ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 750/2021

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 104/F din 03 iunie 2021 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2021, în baza art. 599 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de contestatorul condamnat A.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul condamnat la plata sumei de 150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat și s-a dispus, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., ca onorariul apărătorului din oficiu pentru acesta, în sumă de 313 RON, să fie suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a constatat că, prin adresa din 02 aprilie 2021, Penitenciarul București Jilava a supus atenției Judecătoriei Sectorului 4 București situația juridică a condamnatului A., aflat în executarea pedepsei rezultante de 10 ani închisoare aplicate prin Sentința penală nr. 122 din 24 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2006, definitivă prin nerecurare la 16 mai 2008, în baza M.E.P.Î. nr. 160 din 16 mai 2008 emis de Curtea de Apel București, secția I penală. S-au făcut referiri la perioada executată de același condamnat de la 23 mai 2005 la 03 martie 2011 în închisoarea B., aparținând Forțelor Armate ale Statelor Unite ale Americii și la oportunitatea promovării unei contestații la executare în temeiul dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Totodată, a fost înaintată contestația la executare a condamnatului A. având același obiect, respectiv deducerea perioadei executate în închisoarea B., aparținând Forțelor Armate ale Statelor Unite ale Americii, de la 23 mai 2005 la 03 martie 2011.

Contestația la executare a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la 05 aprilie 2021, sub nr. x/2021.

Au fost atașate dosarului cauzei copii ale M.E.P.Î. nr. 160 din 16 mai 2008 emis de Curtea de Apel București, secția I penală, dar și ale adresei emise de Departamentul Armatei - Oficiul Mareșalului General Provost - Centrul Național de Raportare privind deținuții referitor la durata detenției în B., traduse în limba română, hotărârii Consiliului Suprem al Magistraturii - Curtea Federală de Casație - nr. 193/direcția generală/2011, hotărârii Consiliului Judiciar Superior - Curtea Penală Centrală nr. 193/complet public/2011 nr. ordine 609, traduse în limba română, Hotărârii Consiliului Judiciar Superior - Curtea Penală Centrală nr. 377/C1/2011, traduse în limba română.

Prin Sentința penală nr. 1016 din 19 aprilie 2021, Judecătoria Sectorului 4 București, secția penală, a admis excepția necompetenței materiale invocate din oficiu și, în baza dispozițiilor art. 47 alin. (1) C. proc. pen., a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei din urmă instanțe la 29 aprilie 2011 sub același nr. x/2021.

Au fost atașate dosarului cauzei extrase Ecris cu privire la Sentința penală nr. 177/F din 02 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Decizia penală nr. 321 din 09 iunie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Sentința penală nr. 77/F din 13 mai 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, Decizia penală nr. 420/A din 28 octombrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2015.

Asistența juridică obligatorie a contestatorului condamnat A. a fost asigurată în fața Curții de apel la termenul de judecată din 03 iunie 2021 de un apărător din oficiu, potrivit delegației pentru asigurarea asistenței juridice obligatorii nr. x din 06 mai 2021.

La același termen de judecată, Curtea de apel a pus în discuție aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 599 alin. (5) C. proc. pen., potrivit cărora "cererile ulterioare de contestație la executare sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive și de apărări", contestatorul condamnat A. și Ministerul Public formulând concluzii cu privire la acest aspect ce au fost consemnate în practicaua sentinței.

S-a constatat că A. se află în executarea unei pedepse rezultante de 10 ani închisoare aplicată acestuia prin Sentința penală nr. 122 din 24 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2006, definitivă prin nerecurare la 16 mai 2008 [pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de comitere de acte de terorism, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 32 alin. (1) lit. a) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004 și la art. 189 alin. (1) și (2) C. pen., și a infracțiunii de inițierea constituirii unei asocieri în scopul săvârșirii de acte de terorism, precum și sprijinirea prin finanțare a acestei asocieri, prevăzută de art. 35 alin. (2) din Legea nr. 535/2004], în baza M.E.P.Î. nr. 160 din 16 mai 2008 emis de Curtea de Apel București, secția I penală.

Pe calea contestației la executare ce formează obiectul prezentului dosar, acesta a solicitat deducerea perioadei executate de la 23 mai 2005 la 03 martie 2011, în închisoarea B., aparținând Forțelor Armate ale Statelor Unite ale Americii, pretins pentru aceleași fapte (autoritățile judiciare competente din Irak dispunând achitarea, prin Hotărârea penală nr. 377 din 06 martie 2011 a Curții Penale Centrale din Republica Irak și prin Hotărârea penală nr. 609 din 30 octombrie 2011 a Curții Federale de Casație a Republicii Irak, după ce în primă instanță, prin hotărârea penală nr. 2011/C3/2006 din 12 octombrie 2006, Tribunalul Central din Bagdad a dispus condamnarea contestatorului la trei pedepse cu moartea prin spânzurare, conform prevederilor art. 421/C/E C. pen., ca urmare a participării la răpirea jurnaliștilor de cetățenie română C., D. și E.), în temeiul dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Anterior, prin contestația la executare promovată de același contestator, condamnatul A., înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, la 18 august 2017 sub nr. x/2017, în temeiul dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a solicitat deducerea perioadei executate de la 23 mai 2005 la 03 martie 2011 în închisoarea B., aparținând Forțelor Armate ale Statelor Unite ale Americii, ca urmare a recunoașterii pe cale incidentală a Hotărârii penale nr. 377 din 06 martie 2011 a Curții Penale Centrale din Republica Irak și a Hotărârii penale nr. 609 din 30 octombrie 2011 a Curții Federale de Casație a Republicii Irak, potrivit dispozițiilor art. 147 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.

