ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 437/2022

Deliberând asupra contestației formulate de persoana solicitată A., constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 56/FCJI din data de 29 iunie 2022, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis sesizarea formulată de autoritățile judiciare germane - Judecătoria Bochum, Germania, în dosarul cu număr de referință x, pentru executarea mandatului european de arestare emis la data de 22.04.2022 în vederea cercetării pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de parag. 370 alin. (2) din Codul fiscal german, pe numele persoanei solicitate A.

S-a constatat că persoana solicitată A. nu a consimțit la predare și nu a renunțat la regula specialității.

S-a dispus predarea persoanei solicitate A. către autoritatea judiciară emitentă - Judecătoria Bochum, Germania, în dosarul cu număr de referință x, pentru executarea mandatului european de arestare emis la data de 22.04.2022 în vederea cercetării pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de parag. 370 alin. (2) din Codul fiscal german, cu respectarea beneficiului regulii specialității.

S-a constatat că persoana solicitată A. a fost reținută începând cu data de 28.06.2022, ora 17:25.

În baza dispozițiilor art. 104 alin. (10) și (13) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus arestarea persoanei solicitate A. pentru o durată de 30 de zile, începând cu data de 29.06.2022 până la data de 28.07.2022 inclusiv, în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă - Judecătoria Bochum, Germania.

Pentru a hotărî astfel, examinând mandatul european de arestare emis la data de 22.04.2022 de Judecătoria Bochum, Germania, în dosarul cu nr. de referință x, în vederea cercetării persoanei solicitate A. sub aspectul comiterii infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de parag. 370 alin. (2) din Codul fiscal german, pentru care pedeapsa maximă prevăzută de lege este de 10 ani închisoare, Curtea a reținut că situația de fapt imputată persoanei solicitate - descrisă în cuprinsul mandatului european de arestare - este, în esență, următoarea:

"Învinuitul este suspectat că a primit în mod nedrept alocația pentru copii în Germania de aproape 46.011 euro, în perioada februarie 2014- aprilie 2017 și există suspiciunea rezonabilă că domiciliul sau reședința obișnuită a acuzatului în Germania, condiție necesară pentru a primi alocația pentru copii în conformitate cu art. 62 alin. (1) din Legea privind impozitul pe venit, a fost doar simulată. În perioada iulie 2014 - aprilie 2017 a primit în paralel în mod nedrept prestații de stat pentru întreaga familie în Franța în valoare de aproximativ 53.707 euro.

Cu cererea din data de 25.02.2014, învinuitul a solicitat alocație pentru cei șase copii ai săi de la B. cu sediul în Dortmund, iar la cerere a fost atașat un contract de închiriere pentru un apartament din Dortmund. În plus, învinuitul a depus o confirmare din localitatea natală din România, conform căreia în prezent nu primește nicio prestație socială în România. Alocația pentru copii a fost stabilită pentru toți copiii începând cu luna februarie 2014 pe baza deciziei din 08.03.2014 în contul soției învinuitului. Pe data de 15.05.2014, a fost primită o altă cerere de alocație pentru copii întrucât un copil a fost uitat, fiind plătită alocația și pentru acest copil, retroactiv din februarie 2014. La data de 11.12.2014, acesta a depus un chestionar privind verificarea dreptului la alocația pentru copii. Ca răspuns la o solicitare din partea C., el a depus un certificat evident falsificat de la departamentul școlar al orașului Dortmund cu dovada unei presupuse reședințe în Germania. Biroul de Ajutoare Familiale nu a recunoscut falsul și a continuat să îi acorde acestuia alocația pentru copii. În cadrul unei comparații automate a registrului populației din aprilie 2017 s-a stabilit că învinuitul a fost radiat din iunie 2015, fără a cunoaște locul de ședere. Plata alocației pentru copii a fost întreruptă începând cu mai 2017. La data de 25.05.2017, învinuitul a declarat în mod nereal că încă mai locuiește în Germania".

Curtea a reținut că susținerile apărării, în sensul că persoana solicitată face deja obiectul cercetării în România într-un alt dosar, instrumentat de către DIICOT - Structura Centrală, dosar în care persoana solicitată are calitatea de suspect, nu pot fi reținute nici ca temei pentru refuzul executării mandatului, potrivit art. 99 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004, dar nici ca temei pentru amânarea predării, potrivit art. 114 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, aceasta nefiind suspusă unei proceduri penale în România pentru aceeași faptă care a motivat mandatul european de arestare și nici nu este cercetată penal de către autoritățile judiciare române, ci acestea au acordat doar concursul, în cererea de asistență judiciară internațională formulată de autoritățile germane, pentru comunicarea calității de suspect în procedura judiciară din Germania și a faptului că este cercetat de către autoritățile germane cu privire la comiterea pe teritoriul Germaniei, începând cu anul 2014 - 2017 a faptelor din dosarul care face obiectul mandatului european de arestare.

