ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5041/2022

Ședința publică din data de 1 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2019, reclamantul A. a formulat contestație împotriva Rezoluției inspectorului șef al Inspecției judiciare din data de 10.09.2019, emisă în lucrarea cu nr. x și Rezoluției de clasare nr. 1967/A/20.06.2019, emisă în dosarul nr. x, solicitând, în principal, desființarea acestora și obligarea Inspecției Judiciare la completarea/continuarea verificărilor sau dispunerea cercetării disciplinare a celor 3 magistrați din cadrul Curții de Apel Bacău, vizați de sesizare, precum și obligarea Inspecției Judiciare la suportarea cheltuielilor judiciare.

Prin încheierea din data de 01 octombrie 2020, Curtea de Apel București a respins cererea de recuzare formulată de petentul - reclamant A. cu privire la dna. judecător B., ca nefondată.

Prin încheierea din data de 25 noiembrie 2020, Curtea de Apel București a respins probele solicitate de reclamant prin răspunsul la întâmpinare.

Prin sentința civilă nr. 1356 din data de 16 decembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva încheierii din data de 1 octombrie 2020, a încheierii din data de 25 noiembrie 2020 și a sentinței civile nr. 1356 din 16 decembrie 2020 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A..

A solicitat, în principal, casarea încheierii de ședință din data de 01.10.2020, cu consecința admiterii cererii de recuzare formulată împotriva judecătorului B., casarea încheierii de ședință din data de 25.11.2020 și a sentinței din data de 16.12.2020, cu consecința trimiterii cauzei la rejudecare.

În subsidiar, în situația respingerii recursului declarat împotriva încheierii de ședință din data de 01.10.2020, casarea în integralitate a încheierii de ședință din data de 25.11.2020 și a sentinței civile nr. 1356/2020, cu consecința trimiterii cauzei la rejudecare sau a rejudecării în fond a cauzei, iar pe fond desființarea rezoluțiilor contestate și obligarea Inspecției Judiciare la completarea și continuarea verificărilor sau dispunerea cercetării disciplinare a celor 3 magistrați din cadrul Curții de Apel Bacău, vizați de sesizare, precum și obligarea Inspecției Judiciare la suportarea cheltuielilor judiciare.

I. Motivând în fapt și în drept recursul declarat împotriva încheierii de ședință din data de 01.10.2020, prin care a fost respinsă cererea de recuzare formulată împotriva judecătorului B., susționă că doamna judecător s-a înscris în procedura de selecție declanșată de către intimata Inspecția Judiciară (I.J.) în vederea recrutării inspectorilor judiciari, procedura nefiind finalizată nici la acest moment, prin afișarea rezultatelor finale.

Această manifestare a intenției de a deveni inspector judiciar în cadrul intimatei I.J. a intervenit în cursul procesului, iar procedura de selecție/concurs presupune ca etapă intermediară, eliminatorie, evaluarea candidatului, în baza unui raport întocmit de către Inspecția Judiciară, aspect extrem de relevant în ceea ce privește aparența de imparțialitate fața de recurent, ca reclamant în cauză.

În acest context însăși judecătorul cauzei, B., a formulat anterior cererii de recuzare, declarație de abținere, declarație ce a fost respinsă ca neîntemeiată.

Având la bază și alte motive, decât cel principal, referitor la participarea doamnei judecător B. la procedura de concurs în vederea ocupării unui post de inspector în cadrul intimatei I.J., recurentul a formulat cerere de recuzare.

Cererea de recuzare, amplu motivată, cu trimitere expresă la standardele impuse de art. 6 paragraful 1 din CEDO și jurisprudența aferentă, nu a fost efectiv analizată de către judecătorul desemnat să o soluționeze, acesta, pe un ton și o argumentație nepotrivită, neconformă statului de magistrat, a respins cererea de recuzare, în considerarea faptului că în concret urmărim să înlocuim judecătorul cauzei (adică efectul admiterii cererii de recuzare).

În vederea analizării imparțialității unui judecător, Curtea Europeană a Drepturilor Omului consideră că este de o importanță fundamentală analiza încrederii pe care judecătorul o prezintă în fața societății în general și în fața justițiabilului în special (cauza Padovani c. Italiei).

Pentru a determina dacă un anumit judecător a judecat în mod imparțial, CEDO aplică două criterii de analiză, urmărindu-se un demers subiectiv, în cadrul căruia se analizează convingerea personală sau interesele judecătorului într-o cauză dată și un demers obiectiv, în cadrul căruia se analizează garanțiile exterioare oferite de judecător în privința imparțialității sale.

În ceea ce privește primul criteriu, Curtea a afirmat deja că în această privință există o prezumție de imparțialitate a judecătorului până la proba contrarie (cauza Hauschildt c. Danemarcei), motiv pentru care analiza se va axa în principal asupra criteriului obiectiv.

Faptul că doamna judecător B. a formulat declarație de abținere constituie un argument relevant în privința credinței sale interioare cu privire la posibilitatea de a se comporta imparțial și obiectiv în raport de pârâta în cauză, al cărei angajat dorește să devină, prin recrutarea în corpul inspectorilor judiciari. Prin urmare, respingerea declarației de abținere nu prezintă relevanță, atât timp cât prin formularea sa judecătorul cauzei declară că în forul său, subiectiv, nu poate garanta imparțialitatea în soluționarea cauzei, înlăturând astfel prin voința sa prezumția de imparțialitate.

În privința analizei criteriului obiectiv, CEDO a reținut (cauza DeCubber c. Belgiei) că aparența imparțialității joacă un rol important din punctul de vedere al criteriului obiectiv. În cauza citată, Curtea a afirmat că "nu este suficient ca justiția să fie înfăptuită ci este necesar să se și vadă înfăptuirea justiției". Ori, participarea judecătorului recuzat la o procedură de recrutare pe un post de inspector judiciar în cadrul pârâtului din proces nu a fost de natură a asigura imparțialitatea judecătorului fondului, drept dovadă fiind pronunțarea unei hotărâri nemotivate.

Suplimentar, față de aspectul legat de participarea doamnei judecător B. la procedura de recrutare în cadrul pârâtei-intimate I.J., recurentul a invocat faptul că datorită unor fapte trecute, din viața profesională și privată (conform informațiilor publice dovedite), imparțialitatea sa poate fi pusă la îndoială.

