ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 423/2022

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 49 din data de 2 iunie 2022, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis sesizarea formulată de Judecătoria din Nürnberg, Germania, în dosarul cu număr de referință 58Gs x/22, pentru executarea mandatului european de arestare din data de 21.04.2022, întemeiat pe ordinul de arest emis în data de 08.04.2022, de Judecătoria Nürnberg, în același dosar cu privire la persoana solicitată A..

S-a constatat că persoana solicitată A. nu a consimțit la predare și nu a renunțat la drepturile conferite de regula specialității.

În temeiul art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus predarea persoanei solicitate A. către autoritatea judiciară emitentă, Judecătoria din Nurnberg, Germania, în baza mandatului european de arestare din data de 21.04.2022, în dosarul cu număr de referință 58Gs x/22, în vederea cercetării penale pentru comiterea unei infracțiuni de "vătămare corporală gravă", prevăzută de art. 223 alin. (1), (22)4 alin. (1) nr. 2, alternativa 2, nr. 3 și nr. 5 din C. pen. german, cu respectarea beneficiului regulii specialității.

S-a constatat că persoana solicitată A. a fost reținută și arestată începând cu data de 24.05.2022, ora 20:00 în procedura de predare.

În baza art. 104 alin. (9) și (13) din Legea nr. 302/2004 s-a menținut starea de arest a persoanei solicitate A. pentru o durată de 30 de zile, începând de la data de 02.06.2022 până la data de 01.07.2022 inclusiv, în vederea predării.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că pe numele persoanei solicitate a fost emis de către Judecătoria din Nürnberg, Germania mandatului european de arestare din data de 21.04.2022, întemeiat pe ordinul de arest emis în data de 08.04.2022, de Judecătoria Nurnberg, în dosarul cu nr. de referință x, în vederea cercetării penale a persoanei solicitate pentru comiterea unei infracțiuni de "vătămare corporală gravă", prevăzută de art. 223 alin. (1), (22)4 alin. (1) nr. 2, alternativa 2, nr. 3 și nr. 5 din C. pen. german, constând în aceea că, la data de 21.08.2021 persoana solicitată și-a înjunghiat victima, domnul H, pe la spate, în Nürnberg, fără un motiv justificat, luând victima prin surprindere, aceasta suferind o rană prin înjunghiere de aproximativ 22 mm lungime și aproximativ 20 mm adâncime și care a necesitat tratament de anestezie locală în unitatea de accident și urgență de monitorizare în spital până la data de 23.08.2021.

În raport de datele din cuprinsul mandatului european de arestare Curtea a apreciat că fapta, așa cum este descrisă, ar putea întruni cel puțin elementele de tipicitate ale unei infracțiuni de "lovirea sau alte violențe", sancționată de dispozițiile art. 193 alin. (2) C. pen.

Din examinarea dosarului, Curtea a reținut că nu este incident în cauză niciun motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, care a fost emis în vederea cercetării penale pentru infracțiunea anterior menționată, persoana urmărită nu a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, infracțiunea pe care se bazează mandatul european de arestare nu este acoperită de amnistie în România, iar persoana solicitată are vârsta necesară pentru a răspunde penal.

De asemenea, s-a constatat că nu este incident niciun motiv facultativ de refuz al mandatului european de arestare, astfel cum acestea sunt reglementate de dispozițiile art. 99 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

Curtea a constatat că atât timp cât sunt respectate dispozițiile legale în materie și nu este incident niciun motiv de natură să autorizeze autoritatea judiciară română să refuze executarea mandatului european emis în cauză, situația personală, din punct de vedere familial, a cetățeanului român, este una irelevantă și nu poate reprezenta temeiul unui refuz al solicitării formulate.

Totodată, Curtea a subliniat că fapta este una gravă, fiind vorba de un act de violență asupra integrității fizice a unei alte persoane, ce putea avea consecințe extrem de grave, iar persoana solicitată are antecedente în materie, fiind anterior condamnată la o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru comiterea unei infracțiuni de omor, prevăzută de art. 188 alin. (1) C. pen., executând pedeapsa aplicată în regim privativ de libertate în perioada 18.05.2014 - 11.06.2019, când a fost liberat condiționat cu un rest neexecutat de 1442 de zile.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestație persoana solicitată A..

Concluziile apărării și ale reprezentantului Ministerului Public asupra contestației formulate, precum și poziția contestatorului persoană solicitată din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reluate.

Examinând contestația formulată, în raport de motivele invocate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:

Rațiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura garanția că infractorii nu se pot sustrage justiției, acesta reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în fața justiției statului emitent, pentru instrumentarea procedurilor penale.

