ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1427/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/29.03.2016 emis de pârâtă, prin care s-a reținut existența stării de incompatibilitate în privința reclamantului A., în calitate de Primar al Comunei Vîrfurile, jud. Arad, iar în subsidiar, să se constate caducitatea acestui raport, în considerarea regimului juridic instituit pentru aplicarea sancțiunii (în limita termenului de 3 ani stabilit de la data încetării cauzei de incompatibilitate, condiționat de încetarea cauzei de incompatibilitate înainte de sesizarea Agenției) în cazul abaterilor constatate sub forma incompatibilităților, potrivit prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010. A arătat că nu solicită cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 321 din 29 noiembrie 2016, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, pentru anularea Raportului de evaluare nr. x/29.03.2016.

Împotriva sentinței civile nr. 321 din 29 noiembrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate, iar în rejudecare, admiterea în întregime a acțiunii, în sensul anulării Raportului de evaluare nr. x/29.03.2016 emis de A.N.I.

Solicită și acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, recurentul-reclamant susține că prima instanță a interpretat și a aplicat greșit dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 când a concluzionat că, prin simpla deținere simultană a funcției de primar al Comunei Vîrfurile, jud. Arad, și a calității de administrator neexecutiv la societatea B. S.R.L., în perioada 17.06.2008 - 13.02.2013, acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate, încălcând textul de lege arătat.

În opinia recurentului, aceste dispoziții legale trebuie interpretate și aplicate prin prisma evaluării elementelor de incompatibilitate și cum în cuprinsul art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 se prevede simplu că funcția de primar este incompatibilă cu funcția de administrator la societățile comerciale, fără vreo mențiune expresă privind deținerea simultană a celor două funcții, consideră că în cauză prezintă relevanță dacă a desfășurat sau nu, în paralel, activitatea de primar și de administrator în cadrul societății B. S.R.L., nefiind suficientă pentru atragerea stării de incompatibilitate simpla deținere simultană a celor două funcții.

În acest sens, invocă Decizia Curții Constituționale nr. 396/2013 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, prin care s-a reținut, cu putere de lucru judecat, că incompatibilitatea reglementată de art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, conține o condiție specială "ce nu permite exercitarea simultan, de către aceeași persoană a unei funcții sau demnități publice și a unei activități economice", recurentul-reclamant susținând că nu a exercitat efectiv funcția de administrator și nu a îndeplinit vreun act în această calitate, întrucât de administrarea societății B. S.R.L. se ocupă un alt administrator, respectiv C..

Consideră că prevederile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 nu îndeplinesc exigențele constituționale de claritate, precizie, previzibilitate și accesibilitate, menționate în decizia instanței de contencios constituțional, anterior arătată, pentru ca subiectul de drept vizat să cunoască limita dintre licit și ilicit, astfel că instanța de fond a reținut greșit că nu operează cauza exoneratoare de răspundere prevăzută la art. 30 alin. (4) și alin. (5) C. pen., în codițiile în care recurentul a deținut doar scriptic, calitatea de administrator.

De asemenea, consideră că au fost aplicate greșit dispozițiile arț. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, câtă vreme în cazul de față nu s-a constatat lipsa de transparență în exercitarea funcției de primar și nici existența vreunui interes de natură patrimonială sau de favorizare a unor fapte de corupție, iar pe de altă parte, din raportul de evaluare a reieșit că Primăria Comunei Vârfurile, jud. Arad nu a încheiat contracte cu societatea vizată.

Recurentul-reclamant invocă faptul că într-un alt raport de evaluare, nr. x/07.04.2016, emis de A.N.I., s-a clasat lucrarea nr. x/10.03.2014, care a avut ca obiect evaluarea regimului juridic al conflictelor de interese privind aspectele legate de exercitarea funcției de primar, rezultând lipsa oricăror suspiciuni de corupție și nefiind identificate încălcări privind regimul juridic al conflictelor de interese.

Referitor la excepția prescripției răspunderii, recurentul-reclamant consideră că instanța de fond a interpretat și a aplicat greșit dispozițiile art. 11 din Legea nr. 176/2010, reținând că nu este întemeiată excepția prescripției răspunderii față de fapta imputată și că nu sunt aplicabile prevederile art. 2.517 din C. civ. și nici dispozițiile referitoare la prescripția răspunderii în materie administrativă, cuprinse la pct. 27 - pct. 29 din Decizia nr. 449/16 iunie 2015, pronunțată de Curtea Constituțională, referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) pct. 30, art. 8, art. 10, art. 11, art. 25 și art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010.