Informațiile furnizate de mass media, referitoare la perioada în care d-na. judecător a exercitat funcția de procuror și asocierea sa cu o persoană din rândul interlopilor, dau naștere unor suspiciuni rezonabile cu privire la lipsa de imparțialitate a judecătorului cauzei, în contextul înscrierii acestuia la procedura de selecție declanșată de către pârâta Inspecția Judiciară, dar și a posibilității de influențare a acestuia în decizia pe care o va pronunța.

Referirea la fapte și situații petrecute în trecut a avut vedere posibila vulnerabilitate a judecătorului cauzei raportat la aspectul pentru care la data de 24.02.2020 s-a solicitat judecarea cauzei în ședință nepublică respectiv faptul că:

"ulterior sesizării Inspecției Judiciare și a Curții de Apel București, au apărut elemente care pot constitui indicii de influențare a soluțiilor pronunțate de către CA Bacău în dosarul nr. x/2017, în contextul colaborării dintre C., administratorul S.C. D. S.R.L. și SRI-Serviciul Județean Iași";

și la aptitudinea acestuia de a oferii garanții obiective de imparțialitate.

Un procuror cu experiență, care a exercitat funcții de conducere, a ales să solicite subit, intempestiv, trecerea în corpul judecătorilor, trecerea în corpul profesional ridică semne de întrebare și poate da naștere unei incertitudini cu privire la imparțialitatea sa în contextul în care există o legătură între soluțiile pronunțate în cadrul dosarului nr. x/2017 și relația de apropiere, nefirească, dintre C., administratorul S.C. D. S.R.L. și un ofițer cu funcție de conducere din cadrul SRI-Serviciul Județean Iași. Dar, din păcate, nu tot timpul ceea ce este cunoscut poate fi și probat însă, legiuitorul nu condiționează admisibilitatea/temeinicia cazului de incompatibilitate reglementat de art. 42 pct. 13 C. proc. civ. de probarea efectivă a situației invocate, limitându-se la a solicita părții să prezinte elemente care să nască o îndoială cu privire la imparțialitatea judecătorului.

Aspectele invocate, situația particulară a judecătorului cauzei, legăturile administratorului societății D. S.R.L. cu o persoană din cadrul Serviciului Județean Iași al SRI, constituie elemente ce nasc o îndoială serioasă cu privire la lipsa de imparțialitate judecătorului recuzat, din perspectiva criteriului obiectiv avut în vedere de CEDO în jurisprudența sa.

Părților din proces trebuie să li se asigure în mod efectiv accesul la o instanță imparțială, dincolo de orice îndoială rezonabilă și suspiciune ce poate plana asupra judecătorului că ar putea fi influențat în deciziile sale, însă aceste garanții nu au fost asigurate în cauză și nici nu au fost cântărite, analizate, de către judecătorul care a respins cererea de recuzare, practic încheierea pronunțată fiind nemotivată.

Prin urmare, judecătorul recuzat nu oferă garanții suficiente pentru a exclude orice bănuială legitimă în privința sa, elementele prezentate fiind din categoria "faptelor verificabile" și care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa în sensul art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. și art. 6 paragraful 1 din CEDO, astfel încât interpretând si aplicând greșit prevederilor art. 42 pct. 13 coroborat cu art. 3 C. proc. civ. și art. 6 paragraful 1 din CEDO la situa de fapt, a fost respinsă eronat cererea de recuzare.

Raportat la situația de fapt descrisă (refuzul de a analiza efectiv cererea de recuzare și motivarea peiorativă a soluției de respingere, neaplicarea standardului garantat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și libertăților fundamentale, aplicarea eronată a prevederilor legale indicate) consideră că sunt incidente motivele de casare reglementate de:

- art. 488 alin. (1) pct. 1 și pct. 5 coroborat cu art. 7, art. 22 alin. (1) și (6), art. 42 pct. 13, art. 425 alin. (1) lit. b), art. 174 alin. (1), (2) art. 176 pct. 4 C. proc. civ.

- art. 488 alin. (1) pct. 6 coroborat cu art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

- art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care solicită admiterea recursului declarat împotriva încheierii de ședință din data de 01.10.2020, casarea integrală, cu consecința desființării/casării actelor de procedură subsecvente (încheierea de ședință din data de 25.11.2020 și sentința civilă nr. 1356/2020) și trimiterea cauzei la rejudecare, în acord cu prevederile art. 53 alin. (3) C. proc. civ.

II. Motivând în fapt și în drept a recursului declarat împotriva încheierii de ședință din data de 25.11.2020, prin care au fost respinse mijloacele de probă solicitate a fi administrate în cauză, susține o încălcare gravă a dreptului la apărare, a dreptului la un proces echitabil, practic, în cauză, judecătorul fondului nu a încuviințat nici un mijloc de probă, soluționând totuși cauza pe fond. Reiese din conținutul încheierii recurate că a respins probele solicitate de reclamant, fără a încuviința pârâtei I.J. nicio probă.

Înscrisurile ce constituie documentația aferentă rezoluției de clasare au regimul și natura juridică a unui mijloc de probă și stau la baza verificării legalității și temeiniciei rezoluției, regim juridic ce este reliefat de prevederile exprese ale art. 255 alin. (4) C. proc. civ., care reglementează admisibilitatea probelor, coroborat cu art. 13 alin. (1) din Legea 554/2004. Prin urmare, documentația depusă de pârâtă nu are un alt regim juridic decât cel al înscrisurilor, conform art. 265 și următoarele C. proc. civ., iar instanța de fond nu s-a pronunțat în nici un fel asupra admisibilității acesteia și a încuviințării deși prevederile art. 258 coroborat cu art. 255 alin. (4) C. proc. civ. o obligau la a dispune cu privire la admisibilitatea probei.

Criticile formulate în raport de soluția de respingere a mijloacelor de probă solicitate vizează 2 aspecte.

