ÎCCJ, Secția penală

Deliberând, asupra recursurilor în casație formulate inculpații A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 729/A din data de 21 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/2019, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 1011 pronunțată la data de 15.12.2020 de Judecătoria Cluj-Napoca, între altele, în baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., cu reținerea art. 114 alin. (1) și art. 118 C. pen., s-a aplicat inculpatului A. măsura educativă a supravegherii pe o durată de 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, în forma tentativei, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen., raportat la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 113 alin. (2) C. pen. și a art. 77 lit. a) C. pen.

În baza art. 121 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost obligat inculpatul A. să urmeze un curs de formare profesională derulat de serviciului de probațiune, pe durata executării măsurii educative.

În baza art. 121 alin. (3) C. pen., supravegherea executării obligațiilor impuse se face sub coordonarea serviciului de probațiune.

S-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor comportamentului său și asupra dispozițiilor art. 123 C. pen. potrivit căruia, dacă minorul nu respectă, cu rea-credință, condițiile de executare a măsurii educative sau a obligațiilor impuse ori săvârșește o nouă infracțiune, instanța poate dispune înlocuirea măsurii luate cu o măsură educativă privativă de libertate.

În baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen. cu aplicarea art. 33 C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, în forma tentativei, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen., raportat la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) și d) C. pen. (fapta din data de 09.04.2015).

În baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prevăzută de art. 228 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) raportat la art. 43 alin. (1) C. pen. (fapta din data de 01.04.2017).

În baza art. 40 alin. (1) C. pen., s-a constatat că infracțiunea de furt calificat comisă la data de 09.04.2015 se află în stare de concurs real cu: infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat definitiv prin S.P nr. 1665/2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca, def. prin neapelare, la pedeapsa de 8 luni închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei; infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat definitiv prin Sentința pen. nr. 762/2016 a Judecătoriei Cluj-Napoca, def. prin Decizia pen. nr. 447/A/2017 a Curții de Apel Cluj, la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1200 RON.

În baza art. 41 alin. (1) C. pen., s-a constatat că infracțiunea de furt comisă la data de 01.04.2017 se află în stare de recidivă postcondamnatorie raportat la: infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat definitiv prin S.P nr. 1198/2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca, def. prin D.P. nr. 160/A/2016 a Curții de Apel Cluj, la pedeapsa de 1 an, 6 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.

În baza art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. și art. 85 alin. (1) C. pen. din 1969,

A fost anulată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an, 6 luni închisoare, dispusă prin S.P nr. 1198/2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca, def. prin D.P. nr. 160/A/2016 a Curții de Apel Cluj.

În baza art. 97 alin. (1) C. pen., a fost anulată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 8 luni închisoare, dispusă prin S.P nr. 1665/2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca, def. prin neapelare.

În baza art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., raportat la art. 38 alin. (1) C. pen.,

S-a constatat că infracțiunile aflate în concurs, cf. pct. 3 supra., sunt concurente și cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat definitiv prin S.P nr. 1198/2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca, def. prin D.P. nr. 160/A/2016 a Curții de Apel Cluj, de la pct. 4 supra.

În baza art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., raportat la art. 39 alin. (1) lit. b), c) și e) C. pen. (cf. Deciziei ÎCCJ- DCD/P nr. 22/2020).

Au fost contopite pedepsele de: 1200 RON amenda penală, 8 luni închisoare și 1 an și 6 luni închisoare, stabilite pentru infracțiunile de la pct. 7 supra., respectiv pedeapsa de 10 luni închisoare stabilită în cauză pentru infracțiunea de furt calificat, pedeapsa rezultantă fiind de 2 ani închisoare și 1200 RON amendă penală.

S-a constatat că pedepsele complementare aplicate prin S.P. nr. 1665/2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca (art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) C. pen., pe o durată de 1 an) au fost executate.

În baza art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., raportat la art. 43 alin. (1) C. pen. (cf. Deciziei ÎCCJ- DCD/P nr. 22/2020),

S-a adăugat pedeapsa de 6 luni închisoare, stabilită în cauză pentru infracțiunea de furt, la pedeapsa rezultantă a concursului, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 2 ani, 6 luni închisoare în regim de detenție și 1200 RON amendă penală.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatului durata reținerii pentru 24 de ore din data de 27.04.2018 (Dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca).

În temeiul art. 397 alin. (1) rap. la art. 25 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de partea civilă C. SA.

În temeiul art. 397 alin. (1) rap. la art. 19 alin. (1), (2) și 5 C. proc. pen., coroborat cu art. 1357 și 1349 C. civ., a fost admisă acțiunea civilă exercitată de partea civilă D.

A fost obligat inculpatul B. la plata sumei de 1.400 RON către partea civilă D., cu titlu de daune materiale.