Astfel, apreciază că prima instanță era obligată să analizeze legalitatea Raportului de evaluare cu nr. x/29.03.2016 emis de A.N.I. prin prisma faptului ca nu mai poate fi angajată răspunderea sa, câtă vreme a intervenit prescripția extinctivă, conform art. 2517 din C. civ. și a considerentelor cuprinse la pct. 27 - pct. 29 din Decizia nr. 449/16 iunie 2015 a Curții Constituționale.

Recurentul-reclamant arată că a deținut calitatea de administrator la S.C. B. S.R.L. până la data de 13.02.2013. iar A.N.I. a emis Raportul de evaluare contestat la data de 29.03.2016, respectiv după împlinirea termenului de prescripție de 3 ani de la data săvârșirii faptei asupra căreia s-a purtat evaluarea.

Totodată, mai consideră că în mod greșit s-au aplicat și interpretat de către instanța de fond dispozițiile art. 11 din Legea nr. 176/2010, raportat la prevederile art. 26 alin. (3) din aceeași lege, ce vizează regimul juridic instituit pentru aplicarea sancțiunii, în limita termenului de 3 ani stabilit de la data încetării cauzei de incompatibilitate, condiționat de încetarea cauzei de incompatibilitate înainte de sesizarea Agenției.

Referitor la excepția prescripției dreptului pârâtei-intimate de a solicita prin Raportul de evaluare nr. x/29.03.2016 aplicarea procedurilor disciplinare, arată că activitatea de evaluare reglementată de art. 11 din Legea nr. 176/2010 nu se poate confunda cu dreptul A.N.I. de a propune/dispune aplicarea procedurilor disciplinare, care se poate realiza doar conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, raportul de evaluare fiind nelegal în acest sens, precum și din perspectiva faptului că Agenția Națională de Integritate a dispus prin acesta luarea de către Instituția Prefectului a măsurilor legale care se impun, în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (3) și (4) din Legea nr. 176/2010, deși era decăzută din acest drept.

În speță, întrucât cauza de incompatibilitate a încetat la data de 13.02.2013, respectiv cu aproape un an înainte de a fi sesizată Agenția (la data de 10.03.2014), în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, termenul de 3 ani în limita căruia se putea aplica sancțiunea, s-a împlinit în data de 13.02.2016 și, deși procedurile disciplinare vizând aplicarea sancțiunilor nu mai puteau fi declanșate, Agenția Națională de Integritate a solicitat Instituției Prefectului prin raportul de evaluare să procedeze la luarea măsurilor disciplinare.

Referitor la ineficacitatea, respectiv caducitatea Raportului de evaluare nr. x/29.03.2016, recurentul-reclamant consideră că, în speță, sunt aplicabile prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 care privesc regimul juridic instituit pentru aplicarea sancțiunii în cazul abaterilor constatate sub forma incompatibilităților., dar întrucât termenul de 3 ani în limita căruia se putea aplica sancțiunea, s-a împlinit în data de 13.02.2016, raportul de evaluare contestat nu poate să-și producă efectele, fiind caduc, deoarece intervenind prescripția dreptului de a fi aplicată sancțiunea, pârâta-intimată este decăzută din dreptul de a dispune luarea măsurilor legale.

Intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, având în vedere că, în urma finalizării evaluărilor efectuate în lucrarea nr. 9486/S/II/10.03.2014 privind pe domnul A., primarul comunei Vârfurile, județul Arad, s-a constatat că acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 17.06.2008 - 13.02.2013, întrucât a deținut atât funcția de primar al comunei Vârfurile, județul Arad, cât și funcția de administrator al S.C. B. S.R.L., ceea ce atrage starea de incompatibilitate, sancționată conform dispozițiilor art. 91 alin. (4) din Legea nr. 161/2003, în condițiile în care recurentul nu a respectat obligația ce-i revenea, potrivit dispozițiilor art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, de a demisiona din una dintre funcțiile incompatibile.

Intimata-pârâtă susține că legea nu condiționează existența stării de incompatibilitate și de alte condiții cumulative, iar interpretarea dată de recurent textului de lege incident, înseamnă a adăuga la lege, ori unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să o facem.

