ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2589/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 08.01.2016 pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate și Inspecția de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/18.12.2015.

Prin sentința nr. 99/2016 din 28 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal s-a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Împotriva sentinței nr. 99/2016 din 28 aprilie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și anularea raportului de evaluare contestat, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului arată că nelegalitatea hotărârii atacate constă în interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale ce reglementează calitatea de comerciant, respectiv profesionist, și anume art. 3 alin. (3) din noul C. civ., potrivit căruia comerciantul este profesionistul, persoană fizică sau juridică, care exploatează, în condițiile legii, o întreprindere economică.

Astfel, consideră că voința legiuitorului este de a condiționa această calitate de o activitate și nu de înscrierea unei mențiuni la Oficiul Registrului Comerțului, motiv pentru care apreciază că persoana care nu exploatează efectiv întreprinderea economică nu are, potrivit legii, calitatea de profesionist.

Recurentul-reclamant susține că, întrucât de la data de 04.07.2014 nu a mai desfășurat nicio activitate de exploatare a întreprinderii și niciun act de comerț, i-a încetat, potrivit art. 3 alin. (3) din noul C. civ., calitatea de comerciant, independent de mențiunea din Registrul Comerțului privind calitatea sa de membru și reprezentant al Întreprinderii Familiale.

O altă critică adusă hotărârii recurate vizează faptul că prima instanță i-a respins respins proba testimonială propusă, instanța apreciind, fără temei legal, că procesul-verbal din data de 04.07.2014 ar fi un act întocmit pro causa, deși prin administrarea probei solicitate putea dovedi contrariul.

Consideră că încetarea activității de exploatare a întreprinderii reieșea și din înscrisurile depuse în dosarul penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.

Intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea, ca legală, sentinței recurate.

În esență, intimata-pârâtă arată că recurentul-reclamant nu a respectat obligația prevăzută de art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, de a renunța la funcția deținută înainte de a fi numit sau ales în funcția care atrage starea de incompatibilitate sau în termen de cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în funcție.

Arată că recurentul-reclamant s-a aflat în starea de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2006, acesta deținând concomitent funcția de viceprimar al Comunei Bazna, județul Sibiu, cât și de reprezentant Întreprindere Familială.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu Agenția Națională de Integritate și Inspecția de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/18.12.2015.

Prin Raportul de evaluare nr. x/18.12.2015 emis de către Inspecția de Integritate din cadrul Agenției Naționale de Integritate s-a reținut că reclamantul A. a încălcat regimul juridic al incompatibilităților începând cu data de 18.07.2014, prin deținerea simultană atât a funcției de viceprimar al Comunei Bazna, județul Sibiu, cât și a calității de reprezentant întreprindere familială, în cadrul A. "B." Întreprindere Familială, încălcând dispozițiile art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.

Constatarea stării de incompatibilitate a reclamantului s-a întemeiat pe dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, care prevăd că:

"Funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcții sau calități: (...) g) calitatea de comerciant persoană fizică."

Aceste prevederi se impun a fi interpretate coroborat cu dispozițiile art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora:

"(3) Alesul local poate renunța la funcția deținută înainte de a fi numit sau ales în funcția care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcție. Alesul local care devine incompatibil prin aplicarea prevederilor prezentei secțiuni este obligat să demisioneze din una dintre funcțiile incompatibile în cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi."

Examinând prevederile de mai sus, se observă că legiuitorul a prevăzut că atunci când o asemenea stare de incompatibilitate se ivește, persoana aflată într-o asemenea situație să beneficieze de o perioadă de grație de 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcție, în care are obligația de a demisiona din una dintre funcțiile incompatibile.

Recurentul-reclamant a deținut calitatea de membru și reprezentant în cadrul A. "B." Întreprindere Familială, astfel cum reiese din Certificatul de furnizare informații nr. x/28.04.2015 emis de Oficiul Registrului Comerțului, aflat la dosar fond, precum și din adresa cu același număr, aflată la dosar fond.

Mai mult, din Certificatul de furnizare informații arătat mai sus reiese că la data emiterii acestuia, respectiv 28.04.2015, recurentul-reclamant era singurul reprezentant al Întreprinderii Familiale, celelalte două persoane, C. și D., având doar calitatea de membri - fila x verso dosar fond.

Înalta Curte constată că recurentul-reclamant s-a prevalat de declarația dată de C. și D., aflată la dosar fond, precum și de procesul-verbal de predare primire a activului întreprinderii, pe care prima instanță în mod corect le-a înlăturat.

Dincolo de acest aspect și de cele reținute de către prima instanță, Înalta Curte constată că atât declarația dată de C. și D., cât și procesul-verbal de predare primire a animalelor și a bunurilor întreprinderii familiale, ambele fără dată certă, nu pot constitui înscrisuri probatorii, câtă vreme dispozițiile legale prevăd în sarcina reprezentantului întreprinderii familiale anumite atribuții, de care acesta nu se poate degreva și care se impun a fi îndeplinite pentru bunul mers al întreprinderii.

Astfel, potrivit art. 2 din O.U.G. nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale:

"În sensul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

h)întreprindere familială - întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de membrii unei familii."

