ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1561/2022

Ședința publică din data de 16 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele;

Prin cererea înregistrată la data de 23.04.2020, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, a solicitat desființarea Rezoluției inspectorului-șef nr. C20- 504/08.04.2020 și a Rezoluției de clasare nr. 4509/A emisă în dosarul nr. 19-5465 și în consecință trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

Prin sentința civilă nr. 63 din data de 25 ianuarie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 63 din data de 25 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A..

Prin motivul de casare prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 8. C. proc. civ. recurentul-reclamant consideră că prima instanță a pronunțat hotărârea cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv ale art. 99 lit. c), i) și t) din Legea nr. 303/2004.

Astfel, chiar dacă analiza existenței sau inexistenței indiciilor de săvârșire a unei abateri disciplinare constituie atributul exclusiv al inspectorului judiciar, acesta a aplicat greșit prevederile referitoare la abaterile disciplinare, în mod nelegal respingând sesizarea reclamantului.

Apreciază că este total nelegal ca judecătorul B. să încalce imparțialitatea de care obligatoriu trebuie să dea dovadă un magistrat și să nu fie sancționat, prin indicarea în mod expres, la termenul din data de 26 iunie 2019, când era termen de amânare fără discuție, ca avocatul reclamanților să se pronunțe asupra datei introducerii cererii reconvenționale, iar în încheierea de ședință nu se menționează absolut deloc acest aspect, care a favorizat fățiș reclamanții din dosarul civil nr. x/2019

Deși se reține de către prima instanță că reclamantul nu a contestat încadrarea juridică a faptelor sesizate și nu a formulat critici de nelegalitate, în cererea adresată instanței exact aceste aspecte le-a susținut fiind evidențiată nelegalitatea modului în care judecătorul B. a condus ședința de judecată din data de iunie 2019.

În mod nelegal prima instanță preia adliteram cele susținute de inspectorul judiciar referitor la tonul folosit de judecător. Este un element pe care nu l-a contestat, astfel încât nici inspecția judiciară și nici prima instanță nu pot reține ceva ce nu a sesizat.

Rezultatul verificării trebuie să se raporteze Ia aspectele sesizate de reclamant și nu de aspecte pe care nu le-a contestat.

Atitudinea nedemnă a doamnei judecător B. s-a manifestat plenar cu ocazia cercetării la fața locului.

Nu este permis unui judecător să vină personal cu un ghem de sfoară pentru cercetarea la fața locului, în condițiile în care dacă s-ar fi impus măsurarea terenului reclamantului ar fi trebuit numit un expert în cauză.

Chiar dacă doamna judecător B. ar fi avut pregătire tehnică de specialitate, nimănui nu-i este permis să fie și judecător și expert în aceeași cauză, deoarece nu se pot cumula aceste două calități, care sunt incompatibile și se exclud reciproc.

Deși s-a invocat Hotărârea din 21 februarie 1993 a CEDO, prima instanță a omis în mod nelegal să stabilească că tocmai comportamentul judecătorului nu a oferit suficiente garanții pentru a exclude orice îndoială legitimă cu privire la imparțialitatea sa.

Deși prima instanță a reținut că noțiunea de rea-credință presupune intenția judecătorului de a crea un avantaj pentru altul sau o vătămare a intereselor uneia dintre părți, nu s-a reținut că tocmai comportamentul judecătorului la primul termen de judecată din data de iunie 2019, i-a creat o vătămare recurentului-reclamant care nu a putut fi înlăturată, deoarece la următorul termen de judecată din august 2019 nu a avut cum să fie pregătit să susțină ceva ce a aflat direct în acea ședință de judecată.

Nu este vorba de soluția pronunțată pe fond, pe care a atacat-o la instanțele competente, ci, de modul de desfășurare a ședinței de judecată la primul termen și de modul incorect și nelegal de administrare a probei cu cercetarea la fața locului, care exced activității normale de judecată.

Pentru motivele invocate, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 25 august 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 16 martie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat desființarea Rezoluției inspectorului-șef nr. C20- 504/08.04.2020 și a Rezoluției de clasare nr. 4509/A emisă în dosarul nr. 19-5465 și în consecință trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Sub acest aspect, recurentul-reclamant a invocat interpretarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor art. 99 lit. c), i) și t) din Legea nr. 303/2004.

Potrivit dispozițiilor art. 99 din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinară: c) atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu față de colegi, celălalt personal al instanței sau al parchetului în care funcționează, inspectori judiciari, avocați, experți, martori, justițiabili ori reprezentanții altor instituții; i) nerespectarea îndatoririi de a se abține atunci când judecătorul sau procurorul știe că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abținerea sa, precum și formularea de cereri repetate și nejustificate de abținere în aceeași cauză, care are ca efect tergiversarea judecății; t) exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență.

