ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1029/2021

Deliberând asupra recursului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 2 decembrie 2021, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins cererea formulată de părțile responsabile civilmente SC A. SRL, SC B. SRL și SC C. SRL privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (1) și art. 21 alin. (1) din C. proc. pen., ca inadmisibilă.

Pentru a se pronunța în acest sens, a reținut că în cuprinsul motivării excepției de neconstituționalitate ridicată, apărătorul părților responsabile civilmente a susținut faptul că textul art. 20 alin. (1) și art. 21 alin. (1) din C. proc. pen. încalcă dispozițiile art. 24 din Constituție ce garantează dreptul la apărare.

Astfel, apărătorul părților responsabile civilmente a apreciat că dispozițiile criticate sunt neconstituționale, fiind în totală discrepanță cu art. 24 din Constituție, art. 10 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., art. 87, art. 89 alin. (1) și art. 93 alin. (1) din C. proc. pen. care conferă părții responsabile civilmente o largă paletă de drepturi și garanții procedurale ce-i sunt conferite prin raportare la calitatea de parte în procesul penal, în măsura în care art. 20 alin. (1) și art. 21 alin. (1) din C. proc. pen. limitează în mod nejustificat și flagrant exercițiul acestor drepturi și o plasează pe partea responsabilă civilmente într-o poziție de inegalitate față de persoana vătămată/parte civilă, partea responsabilă civilmente fiind exclusă din categoria părților procesului penal ca urmare a manifestării de voință a persoanei vătămate, mai întâi de a se constitui parte civilă, iar apoi de a solicita introducerea în cauză a părții responsabile civilmente.

Or, în aceste condiții, exercițiul drepturilor pe care legiuitorul le-a reglementat și în favoarea părții responsabile civilmente este condiționat de opțiunea, posibil abuzivă, astfel cum a reținut instanța de contencios constituțional, a adversarului din latura civilă a procesului penal.

S-a mai arătat de către părțile responsabile civilmente faptul că atâta vreme cât persoana vătămată nu a ridicat pretenții civile în cursul urmăririi penale, persoana responsabilă civilmente nu poate deveni parte în procesul penal aflat în prima sa fază, cea a urmăririi penale, neputând nici măcar interveni din proprie inițiativă. Pentru a se asigura deplina respectare a Constituției se impune ca acțiunea civilă să fi fost exercitată încă din cursul urmăririi penale de către persoana vătămată, respectiv să fi solicitat introducerea în procesul penal a părții responsabile civilmente.

În concluzie, s-a arătat faptul că atâta vreme cât calitatea de "parte" responsabilă civilmente a "persoanei" responsabile civilmente este indisolubil legată de manifestarea de voință a persoanei vătămate de a se constitui parte civilă, iar termenul limită maxim stabilit de legiuitor atât pentru constituirea de parte civilă, cât și pentru introducerea în cauză a părții responsabile civilmente este până la începerea cercetării judecătorești, intervine o necorelare de texte ce își are izvorul atât în reglementarea art. 20 alin. (1) și art. 21 alin. (1) din C. proc. pen., cât și din posibilitatea ca persoana vătămată " să exercite dreptul de a reclama reparații prin mijlocirea organelor judiciare în mod abuziv" tocmai pentru a nu da posibilitatea părții responsabile civilmente de a-și face apărări încă din cursul urmăririi penale.

În opinia judecătorului de cameră preliminară excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, deoarece situația avută în vedere de către autorii excepției invocate vizează faza de urmărire penală, iar nu faza de cameră preliminară în care se află prezentul dosar, în condițiile în care se invocă faptul că se răpește dreptul părții responsabile civilmente la apărare în faza de urmărire penală a dosarului, dacă persoana vătămată nu se constituie parte civilă în cauză încă din faza de urmărire penală a dosarului.

Pentru a admite cererea de investire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocata nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional.

Neconstituționalitatea unui text este dată de contradicția dintre dispoziția legala și un principiu sau o prevedere constituțională. Autorii excepției tind în fapt la modificarea textelor legislative, prin completarea acestora, ceea ce nu tine de competenta instantei de contencios constituțional, fiind atributul puterii legislative.

S-a arătat că analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie sa se realizeze formal, căci verificarea admisibilității excepției de neconstituționalitate de către judecătorul în fața căruia este ridicată are ca efect evitarea încărcării inutile a Curții Constituționale.

Astfel, în mod constant, instantele judecătorești au statuat ca cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza.

