ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelului de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 689/P din data de 26 iulie 2021 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 431 din C. proc. pen. raportat la art. 426 lit. b) din C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă în principiu, contestația în anulare declarată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 678/P/26.06.2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în Dosarul nr. x/2015.

Pentru a pronunța această hotărâre, s-a reținut că, prin cererea formulată în data de 22.02.2021, contestatorul inculpat A. a formulat contestație în anularea, învederând că, în cauza penală nr. x/2015 instanțele de fond au dispus condamnarea sa pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, deși, în realitate, B., C. și D. sunt vinovați de prejudicierea bugetului de stat, iar, cu toate acestea, contestatorul este singurul care a primit o pedeapsă cu închisoarea cu executarea în regim de detenție.

De altfel, a considerat că această situație ar reprezenta un caz de încetare a procesului penal care ar fundamenta prezenta contestație în anulare, conform art. 426 lit. b) din C. proc. pen.

La data de 25.03.2021, contestatorul a precizat motivele contestației în anulare, învederând că la data comiterii faptei nu a cunoscut situații sau împrejurări de existența cărora să depindă caracterul penal al faptei, oferind critici de fond (temeiniciei) acuzației penale formulate în cauză față de el.

La data de 11.06.2021, contestatorul a depus o cerere în conținutul căreia a consemnat că invocă "excepții de neconstituționalitate", arătând că în cauză, cu ocazia judecării pe fond, i-au fost nesocotite drepturile constituționale ce izvorăsc din dispozițiile art. 124, art. 24 și art. 21 din Constituția României, fără a invoca însă neconstituționalitatea vreunei norme juridice concrete, potrivit dispozițiilor art. 29, alin. (1) din Legea nr. 47/1992

Examinând contestația în anulare din perspectiva admisibilității în principiu, Curtea a arătat că potrivit dispozițiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen. "Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal", iar potrivit dispozițiile art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., vizând soluționarea acțiunii penale, "Încetarea procesului penal se pronunță în cazurile prevăzute la art. 16, alin. (1), lit. e) - j)."

Față de aceste texte de lege, văzând că pe calea prezentei contestații în anulare contestatorul inculpat a criticat de fapt soluția de condamnare din perspectiva temeiniciei sale, fără a invoca și argumenta un caz concret de încetare a procesului penal dintre cele expuse de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., calea de atac promovată în atare context este inadmisibilă în principiu, urmând a fi respinsă ca atare.

De asemenea, Curtea a arătat că existența unei situații sau împrejurări de care să depindă caracterul penal al faptei și pe care contestatorul inculpat nu a cunoscut-o reprezintă o eroare de fapt care, în condițiile art. 30 alin. (1) din C. pen. și art. 16 alin. (1) lit. d) teza a II-a din C. proc. pen., atrage achitarea inculpatului, potrivit disp. art. 396 alin. (5) din C. proc. pen., iar nu încetarea procesului penal.

Nici necompetența materială a instanțelor care au judecat cauza nu poate fi pusă în discuție pe calea contestației în anulare și aceasta pentru că dispozițiile art. 426 din C. proc. pen. nu prevăd și acest caz de contestație; or, dispozițiile de procedură penală vizând cazurile și condițiile de exercitare a unor căi de atac sunt de strictă interpretare și aplicare.

Pe de altă parte, s-a reținut că inculpat a cunoscut că nu a fost trimis în judecată, judecat și condamnat pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 396 alin. (1) din C. pen. (trădarea prin ajutarea inamicului), ci pentru complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, reglementată de disp. art. 26 din C. pen. din 1968, art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 și art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968, trimiterile (din Sent. pen. nr. 203/26.04.2018 și mandatul de executare a pedepsei închisorii) la dispozițiile art. 396 alin. (1) din C. pen. fiind o evidentă eroare de tehnoredactare, ele vizând norma de procedură (C. proc. pen.), iar nu dreptul substanțial, material (C. pen.), concluzie desprinsă din observarea precizării de către judecător a temeiului condamnării din dreptul material - art. 26 din C. pen. din 1968, art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968, art. 74 alin. (2) - art. 76 alin. (1) lit. c) din C. pen. din 1968, art. 5 alin. (1) din C. pen. - caz în care dispozițiile art. 396 alin. (1) nu pot viza decât C. proc. pen., cum de altfel se poate observa și din soluția dispusă acțiunii penale exercitate față de coinculpatul C. (acesta fiind condamnat în baza art. 396 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicare art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968 și art. 5 din C. pen.).