În baza art. 404 alin. (4) lit. e) rap. la art. 272, art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul B. la plata sumei de 700 RON (300 RON din cursul urmăririi penale și 400 RON din cursul judecății), cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

A fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 300 RON (100 RON din cursul urmăririi penale și 200 RON din cursul judecății), cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva hotărârii instanței de fond au declarat apel inculpații B. și A.

Prin Decizia penală nr. 729/A din 21 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de către inculpații A. și B. împotriva Sentinței penale nr. 1011/15.12.2020 a Judecătoriei Cluj-Napoca.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat fiecare dintre apelanții - inculpați la plata sumei de câte 500 de RON reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat în apel.

Hotărârea din apel a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, la data de 25.05.2021, inculpaților A., la locul de detenție la data de 28.05.2021 și B., la domiciliu la data de 27.05.2021, părților civile SC C. S.A, la 27.05.2021 și D., la 28.05.2021.

Împotriva hotărârii instanței de apel, la data de 24.05.2021 au declarat recurs în casație inculpații A. și B., prin apărător ales E., invocând motivele de casare reglementate de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 C. proc. pen.

Astfel, în ceea ce-l privește pe inculpatul B. s-a arătat că i-au fost aplicate pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, întrucât, în mod greșit, instanța de fond a anulat suspendarea condiționată a pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicate prin Sentința penală nr. 1198/2015 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, definitivă prin Decizia penală nr. 106/A/2016 a Curții de Apel Cluj, deoarece dispozițiile Noului C. pen. prevăd anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și nu a suspendării condiționate, iar dispozițiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 se aplică infracțiunilor săvârșite sub vechiul C. pen., astfel încât, în cauză, se putea dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului B.

Referitor la inculpatul A., s-a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei atacate, și, în rejudecare, să se dispună achitarea inculpatului în temeiul art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., întrucât există o cauză de neimputabilitate, în condițiile în care inculpatul era minor la data comiterii faptei, iar expertiza medico-legală psihiatrică existentă la dosar, efectuată după mai mult de 3 ani de la data comiterii faptei, nu este suficientă pentru a se stabili că acesta avea discernământ la data comiterii faptei.

Astfel, au fost invocate cazurile de casare reglementate de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 C. proc. pen.

Totodată, în baza art. 441 C. proc. pen. s-a solicitat suspendarea executării hotărârii atacate.

După efectuarea comunicărilor conform art. 439 C. proc. pen., dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde a fost înregistrat, pe rolul secției penale, la data de 23.07.2021, sub nr. x/2019, fiind repartizat aleatoriu completului C6 Filtru.

La data de 06.07.2021, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a depus la dosar concluzii scrise.

Prin referatul judecătorului de filtru s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea discutării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la data de 07 octombrie 2021.

Procedura de comunicare a cererilor de recurs în casație a fost legal îndeplinită.

La data de 05 octombrie 2021 a fost întocmit raportul de magistratul asistent desemnat, care a apreciat că, din perspectiva dispozițiilor art. 440 alin. (2) C. proc. pen., recursurile declarate de inculpații A. și B. sunt admisibile în principiu.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererilor de recurs în casație formulate de inculpații A. și B., conform dispozițiilor art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că acestea sunt admisibile în principiu, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege, motiv pentru care au fost admise în principiu și au fost trimise completului competent în vederea judecării pe fond a căilor de atac.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 12 din C. proc. pen. invocate de inculpații A. și B., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursurile în casație sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Ca atare, motivul de casare invocat trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., se observă că acesta este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că "dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel, sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului" (Decizia nr. 350/RC/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro).

De asemenea, s-a statuat că "dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu permit o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator și stabilirea unei situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel.

(...)Verificările pe care instanța de recurs în casație le face din perspectiva noțiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât și condițiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu-zisă și elementele de conținut ale incriminării sub aspectul laturii obiective (nu însă și în ceea ce privește latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. și care nu a fost preluată în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.)" (Decizia nr. 78/RC/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro).

Totodată s-a reținut că acest caz de casare vizează "acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv)" (Decizia nr. 442/RC/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro).

De altfel, în cadrul definiției legale a infracțiunii, exprimată de art. 15 alin. (1) din C. pen., trăsătura esențială ca fapta să fie prevăzută de legea penală este enumerată distinct de aceea ca fapta să fie săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă unei persoane, ceea ce relevă opțiunea legiuitorului ca prin sintagma "faptă prevăzută de legea penală" să se înțeleagă "orice faptă" - act de conduită, manifestare de voință exteriorizată care determină o schimbare în realitatea obiectivă, neconvenabilă ordinii sociale și, ca atare, incriminată de norma penală.