Conform art. 15 din același act normativ:

"Persoana fizică autorizată, titularul întreprinderii individuale și reprezentantul întreprinderii familiale vor ține contabilitatea în partidă simplă, potrivit reglementărilor privind organizarea și conducerea evidenței contabile în partidă simplă de către persoanele fizice care au calitatea de contribuabil, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare."

De asemenea, potrivit art. 29 alin. (2) din O.U.G. nr. 44/2008:

"Reprezentantul desemnat prin acordul de constituire va gestiona interesele întreprinderii familiale în temeiul unei procuri speciale, sub forma unui înscris sub semnătură privată. Procura specială se semnează de către toți membrii întreprinderii care au capacitate de exercițiu deplină și reprezentanții legali ai celor cu capacitate de exercițiu restrânsă."

Art. 31 din O.U.G. nr. 44/2008 prevede că:

"Membrii întreprinderii familiale răspund solidar și indivizibil pentru datoriile contractate de reprezentant în exploatarea întreprinderii cu patrimoniul de afectațiune și, în completare, cu întreg patrimoniul acestora, corespunzător cotelor de participare prevăzute la art. 29 alin. (1)", iar art. 32 stipulează următoarele:

"(1) Deciziile privind gestiunea curentă a întreprinderii familiale se iau de către reprezentantul desemnat în condițiile art. 29 alin. (2).

(2) Actele de dispoziție asupra bunurilor afectate activității întreprinderii familiale se vor lua cu acceptul majorității simple a membrilor întreprinderii, cu condiția ca această majoritate să includă și acordul proprietarului bunului care va face obiectul actului.

(3) Actele prin care se dobândesc bunuri pentru activitatea întreprinderii familiale se încheie de reprezentant fără autorizarea prealabilă a membrilor, dacă valoarea bunului cu privire la care se încheie actul nu depășește 50% din valoarea bunurilor care au fost afectate exercitării activității economice a întreprinderii potrivit art. 30 alin. (2) și a sumelor de bani aflate la dispoziția întreprinderii familiale la data actului. Bunurile dobândite sunt coproprietatea membrilor în cotele de participare la beneficii, potrivit art. 29 alin. (1), fiind incluse în patrimoniul de afectațiune, dacă acesta a fost constituit."

Din coroborarea textelor de lege de mai sus, dar și a altora ce reglementează activitatea întreprinderilor familiale, reiese că intenția legiuitorului a fost ca, în cadrul acestor întreprinderi, reprezentantul entității să fie persoana care coordonează întreaga activitate, atribuțiile pe care legea i le conferă dovedind cu prisosință acest aspect. Mai mult, legiuitorul nici nu a dat membrilor întreprinderilor individuale vreo atribuție în acest sens.

În acest context, înscrisurile invocate de către reclamantul-recurent în susținerea punctului său de vedere rămân lipsite de substanță, cu atât mai mult cu cât, din chiar extrasul de cont al Întreprinderii Familiale, depus la dosar fond, rezultă că activitatea întreprinderii, cel puțin până la data de 16.09.2019 a continuat, iar operațiunile bancare și plățile efectuate trebuiau avizate de către reprezentantul întreprinderii familiale.

Or, la acea dată, recurentul-reclamant se afla în stare de incompatibilitate începând cu data de 18.07.2014.

Prin urmare, recurentul-reclamant nu s-a conformat dispozițiilor art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 și nu a renunțat la funcția deținută înainte de a fi numit sau ales în funcția care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în funcția de viceprimar, ci a continuat să administreze activitatea întreprinderii, conform prevederilor legale, astfel cum reiese din extrasul de cont și din Certificatul de furnizare informații emis de ONRC la data de 28.04.2015, recurentul-reclamant fiind singurul reprezentant al Întreprinderii Familiale.

În consecință, recurentul-reclamant a apreciat în mod greșit că în speță ceea ce i se impută este doar înscrierea în Registrul Comerțului, câtă vreme O.U.G. nr. 44/2008 stabilește că reprezentantul întreprinderii familiale ține contabilitatea în partidă simplă, gestionează interesele întreprinderii familiale, ia deciziile privind gestiunea curentă a întreprinderii familiale, încheie actele prin care se dobândesc bunuri pentru activitatea întreprinderii familiale fără autorizarea prealabilă a membrilor, activități pe care recurentul-reclamant le-a desfășurat.

Ca atare, Înalta Curte nu poate reține interpretarea și aplicarea greșită de către prima instanță a dispozițiilor art. 3 alin. (3) din noul C. civ.

În ceea ce privește critica recurentului-reclamant cu privire la respingerea de către prima instanță a probei testimoniale, Înalta Curte constată că prima instanță a respins-o în corect, apreciind că aceasta este nerelevantă în cauză, având în vedere dispozițiile art. 309 C. proc. civ., precum și împrejurările de fapt și legislația aplicabilă situației deduse judecății.

De asemenea, în recurs, recurentul-reclamant a susținut că Întreprinderea Familială A. a fost radiată din data de 09.02.2016, Înalta Curte apreciind că nici acest aspect nu este de natură să conducă la pronunțarea unei alte soluții în cauză, câtă vreme starea de incompatibilitate a subzistat oricum pe perioada 18.07.2014 - 09.02.2016.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 99/2016 din 28 aprilie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 99/2016 din 28 aprilie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 mai 2019.