Consideră că legiuitorul a stabilit foarte clar incompatibilitățile funcției de primar, una dintre acestea fiind calitatea de administrator la societățile comerciale, fiind fără relevanță dacă societatea comercială și-a îndeplinit sau nu obiectul de activitate, dacă a desfășurat sau nu activități, tipul de activități pe care persoana evaluată le-a desfășurat, natura și cuantumul veniturilor ori numărul de salariați, legea interzicând cumulul de calități, necondiționat de întocmirea altor acte juridice, fiind suficient să se producă un cumul de funcții sau de calități din cele prevăzute de lege, prin simpla deținere a acestora, aspect ce în speță, nu a fost negat de către recurentul-reclamant, astfel că au devenit incidente prevederile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

În susținerea aspectelor relevate, intimata-pârâtă invocă jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin deciziile nr. 2007/30.04.2014 și nr. 3451/25.09.2014.

Referitor la prescripție, arată că în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 coroborat cu art. 26 alin. (3) din același act normativ, legiuitorul a instituit, în cuprinsul legii procedurale a Agenției Naționale de Integritate, două categorii de prescripții, respectiv prescripția efectuării evaluării și prescripția aplicării sancțiunii, dar în susținerile sale, recurentul aduce în discuție o a treia latură a prescripției - prescripția răspunderii - cu privire la care consideră că integrează cele două tipuri de prescripție prevăzute prin legea specială.

Față de susținerile recurentului referitor la prescripție, arată că acestea sunt neîntemeiate, deoarece recurentul, începând cu 2008 s-a aflat sub incidența Legii nr. 176/2010, ocupând funcția de primar în mandatele 2008-2012 și 2012-2016, astfel că nu poate fi incidentă prescripția răspunderii administrative, întrucât recurentul s-a aflat într-o funcție publică neîntrerupt în perioada 2008 - 2016, iar, pe de altă parte, procedura evaluării a debutat la data de 10.03.2014.

Consideră că termenul de prescripție general începe să curgă de la momentul la care persoana evaluată nu mai deține una dintre funcțiile prevăzute de lege, întrucât, pentru deținerea funcțiilor și aplicabilitatea normelor referitoare la incidentele de integritate există Legea nr. 176/2010. Mai arată că decizia Curții Constituționale, invocate de către recurent, nu este aplicabilă în speță, întrucât nu prezintă relevanță momentul încetării stării de incompatibilitate, ci faptul că la data sesizării A.N.I., acesta deținea una dintre funcțiile față de care A.N.I. avea posibilitatea legală de a demara procedura de evaluare. Pe toată perioada deținerii unei funcții publice - 2008-2016 - cât și pe durata a 3 ani după încetarea acestora, A.N.I. consideră că era în termenul legal de a realiza activitatea de evaluare, deoarece termenul privind prescripția răspunderii administrative nu putea începe să curgă, fiind oprit de deținerea unor funcții care permiteau desfășurarea activității de evaluare, iar pe de altă parte, a fost întrerupt de debutul efectiv al activității de evaluare la 10.03.2014.

Așadar, consideră că existența stării de incompatibilitate și atragerea răspunderii administrative se raportează la termenul general prevăzut, dar are în vedere, cu precădere, termenele speciale instituite prin Legea nr. 176/2010, raportându-se la perioada în care A.N.I. era în termen să desfășoare activitatea de evaluare, așa cum reglementează art. 11 și art. 25 alin. (3) din Legea nr. 176/2010.

De asemenea, invocă dispozițiile art. 15 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 393/20094, ce prevăd încetarea de drept a calității de primar înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în caz de incompatibilitate, dispoziții din a căror interpretate coroborată cu art. 69 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, consideră că rezultă că mandatul primarului încetează de drept în condițiile legii statutului aleșilor locali, sancțiunea intervenind ope legis.

Pe de altă parte, susține că încetarea mandatului primarului operează de drept, incompatibilitatea fiind reglementată ca o cauză de încetare de drept a mandatului și nu o sancțiune cu privire la care să fie aplicabil vreun termen de prescripție.

II. Procedura de soluționare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 13 iulie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Ulterior, prin încheierea din data de 02 noiembrie 2017 s-a dispus recomunicarea raportului la sediul cabinetului de avocatură care îl reprezintă pe recurentul-reclamant și la care, conform actelor de la dosar, acesta avea domiciliul procedural ales.

Prin încheierea din 18 ianuarie 2018 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat de reclamantul A. ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Examinând sentința recurată, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect anularea Raportului de evaluare nr. x/29.03.2016 emis de pârâta Agenția Națională de Integritate, prin care s-a reținut existența stării sale de incompatibilitate, în calitate de Primar al Comunei Vîrfurile, jud. Arad, iar în subsidiar, să se constate caducitatea acestui raport.

