ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 390 din data de 10 septembrie 2019 pronunțată de Judecătoria Târgu Cărbunești, în Dosarul nr. x/2017, în baza art. 114 C. pen., s-a aplicat inculpatului A., măsura educativă neprivativă de libertate, prevăzută de art. 115 alin. (1) lit. c) din C. pen. și art. 119 C. pen., constând în consemnarea la sfârșit de săptămână pe o durată de 10 săptămâni cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 218 alin. (1) și alin. (3) lit. c) din C. pen. cu aplicarea dispozițiilor art. 113 C. pen. și art. 5 din C. pen.

În baza art. 121 alin. (1) lit. a), d) și e) din C. pen., s-a impus inculpatului pe durata executării măsurii educative neprivative de libertate aplicate, respectarea următoarelor obligații: să urmeze un curs de pregătire școlară sau formare profesională; să nu se apropie de persoana vătămată sau de membrii familiei acesteia; să se prezinte la serviciul de probațiune la datele fixate de acesta.

S-a atras atenția inculpatului A. asupra dispozițiilor art. 123 din C. pen. privind consecințele nerespectării, cu rea-credință, a condițiilor de executare a măsurii educative sau a obligațiilor impuse.

Supravegherea executării măsurii educative s-a dispus să se facă sub coordonarea Serviciului de Probațiune Gorj, conform art. 119 alin. (2) din C. pen.

În baza art. 397 din C. proc. pen. și art. 19 din C. proc. pen., s-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă B. și a fost obligat inculpatul, în solidar, cu părțile responsabile civilmente C. și D., la plata către partea civilă B. a sumei de 25.000 RON, reprezentând daune morale.

A fost respinsă cererea formulată de partea civilă B. în ceea ce privește acordarea daunelor materiale, precum și cererea privind obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de judecată.

În baza art. 274 alin. (3) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul, în solidar, cu părțile responsabile civilmente C. și D., la plata sumei de 11.700 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare în cuantum de 520 RON, reprezentând onorariul avocatului din oficiu E. desemnat inculpatului în procedura de cameră preliminară și în faza de judecată, precum și cele în cuantum de 390 RON, reprezentând onorariul avocatului din oficiu F. desemnat persoanei vătămate în procedura de cameră preliminară, avansate din fondurile Ministerului Justiției - Baroul Gorj, au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel inculpatul A., părțile responsabile civilmente C. și D., partea civilă B. și reprezentanții legali G. și H.

Prin Decizia penală nr. 822 din 15 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul dispozițiilor art. 421 alin. (2) lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de partea civilă B. împotriva Sentinței penale nr. 390 din 10 septembrie 2019 a Judecătoriei Târgu Cărbunești, pronunțate în Dosarul nr. x/2017.

În temeiul dispozițiilor art. 421 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul A. și părțile responsabile civilmente C. și D. împotriva Sentinței penale nr. 390 din 10 septembrie 2019 a Judecătoriei Târgu Cărbunești, pronunțate în Dosarul nr. x/2017.

S-a desființat, în parte, sentința instanței de fond, sub aspectul laturii penale și, rejudecând, în baza art. 114 din C. pen., s-a aplicat inculpatului A., măsura educativă privativă de libertate, prevăzută de art. 115 alin. (2) lit. b) din C. pen. raportat la art. 125 din C. pen., respectiv internarea într-un centru de detenție, pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 218 alin. (1) și alin. (3) lit. c) din C. pen. cu aplicarea art. 113 din C. pen. și art. 5 din C. pen.

S-a atras atenția inculpatului A. asupra dispozițiilor art. 125 alin. (3) din C. pen. și art. 126 din C. pen.

S-a menținut restul dispozițiilor sentinței penale apelate, care nu contravin deciziei.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. și art. 276 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A., în solidar, cu părțile responsabile civilmente C. și D., la plata sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat și la plata sumei de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă B..

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit avocatului din oficiu a rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii penale, la data de 6 octombrie 2020, a formulat cerere de recurs în casație inculpatul A., care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 2 noiembrie 2020, sub nr. x/2017.

Prin Încheierea de cameră de consiliu din 20 ianuarie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 822 din 15 iulie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. S-a dispus trimiterea cauzei la completul competent pentru judecarea pe fond a recursului în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) din C. proc. pen.

Totodată, a fost respinsă cererea de suspendare a executării hotărârii.

Verificând condițiile de admisibilitate în conformitate cu dispozițiile art. 440 din C. proc. pen., prin încheierea de admitere în principiu s-a reținut, printre altele, că cererea de recurs în casație se întemeiază pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. ("s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de legea penală") și că recursul în casație produce o devoluție parțială (o reexaminare în limitele cazurilor de casare), astfel, controlul instanței de recurs în casație va opera în limitele cazului de casare indicat.

