ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1013/2021

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 1741/A din data de 19 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) și b) teza a II-a din C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de inculpații A., B., C., D., E., F., G. și H., de părțile civile SC I. SA - în faliment, prin lichidator judiciar J., Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - A.A.A.S. (fostă AVAS) și SC K. SA împotriva Sentinței penale nr. 1835 din data de 05.08.2016 pronunțate de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2010.

S-a desființat, în parte, sentința penală apelată și în fond, rejudecând, printre altele:

(...)

În baza art. 25 alin. (5) din C. proc. pen. a lăsat nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă SC I. SA, prin lichidator judiciar J.. în contradictoriu cu inculpatul E.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. rap. la art. 19 alin. (1) și (5) din C. proc. pen. și art. 25 alin. (1) din C. proc. pen. cu referire la art. 1357 din C. civ., art. 1381 din C. civ., art. 1382 din C. civ. și art. 1383 din C. civ., a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă SC I. SA, prin lichidator judiciar J. și a obligat pe inculpații A., C., D., F., G. și H., în solidar, la plata sumei de 5.311.523,488 RON (53.115.234.880 RON vechi) cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă SC I. SA, prin lichidator judiciar J., proporțional cu participarea fiecăruia la cauzarea prejudiciului, respectiv inculpații A. și C. pentru întreaga sumă, inculpata D. în limita sumei de 4.385.365,7344 RON (43.853.657.344 RON vechi) și inculpații G., F. și H. în limita sumei de 739.700,6584 RON (7.397.006.584 RON vechi).

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. a ridicat măsura sechestrului asigurator instituită asupra tuturor bunurilor imobile și mobile aparținând părții civile SC I. SA - Iași prin Ordonanța emisă la data de 07.02.2005 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, altele decât cele cu privire la care s-a ridicat măsura în cursul urmăririi penale prin ordonanțele 11.11.2005, 18.01.2006, 05.04.2006, 24.05.2006, 16.10.2006 și 30.10.2006, precum și în cursul judecății cauzei în apel prin încheierea de ședință din data de 19.06.2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în Dosarul nr. x/2010.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. a menținut restul măsurilor asigurătorii luate în cursul urmăririi penale în dosarul de urmărire penală nr. x/2004 prin ordonanțele emise de către procuror la datele de 07.02.2005, 11.07.2005, 13.11.2006 și 27.07.2007, cu excepția celor ridicate în cursul judecății cauzei în apel prin încheierea de ședință din data de 15.03.2019 pronunțată în Dosarul nr. x/2010 și prin încheierea de ședință din data de 29.10.2019 pronunțată în Dosarul nr. x/2010 de către Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

În baza art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a din C. proc. pen. a trimis spre rejudecare acțiunile civile formulate de părțile civile Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - A.A.A.S. (fostă AVAS), în nume propriu și pentru SC I. SA (numai în ceea ce privește prejudiciul cauzat prin infracțiunea de înșelăciune) și SC K. SA la Tribunalul București, secția I penală.

A menținut celelalte dispoziții ale Sentinței penale apelate care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală și de persoana interesată SC L. SRL împotriva aceleiași sentințe penale.

Împotriva Deciziei penale nr. 1741/A din data de 19 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, la data de 27 august 2021, contestatoarea M. SRL prin administrator N. și avocat O. a formulat contestație.

S-a arătat că prezenta contestație este formulată împotriva soluției de menținere a măsurii asigurătorii asupra bunurilor unei persoane juridice ce nu a avut nicio calitate în proces, nefiind în niciun moment citată în acest sens.

În acest sens, apărarea contestatoarei a precizat că persoana vătămată SC I. SA nu s-a constituit parte civilă împotriva petentei, deși avea posibilitatea expres conferită de lege de a proceda astfel.

Așadar, a arătat că nu a avut în niciun moment cunoștință despre judecata dosarului nr. x/2010, judecată ce s-a finalizat prin pronunțarea unei hotărâri definitive ce afectează, în mod direct, drepturile contestatoarei, prin menținerea, în mod nelegal, a măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor societății.

