Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.10.2022
casat

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4624/2022

HOTĂRÂRE
13.10.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4624/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 13 octombrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.

D E C I D E Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 614 din 21 iulie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Definitivă. Pronunțată astăzi, 13 octombrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-01-15
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 151/2021
Ședința publică din data de 15 ianuarie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin contestația înregistrată pe rolul Curții de
ÎCCJ 2022-03-16
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1561/2022
Ședința publică din data de 16 martie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele; 1. Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată la data de 23.04.2020, pe ro
ÎCCJ 2022-06-22
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3694/2022
Ședința publică din data de 22 iunie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată 1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel
ÎCCJ 2023-02-22
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 947/2023
Ședința publică din data de 22 februarie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 31.
ÎCCJ 2022-02-16
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 912/2022
Ședința publică din data de 16 februarie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele; I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înre
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă