ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6154/2019

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016, reclamantul A. a formulat contestație împotriva Raportului de evaluare nr. x/10.05.2016 emis de Agenția Națională de Integritate.

Prin sentința nr. 30 din 22 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis contestația formulată de reclamantul A. și s-a anulat raportul de evaluare nr. x/10.05.2016 emis de Agenția Națională de Integritate.

Împotriva sentinței nr. 30 din 22 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Integritate, cu invocarea motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ., a solicitat casarea sentinței și respingerea acțiunii ca nefondată.

A arătat că soluția instanței de fond pornește de la o premisă eronată, aceea că existența conflictului de interese ar fi condiționată, în mod exclusiv, doar de obținerea de către intimat sau de către soția acestuia a unui beneficiu patrimonial. Or, potrivit art. 70 al Legii 161/2003, elementul definitoriu al unui conflict de interese îl reprezintă existența unui interes personal pe care un funcționar public îl urmărește prin conduita pe care o manifestă în exercitatea funcției sale, interes care îl poate privi pe respectivul funcționar, pe soțul său sau pe rudele sale. Contrar concluziilor Curții de Apel, interesul personal la care se face referire în textele legale indicate (cele aplicabile funcționarului public) nu vizează doar aspectele patrimoniale, ci reglementează, în mod complex, natura interesului funcționarului public care ar putea determina lipsa de obiectivitate a acestuia în adoptarea deciziilor pe care le ia.

În speța de față, interesul personal urmărit de reclamant este evident, întrucât, după cum de altfel însăși instanța de fond recunoaște, "de încheierea celor două contracte era condiționată continuarea activității celor două societăți comerciale S.C. RECMAR S.R.L. si S.C. B. SRL(...). Așadar, prin conduita sa în calitate de director al DSVSA Dâmbovița, respectiv prin încheierea celor două contracte, a urmărit un interes personal, și anume de a permite ca societățile comerciale la care soția sa deținea calitatea de asociat, respectiv administrator, să își poată continua activitatea.

În consecință, chiar dacă societățile comerciale în cadrul cărora soția sa deține calitatea de asociat și funcția de administrator nu ar fi dobândit direct foloase materiale, în urma încheierii contractelor în speță, nu este exclusă existența conflictului de interese, având în vedere faptul că, potrivit art. 5 din Ordinului nr. 64/2007 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind organizarea și desfășurarea activității de control oficial sanitar-veterinar efectuat de către personalul de specialitate în unitățile care produc alimente de origine animală, "Unitățile prevăzute la pct. I din anexa nr. 1 pot funcționa numai dacă sunt supuse controalelor oficiale sanitar-veterinare."

Pe de altă parte, ar putea vorbi și de un beneficiu patrimonial obținut indirect de către soția intimatului în urma acțiunilor acestuia, întrucât, permițând desfășurarea în continuare a activității societăților comerciale menționate, prin încheierea celor două contracte, acestea au obținut venituri care au revenit soției (și deci familiei intimatului) sub formă de dividende.

Ca urmare, cele trei condiții ale existenței unui conflict de interese rezultate din analiza coroborată a dispozițiilor legale enunțate anterior (art. 70, art. 71 și art. 79, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003), respectiv persoana în cauză să dețină o funcție publică (director executiv), în exercitarea acestei funcții publice funcționarul public să ia decizii, respectivele decizii să fie influențate de interesele sale patrimoniale, ale soțului sau rudelor sale de gradul I, sunt întrunite cumulativ în speță. Dispozițiile legale impun obligația expresă a funcționarului public ca acesta să să se abțină de la luarea unor decizii influențate de existenta unui interes personal și de a-l infoma de îndată pe șeful ierarhic căruia îi este subordonat direct, tocmai pentru a preveni generarea unui conflict de interese.

Intimatul reclamant a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A arătat că obiectul contractului nr. xB/2010 îl reprezintă efectuarea analizelor de laborator solicitate de unitatea beneficiara S.C. B. S.R.L. la probele de produse de origine animala/nonanimală prezentate de aceasta pentru a fi analizate din punct de vedere al calității. Tarifele de preturi erau percepute conform Ordinului ANSVSA nr. 45/2005. De remarcat in privința acestui contract că prin raportul de evaluare, recurenta nu indică modul prin care contractul este profitabil patrimonial persoanei evaluate și ii afectează obiectivitatea decizională.

Contractul nr. x/22.12.2011 are ca obiect asigurarea controlului oficial sanitar-veterinar de către prestator (DSVSA Dâmbovița) pentru activitatea pe care o desfășoară beneficiarul S.C. Ren-Mar S.R.L, .conform prevederilor legale. Potrivit art. 5 din Norma sanitară veterinară - Anexa la Ordinul nr. 64/2007, "Unitățile prevăzute la pct. l din anexa nr. 1 pot funcționa numai dacă sunt supuse controalelor oficiale sanitar-veterinare".

În atare situație, nu se află în prezența unei decizii a directorului DSVSA, ca formă de exprimare a voinței sale ori ca o opțiune între mai multe variante, ci aceste contracte se încheie în aplicarea legii. Prețul acestui contract este tariful prevăzut la pct. II din Anexa nr. 1 la Norma Sanitara Veterinară privind organizarea și desfășurarea activității de control oficial sanitar-veterinar efectuat de personalul de specialitate, aprobată prin Ordinul nr. 64/2007, neputând fi negociate și, pe cale de consecință, neputându-se reține existența unui conflict de interese. În contextul celor arătate, în mod legal instanța de fond a dispus anularea raportului de evaluare, nefiind îndeplinite cumulativ condițiile art. 70 din Legea nr. 161/2003.

Prin Notele scrise depuse la dosar pentru termenul din 19.11.2019, intimatul reclamant a arătat că invocă prescripția răspunderii, având în vedere împlinirea termenului de prescripție de 3 ani de la data săvârșirii celor două fapte imputate, respectiv data de 02.12.2010 și data de 22.12.2011, față de data întocmirii raportului de evaluare, 10.05.2016. A invocat dispozițiile art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, Decizia nr. 449/2015 a Curții Constituționale a României referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) pct. 30, art. 8, art. 10, art. 1 1, art. 25 și art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative.

Prealabil examinării recursului, se impune a observa faptul că reclamantul a depus note scrise prin care a arătat că invocă prescripția răspunderii, având în vedere împlinirea termenului de prescripție de 3 ani de la data săvârșirii celor două fapte imputate, față de data întocmirii raportului de evaluare.

Aceste susținerii nu vor fi analizate, având în vedere că recursul vizează legalitatea sentinței raportat la motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., iar după împlinirea termenului de formulare a recursului pot fi invocate exclusiv motive de ordine publică de casare a sentinței, de către instanța de recurs, potrivit dispozițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.. Intimatul reclamant nu poate invoca, prin note scrise depuse în cursul judecății recursului formulat de pârât, motive de nelegalitate a raportului de evaluare.

Examinând sentința recurată prin prisma motivului de casare invocat, prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ., încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin Raportul de evaluare nr. x/10.05.2016, Agenția Națională de Integritate a constatat încălcarea, de către reclamantul A., a dispozițiilor legale privind regimul conflictelor de interese în materie administrativă, reglementate de art. 70 și art. 79 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, întrucât, în calitate de director executiv al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița, a încheiat contractul nr. x/22.12.2011 privind asigurarea controlului oficial sanitar-veterinar cu S.C. REN-MAR S.R.L și contractul de prestări servicii executare analize de laborator nr. 21B/02.12.2010 cu S.C. B. S.R.L., societăți în cadrul cărora C., soția sa, deține calitatea de asociat și funcția de administrator.

Obiectul contractului nr. xB/2.12.2010 îl reprezintă efectuarea analizelor de laborator solicitate de unitatea beneficiară (SC B. SRL) la probele de produse de origine animală/nonanimală prezentate de aceasta pentru a fi analizate din punct de vedere al calității. În cuprinsul contractului se mai precizează că pentru analizele de laborator efectuate la cerere se percep tarife de prețuri conform Ordinului ANSVSA nr. 45/2005.

Contractul nr. x/22.12.2011 are ca obiect asigurarea controlului oficial sanitar-veterinar de către prestator (D.) pentru activitatea pe care o desfășoară beneficiarul S.C. Ren MAR S.R.L.; tariful este cel prevăzut la pct. II din anexa nr. 1 la Norma Sanitară Veterinară privind organizarea și desfășurarea activității de control oficial sanitar-veterinar efectuat de personalul de specialitate, aprobată prin Ordinul președintelui ANSVSA nr. 64/2007.

Instanța de fond a reținut că nu s-a constatat niciun beneficiu patrimonial, nici pentru reclamant nici pentru soția acestuia, iar pe de altă parte, faptul că de încheierea celor două contracte era condiționată continuarea activității celor două societăți comerciale,S.C. Rec Mar S.R.L. și S.C. B. S.R.L., astfel că nu există elemente care să definească existența unor acte culpabile din perspectiva Legii nr. 161/2003 și care să stabilească că reclamantul nu a respectat regimul conflictelor de interese prin simplul fapt al încheierii, în condițiile în care normele sanitare veterinare impuneau aceasta, a două contracte cu S.C. Ren Mar S.R.L. și S.C. B. S.R.L., societăți în care soția sa deținea calitatea de asociat, respectiv administrator.

Raportat la situația de fapt și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că instanța de fond a constatat în mod greșit că nu sunt întrunite elementele conflictului de interese.

Principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităților publice și a funcțiilor publice sunt, potrivit art. 71 din Legea nr. 161/2003, imparțialitatea, integritatea, transparența deciziei și supremația interesului public.

Potrivit dispozițiilor art. 70 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, "Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative.", iar conform dispozițiilor art. 79 alin. (1) lit. c), "(1) Funcționarul public este în conflict de interese dacă se află în una dintre următoarele situații (...) c) interesele sale patrimoniale, ale soțului sau rudelor sale de gradul I pot influența deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcției publice.".

Din dispozițiile art. 70 și art. 79 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 rezultă că, pentru a se constata existența conflictului de interese, este necesar să existe un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor ce revin persoanei care exercită o demnitate publică sau o funcție publică, funcționarul public fiind în conflict de interese dacă interesele sale patrimoniale, ale soțului sau rudelor sale de gradul I pot influența deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcției publice.

Aceste condiții sunt îndeplinite în cauză. În condițiile în care soția recurentului deține calitatea de asociat, respectiv funcția de administrator în cele două societăți comerciale părți în contractele încheiate cu Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița, rezultă interesul patrimonial, întrucât cele două contracte sunt încheiate în scopul desfășurării activității celor două societăți, astfel că lipsa unui beneficiu patrimonial cuantificabil rezultat direct din cele două contracte nu conduce la inexistența unui interes patrimonial.

Faptul că de încheierea celor două contracte era condiționată continuarea activității celor două societăți comerciale, S.C. Rec Mar S.R.L. și S.C. B. S.R.L., raportat la art. 5 din Ordinul nr. 64/2007 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind organizarea și desfășurarea activității de control oficial sanitar-veterinar efectuat de către personalul de specialitate în unitățile care produc alimente de origine animală, care prevede că aceste unități pot funcționa numai dacă sunt supuse controalelor oficiale sanitar veterinare, nu conduce la inexistența conflictului de interese, întrucât din dispozițiile legale privind conflictul de interese nu rezultă niciun fel de excepții, atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute. Mai mult, faptul că de încheierea celor două contracte era condiționată continuarea activității celor două societăți comerciale conturează interesul personal patrimonial în sensul încheierii acestora, în vederea desfășurării activității de cele două societăți comerciale.

Dispozițiile legale se referă la posibilitatea ca interesul patrimonial să influențeze îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor, luarea deciziile în exercitarea funcției publice, fiind suficient ca interesul personal patrimonial să fie de o asemenea natură, întrucât scopul legii este de a asigura îndeplinirea cu imparțialitate a funcției publice. Or, interesul personal patrimonial al soției reclamantului în desfășurarea activității celor două societăți comerciale este de natură să influențeze îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi reveneau reclamantului, luarea deciziei în exercitarea funcției, în calitate de director executiv al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița.

Este de subliniat faptul că dispozițiile art. 79 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 prevăd imperativ obligația funcționarului public, în cazul existenței unui conflict de interese, de a se abține "(...) de la rezolvarea cererii, luarea deciziei sau participarea la luarea unei decizii și să-l informeze de îndată pe șeful ierarhic căruia îi este subordonat direct. Acesta este obligat să ia măsurile care se impun pentru exercitarea cu imparțialitate a funcției publice, în termen de cel mult 3 zile de la data luării la cunoștință.".

Pentru aceste motive, raportat la situația de fapt și dispozițiile legale incidente, recursul este fondat, instanța de fond a constatat în mod greșit că situația reținută în raportul de evaluare nr. x/10.05.2016 emis de Agenția Națională de Integritate nu întrunește elementele conflictului de interese, cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 70 și 79 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că sentința recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale, art. 70 și 79 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, fiind incident motivul de casare invocat prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ., considerente pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și art. 496 C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința recurată și în rejudecare va respinge acțiunea formulată de reclamantul A. ca neîntemeiată.