Or, prin Sentința penală nr. 177/F din 02 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 321 din 09 iunie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă contestația la executare promovată de condamnatul A., în baza aceluiași temei legal, fiind formulate aceleași motive și apărări reiterate pe calea contestației la executare ce formează obiectul prezentului dosar.

S-a reținut, astfel, cu autoritate de lucru judecat, pe de o parte, că deducerea perioadei în discuție nu poate avea loc decât ca urmare a recunoașterii pe cale incidentală a celor două hotărâri penale pronunțate de autoritățile judiciare competente din Irak, iar, pe de altă parte, că această recunoaștere nu poate avea loc, impedimentul fiind dat de prevederile art. 147 raportat la art. 142 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, care prevăd că:

"Hotărârea judecătorească străină nu va fi recunoscută și pusă în executare atunci când (...) d) persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceleași fapte penale", ca o aplicare a principiului non bis în idem, astfel încât să nu existe în ordinea juridică internă două hotărâri penale definitive pronunțate împotriva aceleiași persoane pentru aceeași faptă.

Nu în ultimul rând, s-a reținut că ambele hotărâri penale ale autorităților judiciare competente din Irak au fost pronunțate cu încălcarea principiului non bis în idem, de vreme ce acestea aveau cunoștință de demersurile efectuate de autoritățile judiciare române pentru extrădarea numitului A. efectuate încă din 2005 și continuate după rămânerea definitivă a soluției de condamnare, fiind incident și motivul obligatoriu de nerecunoaștere prevăzut de dispozițiile art. 142 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, care prevăd că:

"Recunoașterea și executarea pe teritoriul României a hotărârii judecătorești străine ar fi contrară principiilor fundamentale ale ordinii de drept a statului român."

În raport cu cele arătate mai sus, s-a apreciat că dispozițiile art. 599 alin. (5) C. proc. pen. sunt aplicabile cauzei, cele două contestații la executare (prima înregistrată sub nr. x/2017 pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, soluționată în mod definitiv, a doua, cea înregistrată sub nr. x/2021 pe rolul aceleiași instanțe, Curtea de Apel București, secția a II-a penală) fiind promovate de condamnatul A. în baza aceluiași temei legal și, totodată, fiind prezentate aceleași motive și apărări.

Referitor la susținerile pretins noi ale condamnatului A., cum că recunoașterea pe cale incidentală a Hotărârii penale nr. 377 din 06 martie 2011 a Curții Penale Centrale din Republica Irak și a Hotărârii penale nr. 609 din 30 octombrie 2011 a Curții Federale de Casație a Republicii Irak, ar fi posibilă în cauză ca urmare a "Convenției existente între România și Statele Unite ale Americii", care ar avea incidență în privința duratei detenției sale, la acea vreme Irak fiind sub ocupație americană, s-a apreciat că aspectele menționate nu sunt relevante pentru cauză, din moment ce refuzul recunoașterii celor două hotărâri penale pronunțate de autoritățile judiciare din Irak nu s-a întemeiat pe "lipsa unui tratat de cooperare în această materie", cererea fiind analizată în baza art. 6 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, în virtutea curtoaziei internaționale, cu asigurarea reciprocității, pentru motivele pe larg expuse în cuprinsul sentinței.

Împotriva Sentinței penale nr. 104/F din 03 iunie 2021 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2021, a formulat contestație, în termen legal, condamnatul A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală și repartizată aleatoriu completului de judecată nr. 7, cu prim termen la 14 septembrie 2021.

Cu ocazia dezbaterilor, contestatorul, beneficiind de asistența juridică a unui apărător din oficiu, a solicitat admiterea contestației formulate, desființarea hotărârii atacate și, pe fond, deducerea duratei detenției executate în perioada 23 mai 2005 - 03 martie 2011 din pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 122 din 24 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală.

În susținerea cererii a arătat că, în raport cu probele existente la dosar, sunt îndeplinite condițiile pentru deducerea duratei detenției executate în închisoarea B., penitenciar care aparține forțelor armate americane, având în vedere că, în perioada executării pedepsei, Republica Irak se afla sub ocupația Statelor Unite ale Americii. De asemenea, a mai precizat că cererea de contestație la executare se bazează pe convențiile internaționale existente între România și Irak la acel moment, respectiv Convenția de la Geneva din 1961, precum și pe art. 15 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, potrivit căruia în cazul măsurilor preventive pot fi deduse și perioadele executate în străinătate.

