ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3470/2012

Asupra recursului de față: Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. I.1. Cererea de chemare în judecată. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, la data de 18 octombrie 2011, reclamantul H.D.A. a solicitat, în contradictoriu cu ANAF - A.N.V., suspendarea ordinului nr. 7478 din 02 august 2011, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 8073/2/2011, înregistrat la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. În motivarea cererii reclamantul a arătat că prin Ordinul contestat nr. 7478 din 02 august 2011, s-a dispus destituirea sa din funcție, fapt ce a determinat lipsirea sa de singurul venit, încetarea dreptului de a mai încasa salariul corespunzător funcției din care a fost destituit, această măsură producându-i consecințe financiare imediate.

Totodată, prin cererea de anulare a ordinului, reclamantul a invocat numeroase motive de vădită nulitate absolută: încălcarea dispozițiilor art. 100 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, ordinul a fost emis în urma participării sale la un examen extrem de subiectiv, desfășurat în baza unui regulament extrem de ambiguu, care a lăsat loc arbitrariului și care nu a îndeplinit exigența de a fi „previzibil”; ordinul în care s-a dispun încetarea raportului de serviciu a fost emis și motivat în baza unor acte normative inexistente, întrucât Ordinele președintelui A.N.A.F. nr. 2406 din 04 iulie 2011, și nr. 2407 din 04 iulie 2011 nu au fost publicate în M. Of. Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare.

I.2. Hotărârea primei instanțe. Prin sentința nr. 6255 din 28 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare formulată de reclamant. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut, în esență, că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, referitoare la cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente. Astfel, în dovedirea cazului bine justificat reclamantul a invocat încălcarea dispozițiilor art. 100, alin. (2) alin. (2) din Legea nr. 188/1999, respectiv încălcarea criteriilor cu ocazia reorganizării instituției, participarea sa la un examen subiectiv aspecte, însă care vizează fondul cauzei și nu pot fi reținute ca argument al admiterii cererii de suspendare.

Și în ceea ce privește cea de-a doua condiție, respectiv prevenirea unei pagube iminente, Curtea a apreciat că simpla referire la faptul că aplicarea ordinului duce la lipsa veniturilor, nu este de natură a satisface cerințele dispozițiilor art. 2 alin. (1), lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004, atâta vreme cât legiuitorul a stabilit ca regulă, că actul administrativ de încetare a raportului de serviciu este executoriu iar suspendarea executării acestuia este excepția. I.3. Recursul declarat în cauză. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul H.D.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurentul reclamant a susținut în esență, că în mod greșit prima instanță a respins cererea de suspendare, ca fiind neîndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, condiția cazului bine justificat presupune să existe o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate. Or, în cauză Ordinul nr. 7478/2011 a fost emis în baza Ordinelor nr. 2406/2011 și nr. 2407/2011, nepublicate în M. Of. și deci inexistente. Și condiția prevenirii unei pagube iminente este îndeplinită, a susținut recurentul reclamant, prin faptul că destituirea din funcție a determinat încetarea dreptului de a mai încasa salariul corespunzător funcției deținute anterior, această măsură producând consecințe financiare imediate. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Înalta Curte, analizând recursul în raport de motivele invocate, de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, de susținerile părților, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Instanța de recurs apreciază că este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. potrivit căruia „hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii”. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”. Conform art. 15 alin. (1) din aceeași lege, suspendarea executării actului administrativ poate fi solicitată de reclamant pentru motivele prevăzute la art. 14 și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea actului, astfel cum s-a procedat în cauza dedusă judecății.

Deci, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ întemeiată pe art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanța de fond trebuie să constate și să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute de dispozițiile menționate, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepțională. Îndeplinirea condițiilor cazului bine justificat și a iminenței unei pagube sunt supuse aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.

Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ. Îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului. După cum se constată, prima instanța soluționând cererea de suspendare a apreciat în mod corect că în cauză nu este îndeplinită condiția referitoare la „cazul bine justificat” întrucât recurenta-reclamantă nu a reușit să dovedească împrejurări legate de starea de fapt și de drept care să răstoarne prezumția de legalitate a actelor administrative fiscale a căror suspendare se solicită.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/ sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/ și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

Recurentul-reclamant, după cum se constată, se rezumă doar la susțineri privind nelegalitatea pe fond a actului administrativ or, în cadrul procedurii suspendării unui act administrativ fiscal este permisă doar cercetarea sumară a aparenței dreptului legitim vătămat și nu este permisă prejudecarea fondului litigiului . În consecință, în mod corect, prima instanță a statuat că nu a fost dovedită îndeplinirea condiției referitoare la cazul bine justificat care să conducă la suspendarea executării actelor administrative fiscale în cauză.

Cât privește criticile referitoare la îndeplinirea condiției pagubei iminente, astfel cum aceasta este definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte constată, de asemenea, că argumentele reținute în sentința atacată sunt fondate, pentru că paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, prin probe concludente, or, în cauză nu s-a administrat nici un fel de probă de natură să formeze convingerea instanței în sensul iminenței unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior în cazul în care în final actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepție al suspendării executării actului administrativ, conform fizionomiei pe care legea în prezent în vigoare o conferă acestei instituții juridice.

Mai mult, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se impune îndeplinirea cumulativă a condițiilor referitoare la cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente, or, în condițiile în care în mod corect instanța de fond a reținut că nu s-a dovedit îndeplinirea unei condiții menționate, soluția pronunțată este temeinică și legală, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de H.D.A. împotriva sentinței nr. 6255 din 28 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 septembrie 2012.