ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2973/2019
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2973/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II- a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/23.11.2015.
Hotărârea primei instanțe
Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 52 din 20 mai 2016, a admis acțiunea formulată de reclamant, dispunând anularea Raportului de evaluare nr. x/23.11.2015, emis de pârâtă.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Integritate, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că prima instanță a interpretat greșit prevederile Legii nr. 161/2003 coroborate cu dispozițiile art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 și cele ale art. 63 din Legea nr. 215/2001 având în vedere că în perioada de referință intenția legiuitorului a fost clară, în sensul că funcția de primar este incompatibilă cu cea de membru în consiliul de administrație al unei instituții publice.
Astfel, intimatul-reclamant a încălcat dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) și ale art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003,întrucât în perioada 06.09.2012 - 10.01.2014 a deținut simultan funcția de primar al comunei Borlești, Județul Neamț și calitatea de reprezentant al Primăriei în cadrul Consiliului de Administrație al Școlii Gimnaziale "B." Ruseni.
Totodată, a învederat că Legea nr. 1/2011 în forma veche nu prevedea, la art. 96, în mod expres posibilitatea primarului de a fi desemnat în calitate de membru în consiliile de administrație ale unităților de învățământ, această calitate putând fi deținută de către un primar ulterior modificării art. 96 alin. (2) prin O.G. nr. 49/26.06.2014.
În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, pe fond, respingerea acțiunii.
Apărarea intimatului-reclamant
Prin întâmpinare, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, fiind temeinică și legală.
În esență, a susținut că nu a participat la nicio ședință a Consiliului de administrație al școlii respective, nu există vreun proces-verbal în acest sens sau vreun act administrativ în sensul de Dispoziție prin care să fie nominalizat drept membru în Consiliul de administrație, ci doar Adresa nr. x/04.09.2012 emisă de Primărie, prin care a fost desemnat să participe la ședințele organizate, care nu are natura unui act administrativ și deci nu produce efecte juridice.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor formulate de intimat și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Argumente de fapt și de drept relevante
Intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ, în temeiul art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, cu controlul de legalitate al Raportului de evaluare nr. x/23.11.2015, emis de pârâtă.
În motivarea actului administrativ atacat s-a reținut că intimatul-reclamant a încălcat regimul juridic al incompatibilităților, întrucât în perioada 06.09.2012 - 10.01.2014 a deținut simultan funcția de primar al comunei Borlești, Județul Neamț și calitatea de reprezentant al Primăriei în cadrul Consiliului de Administrație al Școlii Gimnaziale "B." Ruseni, fiind încălcate dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.
Curtea de apel a admis acțiunea și a dispus anularea raportului de evaluare contestat, apreciind că intimatul nu se află în stare de incompatibilitate, soluție neîmpărtășită de instanța de control judiciar.
Potrivit dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 (forma în vigoare în perioada supusă evaluării), "Funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu (…) d) funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director manager, administrator, membru al consiliului de administrație ori cenzor, sau orice altă funcție de conducere ori de execuție la societăți comerciale, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, la regiile autonome de interes național sau local, la companiile și societățile naționale, precum și la instituțiile publice".
Din conținutul Adresei nr. x/04.09.2012 emise de Primăria Borlești, rezultă că intimatul-reclamant a fost desemnat să participe la ședințele Consiliului de administrație al Școlii Gimnaziale "B." Ruseni, ca răspuns la solicitarea instituției școlare formulate prin Adresa nr. x/04.09.2012, adresa de răspuns fiind semnată chiar de către primar, în speță intimatul-reclamant.
Împrejurarea invocată de către intimatul-reclamant, în sensul că nu a existat o hotărâre în sensul de Dispoziție care să consemneze desemnarea sa în calitate de membru în consiliul de administrație al școlii gimnaziale nu este de natură să înlăture starea de incompatibilitate reținută de către inspectorul de integritate, în condițiile în care nu s-a demonstrat că reprezentarea unității administrativ teritoriale s-a realizat de către o altă persoană desemnată în acest sens.
De asemenea, nu pot fi reținute nici susținerile părții în sensul că nu există vreo dovadă că a participat la ședințele Consiliului de administrație având în vedere că starea de incompatibilitate intervine de la momentul deținerii simultane a două funcții pe care legea le consideră incompatibile și nu de la momentul exercitării propriu-zise a cel puțin uneia dintre ele, simpla deținere fiind suficientă pentru a fi incidentă situația de incompatibilitate.
Potrivit legislației în vigoare în perioada de referință, funcția de primar era incompatibilă cu cea de membru în consiliul de administrație al unei instituții publice, ceea ce înseamnă că în consiliul de administrație al școlii trebuia să fie membru un reprezentant al primarului, iar nu primarul însuși.
Faptul că ulterior perioadei de referință (06.09.2012 - 10.01.2014) a intervenit modificarea dispozițiilor art. 96 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 1/2011, prin O.U.G. nr. 49/2014, confirmă intenția legiuitorului în sensul că la momentul adoptării Legii educației naționale nr. 1/2011 nu s-a prevăzut posibilitatea primarului de a face parte din consiliul de administrație al unității de învățământ.
În aceste condiții, rezultă că intimatul-reclamant s-a aflat în stare de incompatibilitate, exercitând simultan funcția de primar și cea de membru în consiliul de administrație al unei instituții publice în perioada supusă evaluării, cu încălcarea art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va casa sentința atacată, cu consecința respingerii acțiunii, reținând incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de pârâta Agenția Națională de Integritate împotriva Sentinței nr. 52 din 20 mai 2016 a Curții de Apel Bacău, secția a II- a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința atacată și, în rejudecare, respinge acțiunea, ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 mai 2019.