ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor aflate la dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 1674/2020 din data de 23 decembrie 2020 pronunțată de Judecătoria Oradea, în temeiul art. 396 alin. (2) și 10 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la următoarele pedepse:

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., i s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 2 ani și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., i s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 2 ani și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (2) și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate prin prezenta hotărâre, s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care s-a adăugat sporul fix și obligatoriu, de 9 luni închisoare, reprezentând o treime din totalul celorlalte trei pedepse, rezultând pedeapsa principală parțială de 1 an și 9 luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (3), lit. a) și alin. (5) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 2 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 41 alin. (1) C. pen., s-a constatat că infracțiunile au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie, înainte ca pedeapsa aplicată prin Sentința penală nr. 1027/01.11.2017 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin Decizia penală nr. 100/A/28.02.2018 a Curții de Apel Oradea, să fi fost executată sau considerată ca executată.

S-a constatat că, prin Sentința penală nr. 1027/01.11.2017 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin Decizia penală nr. 100/A/28.02.2018 a Curții de Apel Oradea, inculpatului A. i s-a aplicat pedeapsa principală rezultantă de 10 luni și 975 de zile închisoare și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

În temeiul art. 104 alin. (2) C. pen., s-a revocat liberarea condiționată dispusă din executarea pedepsei de 10 luni și 975 de zile închisoare, aplicate prin Sentința penală nr. 1027/01.11.2017 a Judecătoriei Oradea și s-a dispus executarea restului de pedeapsă rămas neexecutat, de 512 zile închisoare.

În temeiul art. 43 alin. (2) C. pen., s-a adăugat pedeapsa principală parțială de 1 an și 9 luni închisoare, la restul de 512 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 10 luni și 975 de zile închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 1027/01.11.2017 a Judecătoriei Oradea, astfel că s-a dispus ca inculpatul A. să execute pedeapsa principală rezultantă, de 1 an, 9 luni și 512 zile închisoare, în stare de detenție.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. b) și alin. (5) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 2 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea plăcuțelor de înmatriculare cu nr. x, ridicate de la inculpat, conform dovezii IPJ Bihor - Poliția Municipiului Oradea din data de 18.02.2020.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpatul A. prin care a solicitat modificarea în totalitate a sentinței atacate și, pe cale de consecință, să se dispună în principal aplicarea unei amenzi, iar în subsidiar, să se dispună reindividualizarea pedepsei, în sensul aplicării unei pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege.

S-a arătat, în esență că, prima instanță nu a analizat în mod corect dispozițiile art. 74 C. pen., respectiv criteriile de individualizare a pedepsei, precizând că în dreptul penal trebuie respectat principiul umanismului și trebuie avute în vedere circumstanțele reale ale faptei, respectiv faptul că inculpatul a condus o distanță extrem de mică, acesta aflându-se inițial pe pășune și nu a avut posibilitatea să ajungă în fața casei decât traversând drumul public pe o porțiune foarte scurtă.

Totodată a mai precizat inculpatul a fost abordat în fața casei de organele de poliție, cu motorul oprit, însă acesta a fost de bună-credință și a recunoscut că a fost la volan, conducând la o oră extrem de târzie, într-o zonă necirculată, fără să producă vreo distrugere sau vreo vătămare cuiva.

Prin Decizia penală nr. 437/A/2021 din data de 01 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 1674/23.12.2020, pronunțată de către Judecătoria Oradea, care a fost menținută.

Pentru a se pronunța în acest sens, făcând propria analiză a materialului probator administrat în cauză în cursul urmăririi penale, dar și al cercetării judecătorești în fond și apel, Curtea de Apel Oradea a reținut că sentința atacată este legală și temeinică, sens în care apelul declarat de către inculpat va fi respins potrivit dispozitivului prezentei.

În mod corect a reținut instanța de fond starea de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptelor comise de către acesta încadrarea juridică corespunzătoare.