Primul aspect:

În sesizarea adresată intimatei I.J. s-a invocat faptul că parte din faptele imputate judecătorilor E. și F. pot fi verificate prin audierea înregistrării ședinței de judecată, probă pe care inspectorul judiciar nu a dorit să o administreze, refuzând practic să verifice aspectele reclamante în contextul în care s-a reliefat faptul că încheierile de ședință de la termenele de judecată din data de 22.11.2018 și 06.12.2018 nu cuprind aspecte relevante soluționării sesizării, deoarece în mod deliberat nu au fost consemnate. Aceste aspecte se regăsesc indicate expres în sesizarea adresată intimatei IJ.

De asemenea, la sesizarea atașată I.J. au fost atașate înscrisuri doveditoare a creanței cu care creditorii G. au fost înscriși în tabelul de creanțe al D. S.R.L., în special procesele-verbale încheiate de către executorii judecătorești H., la 21.07.2015, și I., la 17.09.2015, în baza procedurii de constatare a unor situații de fapt, conform art. 364 C. proc. civ., în baza cărora s-a dovedit caracterul cert lichid și exigibil al penalităților de întârziere cu care creditorii au fost înscriși în tabelul de creanțe (executorii au constatat părăsirea șantierului și nefinalizarea lucrărilor asumate prin contractul de antrepriză).

Una dintre abaterile care au format obiect al sesizării - exercitarea funcției cu rea credință - vizează încălcarea în mod intenționat de către judecătorii reclamați (E. și F.) a regimului derogatoriu de probare a creanței și a probei în cadrul contestațiilor la tabelul preliminar, reglementat prin art. 102 alin. (1) coroborat cu art. 104 alin. (1) și (2) din Legea 85/2017, respectiv art. 111 alin. (3) din Legea 85/2014.

În concret, declarațiile de creanță cu înscrisurile justificative se înregistrează la judecătorul sindic într-un registru special și sunt depuse efectiv la dosarul mamă (în cauză dosarul nr. x/2017), iar toate contestațiile la tabelul preliminar se soluționează în cadrul unui dosar asociat, respectiv dosarul nr. x/2017

Urmare a strămutării dosarului nr. x/2017, la judecata apelurilor, instanța investită prin strămutare nu putea verifica legalitatea și temeinicia înscrierii unei creanțe în tabelul preliminar decât dacă solicita Tribunalului Iași-biroul judecătorului sindic să-i înainteze în copie sau în original declarația de creanță și documentele justificative, deoarece acestea, astfel cum prevăd dispozițiile art. 102 alin. (1) coroborat cu art. 104 alin. (1) și (2) din Legea 85/2017, se înregistrează separat într-un registru și se atașează la dosarul mamă.

Prin urmare, creditorul nu își poate dovedi creanța în cadrul contestațiilor la tabelul preliminar, ci aceasta se dovedește exclusiv prin înscrisurile atașate declarației de creanță, declarație ce se depune sub sancțiunea respingerii, în termenul stabilit de către judecătorul sindic, înscrisuri justificative neanalizate niciodată de cei 2 judecători reclamați (E. și F.) pentru că nu sunt publicate în Buletinul procedurilor în Insolvență și nici nu au fost solicitate de către instanța de apel de la judecătorul sindic de la Tribunalul Iași

Ori, Curtea de apel Bacău, ca instanță investită după strămutare, în lipsa unei contestații a D. S.R.L. cu privire la penalitățile de întârziere cu care creditorii G. au fost înscriși în tabelul preliminar și în lipsa unor probe administrate în condițiile art. 111 alin. (3) din Legea 85/2014 sub acest aspect, a dispus diminuarea creanței creditorilor G. cu suma de 258310 RON, reprezentând penalitățile de întârziere înscrise în tabelul preliminar de către administratorul judiciar, dar fără ca cei 2 judecători reclamați să verifice înscrisurile care au stat la baza declarației de creanță formulată de creditorii G..

Înscrisurile relevante neanalizate în mod intenționat de cei 2 judecători reclamați au fost atașate sesizării I.J. și au fost solicitate a fi administrate ca probă în fața Curții de apel București, însă proba solicitată a fost respinsă ca neutilă, fără a se motiva această chestiune a neutilității, deși, prin neanalizarea înscrisurilor ce au justificat înscrierea creanței creditorilor G. în tabelul preliminar, dreptul acestora de acces la o instanță independentă și imparțială, precum și dreptul la un proces echitabil, garantate de art. 6 C. proc. civ. și art. 6 paragraful 1 din CEDO, au fost afectate în substanța lor.

Prin urmare, înscrisurile depuse la sesizarea I.J. și solicitate a fi administrate ca probă în fața instanței de fond erau relevante în a dovedi reaua credință în exercitarea funcției de către judecătorii E. și F., a căror neanalizare, din perspectiva neexecutării la termen a unui contract de antrepriză, a avut drept consecință diminuarea creanței creditorilor G. cu suma de 258.310 RON, reprezentând penalitățile de întârziere.

Cel de al doilea aspect:

În urma comunicării întâmpinării și a duplicatului documentației anexa la rezoluția de clasare, depuse de pârâta I.J., s-a constatat că înscrisurile atașate, astfel cum au fost comunicate inspectorului judiciar în procedura verificării prealabile de către Curtea de Apel Bacău, nu acoperă și aspectele care vizează chiar primele 2 fapte sesizate ca abatere disciplinară, respectiv:

- contractele de asistență juridică seria X, încheiate de debitoarea S.C. D. S.R.L., aflată în insolvență, și Fișa furnizor pentru perioada octombrie 2017- septembrie 2018, document contabil ce emană de la societatea aflată în insolvență, privind plățile efectuate de aceasta către avocatul J. în baza celor 2 contracte de asistență anterior indicate, acte juridice lovite de nulitate în raport de prevederile art. 84 alin1 din Legea 85/2014;

- actul de procedură identificat ca " Note de scrise" și înscrisurile atașate acestui act procesual, depuse de avocatul D. S.R.L. pentru primul termen de judecată, ce reprezintă în realitate o modificare tardivă a cererii de apel și a contestației la tabelul preliminar, o motivare tardivă a apelului declarat și probe în apel, în condițiile în care prin cererea de apel și în motivarea acestuia nu au fost solicitate probe și nu s-a făcut referire la cele depuse, prin atașare la actul de procedură referit.

Înscrisurile invocate au caracter esențial în raport de 2 fapte sesizate ca reprezentând abateri disciplinare constând în exercitarea funcției cu rea credință de către judecătorii E. și F., astfel cum rezultă din motivarea sesizării.

