ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 48/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 4 martie 2016, reclamantul A. - Primar al comunei Dezna, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate (A.N.I.), a solicitat anularea Raportului de evaluare cu nr. x din 10 februarie 2016 emis de A.N.I. prin care s-a reținut existența stării de incompatibilitate în privința reclamantului A., în calitate de Primar al Comunei Dezna, jud. Arad, fără cheltuieli de judecată.

Prin Sentința nr. 162 din 21 iunie 2016, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată acțiunea reclamantului A., având ca obiect anularea Raportului de evaluare nr. x din 10 februarie 2016, emis de pârâta Agenția Națională de Integritate.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8, republicat.

În dezvoltarea motivelor de recurs reclamantul susține că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, atunci când a reținut că în raport de dispozițiile Legii nr. 161/2003 s-a aflat în stare de incompatibilitate motivat de faptul că, în perioada evaluată a deținut funcția de primar al comunei Dezna, județul Arad, cât și calitatea de membru în cadrul B. Întreprindere Familială. Instanța de fond a interpretat dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 strict în litera legii și le-a aplicat de plano, fără să analizeze circumstanțele concrete ale cauzei.

Un argument solid este acela dat de considerentele Deciziei nr. 396/2013 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 pronunțate de Curtea Constituțională, în cuprinsul cărora s-a reținut că incompatibilitatea reglementată de art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 conține o condiție specială "ce nu permite exercitarea simultană, de către aceeași persoană a unei funcții sau demnități publice și a unei activități economice în calitate de comerciant", în funcție de legislația de drept comun (respectiv art. 3 din C. civ.) căzând în sarcina instanței judecătorești să analizeze particularitățile fiecărei situații de fapt.

Mai susține recurentul că din probele administrate rezultă că "a figurat ca membru în cadrul Întreprinderii Familiale C.", dar nu a exercitat nicio activitate în cadrul acesteia, astfel că nu se justifică reținerea stării de incompatibilitate.

Intimata A.N.I. a depus întâmpinare la data de 11 octombrie 2016 solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate.

Arată intimata că prin Decizia Curții Constituționale nr. 396/2013 s-a stabilit că "... din coroborarea acestor noțiuni nu se poate afirma de plano că membrul unei întreprinderi familiale nu are calitatea de comerciant persoană fizică. Desigur, calificarea de facto a unei persoane fizice ce desfășoară o activitate economică autorizată ca fiind comerciant trebuie apreciată de la caz la caz de către instituțiile/autoritățile competente în funcție de coordonatele cuprinse în legislația de drept comun (art. 3 din Legea nr. 287/2009 și art. 6 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ.).

Recurentul-reclamant a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ, în temeiul dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 176/2010, Raportul de evaluare nr. x din 10 februarie 2016 emis de A.N.I. prin care s-a reținut că acesta a încălcat regimul juridic al incompatibilităților întrucât, începând cu data de 24 iunie 2012 (data depunerii jurământului pentru funcția de primar a deținut această calitate simultan cu cea de comerciant persoană fizică în cadrul Întreprinderii Familiale B. "C.", cu încălcarea dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.

În concret, reclamantul a avut calitatea de membru al întreprinderii familiale menționate, înregistrată la data de 12 noiembrie 2007 în baza O.R.C. de pe lângă Tribunalul Arad, până la întocmirea Actului Adițional cu data certă din 25 august 2014, prin care A. se retrăgea din întreprinderea familială începând cu 19 august 2014, fiind înlocuit cu un alt membru.

Prima instanță a respins cererea de chemare în judecată formulată reținând că susținerea reclamantului în sensul că a figurat doar scriptic în calitate de membru al Întreprinderii Individuale, nefiind implicat efectiv în activitatea acesteia, astfel că nu poate fi considerat comerciant sau profesionist în sensul art. 3 alin. (2) din C. civ., nu poate constitui motiv de nelegalitate al actului contestat, în condițiile în care incompatibilitatea în care s-a aflat reclamantul este expres prevăzută de dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.

