ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3442/2019

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Ministerul Apelor și Pădurilor a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea, anularea Deciziei inspectorului-șef al Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea nr. 435 din 20 noiembrie 2017 și a Procesului-verbal de constatare și evaluare a pagubelor produse de speciile de faună de interes cinegetic culturilor agricole și silvice nr. 882 din 4 mai 2017, precum și suspendarea deciziei până la soluționarea cauzei.

2.1 Prin Sentința nr. 6594 din 22 octombrie 2018, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, întrucât este vorba de o acțiune formulată de o autoritate împotriva altei autorități, așa încât devin aplicabile regulile de drept comun, reprezentate de art. 107 din C. proc. civ.

2.2. Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă (contencios administrativ și fiscal), prin Sentința nr. 45 din 11 ianuarie 2019, a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal și, constatând existența unui conflict negativ de competență, a sesizat instanța competentă pentru pronunțarea regulatorului de competență, suspendând judecata cauzei.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 (forma în vigoare la data sesizării primei instanțe), iar reclamantul și-a exercitat prerogativa alegerii, adresându-se, între cele două instanțe alternativ competente, tribunalului de la sediul său, așa încât nici pârâtul și nici instanța din oficiu nu mai poate invoca necompetența.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (1), art. 134 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să pronunțe regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei și dispozițiile legale incidente pricinii.

Obiectul cererii deduse judecății vizează anularea Deciziei inspectorului-șef al Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea nr. 435 din 20 noiembrie 2017 și a Procesului-verbal de constatare și evaluare a pagubelor produse de speciile de faună de interes cinegetic culturilor agricole și silvice nr. 882 din 4 mai 2017, precum și suspendarea deciziei până la soluționarea cauzei.

Prevederile art. 107 din C. proc. civ., potrivit cărora "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, invocate de instanța de trimitere, nu sunt incidente în cauză.

Instanța de control judiciar constată că, fiind vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 (forma în vigoare la data sesizării primei instanțe), conform cărora "Reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale".

Așadar, art. 10 alin. (3) reglementează o competență teritorială alternativă în materia contenciosului administrativ și cuprinde o normă de protecție în favoarea reclamantului care are dreptul să aleagă între instanța de la domiciliul său sau instanța de la domiciliul pârâtului.

Totodată, textul de lege nu face distincție în funcție de calitatea reclamantului (persoană fizică sau autoritate publică).

În cauză, în aplicarea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamantul a optat pentru instanța de la sediul său, din București, aflat în circumscripția Tribunalului București, ceea ce ar fi trebuit să împiedice această instanță să constate necompetența sa teritorială.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Ministerul Apelor și Pădurilor în contradictoriu cu pârâta Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 iunie 2019.

GGC - CL