Prin sentința atacată, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea reclamantului, reținând următoarele:

Prin raportul de evaluare nr. x/29.03.2016, întocmit de Inspecția de Integritate din cadrul Agenției Naționale de Integritate, cu respectarea dispozițiilor procedurale prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 s-a stabilit în urma evaluărilor realizate că reclamantul s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât a deținut funcția de primar al comunei Vârfurile, județul Arad, pe perioada 17.06.2008 - 13.02.2013, simultan cu cea de administrator al S.C. B. S.R.L.. S-a reținut de către pârâtă că sunt aplicabile dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din secțiunea a 4-a din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora funcția de primar este incompatibilă cu funcția de administrator sau orice funcție de conducere ori de execuție la societățile comerciale.

Față de cele reținute în starea se fapt prezentată în raportul de evaluare de către pârâtă, instanța de fond a stabilit că excepția prescripției răspunderii reclamantului, față de fapta cu privire la care pârâta a apreciat că există stare de incompatibilitate, nu este întemeiată și urmează a fi respinsă, întrucât, în conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 176/2010, activitatea de evaluare se efectuează atât pe durata exercitării funcțiilor ori demnităților publice cât și în decursul a trei ani după încetarea acestora.

Cum reclamantul a deținut și exercitat în perioada 2008-2016 mandatul de primar al comunei Vârfurile, județul Arad, rezultă că termenul prevăzut de art. 11 reglementează perioada în care se desfășoară activitatea de evaluare, iar în contextul în care procedura evaluării în speță s-a demarat în data de 10.03.2014, ca urmare a sesizării primită de către ANI, dată la care reclamantul ocupa funcția publică (mandatul de primar), nu se poate considera că este prescrisă răspunderea reclamantului privind starea de incompatibilitate reținută în raportul de evaluare.

În acest sens, nu sunt aplicabile dispozițiile deciziei nr. 449/16.06.2015 a Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1, art. 8, art. 10, art. 11, art. 25 și art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, invocate de către reclamant, întrucât în speță nu se poate reține că a intervenit prescripția extinctivă și, pe acest considerent, să se pretindă că este prescrisă răspunderea persoanei evaluate pentru starea de incompatibilitate.

Așadar, existența stării de incompatibilitate și atragerea răspunderii administrative se raportează la perioada în care ANI era în termen să desfășoare activitatea de evaluare, așa cum reglementează dispozițiile art. 11 din Legea nr. 176/2010.

În același sens, instanța de fond a considerat că în speță nu este întemeiată excepția prescripției dreptului pârâtei de a solicita prin raporturi de evaluare aplicarea procedurilor disciplinare dispuse a fi luate de către instituția prefectului, în conformitate cu dispozițiile art. 25 alin. (3) și (4) din Legea nr. 176/2010, pârâta nefiind decăzută din acest drept, întrucât raportul de evaluare s-a întocmit cu respectarea dispozițiilor legale referitoare la perioada supusă evaluării.

Cu privire la ineficacitatea, respectiv caducitatea raportului de evaluare, invocată de către reclamant, în considerarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, curtea de apel a apreciat, în sensul celor prezentate mai sus, că în speță reclamantul se raportează în mod greșit la limita termenului respectiv de la data încetării cauzei de incompatibilitate, când, de fapt, activitatea de evaluare s-a desfășurat în termen și s-a reținut starea de incompatibilitate pentru nerespectarea prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

În fond, în ceea ce privește starea de incompatibilitate reținută de către pârâtă, judecătorul fondului a apreciat că motivele pentru care reclamantul solicită anularea raportului de evaluare, calificându-l ca nelegal nu pot fi reținute, întrucât nu este vorba despre o eroare de fapt privind caracterul ilicit al faptei, așa cum arată reclamantul pentru a interveni o cauză exoneratoare de răspundere, ci încălcarea dispozițiilor menționate mai sus, care stabilesc regimul juridic al incompatibilităților funcțiilor publice pe care reclamantul trebuia să le cunoască, nimeni neputând necunoașterea legii.

Proba testimonială administrată în cauză a relevat împrejurări de fapt legate de activitatea reclamantului, în calitate de administrator al S.C. B. S.R.L., reclamantul încercând să dovedească în instanță că a deținut "doar la modul scriptic" acea funcție până la data de 13.02.2013, însă aceste aspecte nu pot fi reținute în considerarea raportului de evaluare ca fiind nelegal, întrucât regimul incompatibilităților funcțiilor publice și a existenței stării de incompatibilitate este expres prevăzut de lege, iar simpla deținere a celor două funcții de primar și cea de administrator la societatea comercială este suficientă pentru a se atrage starea de incompatibilitate, nefiind necesară îndeplinirea altor condiții sau cumularea cu alte situații specifice de genul celei invocate de către reclamant privind exercitarea efectivă a activității în cadrul societății unde a avut calitatea de administrator.