Fără a se relua în detaliu starea de fapt, care a fost corect reținută de către prima instanță, raportat la probatoriul administrat și procedura recunoașterii urmată de către inculpatul A., instanța de control judiciar a constatat, în esență că, în data de 18.02.2020, în jurul orei 01:05, acesta a condus fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, autoturismul marca x cu nr. de identificare x pe str. x din mun. Oradea, având aplicate plăcuțele cu nr. fals de înmatriculare x și totodată se afla sub influența alcoolului, având o îmbibație alcoolică de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat potrivit aparatului alcootest efectuat la ora 01:18.

Din buletinul de analiză toxicologică nr. x din 19.08.2020 emis de SJML Bihor a rezultat că numitul A. a avut o alcoolemie de 1,45 g% alcool pur în sânge la recoltarea probei biologice care s-a realizat la ora 01:45.

Deși în fața instanței de fond și de apel inculpatul a declarat că ar fi parcurs cca. jumătate din 100 de metri pe drumul public de pe strada x nr. 37 pentru a ajunge acasă de pe pășunea din Episcopia unde voia să o învețe pe soția sa să conducă pentru a-și lua permisul de conducere mai repede, fiind oprit de către organele de poliție chiar în fața casei, cu ocazia întocmirii procesului-verbal menționat anterior acesta a declarat că s-a deplasat cu soția de la domiciliu la o pășune în spatele CET-ului lângă strada x și observând că se apropie o mașină de poliție, s-a panicat și a încercat să fugă ca să ajungă acasă cu mașina.

În acest sens, s-a mai consemnat că inculpatul, înainte de a se urca la volanul mașinii personale a aplicat pe aceasta plăcuțele de înmatriculare care erau atribuite unei alte mașini pe care a deținut-o și nu a radiat-o din circulație, declarație care a corespuns cu cea dată în fața instanței de fond.

Astfel Curtea de Apel a apreciat că varianta prezentată în instanță de către inculpat privind distanța parcursă nu este plauzibilă în condițiile în care pe de o parte acesta a recunoscut inițial că a mers cca. un km, iar pe de altă parte aplicarea plăcuțelor de înmatriculare aparținând altei mașini nu era justificată decât dacă acesta intenționa să conducă vehiculul pe drumurile publice.

În fine, s-a mai constatat faptul că încercarea inculpatului de a se sustrage răspunderii penale prin fuga de organele de poliție care se apropiau de acesta nu poate constitui o scuză sau vreo circumstanță atenuantă așa cum acesta încearcă să lămurească organele judiciare în acest sens sub pretextul că s-ar fi panicat.

În ceea ce privește tratamentul sancționator aplicat, Curtea de Apel a constatat că prima instanță, în mod corect, a reținut că inculpatul A. a comis cele 4 infracțiuni în stare de recidivă postcondamnatorie, primul termen al recidivei fiind reprezentat de pedeapsa de 10 luni și 975 de zile închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 1027/01.11.2017 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin Decizia penală nr. 100/A/28.02.2018 a Curții de Apel Oradea, din executarea căreia inculpatul a fost liberat condiționat la data de 03.12.2019, cu un rest rămas de executat de 512 de zile închisoare, interval de timp în care acesta a comis infracțiunile care formează obiectul acuzării.

În consecință, instanța de control judiciar a constatat că există probe concludente care dovedesc săvârșirea de către inculpatul A. a infracțiunilor care formează obiectul acuzației și văzând dispozițiile art. 74 C. pen. privind modul de comitere a faptelor și împrejurările cauzei, conduita inculpatului de recunoaștere a faptelor, drumul parcurs de către acesta, existența de antecedente penale, inculpatul persistând și în comiterea de infracțiuni de același gen-infracțiuni rutiere, vârsta acestuia, încercarea de a se sustrage răspunderii penale prin fuga de organele de poliție, regulile de circulație încălcate, precum și pericolul social a faptelor și în conformitate cu jurisprudența în materia, se apreciază că pedepsele principale aplicate de prima instanță (inclusiv pedepsele complementare și cele accesorii, precum și pedeapsa rezultantă) și care sunt orientate spre minimul special corespunde nevoilor de apărare socială și asigură îndeplinirea funcțiilor și scopurilor sancțiunii.