Din fișa de cazier judiciar a persoanei solicitate, a rezultat că acesta este cunoscut cu antecedente penale. Din verificările efectuate în baza de date D. a rezultat că pe numele persoanei solicitate nu figurează dosare aflate în curs de instrumentare înregistrate pe rolul parchetelor.

Faptele pentru care este cercetată persoana solicitată, așa cum sunt descrise în mandatul european de arestare, au infracțiuni corespondente în legea penală română, respectiv infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1), (2) din C. pen., pentru care este prevăzută o pedeapsă de până la 5 ani de închisoare și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen., pentru care este prevăzută o pedeapsă de până la 3 ani de închisoare.

Nici susținerile apărării vizând reținerea motivului facultativ de refuz al executării, prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 republicată, privind prescripția răspunderii penale în raport cu faptele presupus comise, nu pot fi primite în condițiile în care, chiar în contextul evaluării potrivit legislației interne a materiei prescripției răspunderii penale, având în vedere că fapta de înșelăciune s-a epuizat cel mai târziu la data de 25.05.2017, iar termenul general de prescripție de 5 ani, fără luarea în considerare a eventualelor cauze de întrerupere, s-ar împlini cel târziu la 24.07.2022, având în vedere suspendarea termenelor de prescripție, suspendare care a operat pe durata celor 2 luni de stare de urgență din cursul anului 2020.

Curtea a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile de validitate și condițiile de fond pentru emiterea și executarea mandatului european de arestare. Astfel, a apreciat ca nefondate susținerile apărării cu privire la neregularitatea mandatului european de arestare motivat de lipsa bifelor necesare la pag. 3 din conținutul mandatului, în condițiile în care se poate constata că mandatul a fost emis în vederea cercetărilor penale, în faza de urmărire penală, iar nu în vederea executării unei pedepse urmare a parcurgerii unei proceduri judiciare contradictorii și publice, care să impună necesitatea menționării datelor privind prezența persoanei la proces, citarea acesteia la proces și înmânarea deciziei pronunțate.

La termenul de judecată din data de 29.06.2022, persoana solicitată A. nu și-a dat acordul pentru a fi predat autorității judiciare emitente a mandatului european de arestare. Totodată, persoana solicitată A. a arătat că a înțeles conținutul regulii specialității și că nu renunță la efectele acestei reguli.

Coroborând dispozițiile legale în materia executării mandatului european de arestare, Curtea a reținut că sunt îndeplinite condițiile privind predarea persoanei solicitate, nu este incident niciunul dintre motivele de refuz de executare și, ținând seama de toate împrejurările cauzei și de necesitatea executării mandatului european de arestare, în virtutea principiului recunoașterii reciproce a deciziilor judiciare și a încrederii reciproce între autorități judiciare pe care se fundamentează instituția mandatului european de arestare, având în vedere necesitatea asigurării cu maximă eficiență a bunei desfășurări a procedurii de executare a mandatului european de arestare prin împiedicarea numitului A. de a se sustrage de la această procedură, pentru a preîntâmpina riscul de fugă, a apreciat că singura măsura eficientă este aceea a arestului, măsura ce presupune plasarea persoanei solicitate în mediul carceral, custodial, sub paza permanentă a agenților statului român. În opinia instanței, posibilitatea migrării persoanei solicitate în state membre ale Uniunii Europe ori în state din afara UE, corelate cu împrejurarea că persoana solicitată a făcut dovada unei mobilități între reședința din România și reședințe din Germania și Franța, îndreptățesc a aprecia că persoana solicitată prezintă un risc crescut de a încerca să se sustragă de la procedura de față de executare a mandatului european de arestare emis pe numele său, în vederea cercetării sale penale care se desfășoară în statul german.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestație persoana solicitată A.

În susținerea contestației s-a arătat că persoanei solicitate nu i-au fost aduse la cunoștință acuzația pentru care a fost emis mandatul european, precum și conținutul acestuia fiindu-i încălcat dreptul la apărare și informare, în raport cu Decizia cadru 2002/584/JAI a Consiliului Uniunii Europene și cu art. 5 parag. 5 din Convenția Europeană. În data de 28 iunie 2022 persoanei solicitate i s-a adus la cunoștință calitatea de suspect în cauza având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală, înșelăciune și fals, ceea ce înseamnă că autoritățile române efectuează cercetări cu privire la aceleași fapte.