În cadrul acestei proceduri, reglementată printr-o lege specială, respectiv Legea nr. 302/2004, instanța de judecată, în calitate de autoritate judiciară, nu este abilitată să verifice apărările persoanei solicitate pe fondul cauzei, respectiv, dacă se face sau nu vinovată de comiterea unor fapte penale, după cum nu are nici competența să se pronunțe cu privire la temeinicia urmăririi penale efectuate de autoritatea judiciară emitentă sau cu privire la oportunitatea arestării persoanei solicitate.

În cauză, se reține că față de persoana solicitată A. s-a emis un mandat european de arestare la data de 21.04.2022, de către Judecătoria din Nurnberg, Germania, fiind cercetată pentru comiterea unei infracțiuni de "vătămare corporală gravă", prevăzută de art. 223 alin. (1), (22)4 alin. (1) nr. 2, alternativa 2, nr. 3 și nr. 5 din C. pen. german, constând în aceea că, la data de 21.08.2021 persoana solicitată și-a înjunghiat victima, domnul H, pe la spate, în Nürnberg, fără un motiv justificat, luând victima prin surprindere, aceasta suferind o rană prin înjunghiere de aproximativ 22 mm lungime și aproximativ 20 mm adâncime și care a necesitat tratament de anestezie locală în unitatea de accident și urgență de monitorizare în spital până la data de 23.08.2021.

Înalta Curte constată că mandatul european emis de autoritățile judiciare germane îndeplinește toate condițiile de fond și de formă prevăzute de lege, fiind descrise faptele pentru care este cercetată persoana solicitată, îndeplinindu-se astfel condiția prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 302/2004, republicată, respectiv aceea a descrierii circumstanțelor în care au fost comise infracțiunile, activitatea infracțională reținută în sarcina acesteia fiind detaliată ținând cont de specificul fazei procesuale în care a fost emis mandatul.

De asemenea, Înalta Curte constată că infracțiunile pentru care este cercetată persoana solicitată, sancționate de C. pen. german au corespondent în legislația română în infracțiunea de lovirea sau alte violențe, sancționată de dispozițiile art. 193 alin. (2) C. pen., sancționată cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă.

În continuare, Înalta Curte constată că nu există niciunul dintre cazurile de refuz al predării persoanei solicitate prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004, și observă că nu sunt întrunite nici cerințele de refuz facultativ al predării, reglementate de art. 99 alin. (2) din același act normativ.

Cu privire la dispozițiile art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, invocate de către apărare, Înalta Curte apreciază că acestea nu sunt incidente în cauză, întrucât, mandatul european de arestare a fost emis pentru efectuarea urmăririi penale față de persoana solicitată A., iar dispozițiile legale în discuție se referă la situația în care există o hotărâre de condamnare și se cere punerea în executare a mandatului pentru a se executa acea hotărâre, ipoteză care în mod evident, nu se regăsește în cauză.

Totodată, Înalta Curte constată că aspectele care vizează temeinicia acuzațiilor formulate în statul emitent împotriva persoanei solicitate excedează analizei în prezenta cauză, sens în care se au în vedere dispozițiile art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 care stabilesc că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce în conformitate cu dispozițiile Deciziei Cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002, așa încât verificarea acestei apărări revine în competența exclusivă a autorității judiciare a statului emitent.

Înalta Curte notează că, în procedura reglementată de art. 84 și urm. din Legea nr. 302/2004, instanța română nu are competența de a examina temeinicia măsurilor dispuse de autoritatea judiciară din Germania și nici oportunitatea emiterii mandatului european de arestare.

Pe cale de consecință, se constată că instanța de fond a analizat condițiile privind punerea în executare a mandatului european de arestare, prevăzute de Legea nr. 302/2004 și a dispus, în mod corect, arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 2.06.2022 până la data de 1.07.2022 inclusiv, în vederea predării, aceasta reprezentând singura măsură oportună pentru buna desfășurare a procedurii de executare a mandatului european de arestare și predare a persoanei solicitate.

Prin urmare, dată fiind soluția de admitere a cererii de punere în executare a mandatului european de arestare, apare ca necesară arestarea persoanei solicitate în vederea predării, o atare dispoziție fiind în concordanță cu natura acestui mijloc specific de cooperare internațională. Predarea, ca o consecință directă a admiterii sesizării privind punerea în executare a mandatului european de arestare, presupune implicit privarea de libertate a persoanei solicitate, căci numai astfel organele de poliție însărcinate cu executarea hotărârii definitive pot proceda la reținerea și remiterea acesteia către autoritățile judiciare ale statului solicitant.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, constatând legală și temeinică sentința penală atacată, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul persoană solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 49/2022 din data de 2 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, CCJI, secția penală și pentru cauze cu minori - noul C. proc. pen.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiași articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1012 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul persoană solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 49/2022 din data de 2 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, CCJI, secția penală și pentru cauze cu minori - noul C. proc. pen.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în cuantum de 1012 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01 iulie 2022.

GGC - MM