Analiza acestor înscrisuri de către inspectorul judiciar și de către Curtea de apel București prezenta relevanță deoarece:

- actul de procedură intitulat "Note scrise" reprezintă o veritabilă cerere de apel, depusă peste termenul legal și are drept scop modificarea contestației inițiale la tabelul de creanțe, a cauzei juridice a apelului și a contestației la tabelul preliminar, iar înscrisurilor anexate acesteia, pentru primul termen de judecată în apel, la data de 22.11.2019 nu au fost solicitate a fi administrate ca probă, deși au fost depuse la dosar.

Excepțiile de procedură (tardivitate, inadmisibilitate în raport de cererea nouă de apel) nu au fost soluționate de către judecătorii reclamați, iar înscrisurile depuse, pe care judecătorii F. și E. nu le-au încuviințat ca și mijloc de probă în apel pentru societatea D. S.R.L., fără a se pronunța nici pe sancțiunea decăderii din probă, invocată legal de intimații creditori G., au fost valorificate în motivarea Deciziei nr. 494/2018, cu consecința diminuării creanței cu care cei 2 creditori fuseseră înscriși în tabel, respectiv cu suma de 258310 RON (fila x, penultimul paragraf din decizia 494/2018, în care se valorifică aceste înscrisuri depuse la dosar fără a fi încuviințate ca probă-dosar apel).

- contractele de asistență juridică și dovezile referitoare la plata asistenței juridice, ce nu au fost atașate documentației aferente etapei verificărilor prealabile a IJ, au fost încheiate cu încălcarea regulii (nulității) exprese instituite de art. 84 alin. (1) din Legea 85/2014, întrucât depășeau natura juridică a actelor ce pot fi încheiate pentru derularea activităților curente ale societății debitoare D. S.R.L. aflate în insolvență (art. 5 pct. 2 din Legea 85/2014), ori această nulitate nu a fost analizată în mod intenționat de către cei 2 judecători (art. 397 alin. (1) C. proc. civ.).

Nulitatea contractelor de asistență juridică, operantă în baza art. 84 alin. (1) coroborat cu art. 5 pct. 2 din Legea 85/2014, a stat la baza invocării excepției lipsei calității de reprezentant a avocatului semnatar al cererii de apel și al întâmpinării depuse de D. S.R.L., respectiv a nulității cererii de apel și a întâmpinării.

Această apărare de fond (nulitatea contractelor de asistență juridică) și excepțiile procedurale pe care le genera nu au fost niciodată analizate de către judecătorii reclamați tocmai datorită faptului că efectul constatării nulității absolute a contractelor de asistență juridică conducea la imposibilitatea analizării pe fond, în apel, a celor 2 contestații la tabelul preliminar al creanțelor, promovate de debitoarea D. S.R.L. în raport de situația creanțelor debitorilor G..

Pe cale de consecință, înscrisurile invocate prin răspunsul la întâmpinarea pârâtei IJ, și depuse la dosarul cauzei, aveau legătură cu faptele ce formau obiect al sesizării, înscrisuri neanalizate ca și consecințe juridice de către pârâta I.J., din perspectiva existenței sau inexistenței indiciilor referitoare la abaterile disciplinare sesizate, iar instanța de fond le-a respins nelegal ca nefiind utile cauzei, fără însă a motiva măcar sumar, de ce aceste înscrisuri, de altfel inexistente la dosarul cercetării disciplinare, nu ar fi utile în soluționarea cauzei.

Astfel cum s-a prezentat detaliat, fie că ne referim la înscrisuri și înregistrările audio ale ședințelor de judecată ce au fost solicitate a fi administrate ca mijloc de probă de către pârâta I.J. (anexate sesizării) sau la înscrisuri ce nu s-au dorit a fi administrate (înscrisuri ce nu au fost comunicate de către CA Bacău în etapa verificării prealabile derulate de I.J.) și nici încuviințate de către C A București, toate mijloacele de probă solicitate a fi administrate au caracter relevant deoarece vizează fapte sesizate ca abateri disciplinare, înscrisurile fiind concludente în verificarea indiciilor referitoare la existența abaterilor disciplinare.

Prin valoarea lor probatorie intrinsecă, mijloacele de probă solicitate a fi administrate instanței de fond, pot dovedi săvârșirea faptelor sesizate ca abatere disciplinară, astfel cum a argumentat recurentul, respectarea regulilor de procedură, analizarea și soluționarea excepțiilor și apărărilor invocate în fața judecătorilor reclamați, E. și F., ar fi condus la soluții diametral opuse decât cele dispuse prin Decizia nr. 494/2018 a C A Bacău.

De altfel a dovedit în fața primei instanțe că nici un mijloc de probă invocat de recurent în sesizarea adresată IJ nu a fost analizat, mai mult, însăși instanța de fond i-a respins cererea de administrarea a probelor, împiedicându-i astfel dreptul și posibilitatea legală de a dovedi abaterile disciplinare săvârșite de către magistrații reclamați, inclusiv dreptul la un proces echitabil.

Pe cale de consecință, drepturile procesuale garantate atât de C. proc. civ., cât și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, au fost afectate în substanța lor.

Încălcarea dreptului la apărare, garantat de art. 13 alin. (2) C. proc. civ. (dreptul de a propune probe în dovedirea aspectelor reclamate), a dreptului de acces la o instanță independentă și imparțială garantat de art. 6 paragraful 1 din CEDO și a dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 C. proc. civ. și art. 6 paragraful 1 din CEDO fac incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. coroborat cu art. 255 și art. 258, art. 174 alin. (3) și art. 175 C. proc. civ., vătămările suferite din punct de vedre procesual neputând fi înlăturate decât prin casarea încheierii recurate.

De asemenea, nemotivarea soluției de respingere ca neutilă a mijloacelor de probă solicitate, fac incident în cauză motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În raport de cele 2 motive de casare invocate solicită admiterea recursului declarat împotriva încheierii de ședință din data de 25.11.2020 cu consecința casării acesteia și a încuviințării probatoriului solicitat, casării sentinței recurate și trimiterea cauzei la rejudecare instanței de fond sau, în subsidiar, în rejudecare, admiterea contestației formulate împotriva celor 2 rezoluții contestate în cauză.

