ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1720/2022

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, contestatorul A. a solicitat în contradictoriu cu intimata Inspecția Judiciară, anularea rezoluției de clasare nr. 2229/A emise la data de 27 iulie 2020.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 545 din 7 aprilie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul A.. În motivarea recursului, reclamantul a arătat, în esență, că instanța nu a răspuns niciunuia dintre capetele de cerere formulate în contestație. Astfel, a învederat că a formulat contestație împotriva rezoluției nr. 2229/A din 27.07.2020, apreciind că aceasta a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 99 din Legea nr. 303/2004. De asemenea, a susținut că a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii în repetate rânduri cu privire la abuzurile pe care le săvârșesc magistrații din Bacău, dar nu s-a dispus nicio măsură. Totodată, a precizat că Inspecția Judiciară nu a cercetat activitatea abuzivă a judecătorilor din cadrul Curții de Apel Bacău, respectiv a președintei B.. În acest sens, recurentul a menționat că, deși a descris faptele săvârșite de respectivii judecători, inspectorul - șef nu le-a analizat și nici nu s-a pronunțat asupra incidenței dispozițiilor art. 99 din Legea nr. 303/2004. Recurentul a mai susținut că solicitarea sa a fost respinsă fără ca soluția să fie motivată. Astfel, recurentul a subliniat că, deși în actele contestate s-a reținut că nu ar fi trecut numele întreg al persoanelor a căror cercetare o solicită, la Curtea de Apel Bacău nu sunt mai multe persoane cu numele C., D. sau E.. În plus, a arătat că a dovedit starea de incompatibilitate depunând practicalele hotărârilor care dovedesc interesul judecătorilor în menținerea soluției date în dosarul civil nr. x/2001, în care s-a pronunțat sentința nr. 8160/2004, prin care i-a fost furată moștenirea lăsată de tatăl său. Astfel, în baza unei cereri nesemnate, netimbrate și fără a se face o expertiză valorică și topo a bunurilor succesorale, toate bunurile au fost date unui impostor zis "nepot". În continuare, recurentul a arătat că, la data pronunțării sentinței nr. 8160/2004, judecătoarea C. era președinta Judecătoriei Bacău. La momenul la care s-a judecat apelul, judecătoarea C. era la tribunal și, deși se afla în incompatibilitate, la fel ca judecătorul D., aspect invocat de recurent, a soluționat cauza. Ulterior, acești judecători au soluționat cauza înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău și, deși a fost invocată incompatibilitatea acestora, recurentul a subliniat că i-a fost respins orice demers. Recurentul a mai precizat că, pentru a pronunța decizia nr. 317/R din 22.04.2005, potrivit celor susținute de "impostorul nepot", acesta ar fi dat prin avocat F. 300.000 RON. De asemenea, ar fi plătit 40.000 euro avocatului G. și 10% din ceea ce a obținut în urma vânzării terenurilor, adică 60000 euro. Totodată, a arătat că, la o interpelare, a fost apostrofat "ce vrei bă jidane, vrei avere, la muncă, că munca te eliberează" sau "bunurile unui român nu pot încăpea pe mâna unui jidan, de asta tată-tu nu vroia sa te recunoască", fiind folosite și alte asemenea jigniri care încalcă dispozițiile Legii nr. 157/2018. Or, aceste aspecte nu au fost analizate în actele atacate. Recurentul a reiterat că nu s-au analizat aspecetele invocate de acesta referitoare la faptul că judecătorii anterior arătați nu s-au abținut de la soluționarea cauzei. Mai mult, în opinia recurentului, nu s-au analizat nici aspectele invocate de acesta referitoare la judecătoarea B., cu privire la care reclamantul a susținut că a sustras actul de proprietate asupra apartamentului și împreună cu avocatul G., soțul fostei judecătoar G., au distrus actul pentru a nu putea face dovada proprietății. Recurentul a mai precizat că a formulat cereri de recuzare, însă judecătoarea C. și-a convins colegii, care au respins cererile de recuzare. De asemenea, a susținut că, încă din anul 2000, când doamna judecător era președinta Judecătoriei Bacău, i-a spus judecătoarei H. cum să judece, gândindu-se la profitul său și nu la soluționarea cauzei potrivit legii. Așadar, din anul 2000, când s-a înregistrat dosarul nr. x/2000 și până la acest moment, doamna judecător C. "a fost în spatele acestei afaceri", pronunțând mereu soluții de inadmisibilitate. În continuare, recurentul a susținut că a formulat o sesizare și în data de 27 decembrie 2019, dar nu s-a întâmplat nimic. Recurentul a mai precizat că, după 19 ani și jumătate, îi este refuzat dreptul de a primi o hotărâre care nu îi este favorabilă, respectiv decizia nr. 320/A din 15.03.2002, pronunțată în dosarul nr. x/2002. Mai mult, a menționat că a fost cercetat penal, fiind, ulterior, achitat, în dosarul nr. x/2009, și nu a beneficiat de niciun bun din moștenirea tatălui său. În final, în ceea ce privește rezoluția contestată, recurentul a reiterat că terenurile au fost date fără expertiză valorică și topo, astfel că terenurile cu acces la calea publică au fost date soției supraviețuitoare, iar recurentului i s-au dat terenurile fără drum de acces. În opinia recurentului, s-a încălcat legea civilă, respectiv competența material funcțională, întrucât valoarea terenurilor era de 1 milion euro, actualmente 540.000 euro. În concluzie, recurentul a arătat că judecătorii nu s-au abținut, nu au motivat soluțiile pronunțate, au încălcat legea civilă privind succesiunea, iar inspectorul judiciar nu a înțeles să analizeze aspectele invocate. Față de cele expuse, a solicitat admiterea recursului și, în rejudecare, infirmarea rezoluției și trimiterea cauzei spre completarea cercetării disciplinare.

