ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 143/2021

Ședința publică din data de 17 februarie 2021

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 309 din data de 22 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2020, în baza art. 425

1

coroborat cu art. 597 și următoarele C. proc. pen.., s-a respins, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 510 din 29.10.2020 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița.

A fost obligat contestatorul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 313 RON, a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.

Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reținut că, prin sentința penală nr. 510 din data de 29.10.2020 a Tribunalului Dâmbovița, s-a respins, ca neîntemeiată, contestația la executare a pedepsei formulată de petentul condamnat A., aflat în Penitenciarul Mărgineni.

Instanța de fond a reținut că, prin cererea înregistrată sub nr. x/2020, condamnatul A. a formulat contestație la executare a mandatului de executare a pedepsei închisorii, arătând că solicită acordarea beneficiului prevăzut de lege pentru condițiile de detenție de la momentul abrogării prevederilor art. 55

1

din Legea nr. 169/2017 (respectiv de la 23.12.2019) și până la momentul pronunțării instanței.

Cauza a fost inițial înregistrată pe rolul Judecătoriei Moreni care, prin sentința penală nr. 849/03.09.2020 a declinat competența de soluționare, în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a precizat că petentul a solicitat acordarea beneficiului prin care să i se constate, ca executate, lunar, 6 zile suplimentare raportat la condițiile de detenție și după data de 23.12.2019, când au fost abrogate dispozițiile art. 55

1

din Legea nr. 169/2017, care prevedeau următoarele:,,(1) La calcularea pedepsei executate efectiv se are în vedere, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie și executarea pedepsei în condiții necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată."

S-a arătat că, în ceea ce privește dispozițiile din art. 55

1

din Legea nr. 254/2013, ca urmare a abrogării, la data de 23.12.2019, prin Legea nr. 240/2019 nu mai există vreun temei legal pentru acordarea în continuare a beneficiului și după această dată.

De asemenea, s-a arătat că, în cauză, nu sunt incidente deciziile ICCJ nr. 8/2019, respectiv nr. 15/2018 date în interpretarea legii învederate de către petent, acestea aplicându-se pentru perioada în care art. 55

1

din Legea nr. 254/2013 era în vigoare.

Totodată, s-a precizat că, în speță, nu poate fi vorba de o supraactivare a legii penale în timp, astfel, pentru perioade de detenție de până la 23.12.2019 se calculează corespunzător beneficiul legal, iar după această dată poziția legiuitorului a fost de a nu se mai acorda.

Împotriva acestei sentințe a declarat contestație condamnatul A..

Examinând contestația formulată, în baza art. 425

1

coroborat cu art. 597 și următ. C. proc. pen.., Curtea a constatat că este nefondată, arătând că, prin sentința penală nr. 197/2019 a Tribunalului Vrancea, definitivă la 08.04.2020, contestatorul a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani și 11 luni închisoare.

Prin contestația formulată, curtea a reținut că dispozițiile legale la care condamnatul a făcut trimitere și a solicitat să-i fie aplicate, nu mai erau în vigoare la data la care acesta a început executarea pedepsei. În acest context, s-a menționat că executarea pedepsei va fi efectuată doar sub auspiciile legilor în vigoare de la data încarcerării sale și, eventual, a celor ce vor urma, în situația în care îi vor fi aplicabile.

Pentru considerentele expuse, curtea a respins contestația formulată de petentul condamnat A. privitor la executarea pedepsei de 6 ani și 11 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 197/2019 a Tribunalului Vrancea, definitivă prin decizia penală nr. 83 din 08.04.2020 a Curții de Apel Galați.

Împotriva deciziei penale nr. 309 din data de 22 decembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a formulat contestație condamnatul A. solicitând acordarea beneficiului prin care să i se constate ca executate, lunar, 6 zile suplimentare raportat la condițiile de detenție și după data de 23.12.2019, privind condițiile de detenție.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți, la data de 15.01.2021, sub nr. x/2020.

Examinând admisibilitatea contestației, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 597 alin. (7) din C. proc. pen., hotărârile pronunțate în primă instanță în materia executării potrivit prezentului titlu pot fi atacate cu contestație la instanța ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare, iar art. (8) prevede că decizia instanței prin care se soluționează contestația este definitivă.

În aceste coordonate normative, formularea contestației de către condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 309 din data de 22 decembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie prin care s-a respins, ca nefondată, contestația pe care a formulat-o împotriva sentinței penale nr. 510 din 29.10.2020 a Tribunalului Dâmbovița prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația la executare, reliefează exercitarea căii de atac împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă a fi reformată prin exercitarea acesteia.

Așadar, soluția de respingere, ca nefondată, a contestației formulate este definitivă, iar condamnatul a învestit Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea unei căi de atac neprevăzute de legea procesual penală, ceea ce încalcă principiul legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Înalta Curte notează că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Astfel, dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. a) teza finală C. proc. pen.. cu referire la art. 597 alin. (7) și (8) C. proc. pen.., va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 309 din data de 22 decembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat A., în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 309 din data de 22 decembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat A., în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 februarie 2021.