ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 330/2022

Ședința publică din data de 24 mai 2022

Asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 48 din data de 10 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă ca nefondată contestația formulată de persoana condamnată A., aflat în Penitenciarul Mărgineni, împotriva sentinței penale nr. 259 din data de 14.12.2021 pronunțată de către Tribunalul Dâmbovița.

Pentru a dispune astfel, în esență, Curtea de Apel Ploiești a reținut că prin sentința penală nr. 259/14.12.2021 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în temeiul disp. art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 38 C. civ./9.11.2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/2018.

În esență, prima instanță a reținut că petentul A. a formulat contestație la executare prin care a solicitat individualizarea legală a pedepselor cu închisoarea, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din noul C. pen., în drept, petentul invocând dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) din noul C. pen.

S-a mai reținut că prin sentința penală nr. 38 C. civ. din 9.11.2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/2018, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, a fost recunoscută sentința nr. 299/2013; Reg. Gen. n.1884/2012; R.G.N.R. n.3237/2012, pronunțată de Tribunalul Ordinar din Tivoli la data de 21.03.2013, rămasă definitivă la data de 12.03.2015 privind condamnarea numitului A. la 10.950 zile de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de crimă premeditată cu reținerea circumstanțelor agravante prev. și ped.de art. 575-577 din C. pen. italian și a infracțiunii prev. și ped. de art. 4 din Legea nr. 110/1975 privind Regulamentul pentru portul de arme și obiecte destinate rănirii persoanelor. S-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei 10.950 zile de închisoare astfel cum s-a stabilit prin decizia Procuraturii Generale a Republicii de pe lângă Tribunalul din Tivoli-Italia de a se transmite autorităților judiciare competente din România sentința nr. 299/2013; Reg. Gen. n.1884/2012; R.G.N.R. n.3237/2012, pronunțată de Tribunalul Ordinar din Tivoli la data de 21.03.2013 și a certificatului în scopul recunoașterii acestora și al executării pedepsei aplicate, în conformitate cu Decizia cadru 2008/909/JAI.

Instanța de fond a constatat că sentința penală nr. 38 C. civ., pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/2018, la data de 09.11.2018, beneficiază de autoritate de lucru judecat, în ceea ce privește pedeapsa de 30 de ani închisoare, pe care petentul trebuie să o execute. De asemenea, s-a reținut că pedeapsa de 30 de ani, pe care trebuie să o execute petentul, fiind stabilită în urma unui concurs de infracțiuni, deci o pedeapsă rezultantă, din perspectiva art. 6 din noul C. pen., nu se impunea a fi redusă deoarece nu depășește limita maximă generală a pedepsei închisorii, admisă de vechiul C. pen., cât și de noul C. pen. (limită la care face trimitere art. 141 alin. (7) lit. b) din Legea nr. 302/2000).

În consecință, prin sentința penală nr. 259/14.12.2021, Tribunalul Dâmbovița, în temeiul disp. art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de condamnatul A..

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație persoana condamnată A., solicitând redozarea pedepsei aplicate prin sentința nr. 38 C. civ./09.11.2018, având în vedere că pedeapsa aplicată în România este într-un cuantum maxim pe când pedeapsa stabilită de autoritățile italiene este la limita medie a intervalului sancționator, sens în care solicită ca și în România să i se aplice o pedeapsă orientată spre mediul intervalului sancționator.

Prin decizia penală nr. 48 din data de 10 martie 2022, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondată contestația formulată de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 259 din data de 14.12.2021 a Tribunalului Dâmbovița, instanța de control judiciar reținând în esență că solicitarea petentului condamnat de redozare a cuantumului pedepsei stabilită prin sentința menționată, nu se poate circumscrie prevederilor legale invocate, stabilirea pedepsei de 30 de ani închisoare fiind realizată în urma unei operațiuni juridice căreia i se aplică autoritatea de lucru judecat, așadar nemaiputând fi repusă în discuție. Totodată, s-a apreciat că, în mod correct, instanța de fond a reținut că pedeapsa de 30 de ani, pe care trebuie să o execute petentul, a fost stabilită în urma unui concurs de infracțiuni, deci o pedeapsă rezultantă, iar din perspectiva art. 6 din noul C. pen., nu depășește limita maximă generală a pedepsei închisorii, admisă de vechiul C. pen., cât și de noul C. pen. (limită la care face trimitere art. 141 alin. (7) lit. b) din Legea nr. 302/2004).

*****

Împotriva deciziei penale nr. 48 din data de 10 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a formulat contestație contestatorul condamnat A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 04.04.2022, când s-a stabilit termen pentru soluționare la data de 24.05.2022, ocazie cu care, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității contestației formulate în cauză, arătând că hotărârea pronunțată de Curtea de apel și atacată de contestator este definitivă.

Examinând excepția inadmisibilității căii de atac invocată în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

În speță, petentul A. a formulat contestație la executare împotriva sentinței penale nr. 38 C. civ./9.11.2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/2018, care a fost soluționată prin sentința penală nr. 259/14.12.2021 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în temeiul disp. art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., fiind respinsă ca neîntemeiată contestația la executare formulată de către acesta.

Dispozițiile art. 599 C. proc. pen. având denumirea marginală rezolvarea contestației la executare, prevăd la alin. (1) că procedura de rezolvare a contestației la executare este cea prevăzută la art. 597.

Potrivit dispozițiilor art. 597 alin. (7) C. proc. pen., hotărârile pronunțate în primă instanță în materia executării potrivit prezentului titlu pot fi atacate cu contestație la instanța ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare.

La alin. (8) al art. 597 C. proc. pen., se prevede că judecarea contestației la hotărârea primei instanțe se face în ședință publică, cu citarea persoanei condamnate. Condamnatul aflat în stare de detenție sau internat într-un centru educativ este adus la judecată. Participarea procurorului este obligatorie. Decizia instanței prin care se soluționează contestația este definitivă. Prevederile alin. (5) se aplică în mod corespunzător.

Se constată că în speță contestatorul condamnat A. a exercitat calea de atac a contestației împotriva sentinței penale a Tribunalului Dâmbovița prin care s-a soluționat contestația la executare formulată de acesta, prin decizia penală nr. 48 din data de 10 martie 2022, Curtea de Apel Ploiești respingând ca nefondată contestația formulată de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 259 din data de 14.12.2021 pronunțată de către Tribunalul Dâmbovița.

Prin urmare, decizia prin care a fost soluționată contestația promovată de contestator, nr. 48 din 10.03.2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, contestată în prezenta cauză, este definitivă, astfel cum prevăd dispozițiile art. 597 alin. (8) din C. proc. pen., iar împotriva acestei decizii legea nu prevede nicio cale de atac ordinară sau extraordinară.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

În consecință, în condițiile în care contestatorul condamnat A. a formulat contestație împotriva unei hotărâri definitive, pronunțate în ultimul grad de jurisdicție, se constată că prezenta cale de atac declarată împotriva acesteia este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 48 din data de 10 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului, iar potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 48 din data de 10 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 mai 2022.