ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 127/2022

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 27/F din 17 februarie 2022 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

În baza art. 109 alin. (1) coroborat cu art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 23.12.2021 de către judecătorul de la Tribunalul de land Nurnberg-Furth, Germania, pe numele persoanei solicitate A.

S-a dispus predarea persoanei solicitate A. către autoritățile germane, cu respectarea regulii specialității, și arestarea acesteia în vederea predării, pe o perioadă de 30 zile, respectiv de la 17.02.2022 la 18.03.2022, inclusiv.

Instanța a constatat că persoana solicitată a fost reținută și arestată provizoriu în perioada 02.02.2022 - 17.02.2022.

Totodată, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, s-a respins cererea formulată de persoana solicitată A., prin apărător ales, privind sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a articolului art. 99 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004.

Pentru a pronunța această hotărâre, printre altele, Curtea a constatat că, mandatul european de arestare preventivă a fost emis de judecătorul de la Tribunalul de land Nürnberg-Fürth, Republica Federală Germania, pe numele persoanei solicitate A., pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă în două cazuri, infracțiunii de vătămare corporală periculoasă, prevăzută de art. 223 alin. (1) raportat la art. 224 alin. (1) cu aplicarea art. 53 și art. 63 din C. pen. german.

În fapt, s-a reținut că în data de 07.10.2014, în timp ce suferea de psihoză acută, persoana condamnată a decis să își omoare fiica în vârstă de 12 ani, B. și pe fiul său în vârstă de 7 ani, C., prin asfixiere. B. a fost strangulată de 7 ori.

Mandatul european de arestare a fost emis de autoritățile judiciare germane pe numele persoanei solicitate A., în vederea executării măsurii internării într-o unitate de specialitate, măsură ce a fost dispusă prin Decizia nr. 7 Ks 107 Js 1230/14, pronunțată la data de 29.07.2015 de către Tribunalul Nürnberg - Fürth, rămasă definitivă la data de 16.12.2015.

În cauză, a fost emis ordinul de arestare în vederea executării sancțiunii de internare într-un spital psihiatric. S-a mai reținut că persoana solicitată A. a fugit. S-a dispus prin ordinul emis ca persoana solicitată să fie predată instituției care supraveghează executarea pedepsei - D.

Cu privire la mandatul european de arestare, examinând condițiile prevăzute de lege, Curtea a apreciat că solicitarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este întemeiată.

În privința excepției de neconstituționalitate invocată de persoana solicitată, prin apărător ales, curtea de apel a arătat următoarele:

Persoana solicitată A., prin apărător ales, a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 99 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, precizând că acestea încalcă dispozițiile art. 1 alin. (5), art. 16 și art. 53 din Constituția României. În susținerea cererii de sesizare s-a arătat că, prin dispozițiile criticate se realizează o discriminare nejustificată între majorii care nu răspunde penal din cauza unor probleme psihice și minori, precum și că nu se indică criteriul vârstei limită, aspect ce poate fi interpretat arbitrar de către instanțele judecătorești.

Curtea a constatat că excepția de neconstituționalitate invocată de persoana solicitată A. îndeplinește parțial cerințele de admisibilitate prevăzute de lege. Astfel, excepția este invocată de o parte într-un litigiu pendinte, în fața unei instanțe judecătorești, vizează texte dintr-o lege în vigoare, iar Curtea Constituțională nu a constatat printr-o decizie anterioară neconstituționalitatea respectivelor norme.

Totuși, instanța a considerat că excepția de neconstituționalitate vizând dispozițiile art. 99 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004 nu îndeplinește condiția de admisibilitate referitoare la legătura cu soluționarea cauzei deduse judecății.

Curtea a reținut că relevanța excepției de neconstituționalitate, exprimată în condiția ca textul de lege sau de ordonanță criticat pentru neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei, așa cum prevede art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, pune în evidență raportul dintre activitatea judecătorului a quo și cea a judecătorului a quem. În lipsa acestei legături, a subliniat instanța, excepția de neconstituționalitate este irelevantă și cererea de sesizare a Curții Constituționale va fi respinsă, întrucât excepția nu îndeplinește condițiile de admisibilitate. S-a arătat că soluția se impune pentru că, în lipsa pertinenței excepției de neconstituționalitate, s-ar eluda dispoziția constituțională care impune ridicarea excepției de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele în fața instanțelor judecătorești, în cadrul unui proces pendinte. Or, rațiunea instituirii acestui tip de control al constituționalității nu se justifică decât în situația în care problema incidentă de constituționalitate are un caracter serios, este realmente utilă pentru soluționarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată. Practic, a menționat instanța, decizia Curții Constituționale trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra desfășurării procesului, cerința relevanței fiind expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului dintre părți.

Sub acest aspect, Curtea a constatat că obiectul cauzei în cadrul căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate îl constituie procedura de executare a unui mandat european de arestare, iar dispozițiile criticate reglementează unul dintre cazurile când predarea persoanei solicitate este refuzată obligatoriu de către instanța de judecată, respectiv când aceasta, potrivit legii penale române, nu răspunde penal datorită vârstei.

Curtea de apel a apreciat că excepția de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 99 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004 nu are legătură cu soluționarea procedurii de executare a mandatului european de arestare.

