ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 246/2022

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 60 din 01 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în temeiul art. 109 alin. (1) și art. 104 alin. (6) și 10 din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a dispus executarea mandatului european de arestare emis de către judecătorul de cercetări preliminare A., din cadrul Tribunalului Latina - Italia, pe numele persoanei solicitate B., în vederea efectuării procedurilor penale în curs pentru comiterea a patru infracțiunii de vătămare corporală gravă, prev. de art. 572, 582 și 585 C. pen. italian, în perioada ianuarie - septembrie 2021.

S-a dispus predarea persoanei solicitate B. către autoritățile judiciare din Italia și a fost menținută măsura arestării în vederea predării persoanei solicitate luată prin încheierea penală nr. 3 din 21 martie 2022 a Curții de Apel Cluj, rămasă definitivă la data de 22 martie 2022, prin necontestare, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 01 aprilie 2022 și până la data de 30 aprilie 2022.

S-a constatat că persoana solicitată nu a fost de acord cu predarea sa către autoritatea judiciară competentă din Italia și că nu a renunțat la beneficiul conferit de regula specialității.

În temeiul art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a dispus ca predarea persoanei solicitate către autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare să se facă sub condiția ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea acelei pedepse.

S-a mai constatat că persoana solicitată B. a fost reținută pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 20 martie 2022, ora 20:40, până la data de 21 martie 2022, ora 20:40 și că a fost arestată provizoriu începând cu data de 21 martie 2022, până la data de 01 aprilie 2022.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare coroborat cu art. 272 C. proc. pen., a fost stabilită suma de 2.024 RON onorariu pentru apărătorul din oficiu al persoanei solicitate.

Potrivit prevederilor art. 88 din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, cheltuielile judiciare avansate de statul român ca stat de executare a mandatului european de arestare, au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel Cluj a reținut că, prin propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, înregistrată la data de 21 martie 2022, s-a solicitat, în baza art. 102 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare (în continuare Legea nr. 302/2004), luarea măsurii arestării provizorii față de persoana solicitată B., pe o durată de 15 zile, începând de la data expirării reținerii, în scopul comunicării și traducerii mandatului european de arestare emis de către autorităților judiciare din Italia.

S-a arătat că, sesizarea a avut la bază semnalarea din Sistemul Informatic Schengen, SID: x din data de 20 martie 2022, transmisă prin IGPR, Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - BIROUL SIRENE, cu privire la faptul că autoritățile judiciare din Italia au solicitat arestarea persoanei solicitate B. în vederea predării, ca urmare a emiterii în data de 31 ianuarie 2022 a unui mandat european de arestare, aceasta fiind cercetată de către autoritățile judiciare din Italia pentru comiterea a patru infracțiunii de vătămare corporală gravă, prev. de art. 572, 582 și 585 C. pen. italian, în perioada ianuarie - septembrie 2021.

Curtea a mai notat că, prin ordonanța din data de 20 martie 2022 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în temeiul art. 101 alin. (2) și (3) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus reținerea persoanei solicitate pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 20 martie 2022, ora 12:40, până la data de 21 martie 2022, ora 12:40.

În cuprinsul sentinței s-a mai arătat că, prin încheierea penală nr. 3 din data de 21 martie 2022 a Curții de Apel Cluj, în baza art. 102 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, s-a luat arestarea provizorie a persoanei solicitate B., în vederea predării, pe o durată de 15 zile, începând cu data de 21 martie 2022 și până la data de 04 aprilie 2022 și s-a stabilit termen pentru depunerea de către procuror a mandatului tradus în limba română pentru data de 01 aprilie 2022.

La data de 25 martie 2022 a fost comunicat la dosar de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, mandatul european de arestare, tradus în limba română, care a fost comunicat persoanei solicitate la locul de deținere, conform dovezii existente la dosar.

La termenul de judecată din data de 01 aprilie 2022, a fost verificată din nou de către instanță identitatea persoanei solicitate și i s-a adus la cunoștință conținutul mandatului european de arestare, respectiv faptul că acesta a fost emis în vederea efectuării procedurilor penale în curs, acuzațiile ce i se aduc constând în aceea că, în perioada ianuarie - septembrie 2021, în orașul italian Latina, a comis mai multe acte de violență împotriva soției sale, C., aplicându-i lovituri cu pumnii și picioarele care i-au cauzat vătămări grave vindecabile în 7 zile de îngrijiri medicale, forțând-o să trăiască într-o stare constantă de frică și îngrijorare.