Prin urmare, având în vedere pronunțarea unei hotărâri penale definitive în absența citării contestatoarei, hotărâre ce prejudiciază, în mod direct, societatea, apărarea a precizat că practic față de contestatoare nu a existat un proces, fiind lipsită de orice posibilitate de a se apăra cu privire la legalitatea și temeinicia măsurii sechestrului, menținută, în mod nelegal, de către instanța de apel.

Totodată, s-a arătat că prezenta contestație este întemeiată și în conformitate cu imperativele art. 6 și 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ce impun necesitatea existenței unui dublu grad de jurisdicție și a unui drept efectiv de acces la instanță.

Față de aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., a solicitat admiterea contestației, desființarea, în parte, a deciziei contestate, numai în ceea ce privește dispoziția de menținere a măsurilor asigurătorii față de petenta M. SRL și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București.

Examinând contestația formulată, prin prisma excepției de inadmisibilitate invocată de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte reține următoarele:

Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituția României, precum și exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Așadar, revine părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Conform art. 4251 alin. (1) din C. proc. pen., calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile articolului fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.

În cauză, la data de 27 august 2021, a fost exercitată prezenta contestație împotriva deciziei instanței de apel (hotărârea fiind definitivă la data pronunțării, respectiv la data de 19 decembrie 2019), fiind invocate ca temei dispozițiile art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen.

Înalta Curte amintește că, prin art. 2501 alin. (1) din C. proc. pen., s-a reglementat contestarea măsurilor asigurătorii dispuse în cursul judecății, prevăzându-se, în mod expres, competența materială de judecare a contestației împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii în cursul judecății în sarcina instanței ierarhic superioare celei care a pronunțat încheierea atacată.

Prin art. 2501 alin. (4) din C. proc. pen. (introdus prin Legea nr. 228/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul penal (publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 1019 din 02 noiembrie 2020), legiuitorul a stabilit că în cazul în care măsura asiguratorie s-a dispus direct prin hotărârea instanței de apel, dispozițiile alin. (1) - (3) ale art. 2501 din C. proc. pen. se aplică în mod corespunzător.

Așadar, condițiile în care poate fi atacată hotărârea instanței de apel privind măsurile asigurătorii într-o jurisdicție superioară au fost expres prevăzute în cuprinsul art. 2501 din C. proc. pen., consacrându-se posibilitatea atacării în contestație a hotărârilor prin care instanța de apel dispune luarea măsurii, nu și menținerea acestei măsuri.

În consecință, caracterul de strictă interpretare și aplicare a normei de procedură analizate exclude aplicarea ei la situațiile neprevăzute de legiuitor (în care judecătorul opinează că se impune menținerea măsurii luate anterior în cursul urmăririi penale) și atrage inadmisibilitatea cenzurării acestei categorii de măsuri pe calea contestației exercitate în baza exclusivă a art. 4251 din C. proc. pen.

În aceste coordonate, făcând un scurt istoric al cauzei, se constată că prin ordonanța din data de 07 februarie 2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, în temeiul dispozițiilor art. 163 și urm. din C. proc. pen., art. 13 din Legea nr. 39/2003, art. 25 din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 118 lit. d) din C. pen., s-a dispus printre altele, instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile sau imobile aparținând următoarelor societăți comerciale care în fapt sunt controlate de inculpatul B., cu excepția celor care țin de administrarea curentă a societăților comerciale (plăți salarii, plăți buget de stat, plăți materie primă, vânzarea de mărfuri așa cum sunt reglementate prin obiectul de activitate) - P.

Prin Sentința penală nr. 1835/05.08.2016 pronunțată în Dosarul nr. x/2010, Tribunalul București, secția I penală, printre altele, s-a dispus următoarele:

S-a constatat că legea penală substanțială aplicabilă în prezenta cauză este C. pen. din 2014 [prescurtat C. pen.] și dispozițiile penale cuprinse în legile speciale în forma în vigoare începând cu data de 01.02.2014.

