ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1022/2021

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 74 din data de 21 octombrie 2021 a Curții de Apel Iași, CCJI, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul-condamnat A. împotriva Sentinței penale nr. 57 din 16.09.2021 a Curții de Apel Iași pronunțată în Dosar nr. x/2020.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de apel a reținut următoarele:

Prin Sentința penală nr. 155 din 28.06.2021 a Tribunalului Dâmbovița, pronunțată în Dosar nr. x/2021, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași, reținându-se că aspectele invocate de condamnat vizează situații anterioare punerii în executare a mandatului emis de Curtea de Apel Iași, respectiv că acesta invocă nelămuriri cu privire la hotărârea care se execută, hotărâre care a fost pronunțată de Curtea de Apel Iași, referitoare la nededucerea unor perioade acordate cu titlu de eliberare anticipată de autoritățile judiciare străine.

Prin Sentința penală nr. 58/30.08.2021 a Curții de Apel s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei privind aplicarea legii penale mai favorabile, formulată de contestatorul-condamnat A., în favoarea Tribunalului Dâmbovița, reținându-se în esență că aplicarea unei legi penale mai favorabile, care poate fi invocată în condițiile art. 6 C. pen., expres menționat de contestator, constituie o cauză de micșorare a pedepsei, care poate fi valorificată pe calea contestației la executare prev. de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. iar potrivit disp. art. 595 alin. (2) C. proc. pen., în cazul de contestație la executare vizat, aplicarea dispozițiilor privind legea penală mai favorabilă se face de către instanța de executare, sau de către instanța corespunzătoare în grad în a cărei circumscripție se află locul de deținere.

În baza art. 51 C. proc. pen., Curtea a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat instanța superioară comună-Înalta Curte de Casație și Justiție - în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Prin încheierea penală nr. 470 din data de 22.09.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosar nr. x/2021, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul-condamnat A., în favoarea Curții de Apel Iași, reținându-se în esență că deși persoana condamnată a solicitat aplicarea disp. art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., corob. cu art. 6 din C. pen., în realitate aspectele invocate de aceasta se circumscriu unor lămuriri privind sentința prin care a fost recunoscută și pusă în executare Sentința penală nr. x, pronunțată de Curtea de Apel din Torino, secția a II-a.

Din verificările efectuate, Curtea a constatat faptul că, în privința petentului A., prin Sentința penală nr. 57 din 16.09.2020 pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosar nr. x/2020, definitivă prin neapelare la 02.10.2020, s-a dispus recunoașterea și punerea în executare în România a sentinței cu nr. de referință x pronunțată de Curtea de Apel din Torino, secția a II-a la data de 14.06.2017, rămasă definitivă la data de 14.06.2018 prin care s-a dispus condamnarea la pedeapsa de 19 ani și o lună închisoare pentru săvârșirea unui număr de 12 infracțiuni. S-a dispus continuarea executării pedepsei de 19 ani și 1 lună închisoare aplicate persoanei condamnate A., într-un penitenciar din România. A fost scăzut din pedeapsa de 19 ani și o lună închisoare, perioada deja executată începând de la data de 11.08.2015 la zi, precum și un număr de 135 de zile de eliberare anticipată, aferente pedepsei de 19 ani și o lună închisoare recunoscute prin această sentință.

Aspectele invocate de contestator, încadrabile în opinia instanței care a pronunțat regulatorul de competență, în cazul de contestație la executate prev. de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. (când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare), vizează în esență problema adaptării pedepsei în procedura de recunoașterea și punerea în executare în România a hotărârii penale străine.

Or, Curtea a relevat că acest aspect a fost tranșat în mod neechivoc de instanță la momentul pronunțării hotărârii supuse prezentei contestații, când s-a reținut expres că "în cauză, pedeapsa pe care o execută condamnatul, de 19 ani și o lună închisoare, nu depășește limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română care este de 30 de ani închisoare, conform art. 60 C. pen. și nici totalul pedepselor stabilite pentru infracțiunile concurente."

Mai mult, prin aceeași sentință, Curtea, verificând, pentru infracțiunile reținute în sarcina persoanei condamnate, îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege (art. 165 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, modificată), a constatat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege, iar pedeapsa aplicată corespunde, atât sub aspectul naturii cât și sub aspectul regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română și nu depășește limitele maxime ale pedepselor prevăzute de legea penală română pentru aceleași infracțiuni, neimpunându-se, în cauză, adaptarea acestei pedepse.

Potrivit dispozițiile art. 166 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, instanța examinează hotărârea judecătorească străină, verifică lucrările dosarului și, în baza celor constatate, pronunță una din următoarele soluții:

a) dispune, prin sentință, executarea în România a pedepsei aplicate de instanța statului emitent;

b) în cazul în care natura sau durata pedepsei aplicate de instanța străină nu corespunde cu natura sau durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracțiuni similare, adaptează, prin sentință, pedeapsa aplicată de instanța statului emitent, potrivit alin. (8) și (9); [...]