Examinând contestația formulată de condamnatul A., prin prisma dispozițiilor art. 597 alin. (7) și art. 4251 C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Reglementând procedura și modul de rezolvare a contestației la executare, art. 599 C. proc. pen. stabilește, în alin. (5), că cererile ulterioare formulate în temeiul art. 598 din același cod sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive și de apărări.

În cauză, prin contestația înregistrată la data de 05 aprilie 2021 și soluționată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin Sentința penală nr. 104/F din 03 iunie 2021, condamnatul A. a solicitat, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., deducerea din pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin Sentința penală nr. 122 din 24 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2006, a perioadei executată în închisoarea B., aparținând Forțelor Armate ale Statelor Unite ale Americii, de la 23 mai 2005 la 03 martie 2011, susținând, în esență, că privarea sa de libertate în acest din urmă interval de timp s-a realizat în considerarea acelorași fapte penale pentru care s-a dispus de instanțele române condamnarea sa, dar pentru care autoritățile judiciare din Irak au dispus achitarea.

Așa cum a reținut și judecătorul fondului, anterior, însă, același contestator a formulat o altă contestație la executare întemeiată pe aceleași dispoziții legale [art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.], motive (deducerea perioadei executate de la 23 mai 2005 la 03 martie 2011/30 octombrie 2011 în închisoarea B., aparținând Forțelor Armate ale Statelor Unite ale Americii, ca urmare a recunoașterii pe cale incidentală a Hotărârii penale nr. 377 din 06 martie 2011 a Curții Penale Centrale din Republica Irak și a Hotărârii penale nr. 609 din 30 octombrie 2011 a Curții Federale de Casație a Republicii Irak) și apărări (s-a aflat în detenție în considerarea acelorași fapte pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare prin Sentința penală nr. 122 din 24 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2006), aceasta fiind soluționată prin Sentința penală nr. 177/F din 02 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 321 din 09 iunie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Astfel, respingând cererea de contestație le executare formulată de condamnatul A., instanța a stabilit cu autoritate de lucru judecat că deducerea perioadei executate în detenție preventivă ar fi fost posibilă numai în condițiile recunoașterii, pe cale incidentală, a hotărârii penale nr. 377 din 06 martie 2011 a Curții Penale Centrale din Republica Irak și a Hotărârii nr. 609 din 30 octombrie 2011 pronunțată de Curtea Federală de Casație a Republicii Irak, însă există un impediment legal care nu permite recunoașterea acestor hotărâri judecătorești, fiind incident motivul obligatoriu de refuz prevăzut de art. 142 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 302/2004.

Totodată, s-a reținut și aplicabilitatea dispozițiilor art. 142 alin. (2) lit. a) din același act normativ, constatându-se că hotărârile penale pronunțate de autoritățile judiciare competente din Irak încalcă principiul non bis în idem, de vreme ce acestea aveau cunoștință de demersurile efectuate de autoritățile judiciare române pentru extrădarea numitului A., astfel încât s-a considerat că recunoașterea și executarea pe teritoriul național a deciziilor judiciare din Irak ar fi contrară principiilor fundamentale ale ordinii de drept ale statului român.

Totodată, prin hotărâre definitivă, intrată în puterea lucrului judecat, s-a constatat că "nu este posibilă, potrivit legii, o recunoaștere parțială a celor două hotărâri, respectiv numai în ceea ce privește constatarea duratei detenției preventive. Recunoașterea parțială vizează situațiile în care hotărârea a fost pronunțată și pentru alte fapte (ceea ce nu este cazul în speță) și nu recunoașterea, astfel cum se solicită de apărare, doar a unei dispoziții din hotărâre, respectiv cea care se referă la detenția preventivă. De altfel, în cauză hotărârile nici nu conțin date în ceea ce privește durata detenției, ci doar dispoziția de punere în libertate, deducerea acesteia, în ipoteza în care recunoașterea ar fi fost legal posibilă, fiind un efect al recunoașterii hotărârilor" (Decizia penală nr. 321 din 09 iunie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală).

Raportat la aceste elemente, Înalta Curte consideră că soluția adoptată de prima instanță este legală, întrucât condamnatul și-a întemeiat contestația la executare pe aceleași dispoziții legale și motive, apărările fiind, de asemenea, identice, astfel că s-a realizat o justă aplicare a prevederilor art. 599 alin. (5) din C. proc. pen., întrucât există identitate de persoană, de temei legal, de motive și de apărări.

De asemenea, în mod justificat, judecătorul fondului a apreciat că invocarea de către contestator a "Convenției existente între România și Statele Unite ale Americii" nu reprezintă o apărare nouă, de natură să atragă inaplicabilitatea dispozițiilor art. 599 alin. (5) C. proc. pen., din moment ce refuzul recunoașterii hotărârilor pronunțate de autoritățile judiciare din Irak nu s-a întemeiat pe absența unui astfel de tratat între cele două state, ci pe alte motive, la care s-a făcut referire în dezvoltările anterioare.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 104/F din 03 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2021.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că se află în culpă procesuală, contestatorul condamnat va fi obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 313 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 104/F din 03 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2021.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 313 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 septembrie 2021.

GGC - ED