Cât privește "excepțiile de neconstituționalitate" invocate de contestator, având în vedere că acesta nu invocă neconstituționalitatea vreunei norme juridice concrete, față de maniera în care au fost formulate și motivate, Curtea a apreciat că acestea reprezintă critici aduse deciziei contestate din perspectiva ne/respectării de către instanțele de fond a drepturilor constituționale ale contestatorului, nefiind veritabile excepții de neconstituționalitate, astfel încât, neputându-se încadra în cazurile expres și limitativ expuse de art. 426 din C. proc. pen., nu pot fundamenta în mod temeinic calea de atac în prezenta declarată.

Împotriva Deciziei penale nr. 689/P din data de 26 iulie 2021 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, condamnatul A. a formulat prezenta cale de atac, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 23 noiembrie 2021, când s-a fixat termen pentru soluționare la data de 14 decembrie 2021.

Cu ocazia dezbaterilor din data de 14 decembrie 2021, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității căii de atac ce formează obiectul cauzei.

Examinând cauza, cu prioritate, din perspectiva admisibilității căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Astfel, dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României, iar încălcarea acestora atrage sancțiunea inadmisibilității.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația în care se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Raportând aceste considerații teoretice la datele concrete ale speței, Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluționarea apelului exercitat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 689/P din data de 26 iulie 2021 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, prin care, în procedura verificării admisibilității în principiu a contestației în anulare, prevăzută de art. 431 din C. proc. pen., Curtea de Apel Constanța a respins, ca inadmisibilă în principiu, contestația în anulare declarată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 678/P/26.06.2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în Dosarul nr. x/2015.

Decizia penală apelată este definitivă, nefiind susceptibilă a fi atacată în condițiile art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., având în vedere următoarele argumente:

Dispozițiile art. 431 din C. proc. pen., care reglementează etapa distinctă a admiterii în principiu a contestației în anulare, nu prevăd posibilitatea atacării hotărârilor pronunțate în cadrul acestei proceduri, indiferent de tipul lor.

Statuând asupra acestei chestiuni, doctrina (Grigore Gr. Theodoru, "Tratat de Drept procesual penal", Editura Hamangiu, 2013; Nicolae Volonciu, Andreea Simona Uzlău, Raluca Moroșanu, Victor Văduva, Daniel Atasiei, Cristinel Ghigheci, Corina Voicu, Georgiana Tudor, Teodor-Viorel Gheorghe, Cătălin Mihai Chiriță," Noul C. proc. pen. comentat", Editura Hamangiu, 2014) și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (cu titlu exemplificativ: I.C.C.J., secția penală, Decizia penală nr. 599/2014; I.C.C.J., secția penală, Decizia penală nr. 392/A/2016; I.C.C.J., secția penală, Decizia penală nr. 313/A/2017; I.C.C.J., secția penală, Decizia penală nr. 319/A/2018; I.C.C.J., secția penală, Decizia penală nr. 376/A/2019; I.C.C.J., secția penală, Decizia penală nr. 251/A/2020) au subliniat caracterul definitiv al hotărârii prin care instanța respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare.

Dispozițiile art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., care prevăd că "sentința dată în contestație în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă" nu sunt incidente în etapa verificării admisibilității în principiu a contestației în anulare, ci în etapa analizării pe fond a cererii, ulterior admiterii în principiu a acesteia.

În același sens s-a pronunțat și Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție, care, în considerentele Deciziei nr. 5/2015 (publicată în M.Of. nr. 248 din 10 aprilie 2015), a reținut, mutatis mutandis, că "aplicabilitatea dispozițiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestației în anulare, privește exclusiv hotărârile judecătorești pronunțate în procedura de judecare a contestațiilor în anulare care au fost admise în principiu", acest alineat fiind integrat în economia textului de lege care reglementează procedura de judecare a contestației în anulare, ulterioară etapei admiterii în principiu.

În consecință, indiferent de soluția dispusă, hotărârile judecătorești pronunțate în etapa admiterii în principiu a contestației în anulare, reglementată distinct în dispozițiile art. 431 din C. proc. pen., sunt definitive, nefiind susceptibile a fi atacate prin căi ordinare de atac.

Pentru argumentele prezentate, constatând că, în speță, condamnatul A. a formulat apel împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de reformare prin promovarea unei căi ordinare de atac, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 689/P din 26 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2021.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul-condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul - condamnat, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 689/P din 26 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori, și de familie, în Dosarul nr. x/2021.

Obligă apelantul-condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul -condamnat, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14 decembrie 2021.

GGC - ED