ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3799/2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 29 octombrie 2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Comitetul Național pentru Situații de Urgență, a solicitat anularea Hotărârii de Guvern nr. 1130/22.10.2021 pentru modificarea anexelor 2 și 3 la H.G. nr. 1090/2021 și anularea Hotărârii 91/22.10.2021, cât și a anexelor ca fiind nelegale.

Ministerul Afacerilor Interne a formulat în cauză cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtului Guvernul României, aceasta fiind întemeiată pe dispozițiile art. 3 alin. (1) pct. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 137/2020 și ale art. 61 alin. (1) și (3) din C. proc. civ. și motivată de faptul că Ministerul Afacerilor Interne are calitatea de inițiator al actului normativ contestat, răspunzând de executarea în concret a măsurilor dispuse prin acest act.

Prin sentința civilă nr. 656 din 22 decembrie 2021, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a respins ca inadmisibilă în principiu cererea de intervenție accesorie, formulată de petentul Ministerul Afacerilor Interne, în interesul pârâtului Guvernul României;

- a respins excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată;

- a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată pentru lipsa plângerii prealabile, ca neîntemeiată;

- a admis excepția lipsei de interes a cererii de chemare în judecată și a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Comitetul Național pentru Situații de Urgență, ca lipsită de interes, luând act totodată că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în cauză.

Împotriva sentinței civile nr. 656 din 22 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Recurentul-reclamant a învederat, în esență, că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că actele normative atacate legiferează restricții și discriminări la care este supus personal și în comun cu familia și prietenii săi, prin condiționarea prezentării certificatului verde.

Astfel, recurentul-reclamant a reiterat criticile învederate prin notele scrise depuse în primă instanță, susținând că prin H.G. 1130 din 22 octombrie 2021, prin modificarea anexei 2, articolul 4 al H.G. nr. 1090/2021, i se condiționează accesul de prezentarea certificatului verde, la: spectacole, concerte și vizionari de filme; activități sportive și recreative în aer liber; demonstrații și mitinguri; circulația în afara locuinței în intervalul orar 22:00 și 5:00; accesul la restaurante și cafenele, în interior sau exterior, pentru a consuma produse alimentare sau băuturi; accesul la restaurante și cafenele, în interior sau exterior hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare; accesul la operatori economici care desfășoară activități de preparare/comercializare și consum a produselor alimentare si/sau băuturilor în spatii publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate cel puțin de doi pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent; accesul la operatori economici la care consumația se efectuează în spatii special destinate în exteriorul clădirilor, în aer liber; accesul în sălile de sport, fitness, piscine, pentru întreținerea fizică personală; accesul la târguri, bâlciuri și talciocuri (Târgul de Crăciun este închis de garduri de sârmă).

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 11 martie 2022, intimatul-pârât Comitetul Național pentru Situații de Urgență a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond, ca fiind temeinică și legală.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 17 martie 2022, intimatul-pârât Guvernul României a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond, ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinări și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, reclamantul a învestit instanța de judecată cu o acțiune prin care a solicitat anularea Hotărârii de Guvern nr. 1130/22.10.2021 pentru modificarea anexelor 2 și 3 la H.G. nr. 1090/2021 și anularea Hotărârii 91/22.10.2021, cât și a anexelor, considerându-le ca fiind nelegale.

În susținerea acestui demers, reclamantul a arătat că prin actele contestate îi sunt încălcate drepturi și libertăți fundamentale garantate de Constituție și a formulat argumente apte a fundamenta apărarea unui interes legitim public. În mod repetat, reclamantul s-a referit la consecințele negative ale măsurilor restrictive adoptate pentru limitarea infecției cu virusul SARS-COV2, afirmând că acestea au un impact negativ asupra societății, economiei și vieții oamenilor, aspecte ce pot fi circumscrise apărării unui interes legitim public, în speță apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, dar care nu sunt subsidiare invocării unui interes de natură privată.

Prin sentința recurată s-a admis excepția lipsei de interes a cererii de chemare în judecată și s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A., ca lipsită de interes.

Prin criticile formulate în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat, în esență, că instanța de fond a interpretat/aplicat greșit dispozițiile legale incidente în cauză cu privire la dovedirea interesului în susținerea cererii de chemare în judecată.