S-a arătat că, astfel, chiar în situația în care Curtea Constituțională ar constata neconstituționalitatea (sub aspectul unei pretinse neclarități a textului criticat, ce nu ar reglementa vârsta minimă de la care devine incident cazul de refuz al predării), această împrejurare nu ar fi de natură să producă un efect concret asupra desfășurării procesului penal, soluția instanței și procedura de judecată nefiind influențate în niciun mod de eventuala neconstituționalitate a normei criticate. Totodată, s-a reținut că persoana solicitată, prin apărător ales, nu a arătat cu claritate care este raportul dintre un major ce suferă de boli psihice și un minor ce nu răspunde penal datorită vârstei sub 14 ani, astfel încât o eventuală neconstituționalitate a textului legal criticat să influențeze soluția din speță

Prin urmare, s-a considerat că, în speță, nu este incident cazul de refuz obligatoriu al predării prevăzut de art. 99 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, în condițiile în care persoana solicitată A. este majoră, iar legea română prevede că doar minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani nu răspund penal (art. 113 alin. (1) C. pen.). S-a concluzionat că textul criticat nu are nicio legătură cu situația persoanei solicitate, majoră, care nu răspunde penal din cauza iresponsabilității pe fondul unei boli psihice și față de care s-a luat măsura de siguranță a internării medicale.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 99 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, din cuprinsul Sentinței penale nr. 27/F din 17 februarie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a declarat recurs în termen, la data de 18.02.2022, persoana solicitată A., motivele recursului fiind cuprinse în partea introductivă a prezentei hotărâri.

Examinând recursul declarat de recurenta persoană solicitată A. se constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, potrivit art. 146 lit. d) din Constituția României, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, revine Curții Constituționale.

Conform dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată cu modificările și completările ulterioare, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Excepția de neconstituționalitate, astfel cum este reglementată în cuprinsul dispozițiilor anterior menționate, este un mecanism creat cu scopul de a garanta supremația Constituției în cadrul procedurilor judiciare, prin intermediul ei exercitându-se controlul de constituționalitate a posteriori și asigurându-se accesul părților la jurisdicția constituțională.

Așadar, instanța în fața căreia se invocă excepția de neconstituționalitate, nu realizează un control al constituționalității propriu-zise a prevederilor legale contestate, ci doar apreciază asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Referitor la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că această analiză presupune, în concret, verificarea următoarelor cerințe ce trebuie îndeplinite cumulativ:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care acestea sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii;

- verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă;

- existența unei legături dintre norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului.

De asemenea, instanțele judecătorești au apreciat, în mod constant, că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmărește o modificare sau completare a actului normativ.

Înalta Curte subliniază că scopul invocării unei excepții de neconstituționalitate nu poate fi acela de a supune formal, jurisdicției constituționale orice dispoziție legală, ci de a împiedica pronunțarea unei soluții întemeiate pe o dispoziție neconstituțională.

În ceea ce privește îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, în prezenta cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că excepția a fost invocată de către persoana solicitată A. în cadrul unui dosar aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a II a Penală (Dosarul nr. x/2022 având ca obiect punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 23.12.2021 de către judecătorul de la Tribunalul de land Nurnberg-Furth, Germania, pe numele persoanei solicitate A. și predarea persoanei solicitate către autoritățile germane) și vizează dispozițiile art. 99 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004.

De asemenea, în acord cu prima instanță, se constată că textul de lege criticat nu au fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat, în mod constant, în jurisprudența sa, că pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, excepția trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie realizat în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță.

În acest sens, prin Decizia nr. 591 din data de 21 octombrie 2014, publicată în M. Of. nr. 916 din 16 decembrie 2014, Curtea Constituțională a reținut că "legătura cu soluționarea cauzei presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului".

În cauză, prin excepția de neconstituționalitate invocată, recurenta A. a arătat că dispozițiile art. 99 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004 (autoritatea română de executare refuză executarea mandatului european de arestare când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare în conformitate cu legea română) încalcă dispozițiile art. 1 alin. (5), art. 3, art. 5, art. 16, art. 20 și art. 53 din Constituția României deoarece se realizează o discriminare nejustificată între majorii care nu răspund penal din cauza unor probleme psihice și minori, precum și pentru faptul că nu se indică criteriul vârstei limită, aspect ce poate fi interpretat arbitrar de către instanțele judecătorești.

Înalta Curte reține că respectivele critici formulate cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 99 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004 nu reprezintă critici reale referitoare la neconstituționalitatea textului de lege și prin invocarea excepției nu se tinde la declanșarea unui mecanism de cenzurare implicită a concordanței dintre o normă legală și exigențele Constituției României.

În realitate, prin criticile formulate se urmărește modificarea și completarea dispozițiilor pretins neconstituționale, în sensul de a se reglementa ca și motiv de refuz obligatoriu al executării mandatului european de arestare a unui nou caz, respectiv cazul în care persoana supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal din cauza iresponsabilității pe fondul unei boli psihice.

Or, situația avută în vedere de către recurentă ar transforma Curtea Constituțională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituție și nici de legea organică de organizare și funcționare, în raport cu dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 potrivit cărora: "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea 47/1992, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 99 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, din cuprinsul Sentinței penale nr. 27/F din 17 februarie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 80 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 99 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, din cuprinsul Sentinței penale nr. 27/F din 17 februarie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 80 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02 martie 2022.

GGC - ED