Judecătorul de cameră preliminară a avut în vedere și Decizia nr. 257/26.04.2017 a Curții Constituționale prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că sintagma "în termenul prevăzut la art. 20 alin. (1)" din cuprinsul art. 21 alin. (1) din C. proc. pen. este neconstituțională.

De asemenea, judecătorul de cameră preliminară a constatat că instanta de contencios constituțional s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 718/06.10.2020 în sensul respingerii, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 alin. (1) din C. proc. pen., cât privește sintagmele "în termenul prevăzut la art. 20 alin. (1) " și "poate avea loc".

În cuprinsul Deciziei nr. 718/06.10.2020 Curtea Constituțională a analizat, pe lângă alte aspecte invocate în acel dosar, critica invocată în cauza de față, respectiv încălcarea dreptului la apărare pentru partea responsabilă civilmente în situația în care persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă în faza de urmărire penală a dosarului, existând posibilitatea unei atitudini abuzive din partea persoanei vătămate în detrimentul persoanei responsabile civilmente.

Împotriva încheierii din 2 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2018, au formulat recurs SC A. SRL, SC B. SRL și SC C. SRL apreciind că sunt îndeplinite condițiile pentru sesizarea Curții Constituționale.

Examinând recursul formulat de recurenții SC A. SRL, SC B. SRL și SC C. SRL, Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

Prealabil, Înalta Curte constată că prin concluziile sale, apărarea a precizat expres că recursul formulat vizează doar cererea de sesizare a Curții Constituționale cu dispozițiile art. 20 alin. (1) din C. proc. pen.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, se observă că trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, și anume:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În ceea ce privește primele trei condiții, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepția a fost invocată de către recurenții SC A. SRL, SC B. SRL și SC C. SRL într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Ploiești, are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 20 alin. (1) din C. proc. pen., iar textul de lege criticat nu a fost declarat neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Referitor la condiția privind legătura normelor ce fac obiectul excepției cu soluționarea cauzei, Înalta Curte reține că, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra soluției ce se va pronunța în cauză.

Legătură dintre norma ce face obiectul excepției și soluționarea cauzei este, de asemenea, o condiție de admisibilitate pentru sesizarea Curții Constituționale. Această condiție presupune că norma invocată orientează soluția.

Recurenții au criticat dispozițiile art. 20 alin. (1) din C. proc. pen. considerând că încalcă dreptul la apărare al părții responsabile civilmente. A considerat că atât timp cât persoana vătămată nu a formulat pretenții civile în cursul urmăririi penale, persoana responsabilă civilmente nu poate deveni parte în procesul penal și nicidecum în faza de urmărire penală.

Se reține că potrivit art. 20 alin. (1) din C. proc. pen., constituirea ca parte civilă se poate face până la începerea cercetării judecătorești.

În doctrină s-a arătat că legitimitatea interesului presupune ca acesta să fie personal, adică să fie vorba de un drept personal al celui care declanșează acțiunea, drept încălcat prin soluția împotriva căreia înțelege să se plângă.

O persoană justifică un interes legitim atunci când legea instituie în favoarea acesteia un drept subiectiv propriu sau când legea îi recunoaște în mod expres îndreptățirea de a îndeplini o anume prerogativă pentru apărarea unui drept subiectiv al altuia (Decizia nr. 488/2007 a ICCJ - Completul de 9 Judecători).

Instanța de control constituțional a reținut în considerentele Deciziei nr. 257 din 26 aprilie 2017, publicată în M. Of. nr. 472 din 22.06.2017, că: de lege lata, constituirea de parte civilă poate avea loc "până la începerea cercetării judecătorești". Nici procurorul și nici instanța nu pot limita disponibilitatea acțiunii civile, după cum niciunul dintre aceste organe judiciare nu se poate subroga în drepturile persoanei vătămate. Organele judiciare anterior menționate au însă, potrivit art. 20 alin. (1) teza a doua din C. proc. pen., obligația să informeze persoana vătămată că se poate constitui parte civilă în procesul penal, în condițiile art. 111 din C. proc. pen. - la începutul primei audieri, când persoanei vătămate i se aduc la cunoștință drepturile și obligațiile sale, ale art. 353 din C. proc. pen. - prin citarea persoanei vătămate pentru primul termen de judecată, cu mențiunea că se poate constitui parte civilă până la începerea cercetării judecătorești și ale art. 374 alin. (3) din C. proc. pen. - care dispune că, la primul termen la care procedura de citare este legal îndeplinită și cauza se află în stare de judecată, președintele pune în vedere persoanei vătămate că se poate constitui parte civilă până la începerea cercetării judecătorești. Curtea observă că această obligație are în continuare o justificare din perspectiva rolului activ pe care trebuie să îl aibă organele judiciare, chiar dacă actuala lege procesual penală, nereglementând acest principiu, a atribuit judecătorului un rol pasiv mai accentuat, similar celui din sistemele adversiale, procurorul păstrând în continuare rol activ în procesul penal (parag. 17).