Înalta Curte apreciază că instanța de fond a interpretat în mod greșit prevederile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, reținând că recurentul-reclamant s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât a deținut funcția de primar al comunei Vârfurile, județul Arad, pe perioada 17.06.2008 - 13.02.2013, simultan cu cea de administrator al S.C. B. S.R.L.. Aceasta întrucât, nu poate fi acceptată teza intimatei potrivit căreia simpla deținere simultană a două calități apte din punct de vedere legal să creeze starea de incompatibilitate este suficientă, fără a avea relevanță dacă funcțiile respective s-au exercitat în fapt și în mod efectiv.

În consonanță cu criticile formulate de recurentul-reclamant, Înalta Curte apreciază că deținerea pur formală a funcției de administrator la o societate comercială de către recurent, primar al unei localități, nu determină existența stării sale de incompatibilitate.

Această concluzie se întemeiază pe interpretarea teleologică și sistematică a prevederilor Legii nr. 161/2003, act normativ prin care, conform chiar titulaturii sale, au fost reglementate măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.

Rațiunea instituirii regimului incompatibilităților este aceea de a preveni apariția unor situații în care exercitarea unei demnități ori funcții publice simultan cu exercitarea unei funcții sau desfășurarea unei activități în cadrul unei entități de drept privat, ar putea influența decizia pe care un oficial o adoptă în exercitarea competențelor sale legale. Ca urmare, în opinia Înaltei Curți, numai exercitarea simultană a unei demnități publice și a funcției de administrator într-o societate comercială determină starea de incompatibilitate, aceasta fiind interpretarea care corespunde scopului legii, acela de înlăturare a cauzelor și condițiilor care determină corupția.

Această interpretare a dispozițiilor Legii nr. 161/2003 este susținută și de jurisprudența Curții Constituționale (a se vedea spre exemplu decizia nr. 90/2015, par. 17; decizia nr. 336/2017, par. 29), instanța de contencios constitutional statuând că stabilirea în concret a stării de incompatibilitate a alesului local revine instanței judecătorești, care, cu prilejul soluționării acțiunii formulate împotriva raportului de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate, analizează particularitățile fiecărei spețe, în lumina dispozițiilor legale cu incidență în materie, astfel încât soluția dispusă să corespundă scopului legii de asigurare a imparțialității, protejare a interesului social și evitare a conflictului de interese. Or, în măsura în care simpla deținere a uneia dintre funcțiile private prevăzute de lege ar fi suficientă pentru existența stării de incompatibilitate, analizarea particularităților fiecărei spețe ar fi lipsită de sens, ceea ce înseamnă că instanța de contencios administrativ are obligația de a verifica dacă respectiva funcție privată a fost exercitată efectiv.

În același sens este și soluția de principiu adoptată de judecătorii secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Jusțiție, consemnată în procesul-verbal din 22 mai 2017, prin care s-a statuat în sensul că se impune o reorientare a jurisprudenței secției de contencios administrativ și fiscal, pentru stabilirea stării de incompatibilitate între funcția publică și calitatea de administrator la o societate comercială, fiind necesar a se avea în vedere exercitarea efectivă a funcției de administrator.

În speță, Înalta Curte reține că nu există dovezi care să ateste exercitarea de către recurentul-reclamant a funcției de administrator al S.C. B. S.R.L.; din probele administrate în cauză rezultă că situațiile financiare și raportările contabile depuse de societatea menționată în perioada anilor 2010-2013 au fost semnate, în calitate de administrator, de C. . De asemenea, martora D. a declarat în fața instanței de fond că nu a observat niciun act emis de societate care să fi fost semnat de recurentul-reclamant, neavând cunoștință că acesta deținea calitatea de administrator .

În consecință, Înalta Curte constată că raportul de evaluare atacat este nelegal, întrucât, în raport cu cele arătate mai sus, neexercitând funcția de administrator al unei societăți comerciale, reclamantul nu s-a aflat în stare de incompatibilitate.

Întrucât criticile referitoare la greșita interpretare a prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 au fost găsite întemeiate, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte critici ale recurentului.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Față de considerentele mai sus expuse, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și, rejudecând, va admite acțiunea formulată de reclamantul A. și va anula Raportul de evaluare nr. x/29.03.2016, emis de Agenția Națională de Integritate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 321 din 29 noiembrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Admite acțiunea formulată de reclamantul A..

Anulează Raportul de evaluare nr. x/29.03.2016, emis de Agenția Națională de Integritate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2018.