ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1795/2019

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel București, anularea Deciziei nr. 96/02.02.2018 a Președintelui Curții de Apel București privind reîncadrarea în funcție a reclamantei, conform Legii nr. 153/2017; obligarea pârâtei Curtea de Apel București la emiterea unei decizii prin care să stabilească reclamantei o încadrare și un cuantum al venitului salarial brut, astfel încât venitul salarial net cuvenit începând cu data de 01.01.2018 să fie egal cu cel care i se cuvenea la data de 31.12.2017; obligarea pârâtei Curtea de Apel București la plata diferențelor dintre venitul salarial net cuvenit la data de 31.12.2017 și cel efectiv încasat până la data soluționării irevocabile a prezentei cereri.

2.1. Prin Sentința nr. 3783 din 25.09.2018, Curtea de Apel București a admis excepția necompetenței sale teritoriale instanțe și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art. 129 alin. (2) pct. 3 și art. 127 alin. (2) C. proc. civ., raportându-se la Decizia Curții Constituționale nr. 290/2018 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial NR. 638 din 23 iulie 2018, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

2.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 9.11.2018, sub nr. x/2018.

Prin Sentința civilă nr. 2 din 11.01.2019, Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență teritorială, invocată de reclamanta A., și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Constatând că s-a ivit un conflict negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia, până la data soluționării conflictului cauza fiind suspendată de drept.

Curtea a reținut, în esență, că în prezenta cauză nu ne aflăm în situația în care un judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea, astfel încât art. 127 alin. (1) C. proc. civ. nu este aplicabil, reclamantul având calitatea de specialist IT, categorie neavută în vedere de textul legal menționat. Nicăieri în conținutul Deciziei nr. 290 din 26.04.2018 Curtea nu a reținut că această normă referitoare la competență se referă și la alte categorii de persoane în afara celor menționate de legiuitor.

Art. 127 alin. (1) C. proc. civ. este o normă de excepție, are o aplicare restrânsă, neputând fi extinsă, pe calea interpretării, la alte categorii de personal, potrivit principiului de drept exceptio est strictissimae interpretationis.

În cauza de față sunt aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. care reglementează situația în care cererile introduse de orice persoană sunt de competența instanței care are și calitatea de pârâtă. Cu toate acestea, dispozițiile alin. (2), spre deosebire de cele ale alin. (1) din cuprinsul art. 127 C. proc. civ. prevăd o competență facultativă, la alegerea reclamantului, de vreme ce utilizează sintagma "poate sesiza", iar reclamantul a ales să sesizeze Curtea de Apel București, care este chiar instanța pârâtă.

În această situație, instanța nu poate invoca din oficiu excepția de necompetență teritorială, rămânând legal învestită cu soluționarea cauzei ca urmare a alegerii făcute de reclamant.

Totodată, art. 7 din Capitolul VIII, Anexa nr. 5 din Legea nr. 153/2017 stabilește expres competența de soluționare în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte constată că în speță, în raport de obiectul litigiului și dispozițiile legale incidente, competența soluționării cauzei aparține Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

În speță, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel București, anularea Deciziei nr. 96/02.02.2018 a Președintelui Curții de Apel București privind reîncadrarea în funcție a reclamantei, conform Legii nr. 153/2017; obligarea pârâtei Curtea de Apel București la emiterea unei decizii prin care să stabilească reclamantei o încadrare și un cuantum al venitului salarial brut, astfel încât venitul salarial net cuvenit începând cu data de 01.01.2018 să fie egal cu cel care i se cuvenea la data de 31.12.2017; obligarea pârâtei Curtea de Apel București la plata diferențelor dintre venitul salarial net cuvenit la data de 31.12.2017 și cel efectiv încasat până la data soluționării irevocabile a prezentei cereri.

Reclamanta exercită funcția de specialist IT în cadrul Curții de Apel București, care are calitatea de pârâtă în prezenta cauză.

Potrivit art. 127 C. proc. civ. "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. (2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii."

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 290 din 26.04.2018 a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată și s-a constatat că sintagma "de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., precum și sintagma "care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. sunt neconstituționale. Totodată, a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de Baroul Vâlcea în Dosarul nr. x/2014 al Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, și s-a constatat că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

Este adevărat că, potrivit art. 7 din Capitolul VIII, Anexa nr. 5 din Legea nr. 153/2017, "(1) Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecției Judiciare, Institutului Național al Magistraturii și Școlii Naționale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituții din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București."

Dispozițiile art. 127 alin. (2) din Noul C. proc. civ. instituie însă un caz de prorogare legală a competenței teritoriale după calitatea persoanei, derogând, în mod expres, de la normele ce stabilesc competența teritorială în mod uzual pentru cauzele având un anumit obiect, din rațiuni ce privesc asigurarea imparțialității judecătorului chemat să soluționeze cauza, rațiuni ce au prioritate, potrivit noii reglementări procedurale.

Caracterul facultativ este dat de posibilitatea de a opta între mai multe instanțe, egale în grad, aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate, norma având însă caracter imperativ, sub aspectul obligației de a sesiza o altă instanță decât cea la care reclamantul sau pârâtul, ce are calitatea de judecător, își desfășoară activitatea, respectiv, în acord cu interpretarea dată prin Decizia Curții Constituționale nr. 290/2018, altă instanță decât cea care are calitatea de reclamantă/pârâtă în cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a prezentei cauze, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel București, în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 aprilie 2019.

Procesat de GGC - GV