III.1 Motivând în fapt și în drept a recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 1356 din 16 decembnrie 2020, recurentul susține aplciarea art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ..:

Sentința recurată a fost pronunțată de un magistrat aflat sub incidența unei cauze de incompatibilitate. De asemenea, pronunțarea acestei sentințe reprezintă consecința directă a încălcării dreptului nostru la apărare, a dreptului de acces la o instanță independentă și imparțială, a dreptului la un proces echitabil, ca urmare a respingerii cererii de administrare a oricărei probe, atât de către pârâta I.J., cât și de instanța de fond. Normele procesuale încălcate, astfel cum deja au fost indicate în argumentarea motivelor de casare indicate la pct. I și II din prezentul recurs, au produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată de cât prin constatarea nulității actelor de procedură contestate, cu consecința casării sentinței recurate.

Totodată, ca instanță de fond, Curtea de apel București avea obligația legală de a stabili situația de fapt dedusă judecății, care este condiționată în mod direct de faptele reclamate intimatei I.J. ca reprezentând abateri disciplinare. Această situație de fapt nu a fost stabilită de către Curtea de apel astfel încât raționamentul juridic, expus cu caracter general în considerente, nu poate fi asociat niciunei chestiuni factuale în raport de cele 7 fapte sesizate ca abateri disciplinare și cei 3 judecători vizați de cercetare.

Practic, contrar obligațiilor impuse de art. 5 și art. 22, art. 237 și art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanța de fond a refuzat să judece contestația cu care a fost investită deoarece:

- nu a stabilit situația de fapt dedusă judecății, respectiv faptele imputate pe calea sesizării, dacă acestea au fost sau nu analizate de către inspectorul judiciar și dacă există sau nu indicii cu privire la existența sau inexistența abaterilor disciplinare (indicarea în motivare a limitelor investirii nu constituie o stabilire a situației de fapt); nu a stabilit dacă verificările prealabile sunt complete din perspectiva faptelor sesizate;

- a înșiruit în argumentare dispoziții din regulamentul intimatei I.J., a citat 2 texte de lege (art. 45 alin. (3) din Legea 317/2004 și art. 124 alin. (3) din Constituția României), o decizie a Curții Constituționale, context în care a concluzionat că intimata I.J. are un drept de apreciere larg, necenzurabil, din perspectiva verificărilor prealabile și că judecătorii nu pot fi niciodată cercetați dacă normele procesuale sau de drept material încălcate cu rea credință sau gravă neglijență au condus la adoptarea unei soluții definitive;

- nu a analizat în concret niciuna dintre criticile formulate pe calea contestației, nu le-a înlăturat motivat, respectiv nu a verificat și explicitat dacă datele și informațiile colectate de inspectorul judiciar în procedura verificării prealabile erau complete și suficiente, nu a analizat contestația din perspectiva faptului că cercetarea prealabilă și analiza faptei imputate judecătorului K. a fost refuzată pe un motiv combătut cu dovezi în cauză (faptul că la data finalizării etapei de verificări prealabile dosarul nr. x/2019 fusese soluționat definitiv la CA Bacău), nu a răspuns în concret criticilor referitoare Ia nemotivarea soluției de clasare din perspectiva celor 4 fapte sesizate ca fiind consecința exercitării funcției cu rea credință sau gravă neglijență și a încălcării obligației de a se abține de către judecătorii E. și F..

Maniera de redactare cu caracter general a considerentelor sumare relevă refuzul instanței de fond de a judeca deși aceasta avea obligația legală de a judeca și de a răspunde în concret argumentelor esențiale indicate în cadrul contestației formulate împotriva celor 2 rezoluții ale intimatei I.J.

De altfel, contrar esenței considerentelor sumare ale primei instanțe, judecătorii pot fi cercetați și sancționați disciplinar dacă normele de drept procesual sau normele de drept material încălcate cu rea credință sau gravă neglijență au condus la influențarea soluției pronunțate, aspect ce rezultă din cazul de revizuire reglementat prin art. 509 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., norma juridică precitată contrazicând ca logică juridică raționamentul instanței de fond, reliefând practic refuzul acesteia de a judeca cauza.

Aspectele de nelegalitate, vizând rezoluția de clasare nr. 1967/A/20.06.2019 și rezoluția inspectorului șef nr. x, au fost clar indicate în contestația adresată Curții de Apel București, argumentate detaliat, inclusiv prin trimiteri la sesizarea adresată Inspecției Judiciare.

Deși la data redactării contestației adresate Curții de Apel București nu mă aflam în posesia documentației ce a stat la baza emiterii rezoluției de clasare, modul superficial de motivare, cu argumente străine de natura faptelor sesizate, a relevat caracterul pur formal al verificărilor prealabile pe care trebuia să le efectueze inspectorul judiciar.

Documentația comunicată subsemnatului o dată cu întâmpinarea relevă indubital faptul că verificările prealabile nu au avut caracter efectiv, în vederea verificării faptelor sesizate, aspect ce rezultă nu numai din criticile subsemnatului, ci din însăși conținutul argumentării inspectorului judiciar care indică expres faptul că:

- nu a verificat înregistrările ședințelor de judecată deși reaua credință în aplicarea normelor procesuale, ca proces cognitiv și volitiv, nu rezultă numai din actele de procedură scrise, ci și din maniera de relaționare, comunicare a judecătorilor reclamați, a manierei în care au condus cercetarea procesului și dezbaterile;

- nu a luat în considerare nici un înscris depus în probațiune de recurent;

- a refuzat să efectueze verificări prealabile față de judecătorul K., pe motiv că încă se afla pe rol dosarul nr. x/2019, deși acesta a fost soluționat definitiv la data de 19.06.2019, iar procesul-verbal al judecătorului inspector cu privire Ia finalizarea verificărilor prealabile este din data de 20.06.2019, adică ulterior ca moment celui în care dosarul nr. x/2019 a finalizat (dosar în care judecătorul K. nu a formulat declarație de abținere deși este cumătru și prieten de familie cu judecătoarea E.).

Mai mult, verificările prealabile sunt condiționate de situația de fapt descrisă, context în care simpla comparare a adresei trimise de inspectorul judiciar doar Curții de Apel Bacău cu relațiile și înscrisurile înaintate de către această curte de apel relevă că verificările nu au caracter suficient și nu au legătură cu aspectele sesizate.