Alin. (8) al art. 166 din Legea nr. 302/2004 stabilește că în cazul prevăzut la alin. (6) lit. b), instanța de judecată adaptează pedeapsa aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent, atunci când:

a) natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română;

b) durata acesteia depășește, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracțiuni depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. Adaptarea de către instanța de judecată a pedepsei aplicate de instanța statului emitent constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracțiuni similare.

Or, Curtea, asemenea aprecierii avute anterior la momentul pronunțării sentinței penale supuse prezentei contestații la executare, a constatat că pedeapsa rezultantă solicitat a fi recunoscută în ipoteza concursului de infracțiuni nu comportă verificarea împrejurării dacă durata fiecărei pedepse componente depășește, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru fiecare infracțiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română, ci doar dacă durata pedepsei rezultante aplicate în cazul concursului de infracțiuni depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente (ceea ce nu este cazul în speță) sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română (ceea ce, iarăși, nu este cazul în speță).

Așadar, a apreciat că demersul inițiat de contestatorul-condamnat nu poate fi întemeiat în mod real pe existența vreunei nelămuriri cu privire la hotărârea care se execută sau a unei împiedicări la executare, în condițiile în care cadrul legal cu privire la adaptarea pedepsei rezultante supuse recunoașterii în ipoteza unui concurs de infracțiuni este foarte clar și, în cazul de față, nu este incidentă instituția adaptării pedepsei, câtă vreme durata pedepsei rezultante aplicate în cazul concursului de infracțiuni pentru care a fost condamnat contestatorul A. nu depășește suma totală a pedepselor stabilite pentru infracțiunile concurente componente (fiind limitată la cumulul acestora), dar nici limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română (30 de ani).

Așadar, aspectele învederate, dincolo de percepția subiectivă a contestatorului cu privire la asumarea înțelesului juridic al dispozițiilor din sentința penală la care se referă acesta, în opinia Curții, nu reprezintă în niciun caz o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau o împiedicare la executare.

Astfel, cu titlu de principiu, împrejurarea că o parte dintr-un proces poate avea o înțelegere parțială sau eronată a unei dispoziții dintr-o hotărâre judecătorească, nu implică în mod automat lipsirea acelei hotărâri de caracterul clar, lămuritor pe care dispozitivul și considerentele atașate acestuia îl au.

Curtea a apreciat că remediul procesual promovat de contestator, dincolo de motivele aduse în justificarea acestuia, străine de altfel condițiilor de incidență a instituției contestației la executare, tinde în fapt la invocarea unor neînțelegeri subiective din partea contestatorului cu privire la semnificația juridică a unei dispoziții din hotărârea atacată, pe de o parte, dar și la modificarea unor dispoziții din hotărârea instanței care au intrat în puterea de lucru judecat, pe de altă parte, respectiv schimbarea cuantumului pedepsei de executat prin aplicarea unor mecanisme străine atât procedurii specifice a recunoașterii hotărârii penale străine în România, cât și dispozițiilor legale care prevăd clar posibilitățile pe care instanța de executare română le are la dispoziție în această procedură, fără a putea fi considerate nici "nelămurire cu privire la hotărârea care se execută", dar nici "împiedicare la executare", în sensul disp. art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

În opinia Curții, doar lipsa de precizie a dispozitivului unei hotărâri, caracterul său echivoc pot justifica formularea unei contestații la executare în baza acestui temei, ceea ce nu este cazul în speță, potrivit celor menționate în cele ce preced.

Contestația la executare privește numai incidentele în legătură cu executarea hotărârii definitive, fără a se putea ajunge la modificarea dispozițiilor din hotărârea instanței care au intrat în puterea de lucru judecat.

Or, a considerat că aspectele invocate de contestator cu privire la sentința penală pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. x/2020 nu pot fi încadrate în niciunul dintre cazurile limitative prevăzute de lege pentru a fi examinate în cadrul contestației la executare prev. de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Așadar, Curtea a apreciat că din reglementarea legală a instituției juridice a contestației la executare rezultă că aceasta este un mijloc procesual, cu caracter jurisdicțional, care poate fi folosit înainte de punerea în executare a hotărârii penale definitive, în cursul executării și chiar după ce s-a executat pedeapsa, dar în legătură cu executarea acesteia, care poate fi formulat în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, fără însă a putea fi analizate sau reanalizate aspecte de fond deja avute în vedere de instanțe la momentul soluționării cauzei sau aspecte care sunt legate de alte instituții de drept, cu reglementare distinctă.

Prin urmare, pe calea contestației la executare nu se poate schimba sau modifica soluția care a dobândit autoritate de lucru judecat, astfel cum solicită în realitate contestatorul.

Curtea a apreciat că a admite o altă soluție ar însemna a nesocoti rațiunea avută în vedere de legiuitor, extinzând în mod inadmisibil domeniul de aplicare a acestei instituții juridice, creând o interpretare contrară rolului și funcțiilor acestui remediu procesual.

Împotriva acestei sentințe penale, persoana condamnată A. a formulat contestație.