Curtea a adus la cunoștința persoanei solicitate drepturile prevăzute de art. 106 din Legea nr. 302/2004, respectiv a informat persoana solicitată cu privire la conținutul mandatului european de arestare, precum și cu privire la dreptul de a fi asistată de apărător, drept realizat în cauză prin asistarea de către un avocat din oficiu.

De asemenea, persoana solicitată B. a fost încunoștințată cu privire la regula specialității și asupra caracterului irevocabil al consimțământului la predare, împrejurare față de care, aceasta a arătat că nu este de acord cu predarea sa către autorităților judiciare din Italia și că înțelege să se prevaleze de regula specialității.

Curtea a susținut în cuprinsul hotărârii contestate că, potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

S-a mai notat că, în conformitate cu art. 84 alin. (2) din aceeași lege, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei - cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

Decizia - cadru, astfel cum reiese mai ales din articolul 1 alin. (1) și (2), precum și din considerentele 5 și 7 ale acesteia, are ca obiect înlocuirea sistemului multilateral de extrădare întemeiat pe Convenția europeană privind extrădarea din 13 decembrie 1957 cu un sistem de predare între autoritățile judiciare a persoanelor condamnate sau bănuite de comiterea de infracțiuni, în scopul executării sentințelor de condamnare sau a urmăririlor, acest din urmă sistem fiind bazat pe principiul recunoașterii reciproce.

Decizia - cadru vizează astfel, prin introducerea unui nou sistem simplificat și mai eficient de predare a persoanelor condamnate sau bănuite că au încălcat legea penală, să faciliteze și să accelereze cooperarea judiciară în scopul de a contribui la realizarea obiectivului atribuit Uniunii de a deveni un spațiu de libertate, securitate și justiție, întemeindu-se pe gradul ridicat de încredere care trebuie să existe între statele membre.

Curtea a susținut că, principiul recunoașterii reciproce pe care se întemeiază sistemul mandatului european de arestare se bazează, la rândul său, pe încrederea reciprocă dintre statele membre cu privire la faptul că ordinile lor juridice naționale sunt în măsură să furnizeze o protecție echivalentă și efectivă a drepturilor fundamentale recunoscute la nivelul Uniunii, în special în cartă.

Atât principiul încrederii reciproce dintre statele membre, cât și principiul recunoașterii reciproce au, în dreptul Uniunii, o importanță fundamentală, având în vedere că permit crearea și menținerea unui spațiu fără frontiere interioare. Mai concret, principiul încrederii reciproce impune, îndeosebi în ceea ce privește spațiul de libertate, securitate și justiție, fiecăruia dintre aceste state să considere, mai puțin în situații excepționale, că toate celelalte state membre respectă dreptul Uniunii și, în special, drepturile fundamentale recunoscute de acesta.

În domeniul reglementat de Decizia-cadru, principiul recunoașterii reciproce, care constituie, astfel cum reiese în special din considerentul 6 al acestei Decizii-cadru, "piatra de temelie" a cooperării judiciare în materie penală, își găsește aplicarea la articolul 1 alin. (2) din Decizia - cadru, conform căruia statele membre sunt în principiu ținute să dea curs unui mandat european de arestare.

Reținând aceste principii, Curtea a subliniat că, autoritatea judiciară de executare nu poate refuza să execute un asemenea mandat decât în cazurile, enumerate în mod exhaustiv, de neexecutare obligatorie, prevăzute la articolul 3 din Decizia - cadru, sau de neexecutare facultativă, prevăzute la articolele 4 și 4a din Decizia - cadru. În plus, s-a arătat executarea mandatului european de arestare nu poate fi supusă decât uneia dintre condițiile limitativ prevăzute la articolul 5 din Decizia-cadru.