Astfel, cum s-a arătat în sesizare, dosarul x/2017 a fost strămutat de la CA Iași la CA Bacău, context în care declarația de creanță a creditorilor G., cu înscrisurile anexate acesteia ce justificau creanța, depuse în termenul legal și înregistrate în registrul special al biroului judecătorului sindic de la Tribunalul Iași, atașate la dosarul mamă al insolvenței, cu nr. x/2017, nu au fost cercetate de către judecătorii E. și F. deși aceștia verificau în apel legalitatea și temeinicia înscrierii creditorilor G. în tabelul de creanțe al debitoarei D. S.R.L..

Legalitatea și temeinicia înscrierii creanței creditorilor G. în tabelul preliminar nu se putea realiza decât în raport de argumentele acestora și înscrisurile atașate declarației însă, după strămutarea cauzei la C A Bacău, judecătorii E. și F. nu au solicitat Tribunalului Iași comunicarea acestora, astfel încât judecata s-a realizat după reguli proprii instituite de cei 2 judecători reclamați, fără a exista la dosar declarația de creanță și înscrisurile justificative.

Deci o judecată poate avea loc fără ca la dosar să existe actul contestat (declarația de creanță) și înscrisurile aferente acesteia, fără ca drepturi fundamentale garantate din punct de vedere procesual să fie vătămate. A reprezentat această chestiune o omisiune din neglijența gravă sau o rea credință din partea celor 2 judecători?!

Scamatoria de proces la Curtea de apel Bacău și reaua credință a celor 2 judecători care au soluționat dosarul nr. x/2017 putea fi lesne înțeleasă, dovedită și devoalată printr-o verificare simplă: existența la dosar a declarației de creanță și a înscrisurilor justificative depuse de creditorii G. la dosarul judecătorului sindic.

Ori, nici inspectorul judiciar și nici instanța de fond nu au verificat cum a fost posibilă analiza legalității și temeiniciei creanței creditorilor G. în condițiile în care de la dosarul cauzei, la judecata apelului, lipseau declarația de creanță și înscrisurile aferente, aspect ce relevă neefectuarea de verificări prealabile esențiale în a dovedi reaua credință a judecătorilor reclamați.

Astfel cum s-a argumentat și în recursul declarat împotriva încheierii de ședință din data de 25.11.2020, înscrisuri relevante lipsesc de la dosarul cercetării realizate de IJ, înscrisuri ce au fost refuzate a fi administrate ca probă în proces.

În acest sens, primele 2 fapte imputate judecătorilor E. și F., constând în exercitarea funcției cu rea credință sau gravă neglijență vizează:

- rămânerea în pronunțare la termenul de judecată din data de 22.11.2018 pe aspectul referitor la posibilitatea de reprezentare a debitorului aflat în insolvență de către administratorului special, dar în deliberare a fost soluționată excepția de nulitate a apelului declarat de către D. S.R.L., excepție cu privire la care dezbaterile nu fuseseră închise, excepția analizată dintr-un alt motiv decât cel invocat de creditorii G. în cauză, în mod expres.

- calificarea, la termenul de judecată din data de 06.12.2018, ca apărări de fond a excepțiilor de procedură constând în tardivitatea și inadmisibilitatea apelului deghizat intitulat "Note scrise" și nepronunțarea cu privire la mijloacele de probă atașate acestui apel deghizat, în sensul încuviințării sau respingerii, și nepronunțarea în raport de aceste mijloace de probă a sancțiunii decăderii din dreptul de a propune probe invocată și în ședință publică de către creditorii G..

Astfel, nulitatea cererii de apel a fost invocată ca o consecință a incidenței nulității absolute reglementate de art. 84 alin. (1) din Legea 85/2014 în raport de contractele de asistență juridică și plata asistenței juridice efectuate avocatului care a redactat cererea de apel și întâmpinarea la apelul creditorilor, a lipsei calității de reprezentant a acestuia avocat:

" În afară de cazurile prevăzute la art. 87, de cele autorizate de judecătorul-sindic sau avizate de către administratorul judiciar, toate actele, operațiunile și plățile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule de drept "».

Atât timp cât contractele de asistență juridică încheiate pentru efectuarea de acte de procedură depășesc sfera activităților curente, definite de art. 5 pct. 2 din Legea 85/2014, prin raportare la prevederile art. 87 alin. (1), sunt lovite de nulitate absolută.

În fața instanței de apel, respectiv a celor 2 judecători reclamați, au fost prezentate dovezile în acest sens, respectiv:

- contractele de asistență juridică seria x, încheiate de debitoarea S.C. D. S.R.L., aflată în insolvență, și Fișa furnizor pentru perioada octombrie 2017- septembrie 2018, document contabil ce emană de la societatea aflată în insolvență, privind plățile efectuate de aceasta către avocatul J. în baza celor 2 contracte de asistență anterior indicate, acte juridice lovite de nulitate în raport de prevederile art. 84 alin. (1) din Legea 85/2014.

Acesta a fost raționamentul invocării excepției de nulitate a apelului, excepție cu privire la care judecătorii E. și F. nu rămăsese în pronunțare la data de 22.11.2018, dar au soluționat-o în sensul respingerii și tară a analiza argumentele prezentate de creditorii G..

Excepțiile de procedură (tardivitate, inadmisibilitate în raport de cererea nouă de apel) nu au fost soluționate de către judecătorii reclamați nici măcar ca apărări de fond, iar apărările din apelul deghizat și înscrisurile atașate acestuia, au fost valorificate la soluționarea apelului deși înscrisurile nu au fost încuviințate ca si mijloc de probă în apel pentru societatea D. S.R.L., și nici soluționată cererea de aplicare a sancțiunii decăderii din probă, invocată legal de intimații creditori G..

Consecința valorificării apărărilor din apelul deghizat și a înscrisurilor neîncuviințate ca probă au avut drept consecință diminuarea creanței cu care cei 2 creditori fuseseră înscriși în tabel, respectiv cu suma de 258310 RON (fila x, penultimul paragraf din decizia 494/2018, în care se valorifică aceste înscrisuri depuse la dosar fără a fi încuviințate ca probă- dosar apel).