Prin cererea de recurs în casație, recurentul inculpat A. a criticat decizia atacată pentru următoarele motive:

De asemenea, s-a menționat solicitarea procurorului de la judecata în primă instanță, de luare față de inculpat a unei măsuri neprivative de libertate, respectiv asistarea zilnică pe durata maximă de 6 luni de zile.

S-a menționat că persoana vătămată/partea civilă B. a solicitat aplicarea uneia dintre măsurile educative neprivative de libertate, prevăzute de art. 115 alin. (1) pct. 1 lit. b) sau c) din C. pen., precum și majorarea despăgubirilor civile.

A mai fost precizat că persoana vătămată este doar subiect procesual principal având anumite drepturi potrivit art. 81 din C. proc. pen., însă, nu este parte în procesul penal, conform art. 32 și art. 33 din C. proc. pen.

În concluzie, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei atacate și, rejudecând, aplicarea uneia dintre măsurile educative prevăzute de art. 115 alin. (1) pct. 1 lit. b) sau c) din C. pen.

Prin încheierea de admitere în principiu, s-a considerat că, pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, motivele de recurs în casație, astfel cum au fost dezvoltate prin cererea de recurs în casație, se justifică a fi examinate, prin prisma cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

Prin concluziile scrise, depuse la data de 16 martie 2021, apărătorul ales al recurentului inculpat A., a reiterat că se impune admiterea recursului în casație, casarea deciziei atacate și menținerea măsurii educative neprivative de libertate aplicate de instanța de fond.

Examinând recursul în casație formulat de inculpatul A., în baza dispozițiilor art. 447 și art. 442 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Aspecte de drept substanțial și formal

În cadrul Titlului V, Capitolele II și III din C. pen., este reglementat regimul măsurilor educative. C. pen. reglementează, pentru ipoteza minorilor infractori, un sistem gradual de măsuri educative, ce urmează a fi alese și aplicate în urma individualizării judiciare. Potrivit dispozițiilor art. 115 din C. pen., cadrul juridic general al măsurilor educative, cuprinde măsuri neprivative și măsuri privative de libertate.

Recursul în casație este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, pe motive de nelegalitate, însă doar în condițiile expres și limitativ prevăzute de legiuitor, respectiv a cazurilor de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.

În cauză, s-a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., în conformitate cu care hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de legea penală".

Potrivit art. 2 din C. proc. pen., legea penală prevede pedepsele aplicabile și măsurile educative ce se pot lua față de persoanele care au săvârșit infracțiuni.

O sancțiune ori o pedeapsă este nelegală când iese din intervalul prevăzut de lege și determinat prin incidența tuturor cauzelor ori stărilor relevante individualizării judiciare.

Jurisprudența relevantă a Înaltei Curte a stabilit că sintagma "pedeapsă" din cuprinsul pct. 12 al art. 438 alin. (1) din C. proc. pen. are un sens mai larg, de sancțiune de drept penal, cuprinzând și sfera măsurilor educative, context în care legalitatea naturii și duratei acestora sunt supuse verificării în cadrul căii extraordinare de atac a recursului în casație (în acest sens, Decizia penală nr. 251/RC din 14 octombrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală).

În jurisprudența constantă a instanței supreme s-a stabilit că pot fi cenzurate prin prisma dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., erorile care se produc în legătură cu aplicarea pedepsei sau a măsurilor educative, prin stabilirea unei sancțiuni neprevăzute de lege, prin nerespectarea limitelor legale ori a tratamentului sancționator (în acest sens, amintim ÎCCJ, secția penală, Decizia nr. 133/RC din 29 mai 2020, Decizia nr. 51/RC din 19 februarie 2016, Decizia nr. 96/RC din 24 martie 2016 și Decizia nr. 24/RC din 19 ianuarie 2017).

În cauză, s-a aplicat, în apelul părții civile în defavoarea inculpatului, cea mai severă măsură educativă. Astfel, față de recurent s-a aplicat măsura educativă privativă de libertate, prevăzută de art. 115 alin. (2) lit. b) din C. pen. raportat la art. 125 din C. pen., respectiv internarea într-un centru de detenție pe o durată de 2 ani, pentru comiterea infracțiunii de viol, prevăzute și pedepsite de art. 218 alin. (1) și alin. (3) lit. c) din C. pen. cu aplicarea dispozițiilor art. 113 din C. pen. și art. 5 din C. pen., în condițiile în care instanța de fond individualizase măsura educativă neprivativă de libertate, prevăzută de art. 115 alin. (1) lit. c) din C. pen. și art. 119 C. pen., constând în consemnarea la sfârșit de săptămână pe o durată de 10 săptămâni.

Problematica de evaluat se circumscrie următoarelor chestiuni de drept evocate de inculpat:

Principiul non reformatio in pejus nu are incidență în cauză, acesta referindu-se la agravarea situației juridice a părții ce a declarat calea de atac.