Aceeași viziune reiese și din modalitatea în care sunt reglementate cazurile care împiedică punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale prev. de art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., textul legal menționând distinct "fapta nu este prevăzută de legea penală" de " nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege".

Așadar, în temeiul cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție poate analiza exclusiv dacă faptele, astfel cum au fost reținute prin decizia recurată, corespund tiparului obiectiv de incriminare a faptelor pentru care s-a dispus condamnarea inculpaților, fără posibilitatea de a reaprecia probatoriul administrat sau de a statua asupra situației de fapt reținute.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Prin sintagma "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege, în raport cu încadrarea juridică și cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de apel.

Din interpretarea literală a acestei dispoziții legale, rezultă că se circumscriu cazului de casare menționat acele situații în care este înfrânt principiul legalității pedepsei, printre altele, prin depășirea limitelor legale, respectiv, stabilirea unei pedepse care fie depășește limitele generale ale pedepsei ori se situează sub aceste limite, fie depășește sau se situează sub limitele speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracțiunea săvârșită.

Procedând la evaluarea acestei corespondențe, Înalta Curte constată, în prealabil, că:

- recurentul inculpat B. a fost condamnat pentru infracțiunea de furt calificat, în forma tentativei, prev. de art. 32 alin. (1) C. pen., rap. la art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) și d) C. pen., constând în faptul că în data de 09.04.2015, în jurul orei 14:45, împreună cu inculpații A. (minor la data săvârșirii faptei) și F., a pătruns prin forțarea grilajului care asigura fereastra, în clădirea dezafectată aparținând persoanei vătămate C. SA, situată în mun. Cluj-Napoca, de unde a încercat să sustragă mai multe panouri de aluminiu în vederea valorificării, pe care le-a abandonat, fiind surprins de organele de ordine;

- recurentul inculpat B. a fost condamnat, de asemenea, pentru infracțiunea de furt, prev. de art. 228 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. rap. la art. 43 alin. (1) C. pen., constând în faptul că la data de 01.04.2017, în jurul orei 12:45, în timp ce se afla în piața de vechituri din mun. Cluj-Napoca, str. x, a sustras din buzunarul persoanei vătămate D. un telefon mobil marca x, în valoare de 1400 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de și furt, prev. de art. 228 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. rap. la art. 43 alin. (1) C. pen.

În privința acestui inculpat, au fost reținute și dispozițiile art. 38 alin. (1) C. pen., cele două infracțiuni fiind comise în stare de concurs real. Totodată, starea de recidivă postcondamnatorie a fost atrasă de condamnarea din S.P. nr. 1198/12.10.2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin Decizia penală nr. 160/A din 08.02.2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj.

În urma contopirii recurentul inculpat B. urmând să execute în final pedeapsa de 2 ani, 6 luni închisoare în regim de detenție și 1200 RON amendă penală.

- recurentului inculpat A. i s-a aplicat măsura educativă a supravegherii pe o durată de 6 luni pentru infracțiunea de furt calificat (la momentul comiterii faptei, inculpatul avea vârsta de 14 ani), în forma tentativei, prev. de art. 32 alin. (1) C. pen., rap. la art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 113 alin. (2) C. pen. și a art. 77 lit. a) C. pen., constând în faptul că la data de 09.04.2015, în jurul orei 14:45, împreună cu inculpații B. și F., a pătruns prin forțarea grilajului care asigura fereastra, în clădirea dezafectată aparținând persoanei vătămate C. SA, situată în mun. Cluj-Napoca, de unde a încercat să sustragă mai multe panouri de aluminiu în vederea valorificării, pe care le-a abandonat, fiind surprins de organele de ordine.

Totodată, potrivit raportului de expertiză medico-legală psihiatrică din 14.03.2018, acesta a avut discernământ la momentul comiterii faptei.

1). Referitor la recursul în casație formulat de inculpat B., întemeiat pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., acesta privește faptul că instanța de fond a anulat suspendarea condiționată a pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicate prin Sentința penală nr. 1198/2015 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, definitivă prin Decizia penală nr. 106/A/2016 a Curții de Apel Cluj, deoarece dispozițiile Noului C. pen. prevăd anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și nu a suspendării condiționate, iar dispozițiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 se aplică infracțiunilor săvârșite sub vechiul C. pen., astfel încât, în cauză, se putea dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului B.

Contrar acestei critici, Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 1 și 15 alin. (1) și (2) Legea nr. 187/2012, regimul suspendării condiționate a executării pedepsei, inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de C. pen. din 1969.

