ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3438/2018

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 299 din 28 februarie 2018, Tribunalul Harghita, secția civilă a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Harghita, invocată de pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor și, în consecință, a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta SC A. SRL împotriva pârâților Garda Forestieră Suceava și Ministerul Apelor și Pădurilor, în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Învestită prin declinare, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 117 din 13 iunie 2018, a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, a declinat competența de judecare a cererii de chemare în judecată, formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu pârâții Garda Forestieră Suceava și Ministerul Apelor și Pădurilor, în favoarea Tribunalului Harghita, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului Harghita, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Potrivit art. 10 alin. (1) și alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004, "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. (1

1

) Toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel."

Deci, art. 10 alin. (1) și alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Prin cererea formulată, reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâții Garda Forestieră Suceava și Ministerul Apelor și Pădurilor, a solicitat anularea actului administrativ x/17.05.2017, obligarea pârâților la plata sumei de 13.112,40 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care reclamanta, în calitate de proprietar, nu le poate recolta pentru suprafața de pădure de 58,03 ha, încadrată în tipul II de categorii funcționale (T II), pe întreaga perioadă a anului 2014, cu titlu de compensații/ajutoare de stat, datorită funcțiilor de protecție stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricții în recoltarea de masă lemnoasă, aferente anului 2014, și plata dobânzilor fiscale calculate asupra debitului principal în cuantum de 13.112,40 RON, începând cu data de 09.05.2017 până la plata efectivă a debitului precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Deci reclamanta a înțeles să atace actul administrativ reprezentant de adresa nr. x/17.05.2017, emisă de Garda Forestieră Brașov, act pe care l-a apreciat a fi un refuz nejustificat de acordare a unor drepturi.

Cererea de acordare a despăgubirilor reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietar, și care este îndreptată inclusiv împotriva Ministerului Apelor și Pădurilor, este accesorie acțiunii ce vizează refuzul nejustificat concretizat în adresa anterior indicată astfel încât, în aplicarea prevederilor art. 123 alin. (1) C. proc. civ., competența poate fi stabilită strict prin raportare la obiectul principal dedus judecății, respectiv anularea adresei nr. x/17.05.2017.

De altfel, în considerarea specificului cererilor în materia contenciosului administrativ, o acțiune vizând despăgubiri nu poate fi avută în vedere decât ca cerere accesorie unei acțiuni ce vizează legalitatea unui act administrativ, fie el tipic sau asimilat, în acest sens fiind relevante dispozițiile art. 8 alin. (1) coroborat cu art. 18 alin. (1) și (3) din Legea 554/2004.

În ceea ce privește faptul că obligația acordării de despăgubiri îi revine statului, prin intermediul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, Înalta Curte are în vedere faptul că potrivit art. 6 coroborat cu art. 12 din H.G. nr. 861/2009, sumele necesare decontării se transmit către structurile teritoriale de specialitate din subordinea autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, acestea din urmă fiind cele care efectuează plățile (de altfel tot prin intermediul acestor structuri se transmite documentația și se calculează efectiv cuantumul despăgubirilor).

Având în vedere modalitatea de redactare a cererii de chemare în judecată, în aplicarea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 conform cărora litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, (...) se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, competența de soluționare a cauzei aparține tribunalului.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Harghita, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta SC "A." SRL și pârâții Garda Forestieră Suceava și Ministerul Apelor și Pădurilor în favoarea Tribunalului Harghita, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 octombrie 2018.

Procesat de GGC - CL