(...)

În baza art. 397 raportat la art. 19 alin. (1), alin. (5), art. 25 alin. (1) din C. proc. pen. și cu referire la art. 1349, art. 1357 și art. 1381 din C. civ. a admis în parte acțiunea civilă formulată de către partea civilă SC I. SA prin lichidator judiciar J. în contradictoriu cu inculpații A., C., D., E., F., G. și H.

A obligat în solidar inculpații A., C., D., E., F., G. și H. să plătească părții civile SC I. SA prin lichidator judiciar J. suma de 5.487.554,8789 RON [echivalentul sumei de 54.875.548.789 RON vechi].

În baza art. 25 alin. (5) din C. proc. pen. a lăsat nesoluționate acțiunile civile formulate de părțile civile Agenția Națională de Administrare Fiscală, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, respectiv SC K. SA.

În baza art. 397 alin. (5) și a art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. a menținut măsurile asigurătorii luate în cursul urmăririi penale în dosarul de urmărire penală nr. x/2004, astfel cum aceste măsuri au fost instituite, modificate și respectiv ridicate în parte prin ordonanțele emise de către procuror la datele de 07.02.2005, 11.07.2005, 11.11.2005, 18.01.2006, 05.04.2006, 24.05.2006, 16.10.2006, 13.11.2006, 30.11.2006 și 27.07.2007.

Ulterior, prin decizia contestată, în baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. s-au menținut restul măsurilor asigurătorii luate în cursul urmăririi penale în dosarul de urmărire penală nr. x/2004 prin ordonanțele emise de către procuror la datele de 07.02.2005, 11.07.2005, 13.11.2006 și 27.07.2007, cu excepția celor ridicate în cursul judecății cauzei în apel prin încheierea de ședință din data de 15.03.2019 pronunțată în Dosarul nr. x/2010 și prin încheierea de ședință din data de 29.10.2019 pronunțată în Dosarul nr. x/2010 de către Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

(...)

S-au menținut celelalte dispoziții ale Sentinței penale apelate care nu contravin prezentei decizii.

Așadar, în cauză, hotărârea atacată are caracter definitiv fiind o decizie penală prin care curtea de apel s-a pronunțat asupra apelurilor formulate în cauză, menținându-se măsurile asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale.

Astfel, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege, căile de atac ale hotărârilor judecătorești neputând exista în afara legii. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competențelor atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României.

De asemenea, inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când partea implicată în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația în care se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală.

Deopotrivă, Înalta Curte nu poate primi susținerile apărării în sensul respingerii excepției inadmisibilității căii de atac a contestației în raport de dispozițiile art. 6 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un recurs efectiv.

În mod constant, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat importanța respectării principiului securității raporturilor juridice, ca aspect fundamental al supremației dreptului, care impune, inter alia, ca, atunci când instanțele au pronunțat o hotărâre definitivă, soluția lor să nu poată fi pusă în discuție. Securitatea juridică implică respectarea principiului caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești, principiu care presupune ca nicio parte să nu poată solicita reexaminarea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Revizuirea unei hotărâri definitive nu trebuie să devină un apel deghizat, derogările de la acest principiu fiind posibile numai atunci când motive temeinice și imperative impun acest lucru (Cauza Riabykh împotriva Rusiei, Cauza Brumărescu împotriva României, Cauza Mitrea împotriva României, Cauza Marian Niță împotriva României).

Față de considerentele expuse, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatoarea M. SRL prin lichidator judiciar Q. împotriva Deciziei penale nr. 1741/A din data de 19.12.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2010.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., va obliga contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatoarea M. SRL prin lichidator judiciar Q. împotriva Deciziei penale nr. 1741/A din data de 19.12.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2010.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 decembrie 2021.

GGC - ED