În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă.

În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, prima instanță a reținut că elementul material al laturii obiective se realizează printr-o acțiune sau inacțiune ce constă într-o atitudine nedemnă a magistratului față de colegi, personal al instanței sau al parchetului în care funcționează, inspectori judiciari, avocați, experți, martori, justițiabili ori reprezentanții altor instituții. În sens general, prin sintagma "atitudini nedemne" se înțelege orice manifestare a unui judecător sau procuror contrară standardelor de conduită impuse de legile, hotărârile și regulamentele care reglementează activitatea magistraților. În concret, atitudinile nedemne ale unui judecător pot consta în acele gesturi, cuvinte, expresii care se situează în afara unui comportament civilizat și decent și care trebuie să guverneze relațiile sociale dintre oameni.

Prin motivele de recurs, în raport de dispozițiile art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, recurentul-reclamant a susținut că atitudinea nedemnă a doamnei judecător B. s-a manifestat plenar cu ocazia cercetării la fața locului, însă Înalta Curte constată pe de o parte că aceste aspecte nu au fost dovedite de acesta, iar pe de altă parte, că analiza tonului magistratului și maniera în care s-a adresat reclamantului în timpul ședințelor de judecată a confirmat că nu a existat un comportament nedemn al magistratului în cadrul instrumentării dosarului cu care a fost învestit.

În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, prima instanță a reținut că soluția pronunțată de inspectorul judiciar este legală, din moment ce, pentru a fi reținută această abatere este necesar ca judecătorul să cunoască faptul că se află într-o stare de incompatibilitate, iar pe de altă parte, că reclamantul deși nu a formulat o cerere de recuzare, conform art. 44 C. proc. civ., pe calea prezentului demers judiciar pretinde că judecătorul ar fi favorizat una dintre părțile din litigiu, nefiind imparțial.

Prin motivele de recurs formulate, recurentul-reclamant a susținut că într-adevăr nu a formulat cerere de recuzare a doamnei B., însă pentru acest demers ar fi trebuit să cunoască înregistrarea audio care nu este un act de procedură și care nu poate fi contestat.

În acest context, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu combate raționamentul primei instanțe ci exprimă doar o nemulțumire cu privire la situația de fapt.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, prima instanță a reținut că noțiunea de rea-credință presupune intenția judecătorului de a manipula legea în mod conștient, obținând, prin aceasta, un avantaj pentru sine sau pentru altul sau o vătămare a intereselor uneia dintre părțile implicate în proces, aspect în raport de care s-a concluzionat că reclamantul nu a făcut dovada încălcării de către judecătorul învestit cu soluționarea cauzelor reunite a normelor de drept material sau procesual, precum și că, criticile invocate prin sesizarea adresată Inspecției Judiciare și preluate în contestația de față vizează în concret operațiuni de interpretare a normelor juridice și aplicare a lor la situația de fapt, specifice activității de judecată și care se subsumează tocmai raționamentului logico-juridic al magistratului.

Prin motivele de recurs formulate, recurentul-reclamant a arătat că din moment ce în încheierea de ședință nu era menționat nimic referitor la concluziile asupra datei depunerii cererii reconvenționale, judecătorul i-a vătămat drepturile procesuale în mod expres.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 574 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. menționează că "dacă pârâtul are pretenții împotriva reclamantului, derivând din același raport juridic, el poate face cerere reconvențională, iar cererea reconvențională va fi introdusă în cadrul termenului pentru depunerea întâmpinării sau cel mai târziu până la primul termen de judecată la care pârâtul a fost legal citat și trebuie să îndeplinească aceleași condiții ca și cererea principală", însă aceste norme procedurale nu pot fi interpretate în sensul că ar impune instanței de judecată vreo obligație, ci reglementează o anumită conduită a părților litigante cu respectarea principiului disponibilității.

Concluzionând, Înalta Curte constată că mod corect a reținut prima instanță că modul în care doamna judecător B. a soluționat cererea de amânare a judecății ori excepția tardivității depunerii întâmpinării, maniera în care s-a administrat proba cu interogatoriu și cercetarea la fața locului fac parte din raționamentul juridic al judecătorului și nu pot fi analizate pe calea prezentului demers judiciar din perspectiva propusă de reclamant, întrucât reprezintă critici cu privire la modalitatea în care instanța a aplicat normele procesuale, subsumate unei căi de atac și nu unei acțiuni disciplinare.

Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că susținerile și criticile recurentului-reclamant sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 63 din 25 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 martie 2022.