ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.04.2018

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
11.04.2018
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Deliberând asupra recursului în casație declarat de către inculpatul A., împotriva Deciziei penale nr. 315 din 19 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

În baza art. 121 alin. (1) lit. a) C. pen., s-a impus inculpatului B., ca pe durata executării măsurii educative a asistării zilnice să urmeze un curs de pregătire școlară sau formare profesională. Supravegherea executării măsurii educative a asistării zilnice se va face sub coordonarea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Galați.

S-a atras atenția inculpatului B. asupra consecințelor nerespectării obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul executării măsurii educative a asistării zilnice.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele cu închisoarea și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea - 3 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 3 ani și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 83 C. pen. vechi, s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an si 6 luni închisoare aplicată inculpatului A., prin sentința penală nr. 258 din 25.09.2014 a Judecătoriei Tecuci, definitivă la 21.10.2014, pedeapsă pe care inculpatul o va executa cumulat cu pedeapsa rezultantă aplicată prin prezenta hotărâre, urmând a executa în total - 5 ani închisoare.

S-a luat act că persoanele vătămate S.C C. S.R.L. și S.C. D. S.R.L. nu s-au constituit părți civile împotriva inculpaților.

În temeiul art. 274 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligați inculpații A. și B., să plătească fiecare în parte suma de 1.000 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar contravaloarea asistenței juridice din oficiu acordată inculpaților în cursul judecății - câte 360 RON, și-n cursul camerei preliminare - 330 RON, va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a dispune astfel, analizând actele și lucrările cauzei, instanța de fond a reținut în fapt, următoarele:

În momentul în care au ajuns în satul Coroiu, com. Tutova, cei doi inculpați au hotărât împreună să pătrundă în incinta magazinului S.C. C. S.R.L. pentru a face rost de băuturi alcoolice.

În baza hotărârii luate, inculpații A. și B. au intrat în curte pe poarta de acces, după care s-au deplasat în spatele magazinului, unde cu ajutorul unui picior de la o masă confecționată din PVC au spart geamul de la ușa de acces situată în spatele localului.

Pentru a nu lăsa urme papilare pe geamul spart, în momentul îndepărtării cioburilor de sticlă rezultate din spargerea geamului, inculpatul A. i-a solicitat lui B. să-i dea șosetele sale, pentru a le introduce pe mâini.

După spargerea geamului inculpații A. și B. au pătruns în interiorul magazinului aparținând S.C. C. S.R.L., și au sustras mai multe bunuri: o pungă cu cârnați, patru pachete de cafea, cinci cornuri cu ciocolată, opt cutii cu băuturi energizante, cinci cutii cu bere, două borcane cu muștar, două pachete cu gumă de mestecat, un pachet de țigări x și un aparat DVD - player compus dintr-un subwoffer, patru boxe și o telecomandă, toate în valoare de aproximativ 600 RON.

Ulterior, inculpații A. și B. au părăsit incinta magazinului cu bunurile sustrase, și-au recuperat bicicletele, pe care le lăsaseră ascunse sub un pod, după care și-au continuat deplasarea spre domiciliul lor.

Pe drum, inculpații A. și B. au consumat o parte din bunurile alimentare sustrase iar pe altele le-au aruncat ori le-au împărțit.

O parte din bunurile sustrase, respectiv: dvd-playerul, cu subufarul, boxele și telecomanda, două pungi de cafea și o sticlă de vin, au fost ascunse în niște tufișuri din apropierea căii ferate de către inculpatul A., cu intenția de a le recupera a doua zi.

Când inculpatul A. a revenit la locul unde a ascuns bunurile, a constatat lipsa acestora, fiind luate de persoane necunoscute.

Din concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrica nr. x din 14.10.2014 întocmit de Serviciul Medico-legal Județean Vaslui privind pe inculpatul B., rezultă că acesta a săvârșit fapta cu discernământ.

Profitând de lăsarea întunericului, inculpații A. și B. au pătruns în curtea magazinului prin grădină, apoi au mers și au forțat aceeași ușă de acces din spatele localului, prin îndepărtarea placajului cu care fusese înlocuit geamul spart de ei în noaptea de 07/08.09.2014.

După ce au pătruns în interior, inculpații A. și B. au sustras din nou mai multe bunuri alimentare și nealimentare: o cutie cu 20 bucăți ciocolata Laura, patru pungi de cafea, cinci ciocolate x, o sticlă de vișinată de 2 l, o sticlă de coniac x, mai multe pliculețe de nescafe, trei cutii a câte 12 pachete gumă, o cutie mare cu bomboane x, 10 batoane ciocolată cu rom, un parfum, un deodorant, două after shave, trei sticle cu vin, mai multe sticle cu bere, o sticlă cu suc, un salam, un sac cu pungi cu semințe și mai multe pungi de plastic, toate în valoare de aprox. 400 RON.

