ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3010/2019

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2018, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. și M., în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel București și Colegiul de Conducere al Curții de Apel București, au formulat plângere împotriva Hotărârii Colegiului de Conducere nr. 57/19.03.2018, solicitând anularea acestei hotărâri și a Deciziei nr. 93/02.02.2018, emisă de Curtea de Apel București, pe care le consideră ca fiind nelegale și netemeinice, întrucât prin aplicare sunt de natură să încalce grav mai multe dispoziții legale în materie de dreptul muncii, principii prevăzute de Legea nr. 153/2017, în special prevederi de natură constituțională a căror nerespectare determină aplicarea sancțiunii nulității deciziei și hotărârii.

2.1. Prin Sentința nr. 545/14.02.2019, Curtea de Apel București a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive și a dispus declinarea de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești.

Pentru a pronunța această soluție, în esență, s-a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 127 din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat urmare a pronunțării Deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale.

S-a arătat că prin aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. doar ipotezei judecătorului care are calitatea de pârât, și nu și la ipoteza la care instanța de judecată ar avea această calitate, dispozițiile legale nu își ating scopul pentru care au fost reglementate.

Având în vedere circumstanțele cauzei, curtea de apel a apreciat că permiterea cumulului competenței jurisdicționale cu calitatea de parte în proces reprezintă un element obiectiv care conduce în mod întemeiat la îndoieli cu privire la imparțialitatea instanței, contrar art. 21 alin. (3) și art. 124 alin. (2) din Constituție.

Dat fiind că una dintre părți este Colegiul de conducere al Curții de Apel București, s-a apreciat că instanța Curtea de Apel București este necompetentă, astfel că a fost declinată competența de soluționare a cauzei către o instanță învecinată, care este competentă atât material, cât și teritorial, anume Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

2.2. Prin Sentința nr. 93 din data de 19 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetentei teritoriale exclusive invocată din oficiu.

S-a declinat competența de soluționare a cauzei spre soluționare Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

S-a constatat ivit conflict negativ de competentă și s-a trimis cauza pentru soluționarea conflictului negativ de competentă Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În pronunțarea acestei soluții, instanța a avut în vedere că norma prevăzută de art. 127 din C. proc. civ. este de strictă interpretare care nu se aplică altor categorii profesionale.

Totodată, s-a arătat că dispozițiile alin. (2), spre deosebire de cele ale alin. (1) din cuprinsul art. 127 din C. proc. civ., prevăd o competență facultativă, la alegerea reclamantului, de vreme ce utilizează sintagma "poate sesiza", iar reclamantul a ales să sesizeze Curtea de Apel București, care este chiar instanța pârâtă.

Au mai fost invocate și prevederile art. 7 din Cap. VIII, Anexa nr. 5 din Legea nr. 153 din 2017, care instituie o competență exclusivă în sarcina secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei.

Obiectul prezentului dosar îl constituie contestația reclamanților - personal IT în cadrul Curții de Apel București - formulată împotriva Hotărârii Colegiului de Conducere nr. 57/19.03.2018 și a Deciziei nr. 93/02.02.2018, emisă de Curtea de Apel București și obligarea pârâților Curtea de Apel București și Colegiul de Conducere al Curții de Apel București la acordarea diferențelor salariale în baza Legii nr. 153/2017.

Din punct de vedere al normei de drept care a suscitat interpretări diferite referitor la stabilirea competenței teritoriale, Înalta Curte reține că prevederile art. 127 din C. proc. civ., în vigoare la data sesizării instanței prevedeau că:

(1) dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

(2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.

Mai reține instanța investită cu regulatorul de competență că prin Decizia nr. 290 din 26.04.2018 pronunțată de Curtea Constituțională, aplicabilă în speță, a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată și s-a constatat că sintagma "de competenta instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., precum și sintagma "care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. sunt neconstituționale. Totodată, a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de Baroul Vâlcea în Dosarul nr. x/2014/al al Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal și s-a constatat că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă."

În speță, în raport de prevederile legale, astfel cum au fost ele interpretate prin decizia Curții Constituționale, nu se pune problema stabilirii competenței în funcție de calitatea reclamanților, care au calitatea de personal IT.

Însă ceea ce a reținut Curtea de Apel București este că în spiritul legii și a deciziei Curții Constituționale se impune a se extinde norma specială și la situația în care pârâtă este o instanță de judecată.

Constată Înalta Curte că, deși considerațiile Curții de Apel București sunt logic argumentate, textul de lege nu poate fi interpretat decât gramatical, cu referire la sintagma "reclamantul poate" sesiza o altă instanță, care conduce la concluzia că în ipoteza în care instanța este pârâtă, dreptul de opțiune îi aparține reclamantului.

Or, cum în cauză reclamanții și-au exercitat acest drept alegând să introducă cererea de chemare în judecată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, acestei instanțe ii revine competența teritorială de soluționare a cauzei.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe petenții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. și M. în contradictoriu cu intimații Curtea de Apel București și Colegiul de Conducere al Curții de Apel București, în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 iunie 2019.

GGC - NN