Curtea reține că "introducerea" în procesul penal a părții responsabile civilmente poate avea loc, în condițiile art. 21 din C. proc. pen. "la cererea părții îndreptățite potrivit legii civile", în termenul prevăzut la art. 20 alin. (1) din același cod, așadar "până la începerea cercetării judecătorești". De asemenea, potrivit legii procesual penale în vigoare, atunci când exercită acțiunea civilă, procurorul este obligat să ceară introducerea în procesul penal a părții responsabile civilmente, în condițiile alin. (1) ale art. 21, cu respectarea termenului menționat anterior (parag. 19).

Prin introducerea sa în cauză sau datorită intervenției sale în proces, "persoana" responsabilă civilmente devine "parte" în acțiunea civilă din cadrul procesului penal și, în această calitate, dobândește, implicit, drepturile procesuale inerente contraacțiunii pe care o are inculpatul cu privire la acțiunea civilă din cadrul procesului penal, așadar ea poate invoca orice probe existente în dosarul cauzei penale sau poate propune administrarea de probe noi care ar demonstra că pretențiile părții civile sunt neîntemeiate. De altfel, Curtea observă că legiuitorul a reglementat, expres, faptul că partea responsabilă civilmente are, în ceea ce privește acțiunea civilă, toate drepturile pe care legea le prevede pentru inculpat [art. 21 alin. (4) din C. proc. pen.]. Cu toate acestea, Curtea reține că, pe lângă condițiile impuse "persoanei" responsabile civilmente pentru a putea interveni în procesul penal și pentru a dobândi, în acest fel, calitatea de "parte" în proces - și care sunt: capacitatea procesuală de exercițiu și de folosință, calitatea procesuală, afirmarea unui interes în fața organelor judiciare, legătura de conexitate între cererea principală și cea de participare a părții responsabile civilmente la activitatea judiciară - trebuie să existe și un proces civil pendinte, așadar trebuie să fi fost declanșată acțiunea civilă în procesul penal, iar aceasta depinde, astfel cum s-a arătat în precedent, de manifestarea de voință a persoanei vătămate, care poate fi exprimată în orice fază a procesului penal, "până la începerea cercetării judecătorești" în cauză (parag. 21).

De asemenea, în ceea ce privește partea responsabilă civilmente, Curtea a făcut referire la dispozițiile art. 86 din C. proc. pen., reținând că partea responsabilă civilmente împreună cu inculpatul formează un grup procesual obligat la repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune. Astfel, Curtea a subliniat că partea responsabilă civilmente are interesul înlăturării condițiilor care ar atrage răspunderea sa civilă. Mai mult, Curtea a reținut că, potrivit art. 85 alin. (1) și art. 87 alin. (1) din C. proc. pen., atât partea civilă, cât și partea responsabilă civilmente se bucură de drepturile prevăzute la art. 81 din același cod, dintre care s-a reținut dreptul acestora de a propune administrarea de probe de către organele judiciare, de a ridica excepții și de a pune concluzii, de a formula orice alte cereri ce țin de soluționarea laturii penale a cauzei și de a consulta dosarul, în condițiile legii. Din această perspectivă, Curtea a apreciat că părții civile și părții responsabile civilmente nu le este străin interesul pentru soluționarea laturii penale a procesului, în condițiile în care de stabilirea existenței faptei penale și a vinovăției inculpatului judecat în cauză depinde și soluționarea laturii civile a procesului. Curtea a reținut, totodată, că partea civilă, partea civilmente responsabilă și inculpatul au aceeași calitate, de "părți" și, prin urmare, se află în aceeași situație (parag. 24).