Totodată, întrucât acesta a nesocotit obligațiile și măsurile de supraveghere pe care le avea de respectat în perioada liberării condiționate, în special art. 100 alin. (5) C. pen., încercând să se sustragă răspunderii penale și văzând atitudinea cooperantă a acestuia, starea de recidivă postcondamnatorie Curtea de Apel Oradea a considerat că, nu se poate aplica pedeapsa amenzii penale în cazul infracțiunilor unde legea prevede alternativ pedepse și nici reduce pedepsele sub cuantumul stabilit la Judecătoria Oradea, astfel că aspectele personale și medicale invocate în apărare nu pot fi valorificate decât în limitele stabilite de prima instanță de judecată.

Împotriva Deciziei penale nr. 437/A/2021 din data de 01 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, inculpatul A., a declarat recurs în casație la data de 13.07.2021, prin apărător ales, avocat B.

Inculpatul A. prin cererea de recurs în casație formulată a solicitat admiterea cererii de recurs în casație și, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., casarea deciziei atacate și rejudecarea cauzei de către instanța de apel.

În concret, inculpatul a susținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., respectiv i-au fost aplicate pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

În cuprinsul cererii de recurs în casație formulate, din prisma cazului de casare invocat, a susținut că în esență, că, prin decizia recurată, instanța de apel a menținut în totalitate sentința penală prin care s-a aplicat o pedeapsa în afara limitelor legale, redând dispozitivul Sentinței penale pronunțate de Judecătoria Oradea și dispozitivul deciziei recurate.

În acest sens, apărarea recurentului inculpat A. a arătat că, în conformitate cu expunerea de motive a noului C. proc. pen., "recursul în casație urmărește asigurarea unei practici unitare la nivelul întregii țări. Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, a cărei soluționare este numai de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, prin raportare la cazurile expres și limitativ prevăzute de lege."

Finalitatea recursului în casație în materie penală a fost, în continuare, detaliată în jurisprudența constituțională care s-a dezvoltat de la data intrării în vigoare a normelor de procedură. Astfel cum a reținut Curtea Constituțională a reținut, în sistemul C. proc. pen. în prezent în vigoare "recursul în casație a devenit o cale extraordinară de atac, de anulare, dată în competența exclusivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (...) astfel că în recurs nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se apreciază dacă hotărârea dată corespunde sau nu legii. Recursul în casație reprezintă, așadar, un mijloc de a repara ilegalitățile și nu are drept obiect rezolvarea unei cauze penale, ci sancționarea hotărârilor necorespunzătoare, cu scopul de a asigura respectarea legii, recursul având și un rol subsidiar în uniformizarea Jurisprudenței, iar "instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, ci judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este corespunzătoare din punct de vedere al dreptului, adică dacă aceasta este conformă cu regulile de drept aplicabile." în consecință, "recursul în casație are ca obiect verificarea conformității hotărârii atacate cu normele juridice aplicabile, în scopul îndreptării erorilor de drept".

Apărarea a susținut că, prin Decizia nr. 651/2017, Curtea Constituțională a subliniat că "scopul recursului în casație" este acela de a "îndrepta anumite erori grave de drept comise în judecarea apelului".

În concluzie, raportat la jurisprudența constituțională, se recunosc recursului în casație funcțiile esențiale de a asigura respectarea legii și uniformizarea jurisprudenței, iar asigurarea unei practici unitare reprezintă, totodată, o atribuție constituțională a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care derivă din dispozițiile art. 126 alin. (3) din Constituția României, potrivit cu care "Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale". Astfel, reglementarea recursului în casație în C. proc. pen., în competența exclusivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a urmărit să pună la dispoziție instanței supreme o modalitate eficientă, necesară, de realizare a atribuției constituționale de asigurare a aplicării unitare a legii.

Prin încheierea din 12 octombrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de A. împotriva Deciziei penale nr. 437/A/2021 din data de 01 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

S-a dispus trimiterea cauzei Completului nr. 10, în compunere de 3 judecători, fiind acordat termen la data de 09 noiembrie 2021, ora 09:00, Sala Secțiilor Unite, cu citarea recurentului inculpat și asigurarea apărării (încunoștințarea apărătorului ales și desemnarea unui apărător din oficiu).