A solicitat să se constate că, față de conținutul mandatului european de arestare, ar fi prescrisă răspunderea penală în raport cu legea română, având în vedere că pentru infracțiunea de înșelăciune pedeapsa este închisoarea de la 1 - 5 ani, iar fapta a fost săvârșită începând cu anul 2014, până în mai 2017.

În opinia apărării, există două motive facultative de refuz la predare, și anume că se fac cercetări de către autoritățile române pentru aceeași faptă, chiar dacă actele de urmărire se efectuează într-o cerere de asistență juridică internațională, drepturile și obligațiile, precum și calitatea de suspect i-au fost aduse la cunoștință în raport de C. proc. pen. român. Cel de-al doilea motiv facultativ de refuz la predare vizează prescripția răspunderii penale.

În plus, s-a precizat că din cazierul judiciar ar rezulta că față de contestatorul persoană solicitată s-a mai pronunțat o hotărâre de condamnare la pedeapsa închisorii de 8 luni de către Tribunalul Valenciennes din Franța, pentru fapte comise în aceeași perioadă.

Examinând contestația formulată de persoana solicitată A., pe baza actelor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, instanța de control judiciar notează că, potrivit dispozițiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată: "Mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate".

Totodată, alin. (2) al aceluiași text de lege statuează în sensul că:

"Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002", modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI din 26 februarie 2009, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L81/24 din 27 martie 2009.

Din dispozițiile art. 85 și următoarele din Legea nr. 302/2004 republicată, rezultă că rolul instanței de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz a predării pe care aceasta le invocă.

Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăște asupra arestării și predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existența dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situațiilor ce se constituie în motive de refuz la predare.

În acest fel, se pune în practică principiul recunoașterii și încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanța română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte reține că în cauza de față, respectând rigorile legii, prima instanță a verificat temeinic îndeplinirea condițiilor care legitimează punerea în executare a mandatului european de arestare cu nr. de referință x, emis la data de 22.04.2022, de către Judecătoria Bochum din Germania față de persoana solicitată A., în vederea efectuării urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzută de parag. 370 alin. (2) din Codul fiscal german.

Deopotrivă, Înalta Curte reține că infracțiunile ce formează obiectul mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară solicitantă intră în categoria faptelor prevăzute de art. 97 alin. (1) pct. 8 și 20 din Legea nr. 302/2004, care dau loc la predare fără îndeplinirea condiției dublei incriminări.

Referitor la susținerea apărării cu privire la încălcarea dreptului la un proces echitabil, în sensul că persoanei solicitate nu i-au fost aduse la cunoștință acuzația pentru care a fost emis mandatul european, precum și conținutul acestuia, Înalta Curte constată că această afirmație este neîntemeiată întrucât în practicaua sentinței penale atacate s-a consemnat la pag. 1 - 2 că "Președintele completului îi aduce la cunoștință persoanei solicitate faptul că a fost dat în urmărire internațională pe data de 22.04.2022, autoritățile germane solicitând predarea sa în vederea cercetării pentru comiterea unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzută de Codul fiscal german pentru care pedeapsa maximă prevăzută în acea lege este de 10 ani închisoare.

Totodată, președintele completului dă citire situației de fapt, a acuzației care i se aduce de către autoritățile germane, respectiv faptul că a primit pe nedrept alocații în Germania în valoare de 46011 euro pentru proprii copii în perioada februarie 2014 - aprilie 2017. Există suspiciuni rezonabile că domiciliul sau reședința obișnuită a acuzatului în Germania, condiție necesară pentru primirea alocației în conformitate cu art. 62 alin. (1) din Legea privind impozitul pe venit a fost doar simulat deoarece în perioada iulie 2014 - aprilie 2017 a primit în paralel în mod nedrept prestații de la stat pentru întreaga familie în Franța în valoare de 53707 euro."

În acord cu instanța de fond, se constată, pe de o parte, că nu este incident niciunul dintre motivele obligatorii sau opționale de refuz la predare, prevăzute în mod expres și limitativ de art. 99 alin. (1) lit. a) - c) și alin. (2) din Legea nr. 302/2004, iar pe de altă parte, că persoana solicitată nu a ridicat obiecțiuni cu privire la identitatea sa.