Plecând de la aceste premise și având în vedere criticile formulate de autoarea excepției de neconstituționalitate din prezenta cauză - potrivit cărora partea responsabilă civilmente "introdusă" în cauză după finalizarea camerei preliminare se află în imposibilitatea de a formula cereri și excepții cu privire la competența și legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și efectuarea actelor de către organele de urmărire penală -, Curtea reține că, după rămânerea definitivă a soluției dispuse de judecătorul de cameră preliminară, nu mai există niciun temei legal în baza căruia partea responsabilă civilmente, care nu a fost prezentă în camera preliminară, să poată formula cereri ori excepții referitoare la aspecte deja analizate în această fază procesuală, în special cu privire la legalitatea mijloacelor de probă care servesc la stabilirea existenței, respectiv a întinderii prejudiciului (rapoarte de expertiză sau constatare). Or, astfel cum a statuat Curtea, rezultatul procedurii în camera preliminară referitor la stabilirea legalității administrării probelor și a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală are o influență directă asupra desfășurării judecății pe fond, putând să fie decisiv pentru stabilirea vinovăției/nevinovăției inculpatului, aspect de care depinde, în mod esențial, și soluționarea laturii civile a procesului penal (parag. 28).

Așa încât Curtea constată că, în condițiile în care constituirea ca parte civilă a persoanei vătămate se poate face în orice fază procesuală "până la începerea cercetării judecătorești" - introducerea în procesul penal a părții responsabile civilmente, ca și posibilitatea părții responsabile civilmente de a interveni în procesul penal, fiind corelate cu declarația de constituire de parte civilă în procesul penal - exercitarea efectivă de către partea responsabilă civilmente a drepturilor procesuale - recunoscute de lege și statuate în jurisprudența instanței de control constituțional - în faza camerei preliminare, așadar, liberul acces al acestei părți, depinde exclusiv de manifestarea de voință a persoanei vătămate. Or, Curtea constată că persoana vătămată, constituită ca parte civilă în procesul penal, are interese contrare părții responsabile civilmente, așa încât există posibilitatea ca aceasta să își exercite dreptul de a reclama reparații prin mijlocirea organelor judiciare în mod abuziv, cu scopul de a limita/exclude accesul părții responsabile civilmente în faza camerei preliminare care, astfel cum s-a arătat în precedent, are o importanță deosebită asupra fazelor de judecată ulterioare prin prisma obiectului ei (parag. 29).

Astfel, Curtea Constituțională a statuat că partea responsabilă civilmente poate fi introdusă în cauză până cel târziu în procedura de cameră preliminară.

Revenind la prezenta cauză, Statul Român, reprezentat legal prin Agenția Națională de Administrare Fiscală București, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova, în baza mandatului de reprezentare s-a constituit parte civilă în cursul procedurii de cameră preliminară, prin cererea înregistrată sub nr. x din 17.04.2018.

Ulterior constituirii de parte civilă în procedura de cameră preliminară, ANAF a solicitat introducerea în procesul penal a tuturor societăților comerciale identificate de către organul de urmărire penală ca fiind acele societăți comerciale în cadrul cărora inculpații trimiși în judecată și-au exercitat activitatea la momentul presupusei săvârșiri a infracțiunilor reținute în sarcina lor.

Prin încheierea din data de 07 iunie 2019, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Ploiești a dispus introducerea în cauză, în calitate de părți responsabile civilmente, printre altele, a recurentelor SC A. SRL, SC B. SRL și SC C. SRL.

Înalta Curte constată că sesizarea instanței de control constituțional nu poate produce efectul vizat, introducerea în cauză a persoanelor responsabile civilmente în cursul urmăririi penale, deoarece faza procesuală este închisă prin emiterea rechizitoriului. Pronunțarea hotărârii de cameră preliminară și întoarcerea dosarului în faza anterioară va determina și genera un interes al reluării cererii de sesizare, în condițiile eficienței reale a solicitării în raport cu drepturile și interesul părții, recurenții solicitând, în considerarea dreptului la apărare, posibilitatea constituirii de parte responsabilă civilmente în cursul urmăririi penale (chiar anterior constituirii de parte civilă).

Înalta Curte amintește că acțiunea civilă în procesul penal este guvernată de principiul disponibilității, iar introducerea ori posibilitatea părții responsabile civilmente de a interveni în procesul penal, sunt corelate cu declarația de constituire de parte civilă. Ca urmare, interesul urmărit se poate valorifica printr-o modificare legislativă în considerarea termenului și condițiilor constituirii de parte civilă ori numai a termenului și normelor referitoare la introducerea în proces a părții responsabile civilmente, chestiuni ce incumbă legiuitorului, iar nu instanței de contencios constituțional.

Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții SC A. SRL, SC B. SRL și SC C. SRL, împotriva încheierii din 2 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2018.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenții la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții SC A. SRL, SC B. SRL și SC C. SRL, împotriva încheierii din 2 decembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2018.

Obligă recurenții la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 decembrie 2021.

GGC - ED