Apărările intimaților Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința atacată prin prisma cadrului legal incident speței deduse judecății, precum și prin raportare la criticile formulate de recurent, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Cu titlu preliminar, instanța de control judiciar constată că susținerile recurentului potrivit cărora judecătorul fondului nu a răspuns niciunuia dintre capetele de cerere formulate nu pot determina incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. Lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății. Astfel, judecătorul a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii contestației ca neîntemeiată. În continuare, Înalta Curte constată că, prin sesizarea adresată Inspecției Judiciare, reclamantul A., pe de-o parte, a reiterat aspecte care au făcut obiectul verificărilor anterioare (soluționate prin lucrarea nr. 20-31, la care s-a conexat lucrarea nr. 20-34), iar pe de altă parte, a semnalat aspecte noi, referitoare la faptul că unul dintre avocații părții adverse s-ar fi lăudat cu relațiile pe care soția avocatului, în calitate de judecător, le are cu alți judecători (indicând numele doamnelor judecător I. și C.) și cu care ar fi stabilit să îl prejudicieze pe petent cu ocazia soluționării dosarelor în care acesta a avut calitatea de parte. În dovedirea celor susținute, A. a atașat copiile unor hotărâri judecătorești, respectiv sentința nr. 8160 din 25.10.2004, pronunțată de către Judecătoria Bacău în dosarul nr. x/2001, de către doamna judecător H. și decizia civilă nr. 3179/22.04.2005, pronunțată în dosarul nr. x/2005 al Tribunalului Bacău, de către domnii judecători I., D. și E.. Prin referatul Inspecției Judiciare din data de 12.06.2020, s-a propus înregistrarea separată a acestei sesizări, doar pentru aspectele noi. Așadar, prezenta sesizare a fost înregistrată la Direcția de Inspecție pentru Judecători la data de 16.06.2020, sub nr. x. Prin Rezoluția nr. 2229/A din data de 27.07.2020, inspectorul judiciar desemnat pentru efectuarea verificărilor în lucrarea nr. 20-1892, în baza art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, a dispus clasarea sesizării, reținând că în urma verificărilor prealabile nu au fost identificate date ori indicii din care să rezulte că magistratul vizat ar fi comis fapte ce ar putea constitui abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și modificată. Împotriva Rezoluției de clasare, petentul A. a formulat plângere, aceasta fiind respinsă prin lucrarea nr. C20-1206 din 23.09.2020 emisă de inspectorul șef. În acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, cu o cerere prin care a solicitat anularea rezoluției de clasare nr. 2229/A emisă la data de 27 iulie 2020. Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, reținându-se, în esență, că atât Rezoluția de clasare, cât și cea de respingere a plângerii formulate împotriva acesteia au fost dispuse cu respectarea prevederilor legale. Reclamantul a criticat hotărârea primei instanțe din perspectiva prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., însă argumentele dezvoltate de către acesta nu sunt de natură să conducă la reformarea sentinței atacate. Preliminar, instanța de recurs constată că o parte din susținerile recurentului au făcut obiectul altor sesizări adresate Inspecției Judiciare, sesizări ce au fost soluțonate prin alte rezoluții. În aceste condiții, în prezenta cauză se vor analiza doar susținerile ce vizează obiectul cererii deduse judecății. Astfel, se constată că, în concret, recurentul este nemulțumit de verificările efectuate de inspectorul de caz, care nu a analizat documentele depuse în susținerea sesizării, respectiv practicalele hotărârilor, care, în opinia sa, fac dovada incompatibilității judecătorilor care au intrat în componența completelor de judecată și care, prin soluțiile pronunțate, l-au nedreptățit. Înalta Curte reține, în acord cu instanța de fond, că verificările efectuate de Inspecția Judiciară au fost complete, inspectorul de caz și, ulterior, inspectorul șef învestit cu soluționarea plângerii, efectuând verificări în raport cu susținerile formulate prin ultima sesizare a reclamantului, vizând abaterea disciplinară prevăzută art. 99 lit. i) teza I din Legea nr. 303/2004. Potrivit art. 99 lit. i) teza I din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinară nerespectarea îndatoririi de a se abține atunci când judecătorul sau procurorul știe că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abținerea sa. Din analiza dispozițiilor legale anterior mențioante rezultă că, sub aspectul laturii obiective, această