De asemenea, în considerarea dispozițiilor prevăzute de art. 100 din Legea nr. 302/2004 republicată, Înalta Curte notează că din actele și lucrările existente la dosar rezultă că persoana solicitată nu este cercetată de către autoritățile judiciare române într-o altă cauză penală.

Contrar susținerilor apărării, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă că persoana solicitată nu este cercetată în România pentru aceleași fapte care fac obiectul mandatului european de arestare. Se constată că autoritățile judiciare germane au formulat o cerere de asistență judiciară internațională pentru comunicarea calității de suspect a persoanei solicitate în procedura judiciară din Germania și a faptului că este cercetat de către autoritățile germane cu privire la comiterea pe teritoriul Germaniei, în perioada 2014 - 2017, a faptelor din dosarul care face obiectul mandatului european de arestare, ocazie cu care a fost întocmit procesul-verbal din data de 28 iunie 2022 în Dosarul nr. x/2022.

Așadar, aspectele invocate de către contestator nu pot fi reținute nici ca temei pentru refuzul executării mandatului, potrivit art. 99 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004, dar nici ca temei pentru amânarea predării, potrivit art. 114 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

Critica persoanei solicitate, în sensul că ar fi intervenit prescripția răspunderii penale potrivit legislației penale române, context în care ar opera cazul facultativ de refuz al predării persoanei solicitate prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 republicată, nu poate fi primită raportat la faptul că potrivit datelor comunicate de autoritățile judiciare germane infracțiunea de înșelăciune s-ar fi epuizat la data de 25.05.2017, iar termenul general de prescripție, care în speță este de 5 ani, fără a lua în considerare eventualele întreruperi, nu s-a împlinit având în vedere și că potrivit legii române au existat 2 luni în care autoritățile nu au putut desfășura acte de cercetare penală urmare a declarării stării de urgență în contextul pandemic internațional.

Apărarea persoanei solicitate vizând existența unei autorități de lucru judecat, în sensul că persoana solicitată a fost condamnată la pedeapsa închisorii de 8 luni de către Tribunalul Valenciennes din Franța pentru aceleași fapte ce fac obiectul prezentei cereri din partea autorităților judiciare din Germania, nu va fi avută în vedere de Înalta Curte întrucât, dacă așa ar sta lucrurile, contestatorul ar fi depus la dosarul cauzei hotărârea de condamnare pronunțată de autoritățile judiciare franceze în susținerea tezei sale probatorii.

În raport cu aspectele învederate, Înalta Curte reține că instanța de fond, în mod temeinic și legal, a autorizat predarea persoanei solicitate A. către autoritățile judiciare germane și, pe cale de consecință, în temeiul art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus arestarea acesteia pentru o perioadă de 30 de zile, în vederea predării.

În ceea ce privește măsura arestării în vederea predării, Înalta Curte reține că aceasta este obligatorie în situația dată în care s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare, legea nereglementând nicio alternativă.

Astfel, sunt incidente dispozițiile art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, potrivit cărora:

"După întocmirea sentinței prevăzute la art. 109 sau a încheierii prevăzute la alin. (2) ori (9), după caz, judecătorul emite de îndată un mandat de arestare. Dispozițiile C. proc. pen. cu privire la conținutul și executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător."

Din interpretarea sistematică a textelor care reglementează luarea măsurilor preventive pe parcursul procedurii, cât și cu ocazia soluționării cererii de punere în executare a unui mandat european cuprinse în art. 104 alin. (11) și (13) din Legea nr. 302/2004 rezultă că măsura arestării este obligatorie și se dispune de îndată atunci când s-a admis sesizarea și s-a dispus predarea. În acest sens, instanța de control judiciar notează că dispozițiile art. 104 alin. (9) - (11) din Legea nr. 302/2004 republicată privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, sub aspectul posibilității înlocuirii măsurii arestării cu o altă măsură mai blândă, în condițiile prevăzute de art. 211 - 222 din C. proc. pen., sunt aplicabile doar în cursul judecății, nu și după rămânerea definitivă a hotărârii prin care instanța s-a pronunțat asupra executării mandatului european de arestare prin sentință, hotărâre prin care se dispune, în mod obligatoriu și arestarea persoanei solicitate în vederea predării.

În raport de cele ce preced, se constată că datele ce caracterizează persoana contestatorului invocate cu ocazia dezbaterilor nu pot fi evaluate la acest moment pentru a se dispune o măsură preventivă mai blândă față de acesta.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 56/FCJI din data de 29 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2022.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 80 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 56/FCJI din data de 29 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2022.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în cuantum de 80 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 iulie 2022.

GGC - ED