A solicitat admiterea contestației formulate și, pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., adaptarea pedepsei aplicate în procedura de recunoașterea și punerea în executare în România a hotărârii penale străine.

Examinând contestația formulată, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:

Contestația la executare este un mijloc procesual prin care se asigură punerea în executare și executarea propriu-zisă a hotărârilor penale definitive în conformitate cu legea, prin aplicarea acelor dispoziții de drept penal și de drept procesual penal care se referă la executarea unei condamnări penale.. Dispozițiile art. 598 din C. proc. pen. prevăd în mod expres cazurile în care poate fi promovată contestația la executare, prin a căror limitare legiuitorul a urmărit să nu transforme acest mijloc procesual într-o cale prin care să se împiedice procedura normală de punere în executare a hotărârilor definitive, putând fi vizate exclusiv aspecte ce se referă la executarea hotărârii intrate în puterea lucrului judecat, fără a se putea aduce modificări în ceea ce privește soluția.

Astfel, potrivit art. 598 alin. (1) C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

În acest sens, Înalta Curte notează că, prin cererea formulată, condamnatul a invocat cazul de contestație la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. solicitând, în fapt, adaptarea pedepsei aplicate de statul italian și recunoscută de statul român în procedura recunoașterii și punerii în executare în România a hotărârii penale străine.

Potrivit dispozițiilor art. 166 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, "instanța examinează hotărârea judecătorească străină, verifică lucrările dosarului și, în baza celor constatate, pronunță una din următoarele soluții:

a) dispune, prin sentință, executarea în România a pedepsei aplicate de instanța statului emitent;

b) în cazul în care natura sau durata pedepsei aplicate de instanța străină nu corespunde cu natura sau durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracțiuni similare, adaptează, prin sentință, pedeapsa aplicată de instanța statului emitent, potrivit alin. (8) și (9); [...]"

Alin. (8) al art. 166 din Legea nr. 302/2004 stabilește că în cazul prevăzut la alin. (6) lit. b), instanța de judecată adaptează pedeapsa aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent, atunci când:

a) natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română;

b) durata acesteia depășește, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracțiuni depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. Adaptarea de către instanța de judecată a pedepsei aplicate de instanța statului emitent constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracțiuni similare."

În acest context, Înalta Curte constată că prin Sentința penală nr. 57 din 16.09.2020 pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosar nr. x/2020, prin care s-a dispus recunoașterea și punerea în executare în România a sentinței cu nr. de referință x pronunțată de Curtea de Apel din Torino, secția a II-a la data de 14.06.2017, rămasă definitivă la data de 14.06.2018 prin care s-a dispus condamnarea la pedeapsa de 19 ani și o lună închisoare pentru săvârșirea unui număr de 12 infracțiuni, aspectele solicitate de către condamnat au fost deja tranșate, Curtea de Apel apreciind că pedeapsa aplicată corespunde, atât sub aspectul naturii, cât și sub aspectul regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română și nu depășește limitele maxime ale pedepselor prevăzute de legea penală română pentru aceleași infracțiuni, neimpunându-se, în cauză, adaptarea acestei pedepse.

Totodată, Înalta Curte reține că în aplicarea art. 6 C. pen., a Deciziei nr. 1/2014 și a Deciziei nr. 13/2014, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, instanța română nu poate reduce în baza dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., pedeapsa rezultantă aplicată, prin cumul aritmetic, în cazul unui concurs de infracțiuni, prin hotărârea de condamnare pronunțată de instanța străină, întrucât în conformitate cu dispozițiile art. 166 alin. (8) din Legea nr. 302/2004 modificată și republicată, adaptarea pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracțiuni este permisă numai în ipoteza în care acesta depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii.

Hotărârea de condamnare își păstrează caracterul de extraneitate și după recunoașterea sa de către autoritățile judiciare române, astfel că nu poate fi convertită în hotărâre a unei instanțe judecătorești din România, întrucât s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat a hotărârii judecătorești căreia prin recunoaștere i se conferă doar puterea de a-și produce efectele juridice recunoscute de legea română. (I.C.C.J, secția penală, Decizia nr. 2508 din 9 septembrie 2014).

Or, în cauză, Înalta Curte constată pe de o parte, că pedeapsa pe care o execută condamnatul, de 19 ani și o lună închisoare, nu depășește limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română care este de 30 de ani închisoare, conform art. 60 C. pen. și nici totalul pedepselor stabilite pentru infracțiunile concurente, iar pe de altă parte că aspectele învederate de persoana condamnată nu se circumscriu noțiunii de "nelămurire cu privire la hotărârea care se execută", sau de "împiedicare la executare", în sensul dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 74 din data de 21 octombrie 2021 a Curții de Apel Iași, CCJI, secția penală și pentru cauze cu minori, - Noul C. proc. pen., pronunțată în Dosarul nr. x/2021.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 74 din data de 21 octombrie 2021 a Curții de Apel Iași, CCJI, secția penală și pentru cauze cu minori, - noul C. proc. pen., pronunțată în Dosarul nr. x/2021.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 decembrie 2021.

GGC - ED