Ulterior, inculpații A. și B. au părăsit incinta magazinului cu bunurile sustrase, și-au recuperat bicicletele, pe care le lăsaseră ascunse sub un pod, după care și-au continuat deplasarea spre domiciliul lor, împărțind bunurile sustrase.

Din concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrica nr. 70/PM din 14.10.2014 întocmit de Serviciul Medico-legal Județean Vaslui privind pe inculpatul B., rezultă că acesta a săvârșit fapta cu discernământ.

Inculpații A. și B. au pătruns în interiorul magazinului prin escaladarea ferestrei, însă în momentul în care au încercat să sustragă bunuri s-a declanșat sistemul de alarmă, fapt ce i-a determinat pe inculpați să întrerupă activitatea infracțională și să fugă de la locul comiterii faptei.

Sesizând declanșarea sistemului de alarmă la magazinul aparținând S.C. D. S.R.L., în jurul orei 00:18 martorul F., și care locuiește în apropiere, a anunțat telefonic organele de poliție, care deplasându-se imediat în zonă cu autoturismul, pe drum l-au găsit și identificat pe numitul B.

Inculpatul minor B. a fost condus la sediul Postului de poliție Tutova unde acesta a recunoscut cu ocazia audierilor că împreună cu A. au pătruns în magazinul respectiv pe o fereastră pentru a sustrage bunuri, și că datorită faptului că a pornit sistemul de alarmă au fugit amândoi fără a sustrage nimic.

Ulterior și inculpatul A., a recunoscut faptul că împreună cu B. a încercat să sustragă bunuri de la magazinul aparținând S.C. D. S.R.L., și că datorită faptului că a pornit sistemul de alarmă au fugit amândoi fără a sustrage nimic.

În drept, inculpatul și-a întemeiat recursul în casație pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. - s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele legale.

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Totodată, dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. prevăd că hotărârile sunt supuse casării în cazul în care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul de casare fiind incident în situația în care pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greșita individualizare a pedepsei.

În aceste limite, Înalta Curte constată existența a două nelegalități în cuprinsul hotărârilor analizate, după cum, în mod corect a susținut și procurorul în concluziile sale.

Astfel, una dintre aceste nelegalități este cuprinsă în sentința penală nr. 258 din 25.09.2014 a Judecătoriei Tecuci prin care inculpatului A. i s-a aplicat o pedeapsă cu suspendare condiționată, deși hotărârea a fost pronunțată în baza legii penale noi, iar fapta fusese comisă de inculpat în minorat, așa încât instanța trebuia să-i aplice o măsură educativă, deoarece nu era posibilă suspendarea condiționată.

Înalta Curte precizează că în raport de datele concrete ale speței pendinte, dispozițiile art. 21 din Legea nr. 187/2012, care ar permite înlocuirea pedepsei cu o măsură educativă, în condițiile în care ar fi fost aplicată o pedeapsă cu suspendare conform C. pen. vechi, respectiv înainte de 01 februarie 2014, nu sunt incidente în cauză.

De aceea, suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni aplicată de Judecătoria Tecuci fiind nelegală, va fi anulată, iar pedeapsa va fi înlocuită cu măsura educativă într-un centru de reeducare pe aceeași durată de 1 an și 6 luni.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că infracțiunile pentru care inculpatul A. a fost condamnat prin sentința penală nr. 258 din 25 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Tecuci în Dosarul nr. x/324/2013* sunt concurente cu infracțiunile pentru care același inculpat a fost condamnat prin sentința penală nr. 477/2016 pronunțată de Judecătoria Bârlad în Dosarul nr. x/189/2016.

Astfel, se reține că la data comiterii faptelor din nopțile de 7/8.09.2014, 10/11.09.2014 și 21/22.09.2014 pentru a fost condamnat de Judecătoria Bârlad prin sentința nr. 477 din 20.12.2016, împotriva inculpatului A. nu fusese pronunțată nicio hotărâre de condamnare. Sentința penală nr. 285 dată în Dosarul nr. x/2013* de Judecătoria Tecuci a fost pronunțată la data de 25.09.2014, iar faptele pentru care inculpatul a fost condamnat au fost comise în minorat, înainte de data de 15.10.2013, când acesta a împlinit 18 ani.

