 din 4 noiembrie 2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2019.

Împotriva deciziei menționate la pct. 1, recurentul A. a formulat contestație în anulare.

Prin cererea formulată, contestatorul arată că a semnat doar un exemplar al cererii de revizuire din mai multe exemplare pe care le-a transmis Înaltei Curți de Casație și Justiție iar acel exemplar semnat olograf a fost comunicat de grefa Înaltei Curți de Casație și Justiție către intimata Inspecția Judiciară.

Apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. deoarece în cauză este vorba de o eroare materială a grefei în manipularea documentelor judiciare.

Mai precizează că nu avea obligația legală să semneze duplicatele cererii de revizuire care erau destinate comunicării părții adverse.

Intimata a depus întâmpinare prin care solicită respingerea contestației în anulare, ca neîntemeiată, întrucât recurentul nu s-a conformat obligației legale de a depune la dosar un exemplar semnat al cererii de revizuire și nici nu s-a prezentat personal pentru a semna cererea de revizuire.

De asemenea, intimata a transmis la dosar un proces-verbal prin care doamna B., secretar în cadrul Inspecției Judiciare arată că, în urma verificărilor evidențelor Inspecției Judiciare s-a constatat că citația primită de la Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2021, înregistrată la intimată la data de 6 iulie 2021, era însoțită de un exemplar al cererii de revizuire, având data de 9 iunie 2021 care nu conține semnătura olografă a revizuentului. De asemenea, atașează întâmpinării, pentru confirmare, copii ale citației și ale cererii de revizuire primite de la Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2021.

II. Considerentele Înaltei Curți

Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac deduse judecății în speță.

Conform art. 503 alin. (1) și alin. (2) pct. 1 și 2 din C. proc. civ., "(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata. (2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acestei, 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale".

Contestatorul a invocate ca temei de drept dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Conform art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

În sensul dispozițiilor legale anterior menționate, noțiunea de "greșeală materială" reprezintă o greșeală de ordin procedural de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință pronunțarea unei soluții eronate, rezultată din confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care determină soluția respectivă.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, iar în contextul acesteia, întrucât este vorba de un text de excepție, noțiunea de "greșeală materială" nu trebuie interpretată extensiv, astfel că, pe această cale nu pot fi valorificate greșeli de judecată, de exemplu, de apreciere a probelor, ori de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

Prin consacrarea acestui motiv de contestație în anulare se urmărește îndreptarea unor erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, de exemplu, anularea greșită ca netimbrat ori ca declarat de o persoană fără calitate de reprezentant, etc., aspecte pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Pe de altă parte, nu orice greșeală materială conduce la admiterea contestației în anulare, ci numai acele erori materiale esențiale, care au fost determinante pentru soluția instanței de recurs.

Criticile formulate de contestator privind o eroare din partea grefei Înaltei Curți de Casație și Justiție de comunicare către partea adversă a exemplarului cererii de revizuire care era semnat olograf nu pot fi încadrate în cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., nereprezentând o eroare materială.

Potrivit art. 129 din Constituția României, "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

Conform art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

În raport cu principiile statuate prin textele menționate, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.

Întrucât, în cauză, contestația în anulare vizează o decizie pronunțată în revizuire și, având în vedere dispozițiile citate, potrivit cărora, pentru motivul prevăzut la alin. (2) pct. 2 al art. 503 din C. proc. civ., pot fi atacate cu contestație în anulare hotărârile instanțelor de recurs și cele ale instanțelor de apel nesupuse recursului, aceste condiții nu sunt îndeplinite.

Se constată, așadar, că nu este admisibilă contestația în anulare formulată, ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 503 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de retractare pe această cale, determinate ca atare de lege.

Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat expres de dispozițiile art. 7 din C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

Pentru considerentele prezentate, constatându-se că excepția inadmisibilității este întemeiată, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 457 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva unei hotărâri pronunțate în revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei civile nr. 326 din 18 octombrie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 ianuarie 2022.

GGC - ED