Instanța de recurs reține că Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 stabilește cadrul procesual al litigiului de contencios administrativ, reglementând în detaliu categoriile de subiecte care pot avea calitate procesuală activă, persoanele sau entitățile care pot fi chemate în judecată, obiectul acțiunii, condițiile de exercitare a dreptului la acțiune, precum și limitele controlului judecătoresc asupra actelor administrative. Astfel, articolul 1 are ca obiect principal de reglementare calitatea procesuală activă în contenciosul administrativ, sfera subiectelor de sesizare a instanței, a persoanelor sau entităților care sunt îndreptățite să formuleze acțiuni în contencios administrativ, trasând și coordonatele generale ale exercitării dreptului la acțiune. Condițiile generale de exercitare a acțiunii în contencios administrativ, respectiv capacitatea procesuală, calitatea procesuală, afirmarea unui drept subiectiv și justificarea unui interes, trebuie analizate în funcție de trăsăturile specifice raportului de drept public dedus judecății, pentru că, pe de o parte, dreptul administrativ operează cu noțiunile de "capacitate de drept public" și de "capacitate administrativă", care au un conținut diferit față de capacitatea juridică civilă, și, pe de altă parte, raportul de drept administrativ este caracterizat de preeminența interesului public.

În acest cadru, reclamant poate fi, în sensul art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, orice persoană, fizică sau juridică, dacă îndeplinește condiția de a se considera vătămată într-un drept ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ, tipic sau asimilat, adresat ei sau altui subiect de drept.

Definiția persoanei vătămate se regăsește în art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, text potrivit căruia are această calitate orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea unei cereri în termenul legal. În acest sens, un act administrativ poate fi anulat numai dacă a produs reclamantului o vătămare într-un drept ori într-un interes legitim privat, definit în art. 2 alin. (1) lit. p) ca fiind posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat.

Noțiunea de "interes legitim care poate fi ocrotit pe calea contenciosului administrativ" nu se confundă cu noțiunea de "interes" în sensul de condiție de exercitare a dreptului la acțiune în dreptul procesual civil. Stabilirea existenței unei vătămări aduse unui drept ori unui interes legitim se face pe baza probelor administrate, fiind o problemă de fond în litigiul administrativ.

Potrivit art. 8 alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004, persoanele fizice și persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat.

În cauză, instanța de control judiciar apreciază că recurentul-reclamant nu a făcut dovada interesului privat în promovarea cererii sale, aprecierile cu caracter general asupra pretinselor vătămării produse de actele normative contestate nu pot fi circumscrise sferei termenului de interes privat, personal, astfel cum aceasta se conturează din dispozițiile legale sus menționate.

Contestarea in corpore a actelor normative, susținerea generică din cadrul acțiunii cu privire la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale garantate de Constituție și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, respectiv consecințele negative ale măsurilor restrictive privind persoanele care nu dețin certificatul verde adoptate pentru limitarea infecției cu virusul SARS-COV2, afirmând că acestea au un impact negativ asupra societății, economiei și vieții oamenilor, fără a preciza modul efectiv în care instituirea măsurilor prin actele contestate îl vatămă, converg spre a susține, în principal, existența unui interes legitim public și nu a celui privat, personal al reclamantului.

Reclamantul nu a dovedit care este vătămarea concretă, personală pe care edictarea acestor norme o produce, or, așa cum s-a reținut și în precedent, persoanele fizice pot formula capete de cerere prin care să invoce apărarea unui interes legitim public, însă numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat.

De altfel, o eventuală discriminare sau restricționare a drepturilor cauzată de lipsa certificatului verde nu putea opera în ceea ce îl privește pe recurent în condițiile în care acesta, astfel cum a precizat la termenul de judecată din data de 14 decembrie 2021, este titularul unui certificat verde, fiind infectat cu virusul SARS-CoV-2, dar și vaccinat cu schemă completă împotriva virusului SARS-CoV-2.

În consecință, în acord cu opinia instanței de fond, Înalta Curte apreciază că susținerile recurentului-reclamant referitoare la faptul că membri ai familiei ori prieteni ai acestuia nu s-ar afla în posesia unui certificat verde sau că acesta, deși este posesor al certificatului verde, refuză să îl folosească, nu sunt de natură a confirma existența unui interes de natură privată al reclamantului, deoarece justificarea interesului unor alte persoane în numele cărora nu acționează reclamantul, nu poate justifica propriul său interes.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că nu există un interes legitim în demersul judiciar al recurentului-reclamant ce s-ar impune a fi ocrotit prin anularea dispozițiilor legale atacate, astfel că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 656 din 22 decembrie 2021 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2022.