ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.06.2019

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3093/2019

HOTĂRÂRE
06.06.2019
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3093/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 15.03.2016, sub nr. x/2016 reclamanta A., în contradictoriu cu Agenția Națională de Integritate, Inspecția de Integritate a formulat contestație împotriva Raportului de evaluare nr. x din data de 27.05.2016 întocmit de Agenția Națională de Integritate comunicat la data de 01.06.2016, solicitând anularea și suspendarea executării acestuia până la soluționarea definitivă a cauzei.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin Sentința nr. 90 din 8 februarie 2017 Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea precizată, formulată de reclamanta, A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca nefondată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate cu consecința admiterii acțiunii și anularea Raportului de evaluare nr. x din data de 27.05.2016.

În motivarea opțiunii sale procesuale, reclamanta a susținut următoarele:

Întreprinderea familială la fel ca și persoana fizică autorizată sunt entități fără personalitate juridică. Alegerea soțului său de a înființa o Întreprindere familială a impus, în respectarea obligațiilor de susținere reciprocă între soți, dobândirea calității de membru.

Aceste entități nu au calitate de persoană juridică în înțelesul normelor C. civ., nu poate fi nici destinatar al actelor normative civile. Acestea constituie o formă de activitate economică organizată de reprezentantul său și nu o entitate de sine stătătoare capabilă de a dobândi drepturi și obligații în condițiile prevăzute de C. civ.

Analiza sistematică a prevederilor art. 7 - 15 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 44/2008 rezultă că titularul obligației de înregistrare/autorizare este reprezentantul - persoană fizică/subiect de drept distinct, nicidecum întreprinderea familială.

Prevederile legale în materie impuneau și impun ca titularul/reprezentantul I.F. să aibă pregătire profesională adecvată activității economice desfășurate de întreprinderea familială.

Mai în concret, calitatea de comerciant o are reprezentantul întreprinderii familiale și însăși întreprinderea familială.

Simpla calitate de membru al unei întreprinderi familiale nu atrage calificarea sa drept comerciant.

De altfel, este de menționat că legiuitorul a clarificat situația membrilor de familie care sunt și membrii ai întreprinderilor familiale și, prin Legea nr. 182/2016 pentru aprobarea O.U.G. nr. 44/2008 nu reține calitatea de comerciant membrilor întreprinderilor familiale, act normativ care a intrat în vigoare în luna octombrie 2016, adică în timpul judecății prezentei cauze.

În calitatea sa de simplu membru al întreprinderii familiale constituite de soțul meu nu a determinat îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor mele de Viceprimar și pe cale de consecință nu a fost alterat bunul mers al Primăriei Galicea - Mare.

Activitatea de comerciant a fost desfășurată strict de soțul său, fapt care poate fi confirmat de locuitorii Comunei Galicea - Mare după cum, aceeași locuitori ai Comunei Galicea - Mare pot confirma faptul că, numită fiind Viceprimar și-a îndeplinit cu rigurozitate obligațiile ce îi reveneau, urmărind realizarea intereselor consătenilor săi, venind în sprijinul acestora, scopul avut în vedere la reglementarea incompatibilității neregăsindu-se în situația sa concretă.

Că așa zisa activitate de comerciant reținută drept cauză de incompatibilitate, nu a afectat în niciun moment îndeplinirea atribuțiilor ce îi reveneau ca Viceprimar este dovedită inclusiv de faptul că reclamanta, nu a realizat venituri în urma pretinsei activități economice desfășurate de Întreprinderea Familială a soțului său.

1.4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului reclamantei apreciind că hotărârea instanței de fond este legală, fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material, considerând că reclamanta s-a aflat în stare de incompatibilitate prin deținerea concomitentă a funcției de viceprimar cu calitatea de membru într-o întreprindere individuală.

2.1. Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Instanța de fond a fost învestită cu soluționarea contestației formulată de reclamantul A. având ca obiect anularea Raportului de evaluare nr. x/27.05.2016, prin care s-a constatat că în perioada 23.06.2012 - 04.12.2013, aceasta a deținut simultan funcția de viceprimar cât și calitatea de comerciant persoană fizică ca membru în cadrul B. Întreprindere Familială, încălcând astfel dispozițiile prevăzute de art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.