Pe cale de consecință, înscrisuri relevante lipsesc de la dosarul cercetării realizate de IJ, înscrisuri ce au fost refuzate a fi administrate ca probă în proces, fapt ce dovedește temeinicia criticii noastre referitoare la lipsa caracterului efectiv al verificării prealabile și al cercetării existenței sau inexistenței indiciilor referitoare la săvârșirea abaterilor disciplinare reclamate.

În concluzie, soluția primei instanțe și argumentarea acesteia referitoare la caracterul efectiv al procedurii verificării prealabile este contrazis în mod evident motiv pentru care, având în vedere dispozițiile procedurale încălcate (inclusiv principii fundamentale ale procesului civil), consider că este întemeiat motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În privința motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., consider că este vădit incident deoarece:

- raportat la faptele indicate în sesizarea adresată intimatei IJ, a criticilor formulate în raport de rezoluția de clasare și rezoluția inspectorului șef, sentința recurată nu cuprinde nici un motiv concret în baza căruia s-a reținut inexistența indiciilor referitoare săvârșirea abaterilor disciplinare ce au format obiect al sesizării, deci hotărârea instanței este nemotivată;

- raționamentul instanței de fond cu privire la procedura de efectuare a verificărilor prealabile de către inspectorul judiciar, fundamentat exclusiv prin redarea unor dispoziții din regulamentul pârâtei IJ, nu are legătură cu criticile formulate de subsemnatul, care am invocat caracterul incomplet al verificărilor și a faptului că mijloace de probă clar individualizate, în legătură cu faptele sesizate IJ, nu au fost administrate, critică la care prima instanță nu a oferit nici un răspuns;

- singurul raționament al instanței în legătură cu abaterea săvârșită de către judecătorul K. este străin de situația reclamată, respectiv că nu a formulat declarație de abținere, chestiunea recuzări formând obiect al recursului, înregistrat pe rolul ÎCCJ (dosarul nr. x/2019), fiind fără relevanță în incriminarea abaterii disciplinare formularea sau nu a unei cereri de recuzare și a soluției pronunțate asupra acesteia.

- raționamentul privind imposibilitatea cercetării disciplinare a judecătorilor contravine însăși prevederilor legale invocate, art. 99 lit. și) i, art. 509 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., fiind evident că încălcările unor norme de procedură sau de drept material pot avea influență asupra soluției pronunțate.

Prin urmare, sentința recurată este în esență lipsită de motivare, argumentele prezentate de judecătorul fondului fiind generale, contradictorii și străine de faptele sesizate ca abateri disciplinare.

Considerentele sentinței recurate în opoziție cu argumentele soluției de clasare și cu faptele sesizate relevă caracterul nemotivat al soluției pronunțate de judecătorului fondului, ce nu permite formularea unor critici concrete, fapt ce justifică temeinicia motivului de casare invocat.

III.2. Incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

C. proc. civ. reglementează prin art. 509 alin. (1) pct. 4, ca și motiv de revizuire, sancționarea disciplinară, în mod definitiv, a judecătorului pentru exercitarea funcției cu rea credință sau gravă neglijență, dacă împrejurările sesizate au influențat soluția în cauză.

Corelând această prevedere legală cu art. 99 lit. t) din Legea 303/2004 și art. 45 alin. (3) din Legea 317/2004 și utilizând metoda de interpretare per a contrario a prevederilor legale precitate, rezultă obligația Inspecției Judiciare și a inspectorului judiciar, ca în limitele legale, să verifice dacă faptele și aspectele sesizate în legătură cu exercitarea funcției cu rea credință sau gravă neglijență au avut o influență asupra soluției pronunțate în cauză, raționament care ar fi permis inspectorului judiciar să stabilească existența sau inexistența indiciilor referitoare la abaterile disciplinare imputate.

Obiectul sesizării nu vizează soluțiile pronunțate și modul de apreciere a probatoriului, ci măsuri procesuale concrete care au la bază încălcarea cu știință a normelor procesuale și de drept material, astfel cum au fost prezentate detaliat în sesizare și care, cumulat, au vătămat interesele legitime ale subsemnatului și au condus la adoptarea soluției date în apel.

Faptul că soluțiile adoptate de judecători ar fi putut fi altele, reprezintă un raționament pe care doar inspectorul judiciar îl poate realiza prin analiza efectivă a consecințelor pe care încălcările reclamate le-ar fi putut produce în cauza.

Dar, nici inspectorul judiciar și nici judecătorul fondului nu au analizat în concret faptele imputate și relevanța încălcărilor invocate asupra soluțiilor pronunțate.

De asemenea, încălcarea obligației de a se abține este mai mult decât evidentă, ofensatoare în privința prestigiului justiției, însă și aceste aspect au fost refuzate a fi analizate în raport de standardele impuse de dreptul național și de jurisprudența CEDO în materie.

Este inadmisibil ca judecătorul K., desemnat în completul căruia i-a fost repartizată cererea de revizuire ce viza o hotărâre pronunțată de cumătră și prietena sa, judecătorea E., să nu formuleze declarație de abținere, să amâne judecata cererii de revizuire până când cumătră sa a pronunțat și motivat Decizia nr. 111/18.04.2019 (de completare nelegală a soluției pronunțate în apel), atât de necesară judecătorului K. să respingă cererea de revizuire.

Nesoluționarea unui apel constituie motiv de contestație în anulare, conform art. 503 alin. (3) C. proc. civ., iar în măsura în care ar fi fost formulată această cale de atac extraordinară judecătorii E. și F. ar fi fost incompatibili potrivit art. 41 alin. (1) C. proc. civ., ori această situație de incompatibilitate a fost aparent ocolită de partea interesată și de judecători prin aplicarea instituției judiciare a lămurii unei hotărâri judecătorești. Aplicarea cu rea credință a normelor procesuale este mai mult decât evidentă, la fel și încălcarea obligației de a formula declarație de abținere de către cei 3 judecători vizați de sesizare.

