ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2711/2019

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul acțiunii și procedura derulată în fața primei instanțe sesizate

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ si Fiscal la data de 12.06.2018 sub nr. x/2018, reclamantul Ministerul Apelor si Pădurilor în contradictoriu cu pârâta Garda Forestieră Rm. Vâlcea a solicitat instanței să dispună anularea Deciziei inspectorului -șef al Gărzii Forestiere Rm. Vâlcea nr. 420/30.10.2017, cât si a procesului-verbal de constatare si evaluare a pagubelor produse de speciile de faună de interes cinegetic culturilor agricole si silvice nr. 826/28.04.2017, precum și suspendarea deciziei până la soluționarea definitivă a cauzei.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esență, că nu au fost respectate în totalitate prevederile art. 7 lit. b) din H.G nr. 1679/2018, nefiind astfel îndeplinite condițiile legale pentru acordarea de despăgubiri.

În drept, a invocat dispozițiile C. proc. civ., Legea nr. 554/2004, Legea nr. 407/2006 si H.G. nr. 1679/2008.

Hotărârile care au generat conflictul de competență

Prin sentința civilă nr. 7132 din 05.11.2018, Tribunalșul București, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ si Fiscal și, pe cale de consecință, a declinat declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

În argumentele expuse în susținerea soluției, instanța a reținut că dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului, nu sunt aplicabile, deoarece acestea adoptă rațiunea si forma dispozițiilor art. 111 C. proc. civ., fiind reglementate pentru a oferi protecție particularului pentru a facilita accesul acestuia la justiție în raport cu poziția de putere pe care o are autoritatea în raporturile de drept material administrativ.

S-a mai reținut că, în aplicarea celor relevate și în respectarea regulii de interpretare cessante ratione legis, cessat eius dispositio - unde încetează rațiunea textului încetează și aplicabilitatea sa - textul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 nu este aplicabil acțiunii formulate de o autoritate împotriva altei autorități, devenind aplicabile regulile de drept comun, art. 107 C. proc. civ.

Un alt argument în susținerea soluției a fost acela că art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 212/2018 - inaplicabil litigiului de față -, a venit să clarifice acest aspect, stabilind că reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.

Învestit cu soluționarea cauzei Tribunalului Vâlcea, secția a II-a civilă la data de 14.12.2018, prin sentința civilă nr. 48/2019 din 14 ianuarie 2019, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Vâlcea, invocată din oficiu și, în consecință a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Ministerul Apelor și Pădurilor, si pârâtul Garda Forestieră de Mediu Râmnicu Vâlcea, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ si Fiscal.

Totodată, în temeiul art. 133 pct. 2 C. proc. civ., a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Vâlcea și Tribunalul București și a dispus suspendarea judecării cauzei și înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație si Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că prin cererea de chemare în judecată reclamantul Ministerul Apelor și Pădurilor în contradictoriu cu Garda Forestieră de Mediu, apreciind aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea 554/2004 în vigoare la data de 12.06.2018, a investit Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ si Fiscal cu soluționarea cauzei ce are ca obiect anularea Deciziei inspectorului -șef al Gărzii Forestiere Rm. Vâlcea nr. 420/30.10.2017, această instanță fiind instanța de la sediul său.

Art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, prevede că reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului, iar dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale.

Conchide instanța în sensul că în alegerea instanței făcută de către reclamant, Tribunalul București a devenit instanță competentă teritorial în mod exclusiv.

Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 135 alin. (3) și alin. (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Obiectul cererii deduse judecății vizează obligarea pârâtei Garda Forestieră Râmnicu-Vâlcea la anularea Deciziei inspectorului -șef al Gărzii Forestiere Rm. Vâlcea nr. 420/30.10.2017 și procesului-verbal de constatare și evaluare a pagubelor produse de speciile de faună de interes cinegetic culturilor agricole si silvice nr. 826/28.04.2017, precum și suspendarea deciziei până la soluționarea definitivă a cauzei.

Înalta Curte constată că în mod corect Tribunalul Vâlcea a reținut, în raport cu obiectul litigiului dedus judecății că, sub aspectul competenței de soluționare, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a Contenciosului Administrativ, stabilește o competență alternativă a instanței, cea de la domiciliul reclamantului sau cea de la domiciliul pârâtului, alegerea instanței aparținând reclamantului.

Potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, prevede că "reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale".

Așadar, art. 10 alin. (3) reglementează o competență teritorială alternativă în materia contenciosului administrativ și cuprinde o normă de protecție în favoarea reclamantului care are dreptul să aleagă între instanța de la domiciliul său sau instanța de la domiciliul pârâtului.

În cauză, reclamantul Ministerul Apelor și Pădurilor a optat pentru instanța în a cărei rază teritorială se află domiciliul său - Tribunalul București.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Ministerul Apelor și Pădurilor și pe pârâta Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 mai 2019.