ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1431/2019
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1431/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra conflictului negativ de competență;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii
Prin acțiunea înregistrată la data de 05.09.2018 pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apelor Și Pădurilor, a solicitat instanței anularea Actului administrativ nr. 1603/29.01.2018 emis de parata Garda Forestieră Cluj și obligarea acesteia în solidar cu pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor la plata sumei de 46.691,65 RON, plata dobânzilor fiscale și cheltuieli de judecată.
Hotărârile care au generat conflictul de competență
2.1. Prin Sentința civilă nr. 34 din data de 09.01.2019 a Tribunalului Cluj, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale și în consecință, s-a declinat competența de soluționare a cauzei formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Garda Forestieră Cluj, Pârât Ministerul Apelor și Pădurilor, în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut în esență că întrucât pretențiile reclamantului sunt formulate în contradictoriu cu o autoritate publică centrală, respectiv Ministerul Apelor și Pădurilor, criteriul care operează la stabilirea competenței este cel al autorității publice centrale chemate în judecată.
2.2. Prin Sentința nr. 55 din 20 februarie 2019 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu de instanță și, în consecință, s-a declinat competența de judecare a cererii de chemare în judecată, în favoarea Tribunalului Cluj.
Constatând ivit conflictul negativ de competență, s-a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.
La pronunțarea acestei soluții, instanța a reținut că emitentul actului a cărui anulare se solicită este Garda Forestieră Cluj, autoritate publică locală, situație în care devin aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență
Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii:
Reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere având ca obiect solicitând anularea Adresei nr. x/29.01.2018 emisă de Garda Forestieră Cluj, cu consecința obligării pârâților, în solidar, la plata sumei de 46.691,65 RON reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care reclamantul nu le poate recolta, aferente perioadei iulie - decembrie 2017 și a dobânzilor fiscale calculate asupra creanței principale.
Emitentul actului administrativ a cărui anulare se solicită este Garda Forestieră Cluj, autoritate publică locală.
Înalta Curte reține că dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 statuează că "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."
Textul de lege menționat instituie două criterii de determinare a competenței instanței de fond, respectiv criteriul valoric și criteriul rangului autorității emitente în cadrul sistemului administrativ.
Constatând că în prezenta cauză nu este incident criteriul valoric, întrucât pretențiile reclamantei nu fac parte din categoriile enumerate anterior (taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora), Înalta Curte dă prevalență criteriului rangului autorității emitente, pe care îl va aplica prin raportare la obiectul principal al cererii de chemare în judecată și la cadrul procesual pasiv.
Reclamanta a chemat în judecată atât pârâta Garda Forestieră Cluj, autoritate publică locală, cât și pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor, autoritate publică centrală. În această situație, în care persoana care se consideră vătămată înțelege să cheme în judecată atât o autoritate publică locală, cât și una centrală, pentru stabilirea instanței competente este esențială identificarea actului administrativ contestat, tipic sau asimilat, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. c) și i) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
În cauza de față, obiectul principal al cererii îl reprezintă solicitarea de constatare a nesoluționării în termen a cererii adresate pârâtei Garda Forestieră Cluj, primul petit vizând constatarea nesoluționării cererii, iar petitele în pretenții au un caracter accesoriu.
Cererea de acordare a despăgubirilor reprezentate de contravaloarea produselor lemnoase pe care reclamantul nu le-a putut recolta în calitate de proprietar, îndreptată împotriva ambilor pârâți, are caracter accesoriu față de capătul principal de cerere, fiind, astfel, incidente prevederile art. 123 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora:
"Cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești (...)".
În considerarea specificului cererilor formulate în materia contenciosului administrativ, acțiunea vizând plata despăgubirilor nu poate avea decât caracter accesoriu în raport de capătul principal de cerere, fiind o consecință a înlăturării actului administrativ nelegal, potrivit art. 8 alin. (1), coroborat cu art. 18 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, competența materială de soluționare a cauzei aparține tribunalului administrativ-fiscal, fiind determinată de poziționarea în sistemul autorităților publice a emitentului actului administrativ contestat, în cazul de față Garda Forestieră Cluj, autoritate publică locală.
Pe de altă parte, chemarea în judecată a Ministerului Apelor și Pădurilor, autoritate publică centrală, nu poate determina schimbarea competenței materiale, având în vedere și dispozițiile H.G. nr. 861/2009, potrivit cărora documentația pentru acordarea alocațiilor bugetare se transmite de către structurile teritoriale de specialitate din subordinea autorității publice centrale care răspunde de silvicultură către direcția care gestionează bugetul din cadrul acestei autorități, sumele necesare decontării fiind transmise de către direcția care gestionează bugetul din cadrul autorității publice centrale, către structurile teritoriale de specialitate din subordinea autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.
În acest sens este și Soluția de principiu adoptată în ședința judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din 7 mai 2018, potrivit căreia:
"În acțiunile introduse de Asociațiile Composesorale în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apelor și Pădurilor și Gărzile Forestiere județene, prin care se solicită anularea adreselor prin care s-a exprimat refuzul nejustificat de avizare a documentației întocmite în vederea accesării compensațiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările și completările ulterioare competenta de soluționare a cauzei se stabilește în favoarea tribunalului, secția de contencios administrativ și fiscal, în raport de capătul de cerere principal - anularea actului administrativ emis de pârâta Garda Forestieră".
Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pe pârâții Garda Forestieră Cluj și Ministerul Apelor și Pădurilor, în favoarea Tribunalului Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 martie 2019.