Sesizarea adresată intimatei IJ viza în esență:

- încălcarea regulilor procedurale referitoare la obiectul și limitele deliberării având drept consecință antepronunțarea săvârșită la termenul de judecată din data 22.11.2018 (pronunțarea pe un alt aspect decât cel anunțat la închiderea dezbaterilor), nesoluționarea la același termen, și nici ulterior, datorită antepronunțării, a excepțiilor de nulitate a contractelor de asistență juridică ce împiedicau soluționarea pe fond a cererii de apel a debitoarei D. S.R.L., interpretarea și aplicarea cu rea credință a dispozițiilor art. 84 alin. (1) din Legea 85/2014, ce sancționau cu nulitatea absolută contractele de asistență juridică în baza cărora au fost redactate actele procedurale - apelul și întâmpinarea- depuse de D. S.R.L.;

- încălcarea regulilor de procedură referitoare la propunerea și încuviințarea probelor pentru S.C. D. S.R.L., nu maniera de interpretare a acestora, cum eronat prezintă judecătorul inspector;

- unirea nelegală a excepțiilor de procedură cu fondul cauzei și calificarea acestora ca apărări de fond, la termenele de judecată din data de 06.12.2018 și 18.04.2019, la acest ultim termen, prin măsura dispusă nelegal, fiind împiedicat să formulez o cerere de recuzare a completului de judecată;

- grava omisiunea de a se pronunța pe excepțiile de procedură calificate apărări de fond, dar care ar fi împiedicat soluționarea pe fond a cererii de apel a S.C. D. S.R.L.;

- grava omisiunea de a rejudeca în apel contestația nr. 4 la tabelul preliminar formulată de contestatorii-creditori G., adică de a se pronunța pe toate capetele din cererea de apel a D. S.R.L.;

- motivarea excedentară a considerentelor Deciziei nr. 494/2018, contrar limitelor în care s-a pronunțat instanța de apel;

- pronunțarea și motivarea soluției pe baza unor înscrisuri ce nu au fost încuviințate ca mijloc de probă corelate cu nesoluționare cererilor formulate legal de subsemnatul referitoare la decăderea din dreptul de a proba, a excepțiilor de procedură calificate greșit ca apărări de fond, lăsate nesoluționate de completul de judecată, deși prin efectul lor ar fi împiedicat judecata pe fond a cererii de apel;

- completarea cu rea credință a Deciziei nr. 494/2018 prin instituția juridică a lămurii hotărârii judecătorești, potrivit Deciziei nr. 111/2019, în sensul respingerii implicite a unei acțiuni în justiție independente și autonome de contestația la tabelul preliminar formulat de debitoarea D. S.R.L., maniera de interpretare și aplicare a prevederilor art. 443 și art. 444 C. proc. civ. reliefând evidenta exercitare cu rea credință a funcției de către judecătorii F. și E., iar înregistrarea ședinței de judecată de la 18.04.2019 relevă modul sfidător și părtinitor al celor 2 judecători de a acționa.

Nesoluționarea unui apel constituie motiv de contestație în anulare, conform art. 503 alin. (3) C. proc. civ., iar în măsura în care ar fi fost formulată această cale de atac extraordinară judecătorii E. și F. ar fi fost incompatibili potrivit art. 41 alin. (1) C. proc. civ., ori această situație de incompatibilitate a fost aparent ocolită de judecători prin aplicarea instituției judiciare a lămurii unei hotărâri judecătorești.

În acest context exercitarea funcției cu rea credință este mai mult decât evidentă.

Din perspectiva faptelor imputate ca abateri disciplinare constând în exercitarea funcției cu rea credință și gravă neglijență rezoluția de clasare este nemotivată și contradictorie, cu referire la aspecte ce nu au făcut obiect al sesizării, fapt ce atrage atât nulitatea absolută, cât și nelegalitatea acesteia.

În ceea ce privește încălcarea obligației de a se abține, judecătorul inspector a refuzat să analizeze sesizarea vizându-1 pe judecătorul K., deși finalizarea cercetărilor prealabile a avut loc la data de 20.06.2019, iar cererea de revizuire a fost soluționată definitiv de judecătorul K. la data de 19.06.2019, deci nu exista nici un impediment legal care să împiedice judecătorul inspector în a verifica aspectele semnalate și de a stabili dacă există indicii sau nu în sensul săvârșirii abaterii disciplinare incriminate de art. 99 lit. i) din Legea 303/2004. Deși afirmă că nu poate efectua cercetări prealabile cu privire la judecătorul K., inspectorul judiciar afirmă că cererea de recuzare formulată de subsemnatul împotriva judecătorului K. a fost respinsă motivat, argumentarea soluției de clasare fiind contradictorie deoarece:

- încălcarea obligației de a se abține, ca abatere disciplinară, nu este condiționată de formularea sau nu în cauză a unei cereri de recuzare a judecătorului vizat de către partea interesata și de soluția dată acesteia, inspectorul judiciar adăugând la lege din perspectiva condițiilor de incriminare, astfel cum acestea rezultă din art. 99 lit. i) din Legea 303/2004.

- judecata cererii de revizuire în dosarul nr. x/2019 fusese finalizată definitiv.

Potrivit art. 99 lit. i) din Legea 303/2004, constituie abatere disciplinară:

"nerespectarea îndatoririi de a se abține atunci când judecătorul sau procurorul știe că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abținerea sa".

Privit din exterior, tocmai relația de cumătrie și prietenie existentă între judecătorul K. și judecătoarea E. (ce a făcut parte din completul care a pronunțat decizia supusă revizuirii), dublată de calitatea de foști colegi de facultate cu revizuenții A. și L., este de natură a naște îndoieli serioase cu privire la obiectivitatea, independența și nepărtinirea de care trebuie să dea dovadă judecătorul K., acesta neputând fi considerat ca imparțial, privită obiectiv, fiind înfrânt principiul constituțional consacrat de art. 124 alin. (2) din Constituția României (Piersack c. Belgiei, 1 octombrie 1982, par. 30, și Grieves c. Regatului Unit [MC], 16 decembrie 2003, nr. 57067/00, par. 69).

Judecătorul K., investit să soluționeze o cale extraordinară de atac ce viza o decizie definitivă, afectată de defecte fundamentale urmare a erorilor de fapt și de judecată săvârșite de membrii completului de judecată, dintre care unul dintre ei prieten și cumătru al său, îl determină pe acesta să adopte un comportament de natură a proteja relația sa de prietenie și cumătrie.

În procesul de evaluare a aspectelor de legalitate specifice căii extraordinare de atac cu