S-a reținut că, în cauză, predarea și arestarea persoanei solicitate s-a întemeiat pe existența unui mandat european de arestare emis de judecătorul de cercetări preliminare A., din cadrul Tribunalului Latina - Italia, la data de 31 ianuarie 2022, în vederea efectuării procedurilor penale în curs pentru comiterea a patru infracțiunii de vătămare corporală gravă, prev. de art. 572, 582 și 585 C. pen. italian, în perioada ianuarie - septembrie 2021.

Curtea a arătat că, faptele constau, în esență, în aceea că, în perioada ianuarie - septembrie 2021, în orașul italian Latina, a comis mai multe acte de violență împotriva soției sale, C., aplicându-i lovituri cu pumnii și picioarele care i-au cauzat vătămări grave vindecabile în 7 zile de îngrijiri medicale, forțând-o să trăiască într-o stare constantă de frică și îngrijorare.

Totodată, s-a notat că, în conținutul mandatului european de arestare, a fost indicat actul pe care acesta se întemeiază, respectiv ordonanța de luare a măsurii arestării preventive din data de 16 noiembrie 2021.

Curtea a constatat că în cauză au fost respectate dispozițiile art. 87 din Legea nr. 302/2004 referitoare la conținutul și forma mandatului european de arestare, art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, referitoare la verificarea dublei incriminări, în sensul că infracțiunea care face obiectul mandatului european de arestare constituie infracțiune potrivit legii române, fiind reglementată în art. 199 alin. (2), raportat la art. 193 alin. (2) C. pen. (violență în familie), neintervenind prescripția răspunderii penale. S-a mai constatat, deopotrivă, că nu au fost formulate obiecții privind identitatea, iar în cauză nu este incident nici unul din cazurile prevăzute de lege (art. 99 alin. (1) ca motiv obligatoriu de refuz al executării mandatului european și, în plus, persoana solicitată nu a invocat vreun motiv facultativ de refuz al executării mandatului european de arestare (prev. de art. 99 alin. (2) din lege).

Pe de altă parte, deși s-a constatat că ar putea fi incident în cauză temeiul prev. de art. 99 alin. (2) lit. a) din lege, Curtea a considerat că predarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare italiene este în beneficiul lămuririi situației juridice a acesteia, față de depunerea la termenul de judecată a declarației notariale de retragere a plângerii penale emanând de la persoana vătămată C. În acest sens, s-a precizat că, potrivit legii române, punerea în mișcare a acțiunii penale pentru infracțiunea de violență în familie în varianta lovirii nu este condiționată de formularea plângerii penale prealabile, infracțiunea putând fi urmărită penal și din oficiu. Astfel fiind, în vederea verificării îndeplinirii condițiilor legale pentru exercitarea în continuare a acțiunii penale de către autoritățile judiciare italiene, Curtea a apreciat că este oportună punerea în executare a mandatului european de arestare emis în cauză.

În contextul celor expuse mai sus, constatând că sunt îndeplinite condițiile de formă și de fond reglementate de Legea nr. 302/2004 și nu există impedimente legale la predare, Curtea a considerat că solicitarea privind executarea mandatului european de arestare este fondată.

În ceea ce privește măsura arestului în vederea predării, Curtea a arătat că textul prevăzut la art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 este suficient de explicit în sensul că, pentru ipoteza admiterii cererii de executare a mandatului european de arestare, prin sentința prin care instanța se pronunță asupra executării mandatului european de arestare se dispune, întotdeauna, arestarea persoanei solicitate în vederea predării, prin hotărârea de predare neputându-se lua o altă măsură preventivă. S-a învederat că o astfel de soluție rezultă și din jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind indicate exemplificativ deciziile nr. 1011 din 2 august 2016 și nr. 3157 din 17 decembrie 2014 pronunțate de secția Penală a ÎCCJ.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație, în termen legal, persoana solicitată B.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți, secția penală la data de 08.04.2022, fiind fixat termen de judecată la data de 13.04.2022, cu citarea contestatorului persoană solicitată și cu asigurarea apărării obligatorii.

În apărare, contestatorul a solicitat să se constate că soția sa (persoana vătămată C.) a dat o declarație prin care și-a retras plângerile anterioare. Deopotrivă, a solicitat înlocuirea măsurii arestării cu o măsură preventivă mai ușoară, până la momentul predării efective.