Prima instanță a respins acțiunea reclamantei apreciind că din analiza dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 rezultă că prin deținerea de către reclamantă a funcției de viceprimar concomitent cu calitatea de comerciant, forma de membru al unei întreprinderi familiale se generează starea de incompatibilitate, aceasta subzistând independent de împrejurarea că nu a fost remunerată sau nu a deținut vreo funcție de conducere în cadrul acestei entități.

Soluția instanței de fond este legală, reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Criticile reclamantei recurente referitoare lipsa calității de comerciant a întreprinderii familiale sau a unui membru din cadrul acesteia, sunt nefondate.

Conform prevederilor art. 4 și 6 din O.U.G. nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, persoanele fizice pot desfășura activitățile economice individual și independent ca persoane fizice autorizate, ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale ori ca membri membri ai unei întreprinderi familiale, după prealabila autorizare și înregistrare a acestor entități.

Potrivit art. 31 din actul normativ menționat, "membrii întreprinderii familiale sunt comercianți persoane fizice de la data înregistrării acesteia în registrul comerțului și răspund solidar și indivizibil pentru datoriile contractate de reprezentant în exploatarea întreprinderii cu patrimoniul de afectațiune, dacă acesta a fost constituit, și, în completare, cu întreg patrimoniul, corespunzător cotelor de participare pe care le dețin.

Prin urmare, în categoria comercianților intră și persoana fizică, membră a întreprinderii individuale, după înregistrarea acestei entități juridice în registrul comerțului, astfel că reclamanta din momentul alegerii sale ca viceprimar al Comunei Galicea - Mare era supusă interdicției cumulului funcției de viceprimar cu cea de comerciant conform art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, și avea obligația de a renunța la calitatea ce atrăgea starea de incompatibilitate în termen de 15 zile de la alegerea în funcția de viceprimar, astfel cum rezultă din prevederile art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003.

Forma modificată a art. 31 din O.U.G. nr. 44/2008 prin Legea nr. 182/2016, nu este aplicabilă cauzei, doar în condițiile aplicării retroactive a acesteia, contrar prescripțiilor constituționale și legale referitoare la neretroactivitatea legii civile. În acest context, este de subliniat totuși că membru întreprinderii individuale este calificat de legiuitor ca fiind comerciant prin art. 4 lit. c) din actul normativ menționat, astfel că reiterarea acestei precizări în cadrul formei anterioare a art. 31 era superfluă, iar înlăturarea sa este lipsită de efecte juridice sub acest aspect.

Suplimentar, este de menționat că recurenta-reclamantă nu doar a deținut, ci a și exercitat calitatea de comerciant, întrucât, așa cum rezultă din adresa comunicată de Oficiul Fiscal Orășenesc Băilești, conform căreia a obținut venituri din activități comerciale.

Invocarea dispozițiilor art. 25 alin. (5) din Legea nr. 54/2019, potrivit cărora răspunderea civilă, administrativă sau disciplinară în această materie poate fi angajată doar în condițiile în care nu este depășit termenul general de prescripție de 3 ani de la data săvârșirii faptelor, pe calea concluziilor orale, este tardivă, peste termenul de 15 zile pentru exercitare a recursului, și totodată constituie un motiv de nelegalitate invocat pentru prima dată în recurs, a cărui analiză este inadmisibilă din perspectiva art. 494 raportat la art. 478 alin. (2) C. proc. civ.

În concluzie, în cauză sunt îndeplinite condițiile stării de incompatibilitate în persoana reclamantei și atragerii răspunderii administrative sub acest aspect, raportul de evaluare atacat fiind în consecință legal întocmit și emis, iar hotărârea instanței de fond care-l validează este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, Înalta Curte va respinge recursul reclamantei ca nefondat.

Respinge recursul formulat de A. împotriva Sentinței nr. 90 din 8 februarie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 iunie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-12-04
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6154/2019
Ședința publică din data de 04 decembrie 2019 Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Cererea de chemare în judecată 1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II
ÎCCJ 2019-05-16
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2589/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată la data de 08.01.2016 pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios adm
ÎCCJ 2019-10-10
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4611/2019
Ședința publică din data de 10 octombrie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel
ÎCCJ 2021-02-25
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1129/2021
Ședința publică din data de 25 februarie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel
ÎCCJ 2019-11-22
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5836/2019
Ședința publică din data de 22 noiembrie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată, reclamantul A. a solicitat anularea Raportului de
Sursă