Înalta Curte apreciază că instanța de fond a interpretat în mod corect prevederile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, reținând că recurentul -reclamant s-a aflat în stare de incompatibilitate.

Potrivit dispozițiilor legale mai sus citate, funcția de primar este incompatibilă cu calitatea de comerciant persoană fizică.

Este adevărat că potrivit soluției de principiu adoptată de judecătorii secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție consemnată în procesul-verbal din data de 22 mai 2017 s-a statuat în sensul că se impune o reorientare a jurisprudenței secției de contencios administrativ și fiscal în sensul că, pentru stabilirea stării de incompatibilitate între funcția publică și calitatea de administrator la o societate comercială este necesar a se avea în vedere exercitarea efectivă a funcției de administrator.

În cauză, reclamantul nu contestă că a deținut calitatea de membru în întreprinderea individuală pe parcursul perioadei evaluate, însă susține că nu s-a implicat efectiv în activitatea acesteia, de care s-a ocupat un alt membru al familiei care deține o cotă majoritară de 80%, astfel că nu i se poate atribui calitatea de comerciant sau profesionist în sensul art. 3 alin. (2) C. civ.

Contrar celor susținute de recurent, Înalta Curte reține că acesta a încasat venituri din activitatea comercială desfășurate de Întreprinderea Familială "C.", așa cum rezultă din declarațiile privind veniturile realizate în România (Declarația 200), aferente anilor fiscali 2012, 2013, 2014 . De altfel, recurentul recunoaște prin chiar cererea de chemare în judecată că veniturile realizate între anii 2012/2014 de întreprinderea familială, anume profitul net repartizat în raport de cota de participație deținută a fost încasat, dar se apără în sensul că a fost modic.

În cauză este lipsit de relevanță cuantumul veniturilor realizate, atâta timp cât încasarea acestora denotă faptul că a participat la activitatea comercială desfășurată de întreprinderea familială, distribuindu-i-se în consecință profitul aferent cotei de participare de 20%.

Așadar, în raport de considerentele reținute de instanța constituțională în Decizia nr. 396 din 1 octombrie 2013, ceea ce prezintă relevanță în cazul analizat este dacă persoana fizică autorizată a înregistrat venituri în timpul funcționării sale, în cauză nefiind contestate veniturile realizate anual, așa cum rezultă și din declarațiile fiscale atașate la dosar.

Recurentul mai susține că din interpretarea dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 44/2008 rezultă indubitabil că a fi membru într-o întreprindere familială nu se poate confunda cu calitatea de comerciant, care presupune desfășurarea unor activități economice, nefiind de natură a genera starea de incompatibilitate simplul fapt de a înregistra în Registrul Comerțului întreprinderea familială, fără ca aceasta să desfășoare activitate comercială.

Așadar, recurentul nu contestă calitatea de membru în întreprinderea familială ci calitatea sa de comerciant persoană fizică.

Dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 44/2008 definesc noțiunea de "întreprindere familială" ca fiind acea "întreprindere economică fără personalitate juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică împreună cu familia sa".

Art. 31 din același act normativ stabilește că "Membrii întreprinderii familiale sunt comercianți, persoane fizice, de la data înregistrării acestora în registrul comerțului ...", astfel că recurentul-reclamant a dobândit această calitate de la data înregistrării Întreprinderii Familiale B. "C.", CUI x, anume de la 12 noiembrie 2007.

Ca urmare, singura condiție impusă de legiuitor prin dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 pentru reținerea stării de incompatibilitate este exercitarea simultană a funcției de demnitate publică și a unei activități economice, în calitate de persoană fizică, calitatea de comerciant fiind dobândită în cauza da față în raport de dispozițiile art. 31 din O.U.G. nr. 44/2008.

Față de considerentele expuse, reținând că raportul de evaluare contestat în cauză este legal, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și cele ale art. 496 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva Sentinței nr. 162 din 21 iunie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - MM