Examinând contestația formulată de persoana solicitată B., prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Reglementând procedura de executare a mandatului european de arestare, art. 104 din Legea nr. 302/2004 republicată prevede că, după verificarea identității persoanei solicitate și a împrejurării dacă acesteia i s-a comunicat, în copie și în limba pe care o înțelege, mandatul european de arestare și, eventual, a hotărârii de condamnare în lipsă, judecătorul legal învestit aduce la cunoștința acestuia drepturile prevăzute de art. 106 din Legea nr. 302/2004 republicată, efectele regulii specialității, precum și posibilitatea de a consimți la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere, totodată, consecințele juridice ale consimțământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia. În situația în care persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, potrivit alin. (7) al aceluiași articol, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea persoanei, care se limitează la consemnarea poziției acesteia față de existența unuia dintre motivele obligatorii sau opționale de neexecutare, precum și la eventualele obiecții privind identitatea.

Potrivit art. 109 raportat la art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 republicată, judecătorul legal învestit soluționează cauza prin sentință, emițând de îndată un mandat de arestare, al cărui conținut și condiții de executare sunt prevăzute de dispozițiile C. proc. pen. La luarea hotărârii, judecătorul ține seama de toate împrejurările cauzei și de necesitatea executării mandatului european de arestare, verificând, în acest sens, dacă faptele imputate se numără printre cele enumerate de art. 97 din Legea nr. 302/2004, dacă mandatul respectă conținutul și forma reglementate de art. 87 din același act normativ și întrunește condițiile speciale prevăzute de art. 98 din aceeași lege și dacă, în cauză, este incident vreunul dintre motivele obligatorii sau facultative de refuz al executării menționate expres de art. 99 din Legea nr. 302/2004 ori dispozițiile art. 117 din actul normativ menționat, ce reglementează regula specialității.

Verificând actele dosarului, în raport cu aceste dispoziții, Înalta Curte constată că persoana solicitată B. este cercetată pe teritoriul statului italian pentru săvârșirea, în perioada ianuarie 2021- septembrie 2021, a patru infracțiuni de vătămare corporală gravă, prevăzute și pedepsite de art. 572, 582 și 585 din C. pen. italian, cu o pedeapsă de până la 7 ani închisoare.

În fapt, s-a reținut în sarcina persoanei solicitate că, a supus-o la maltratări fizice și psihologice pe concubina sa C. În concret, după ce a supus-o la bătăi în multe ocazii, de-a lungul a opt luni, la data de 01.09.2021 a lovit-o cu pumnii și cu palmele pe față, cauzându-i leziuni ("traumatism la arcada ochiului stâng"), vindecabile în 7 zile .

Conform dispozițiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, mandatul european de arestare reprezintă o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate. În alin. (2) al aceluiași articol se prevede că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

Așa cum a reținut și prima instanță, din cuprinsul prevederilor legale cuprinse în legea specială - art. 85 și următoarele din Legea nr. 302/2004 republicată - care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rezultă că rolul instanței române în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la verificarea incidenței motivelor de refuz a predării.

Înalta Curte constată că mandatul european de arestare de arestare emise la data de 31 ianuarie 2021 de către judecătorul de cercetări preliminare A., din cadrul Tribunalului Latina, Italia, față de persoana solicitată B., are forma și conținutul prevăzute la art. 87 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, că persoana solicitată nu a ridicat obiecțiuni cu privire la identitatea sa și în cauză nu este incident niciun motiv obligatoriu de refuz al executării mandatului european de arestare.

În ceea ce privește susținerile contestatorului relativ la problemele sale de financiare sau că are în întreținere patru copii minori, acestea nu se circumscriu vreunui motiv de refuz din cele prevăzute în art. 99 din Legea nr. 302/2004 republicată.

Totodată, cu privire la argumentele apărării, în sensul că reinserția socială s-ar realiza mult mai bine pe teritoriul Românei în eventualitatea condamnării persoanei solicitate, Înalta Curte reține că acesta reprezintă un motiv opțional de refuz, prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată, iar contestatorul a fost solicitat de autoritățile judiciare străine pentru cercetări sub aspectul comiterii unor infracțiuni și nu în scopul executării unei pedepse.