Prin Decizia nr. 13 din 6 mai 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 410 din 10/06/2015, care, de asemenea, își găsește aplicabilitate în prezenta speță, s-a stabilit că "în aplicarea dispozițiilor art. 5 din C. pen., conform Deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale, în cazul pluralității de infracțiuni constând într-o infracțiune pentru care, potrivit C. pen. anterior, a fost aplicată, printr-o hotărâre definitivă, o pedeapsă cu suspendarea condiționată a executării care, conform art. 41 alin. (1) din C. pen., nu îndeplinește condițiile pentru a constitui primul termen al recidivei postcondamnatorii și, respectiv, o infracțiune săvârșită în termenul de încercare, pentru care legea penală mai favorabilă este legea nouă, stabilirea și executarea pedepsei, în urma revocării suspendării condiționate, se realizează potrivit dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. raportat la art. 83 alin. (1) din C. pen. anterior."

Astfel, se constată că infracțiunea de furt calificat comisă la data de 09.04.2015 se află în stare de concurs real, conform art. 40 alin. (1) C. pen., cu următoarele:

- infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat definitiv prin Sentința penală nr. 1665/2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin neapelare, la pedeapsa de 8 luni închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei;

- infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat definitiv prin Sentința penală nr. 762/2016 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin Decizia penală nr. 447/A/2017 a Curții de Apel Cluj, la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1200 RON.

Potrivit art. 41 alin. (1) C. pen., infracțiunea de furt comisă la data de 01.04.2017 se află în stare de recidivă postcondamnatorie raportat la infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat definitiv prin Sentința penală nr. 1198/2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin Decizia penală nr. 160/A/2016 a Curții de Apel Cluj, la pedeapsa de 1 an, 6 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Așadar, față de dispozițiile art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. și art. 85 alin. (1) C. pen. din 1969, Înalta Curte constată că, în mod corect, a fost anulată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an, 6 luni închisoare, dispusă prin Sentința penală nr. 1198/2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin Decizia penală nr. 160/A/2016 a Curții de Apel Cluj.

Totodată, Înalta Curte reține că, în raport de dispozițiile art. 97 alin. (1) C. pen., a fost anulată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 8 luni închisoare, dispusă prin Sentința penală nr. 1665/2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin neapelare, iar, întrucât infracțiunile aflate în concurs, anterior menționate, sunt concurente și cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat definitiv prin Sentința penală nr. 1198/2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin Decizia penală nr. 160/A/2016 a Curții de Apel Cluj, în mod corect s-a procedat la stabilirea rezultantei de 2 ani, 6 luni închisoare în regim de detenție și 1200 RON amendă penală, potrivit art. 39 alin. (1) lit. b), c) și e) C. pen. și art. 43 alin. (1) C. pen.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în speță instanțele au făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile recurentului inculpat sunt neîntemeiate.

2). În ceea ce privește recursul în casație formulat de inculpatul A., întemeiat pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., acesta se referă la existența unei cauze de neimputabilitate, în condițiile în care inculpatul era minor la data comiterii faptei, iar expertiza medico-legală psihiatrică existentă la dosar, efectuată după mai mult de 3 ani de la data comiterii faptei, nu ar fi fost suficientă pentru a se stabili că acesta avea discernământ la data comiterii faptei.

În concret, în cauză, susținerile recurentului inculpat subsumate noțiunii de condamnare pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, în sensul cazului de casare invocat, sunt raportate de către acesta la modalitatea în care instanțele au apreciat situația de fapt din prezenta cauză și la modalitatea de interpretare a probatoriului.

Înalta Curte subliniază că, pin prisma cazului de casare invocat în cauză, prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., sintagma "nu este prevăzută de legea penală" privește situațiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau a operat dezincriminarea.

Înalta Curte menționează că aspectele invocate prin recursul în casație, ce vizează situația de fapt reținută în cauză cu titlu definitiv, vinovăția inculpatului, probatoriul cauzei ori modul de interpretare a probelor dosarului, acestea nu pot face obiectul examinării în calea extraordinară a recursului în casație.

Așadar, astfel de critici nu mai pot fi analizate de către instanța de recurs în casație, acesta fiind scopul recursului în casație reglementat ca și o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.

Pe calea recursului în casație nu se poate invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție nu are posibilitatea de a analiza orice aspect de nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante și le-a prevăzut explicit în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Prin urmare, recursul în casație nu poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, iar Înalta Curte de Casație și Justiție nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată în hotărârea atacată.

Or, de vreme ce susținerile recurentului inculpat tind, în esență, la reevaluarea materialului probator, acestea nu pot fi valorificate în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres și limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen.

Prin urmare, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarate de inculpații A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 729/A din data de 21 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/2019.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați, în sumă de câte 157 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarate de inculpații A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 729/A din data de 21 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/2019.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați, până la prezentarea apărătorilor aleși, în cuantum de câte 157 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 noiembrie 2021.

GGC - ED