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație, a constatat că Decizia penală nr. 437/A/2021 din data de 01 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, recurată în prezenta cauză, face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casație și cererea de recurs în casație a fost formulată în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel, fiind așadar respectate dispozițiile art. 434 - 436 din C. proc. pen.

S-a apreciat că, din examinarea cererii de recurs în casație rezultă îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., fiind menționate: numele și prenumele părții care a exercitat recursul în casație, semnătura recurentului inculpat, hotărârea care se atacă, cazul de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestuia.

Înalta Curte, constatând că motivele expuse de către inculpatul A. prin cererea de recurs în casație se circumscriu în conținut cazului de recurs în casație invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., iar cererea de recurs în casație îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen., a dispus admiterea acesteia în principiu, în baza art. 440 C. proc. pen.

****

Examinând cauza, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casație formulat de A., ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale instanța examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată, astfel, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispozițiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și/sau apel intră în puterea lucrului judecat și nu pot face obiectul cenzurii Înaltei Curți învestită cu judecarea recursului în casație, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege și invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situația factuală și elementele care au circumstanțiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Astfel, calea de atac extraordinară a recursului în casație nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., având, așadar, ca scop exclusiv reformarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală și nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor și a vinovăției persoanei condamnate/achitate.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Conform dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în situația în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul de casare fiind incident atunci când pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greșita încadrare juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului.

Prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport cu încadrarea juridică și cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de apel.

Evaluând prezenta cale de atac, în aceste coordonate de principiu, Înalta Curte constată că aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs invocat prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., reprezentând, în concret, manifestarea de voință a inculpatului A. intervenită pe parcursul procesului penal, orientată spre obținerea reindividualizării pedepsei aplicate și implicit a unui tratament sancționator mai blând, manifestare al cărei conținut obiectiv nu ar putea fi reinterpretat pe calea recursului în casație, în unicul scop de a da acestuia efecte juridice opuse celor reținute prin hotărârea definitivă.

În acest context, Înalta Curte constată că, prin conținutul lor, criticile invocate de către recurentul inculpat A. nu aduc în discuție elemente de natură a fi circumscrie nici măcar formal cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., constituind critici de netemeinicie a soluției de condamnare, iar nu de nelegalitate dintre cele prevăzute expres și limitativ de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Distinct de aceste argumente, Înalta Curte constată că inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de:

· de conducerea unui vehicul neînmatriculat, prevăzută de art. 334 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 41 alin. (1) C. pen. la o pedeapsa de 9 luni închisoare. (limitele de pedeapsă se situează între 9 luni - 2 ani sau amendă)

· conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, prevăzută de art. 334 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 41 alin. (1) C. pen. la o pedeapsă de 9 luni închisoare. (limitele de pedeapsă se situează între 9 luni - 3 ani și 4 luni sau amendă)

· conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 41 alin. (1) C. pen. la o pedeapsa de 1 an închisoare. (limitele de pedeapsă se situează între 9 luni - 3 ani și 4 luni)

· conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 41 alin. (1) C. pen. la o pedeapsă de 9 luni închisoare. (limitele de pedeapsă se situează între 9 luni - 3 ani și 4 luni)

astfel, încât, pedepsele pentru fiecare dintre infracțiunile reținute se circumscriu limitelor prevăzute de lege.

Se constată, de asemenea, că la stabilirea pedepsei rezultante a fost corect aplicat tratamentului sancționator al pluralității de infracțiuni conform art. 79 alin. (2) C. proc. pen., respectiv concursul de infracțiuni și recidiva postcondamnatorie.

Pentru considerentele expuse, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 437/A/2021 din data de 01 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga pe recurent la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în cuantum de 157 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 437/A/2021 din data de 01 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă pe recurent la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în cuantum de 157 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09 noiembrie 2021.

GGC - ED