În fața primei instanțe contestatorul persoană solicitată a mai depus la dosar o declarație dată de persoana vătămată C., autentificată la notar, prin care aceasta și-a retras plângerea penală formulată împotriva sa. În legătură cu această împrejurare, Înalta Curte amintește că, potrivit dispozițiilor art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, predarea este subordonată condiției ca faptele care motivează emiterea mandatului european de arestare să constituie infracțiune potrivit legii române, independent de elementele constitutive sau de încadrarea juridică a acesteia. Astfel, se constată că faptele pentru care este cercetată persoana solicitată în Italia constituie, potrivit legislației penale române, infracțiunea de violență în familie, prev. de art. 199 alin. (2) raportat la art. 193 alin. (2) din C. pen., în cazul căreia acțiunea penală poate fi pusă în mișcare și din oficiu, iar verificarea îndeplinirii condițiilor legale pentru tragerea la răspunderea penală revine autorităților judiciare italiene.

Ca atare, față de natura infracțiunilor menționate în cuprinsul mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate, se constată că sunt respectate și dispozițiile prev. de art. 97 alin. (2) din legea specială, iar executarea mandatului european de arestare este justificată, astfel cum a reținut și instanța de fond.

Pe cale de consecință, se constată că nu există niciun impediment privind punerea în executare și predarea către autoritățile italiene a persoanei solicitate, neexistând niciunul dintre motivele de refuz obligatorii prevăzute de art. 99 alin. (1) sau facultative enumerate la art. 99 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată.

Referitor la cererea contestatorului persoană solicitată privind înlocuirea arestării cu arestul la domiciliu sau controlul judiciar, până la momentul predării sale efective, Înalta Curte reține că, arestarea în vederea predării este obligatorie în situația dată în care s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare, legea nereglementând nicio măsură preventivă alternativă. În acest mod, devin incidente în cauză, dispozițiile art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, potrivit cărora:

"După întocmirea sentinței prevăzute la art. 109 sau a încheierii prevăzute la alin. (2) ori (9), după caz, judecătorul emite de îndată un mandat de arestare. Dispozițiile C. proc. pen. cu privire la conținutul și executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător."

Din interpretarea sistematică a textelor care reglementează luarea măsurilor preventive pe parcursul procedurii, cât și cu ocazia soluționării cererii de punere în executare a unui mandat european cuprinse în art. 104 alin. (11) și 13 din Legea nr. 302/2004 rezultă că măsura arestării este obligatorie și se dispune de îndată atunci când s-a admis sesizarea și s-a dispus predarea.

Deopotrivă, Înalta Curte notează că dispozițiile art. 104 alin. (9) - alin. (11) din Legea nr. 302/2004 republicată, sub aspectul posibilității înlocuirii măsurii arestării cu o altă măsură mai blândă, în condițiile prevăzute de art. 211-222 din C. proc. pen., sunt aplicabile doar în cursul judecății cererii de predare, nu și după rămânerea definitivă a hotărârii prin care instanța s-a pronunțat asupra executării mandatului european de arestare prin sentință, hotărâre prin care se dispune, în mod obligatoriu și arestarea persoanei solicitate în vederea predării.

Predarea, ca o consecință directă a admiterii sesizării privind punerea în executare a mandatului european de arestare, presupune implicit privarea de libertate a persoanei solicitate, căci numai astfel se asigură posibilitatea organelor de poliție însărcinate cu executarea hotărârii definitive să procedeze la remiterea persoanei solicitate către autoritățile judiciare ale statului emitent al mandatului european de arestare.

Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază neîntemeiată solicitarea formulată de contestator privind înlocuirea măsurii arestării cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura controlului judiciar, acesta fiind arestat în vederea predării autorităților judiciare din Italia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 110 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată raportat la art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată B. împotriva sentinței penale nr. 60 din 01 aprilie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul persoană solicitată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată B. împotriva sentinței penale nr. 60 din 01 aprilie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1012 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 aprilie 2022.

Procesat de GGC - LM