Motivele recurentului inculpat A. se referă la faptul că instanța de apel i-a agravat situația prin dispunerea celei mai severe măsuri educative privative în apelul declarat de partea civilă, măsură care nu a fost solicitată de partea civilă ori de procuror și nici nu a fost pusă în discuția părților.

Prin efectul devolutiv al apelului, instanța de apel verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, în raport cu calitatea celui care l-a declarat și persoana la care se referă declarația de apel, potrivit art. 409 din C. proc. pen.

Apelul a fost declarat de partea civilă, atât pe latură penală, cât și pe latură civilă, aceasta fiind persoana vătămată constituită parte civilă în cadrul procesului penal.

Pe latură penală persoana vătămată constituită parte civilă a solicitat aplicarea unei măsuri mai severe numind o altă măsură decât cea individualizată în final.

Operațiunea complexă a individualizării judiciare nu se opune evaluării unei sancțiuni mai severe decât cea solicitată expressis verbis de către părți ori procuror, în acest caz limita individualizării fiind dată de maximul special.

În ce privește limitele prevăzute de lege în raport cu caracterizarea în drept a infracțiunii cercetate, instanța de apel putea aplica inculpatului minor A., pentru infracțiunea de viol, în conformitate cu dispozițiile art. 115 din C. pen., o măsură educativă privativă de libertate, chiar cea mai severă dintre acestea, libertatea alegerii sancțiunii aparținând instanței și fiind rezultatul unei ample evaluări a criteriilor de individualizare. În raport de gravitatea infracțiunii și consecințele produse, în cauză individualizarea este judicioasă.

Instanța de apel, în apelul părții civile în defavoarea inculpatului, pe aspect sancționator, s-a orientat spre aplicarea măsurii educative privative de libertate a internării într-un centru de detenție, reglementată de dispozițiile art. 125 din C. pen.

Conform art. 125 alin. (2) din C. pen.: "Internarea se dispune pe o perioadă cuprinsă între 2 și 5 ani, afară de cazul în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea de 20 de ani sau mai mare ori detențiunea pe viață, când internarea se ia pe o perioadă cuprinsă între 5 și 15 ani."

Potrivit art. 114 din C. pen.: (1) Față de minorul care, la data săvârșirii infracțiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani se ia o măsură educativă neprivativă de libertate.

(2) Față de minorul prevăzut în alin. (1) se poate lua o măsură educativă privativă de libertate în următoarele cazuri:

a) dacă a mai săvârșit o infracțiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracțiunii pentru care este judecat;

b) atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detențiunea pe viață.

Art. 218 alin. (1) din C. pen.: Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârșit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința sau profitând de această stare, se pedepsește cu închisoarea de la 5 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(3) Pedeapsa este închisoarea de la 7 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi atunci când c) victima este un minor.

Instanța de apel a apreciat că propria conduită a inculpatului A. din momentul în care a adoptat rezoluția infracțională, caracterizată prin insistență, tenacitate în vederea atingerii scopului propus și superficialitate față de existența și rigoarea normelor legale, conduita față de partea civilă minoră după săvârșirea faptei și pe tot parcursul procesului penal, urmările unei asemenea fapte în planul dezvoltării psihice a părții civile, impun un proces atent și profund de resocializare, în interiorul căruia aceasta să conștientizeze gravitatea încălcării legii, consecințele acestui act, dar și necesitatea respectării autorității legii și a agenților statului, care acționează în scopul protejării cetățenilor și asigurării puterii legii, în raport de care inculpatul nu prezintă aptitudinea de a se îndrepta decât prin aplicarea unei măsuri educative privative de libertate, aptă pentru a asigura funcția de reeducare.

În considerentele deciziei din apel, s-a reținut, sub aspectul laturii penale, că, măsura educativă aleasă de instanța de fond a fost apreciată în mod corect de apelanți ca fiind mult prea blândă și dispusă cu greșita interpretare a criteriilor generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 74 din C. pen., raportat la împrejurarea și modalitatea de săvârșire a faptei, vârsta părții civile, conduita inculpatului după săvârșirea infracțiunii față de partea civilă și familia acesteia, cât și în plan procesual.

În concluzie, având în vedere maximul special (pedeapsa prevăzută de lege) pentru infracțiunea săvârșită și faptul că perioada de 2 ani aplicată recurentului inculpat reprezintă minimul intervalului prevăzut pentru măsura educativă, se constată că, măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru de detenție este legală.

În raport de susținerile apărării, Înalta Curte constată că acestea sunt vădit neîntemeiate, soluția pronunțată de curtea de apel în apelul părții civile s-a făcut cu deplina respectare a textelor incidente și principiilor ce guvernează soluționarea căii de atac.

Pentru considerentele expuse, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 822 din 15 iulie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Potrivit art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat în sumă de 200 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 822 din 15 iulie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat în sumă de 200 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 martie 2021.

Procesat de GGC - LM