abatere disciplinară presupune omisiunea judecătorului sau procurorului de o formula cerere de abținere, atunci când are cunoștință de faptul că se află în vreuna din situațiile care ar conduce la crearea unor suspiciuni privind imparțialitatea sa. Sub aspectul laturii subiective, abaterea disciplinară presupune vinovăția judecătorului în săvârșirea faptei, sub forma intenției directe ori indirecte. Cu alte cuvinte, pentru a se constata existența abaterii disciplinare este necesar să fie întrunite celor două elemente constitutive ale acesteia: latura obiectivă, constând în încălcarea regulilor procedurale și latura subiectivă, constând în intenția directă sau indirectă de a produce respectiva încălcare. În cauza dedusă judecății se observă că, în rezoluția atacată, inspectorul de caz a reținut că decizia civilă nr. 3179 din data de 22.04.2005, pronunțată în dosarul nr. x/2005 al Tribunalului Bacău, în care recurentul A. a avut calitate de parte, a fost pronunțată de către un complet de recurs din care a făcut parte și doamna judecător I.. De asemenea, se constată că, la data sesizării Inspecției Judiciare de către recurent, doamna I. nu mai avea calitatea de judecător, întrucât prin Decretul Președintelui României nr. 1.031 din 9 noiembrie 2005, publicat în Monitorul Oficial nr. 1005 din 14 noiembrie 2005 aceasta a fost eliberată din funcția de judecător, ca urmare a pensionării. În aceste condiții, așa cum în mod corect au reținut atât Inspecția Judiciară, cât și instanța de fond, în cauză se aplică dispozițiile art. 52 1 din Legea nr. 317/2004, potrivit cărora "Eliberarea din funcție a unui judecător sau procuror, în condițiile art. 65 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau numirea unui judecător în funcția de procuror ori a unui procuror în funcția de judecător nu împiedică continuarea procedurii disciplinare". Aceste dispoziții legale impun, ca situație premisă, existența unei proceduri disciplinare în desfășurare. Cu alte cuvinte, se permite doar continuarea procedurii disciplinare, nu și începerea cercetării disciplinare, în situația în care judecătorul împotriva căruia s-a formulat sesizarea a fost eliberat din funcție prin pensionare. În speța dedusă judecății, această condiție nu este îndeplinită, cauza fiind în etapa verificărilor prealabile, în cadrul căreia, astfel cum prevăd dispozițiile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, se stabilește dacă există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare. Or, procedura disciplinară începe cu cercetarea disciplinară, dispusă prin rezoluția de începere a cercetării disciplinare. Așadar, având în vedere că, la data la care recurentul a sesizat Inspecția Judiciară, doamna I. nu mai avea calitatea de judecător, în mod corect s-a reținut în actele atacate că o eventuală răspundere disciplinară a acesteia nu mai poate fi angajată. În ceea ce privește susținerile recurentului privind incompatibilitatea doamnei judecător C., Înalta Curte constată, în acord cu cele reținute în hotărârea atacată și în actele contestate, că în hotărârile judecătorești atașate sesizării formulate la Inspecția Judiciară nu s-a regăsit vreuna care să fi fost pronunțată de către un judecător al cărui nume să fie C.. Mai mult, pentru ca Inspecția Judiciară să poată proceda la verificări prealabile, o sesizare trebuie să prezinte, printre altele, indicii concrete cu privire la situația de fapt, astfel cum prevăd dispozițiile art. 45 din Legea nr. 317/2004. Cu alte cuvinte, sesizarea trebuie să conțină și descrierea faptei presupus săvârșită de magistrat, respectiv a conduitei ilicite concrete a acestuia. Or, în prezenta cauză, recurentul nu doar că nu a indicat, în sesizarea formulată la Inspecția Judiciară, numele complet al judecătorului, dar nici nu a arătat, în concret, situația de fapt care a determinat sesizarea, respectiv conduita ilicită a magistratului care ar putea fi circumscrisă unei abateri disciplinare, astfel încât în mod corect s-a dispus clasarea sesizării. În final, Înalta Curte subliniază că susținerile referitoare la lipsa expertizelor valorică și topografică, la încălcarea dispozițiilor din legea civilă privind competența material funcțională, precum și la nerespectarea prevederilor legale privind succesiunea nu pot fi analizate pe calea prezentului demers judiciar din perspectiva propusă de recurent, întrucât reprezintă critici cu privire la modalitatea în care instanța a aplicat normele procesuale, argumente ce pot fi subsumate unei căi de atac și nu unei acțiuni disciplinare. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul A.. PENTRU ACESTE MOTIVE,