ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3470/2012

Asupra recursului de

față:

Din analiza actelor

și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei.

I.1. Cererea

de chemare în judecată.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, la data de 18

octombrie 2011, reclamantul H.D.A. a solicitat, în contradictoriu cu ANAF -

A.N.V., suspendarea ordinului nr. 7478 din 02 august 2011, până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 8073/2/2011,

înregistrat la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

În motivarea cererii

reclamantul a arătat că prin Ordinul contestat nr. 7478 din 02 august 2011, s-a

dispus destituirea sa din funcție, fapt ce a determinat lipsirea sa de singurul

venit, încetarea dreptului de a mai încasa salariul corespunzător funcției din

care a fost destituit, această măsură producându-i consecințe financiare

imediate.

Totodată, prin

cererea de anulare a ordinului, reclamantul a invocat numeroase motive de

vădită nulitate absolută: încălcarea dispozițiilor art. 100 alin. (2) din Legea

nr. 188/1999, ordinul a fost emis în urma participării sale la un examen extrem

de subiectiv, desfășurat în baza unui regulament extrem de ambiguu, care a

lăsat loc arbitrariului și care nu a îndeplinit exigența de a fi „previzibil”;

ordinul în care s-a dispun încetarea raportului de serviciu a fost emis și

motivat în baza unor acte normative inexistente, întrucât Ordinele președintelui

A.N.A.F. nr. 2406 din 04 iulie 2011, și nr. 2407 din 04 iulie 2011 nu au fost

publicate în M. Of.

Pârâta a depus

întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare.

I.2. Hotărârea primei

instanțe.

Prin sentința nr. 6255

din 28 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare formulată de

reclamant.

Pentru a hotărî

astfel prima instanță a reținut, în esență, că în cauză nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, referitoare

la cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

Astfel, în dovedirea

cazului bine justificat reclamantul a invocat încălcarea dispozițiilor art. 100,

alin. (2) alin. (2) din Legea nr. 188/1999, respectiv încălcarea criteriilor cu

ocazia reorganizării instituției, participarea sa la un examen subiectiv

aspecte, însă care vizează fondul cauzei și nu pot fi reținute ca argument al

admiterii cererii de suspendare.

Și în ceea ce

privește cea de-a doua condiție, respectiv prevenirea unei pagube iminente, Curtea

a apreciat că simpla referire la faptul că aplicarea ordinului duce la lipsa

veniturilor, nu este de natură a satisface cerințele dispozițiilor art. 2 alin.

(1), lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004, atâta vreme cât legiuitorul a

stabilit ca regulă, că actul administrativ de încetare a raportului de serviciu

este executoriu iar suspendarea executării acestuia este excepția.

I.3. Recursul

declarat în cauză.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs reclamantul H.D.A., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie și invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul reclamant

a susținut în esență, că în mod greșit prima instanță a respins cererea de

suspendare, ca fiind neîndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004.

Astfel, condiția

cazului bine justificat presupune să existe o îndoială puternică și evidentă

asupra prezumției de legalitate. Or, în cauză Ordinul nr. 7478/2011 a fost emis

în baza Ordinelor nr. 2406/2011 și nr. 2407/2011, nepublicate în M. Of. și deci

inexistente.

Și condiția

prevenirii unei pagube iminente este îndeplinită, a susținut recurentul

reclamant, prin faptul că destituirea din funcție a determinat încetarea

dreptului de a mai încasa salariul corespunzător funcției deținute anterior,

această măsură producând consecințe financiare imediate.

II. Considerentele

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte,

analizând recursul în raport de motivele invocate, de înscrisurile depuse la

dosarul cauzei, de susținerile părților, de dispozițiile legale incidente, apreciază

că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Instanța de recurs

apreciază că este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. potrivit căruia „hotărârea este lipsită de temei legal și a fost

dată cu aplicarea greșită a legii”.

Potrivit art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea

unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității

publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana

vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării

actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Conform art. 15 alin.

(1) din aceeași lege, suspendarea executării actului administrativ poate fi

solicitată de reclamant pentru motivele prevăzute la art. 14 și prin cererea

adresată instanței competente pentru anularea actului, astfel cum s-a procedat

în cauza dedusă judecății.

Deci, pentru a admite

o cerere de suspendare a executării unui act administrativ întemeiată pe art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care este, ca regulă generală, executoriu din

oficiu, instanța de fond trebuie să constate și să motiveze îndeplinirea cumulativă

a celor două condiții cerute de dispozițiile menționate, suspendarea executării

unui act administrativ fiind o măsură excepțională.

Îndeplinirea

condițiilor cazului bine justificat și a iminenței unei pagube sunt supuse

aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței

dreptului, pe baza circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei. Acestea

trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și

să facă verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus

evaluării.

Cazul bine justificat

este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o

împrejurare legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o

îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ.

Îndoiala serioasă

asupra legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma

unei cercetări sumare a aparenței dreptului.

După cum se constată,

prima instanța soluționând cererea de suspendare a apreciat în mod corect că în

cauză nu este îndeplinită condiția referitoare la „cazul bine justificat”

întrucât recurenta-reclamantă nu a reușit să dovedească împrejurări legate de

starea de fapt și de drept care să răstoarne prezumția de legalitate a actelor

administrative fiscale a căror suspendare se solicită.

În jurisprudența sa

constantă, secția de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți a

reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună

suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la

analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de

anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la

acele împrejurări vădite de fapt și/ sau de drept care au capacitatea să

producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură

un act administrativ.

Astfel

de împrejurări vădite, de fapt sau/ și de drept care sunt de natură să producă

o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost

reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un

organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în

temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului

administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea

recursului administrativ.

Recurentul-reclamant,

după cum se constată, se rezumă doar la susțineri privind nelegalitatea pe fond

a actului administrativ or, în cadrul procedurii suspendării unui act

administrativ fiscal este permisă doar cercetarea sumară a aparenței dreptului

legitim vătămat și nu este permisă prejudecarea fondului litigiului .

În consecință, în mod

corect, prima instanță a statuat că nu a fost dovedită îndeplinirea condiției

referitoare la cazul bine justificat care să conducă la suspendarea executării

actelor administrative fiscale în cauză.

Cât privește

criticile referitoare la îndeplinirea condiției pagubei iminente, astfel cum

aceasta este definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 Înalta

Curte constată, de asemenea, că argumentele reținute în sentința atacată sunt

fondate, pentru că paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de

persoana lezată, prin probe concludente, or, în cauză nu s-a administrat nici

un fel de probă de natură să formeze convingerea instanței în sensul iminenței

unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior în cazul în care

în final actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de

excepție al suspendării executării actului administrativ, conform fizionomiei

pe care legea în prezent în vigoare o conferă acestei instituții juridice.

Mai mult, potrivit art.

14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se impune îndeplinirea cumulativă a

condițiilor referitoare la cazul bine justificat și prevenirea unei pagube

iminente, or, în condițiile în care în mod corect instanța de fond a reținut că

nu s-a dovedit îndeplinirea unei condiții menționate, soluția pronunțată este

temeinică și legală, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

Având în vedere toate

considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C.

proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și

completările ulterioare, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de H.D.A. împotriva sentinței nr. 6255 din 28 octombrie 2011 a Curții

de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 13 septembrie 2012.