ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3012/2019

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 30.03.2018, sub nr. x/2018, reclamantul Ministerul Apelor Și Pădurilor, în contradictoriu cu pârâta Garda Forestieră Suceava, a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea Deciziei inspectorului-șef al Gărzii Forestiere Suceava nr. 510/18.09.2017, cât și a Procesului-verbal de constatare și evaluare a pagubelor produse de speciile de faună de interes cinegetic culturilor agricole și silvice nr. x/15.09.2017, ce a stat la baza emiterii deciziei. De asemenea, reclamantul a solicitat suspendarea Deciziei inspectorului-șef al Gărzii Forestiere Suceava nr. 510/18.09.2017, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Prin Sentința nr. 3773 din data de 25 septembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale invocată de pârâtă și a declinat competența competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

2.1. Prin Sentința civilă nr. 1257/06.12.2018 Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Suceava și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București.

Soluția s-a întemeiat pe prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004 în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, considerându-se că reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliu.

2.2. Prin Sentința nr. 1889/19.03.2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a II a de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București; s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava; s-a constatat ivit conflictul negativ de competență; s-a dispus suspendarea cauzei și sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul București a reținut că în speța dedusă judecății, Curtea de Apel București a declinat competenta de soluționare în favoarea Tribunalului Suceava, iar reclamanta, la niciun moment nu a învederat ca stabilirea competentei teritoriale a acestui tribunal contravine opțiunii sale. De asemenea, reclamanta nu a solicitat, la niciun moment, în interiorul termenului procedural, declinarea de competență în favoarea Tribunalului București.

Ca urmare, reclamanta a fost de acord cu stabilirea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, instanța care, ca urmare a neinvocării excepției de necompetență teritorială, a rămas legal învestită.

În acest context, Tribunalul Suceava nu avea abilitatea legală de a invoca din oficiu excepția de necompetență teritorială în a soluționa un litigiu cu privire la un pârât cu sediul în Suceava.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei.

Obiectul prezentului dosar îl constituie cererea de anulare a Deciziei inspectorului-șef al Gărzii Forestiere Suceava nr. 510/18.09.2017, cât și a Procesului-verbal de constatare și evaluare a pagubelor produse de speciile de faună de interes cinegetic culturilor agricole și silvice nr. 3589/15.09.2017, ce a stat la baza emiterii deciziei. De asemenea, reclamantul a solicitat suspendarea Deciziei inspectorului-șef al Gărzii Forestiere Suceava nr. 510/18.09.2017, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Textul legal care a provocat interpretări diferite ale instanțelor aflate în conflict de competență îl reprezintă dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la momentul sesizării, care prevedeau că Reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale.

Înalta Curte, învestită cu regulatorul de competență, nu este îndrituită a analiza sentințele de declinare ca o instanță de recurs, respectiv, prin prisma respectării sau nu a prevederilor art. 130 din C. proc. civ., ci urmează a stabili instanța competentă în raport de rangul autorității emitente, care atrage, astfel cum a stabilit și Curtea de Apel București competența materială a tribunalului, precum și, din punct de vedere teritorial, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, mai sus indicate.

Or, potrivit acestor dispoziții, astfel cum erau în vigoare la momentul sesizării, se apreciază că, independent de decizia de declinare pronunțată de Curtea de Apel București, în cauză reclamantul și-a exercitat dreptul de opțiune, alegând o instanță de la sediul său, chiar dacă necompetentă din punct de vedere material.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe petentul Ministerul Apel și Pădurilor în contradictoriu cu intimata Garda Forestieră Suceava, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 iunie 2019.

GGC - NN