De aceea, Înalta Curte reține că în privința cumulului juridic sunt incidente dispozițiile art. 129 alin. (2) lit. b) C. pen., care prevăd că, în cazul săvârșirii a două infracțiuni dintre care una în timpul minorității și una după majorat, pentru infracțiunea comisă în timpul minorității se ia o măsură educativă, iar pentru infracțiunea săvârșită după majorat se stabilește o pedeapsă, după care dacă măsura educativă este privativă de libertate, iar pedeapsa este închisoarea, se aplică pedeapsa închisorii, care se majorează cu o durată egală cu cel puțin o pătrime din durata măsurii educative ori din restul rămas neexecutat din aceasta la data săvârșirii infracțiunii comise după majorat.

Ca atare, reținând că pedeapsa de 5 ani aplicată inculpatului A. este în alte limite decât cele prevăzute de lege, pentru a înlătura greșita aplicare a legii, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., va admite recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 315 din 19 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Va desființa în parte decizia penală recurată și rejudecând, va descontopi pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului, în pedepse componente pe care le va repune în individualitatea lor, va anula pedeapsa de 1 an și 6 luni a Judecătoriei Tecuci, va reface concursul de infracțiuni, și va dispune să i se aplice inculpatului A. pedeapsa cea mai grea și 1/3 din totalul celorlalte pedepse.

În raport de cele anterior evocate, Înalta Curte va constata că infracțiunile pentru care a fost condamnat inculpatul prin sentința penală nr. 258 din 25 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Tecuci în Dosarul nr. x/2013* sunt concurente cu infracțiunile pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 477/2016 pronunțată de Judecătoria Bârlad în Dosarul nr. x/189/2016 la pedepsele de:

- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii furt calificat prevăzută de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d), alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (2) C. pen., art. 77 lit. d), art. 78 C. pen.

- 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 32 C. pen. raportat la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d), alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. d), art. 78 C. pen.

În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, art. 85 alin. (1) C. pen. din 1969, va anula suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 258 din 25.09.2014 pronunțată de Judecătoria Tecuci în Dosarul nr. x/2013*.

În temeiul art. 21 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, va înlocui pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 258 din 25.09.2014 pronunțată de Judecătoria Tecuci în Dosarul nr. x/324/2013* cu măsura educativă a internării într-un centru de detenție cu o durată de 1 an și 6 luni.

Conform art. 129 alin. (4) C. pen. va aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care va adăuga un spor de 6 luni, rezultând pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pe care o va majora cu 6 luni, conform art. 129 alin. (2) lit. b) C. pen., în final inculpatul A. urmând să execute pedeapsa de 4 ani închisoare.

Va menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate care nu sunt contrare prezentei decizii și va deduce din durata pedepsei durata reținerii și arestării preventive a inculpatului, cu începere din 21.01.2013 până la 12.09.2013, respectiv de la 13.08.2017 la zi. Va dispune retragerea formelor de executare și emiterea unui nou mandat,

De asemenea, va statua asupra cheltuielilor judiciare și onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 100 RON, ce vor rămâne în sarcina statului.

Admite recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 315 din 19 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Desființează în parte decizia penală recurată și rejudecând:

Descontopește pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A., fără antecedente penale, de 5 închisoare, în pedepse componente pe care le repune în individualitatea lor.

Constată că infracțiunile pentru care a fost condamnat inculpatul prin sentința penală nr. 258 din 25 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Tecuci în Dosarul nr. x/2013* sunt concurente cu infracțiunile pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 477/2016 pronunțată de Judecătoria Bârlad în Dosarul nr. x/2016 la pedepsele de:

- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii furt calificat prevăzută de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d), alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (2) C. pen., art. 77 lit. d), art. 78 C. pen.

- 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 32 C. pen. raportat la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d), alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. d), art. 78 C. pen.

În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, art. 85 alin. (1) C. pen. din 1969, anulează suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 258 din 25.09.2014 pronunțată de Judecătoria Tecuci în Dosarul nr. x/2013*.

În temeiul art. 21 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, înlocuiește pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 258 din 25.09.2014 pronunțată de Judecătoria Tecuci în Dosarul nr. x/2013* cu măsura educativă a internării într-un centru de detenție cu o durată de 1 an și 6 luni.

Conform art. 129 alin. (4) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care adaugă un spor de 6 luni, rezultând pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pe care o majorează cu 6 luni, conform art. 129 alin. (2) lit. b) C. pen., în final inculpatul A. urmând să execute pedeapsa de 4 ani închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.

Deduce din durata pedepsei durata reținerii și arestării preventive a inculpatului, cu începere din 21.01.2013 până la 12.09.2013, respectiv de la 13.08.2017 la zi.

Dispune retragerea formelor de executare și emiterea unui nou mandat.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație declarat de inculpatul A. rămân în sarcina statului.

Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 100 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă