Decizia nr. 1071/2010 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva sentinței nr. 1937/2008 a Tribunalului Călărași

Deliberând asupra recursului de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1937 din 2 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Călărași, secția civilă, s-a respins cererea de repunere în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 pentru formularea cererii prevăzute de aceeași lege, formulată de reclamantul G.I. în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Călărași, ca inadmisibilă. Pentru a dispune în acest sens, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 103 C. proc. civ. și art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, reținând că termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 nu este susceptibil de repunere în termen, fiind unul de decădere.

Apelul declarat de reclamant împotriva sentinței primei instanțe a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 175/A din 18 martie 03-2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, cu motivarea că instanța de fond a făcut o corectă calificare a termenului prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 ca fiind un termen de decădere, față de care instituția repunerii în termen nu funcționează. Natura termenului ca fiind de decădere, estededusă din dispozițiile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. Împotriva deciziei de apel a formulat cerere de recurs apelantul-reclamant criticând-o pentru următorul motiv: Instanța de apel a făcut o greșită interpretare a art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, întrucât această dispoziție nu îl poate decădea din dreptul său atât timp cât a fost modificată prin O.G.

109/2001 și O.G. 145/2001, ordonanțe care echivalează cu o repunere în termen. Analizând decizia de apel în raport de motivul de recurs formulat care se circumscrie dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat în considerarea celor ce succed: Potrivit art. 22 alin. (5) C. proc. civ., nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau în echivalent. Prin O.U.G. nr. 109/2001 și nr. 145/2001 numai s-a prelungit termenul de formulare a notificărilor, neintervenindu-se asupra sancțiunii prevăzute de textul legal. Constatând astfel că în cauză s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte urmează să facă aplicarea și a art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. și să dispună respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul D.I. împotriva Deciziei nr. 175/A din 18 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 februarie 2010.