ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 233/2022

Ședința publică din data de 12 aprilie 2022

Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 54/F din data de 01 aprilie 2022 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

În baza art. 104 alin. (7) cu referire la art. 104 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis în data de 4.02.2022 pe numele persoanei solicitate A. , în vederea predării către autoritățile judiciare din Germania, cu respectarea principului specialității.

În baza art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a luat act că persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritățile judiciare din Germania.

În baza art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus emiterea mandatului de arestare și arestarea persoanei solicitate, în vederea predării, pentru o perioadă de 30 de zile, începând din data de 1.04.2022 până în data de 30.04.2022, inclusiv.

Totodată, s-a constatat că persoana solicitată a fost reținută și arestată provizoriu din data de 21.03.2022 până la zi.

Pentru a dispune astfel, în esență, Curtea de Apel București a reținut că prin adresa nr. x/2022 din 21.03.2022, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat instanța în conformitate cu disp. art. 102 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, republicată, modif. prin Legea nr. 51/2021, pentru desfășurarea procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare emis la data de 04.02.2022 de către autoritățile judiciare din Republica Federală Germania, față de cetățeanul român și german A. urmărit pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la înșelăciune și falsificare de documente, prevăzute de art. 263 alin. (1) și (2) și art. 267 alin. (1) cu aplic.art. 22, art. 23 alin. (1) și art. 52 C. pen. german.

De asemenea, în cuprinsul sesizării, s-a mai arătat că împotriva persoanei solicitate s-a luat măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore, începând cu data de 21.03.2022, ora 12:10, până la 22.03.2022, ora 12:10, conform art. 101 din Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.

La termenul de judecată din data de 21.03.2022, prezent și asistat de apărător din oficiu, persoana solicitată a arătat că nu are obiecțiuni cu privire la identitatea sa. Totodată, a arătat, cu privire la consimțământul său în vederea predării, că a comunicat cu judecătorul care a emis mandatul de arestare german, întrucât în cuprinsul acestuia există o eroare în sensul că el figurează ca cetățean german, nefiind actualizat, iar în mandatul emis de autoritățile române apare ca fiind cetățean român, precizând că are dublă cetățenie, cetățenia română a dobândit-o anul trecut și că în anul 2019, când a plecat din Germania, a luat legătura cu organele de urmărire penală din Germania, având în vedere că avea cunoștință de pedeapsa de 8 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere.

Totodată, a învederat că autoritățile judiciare din Germania nu au cunoștință de faptul că este și cetățean român și, de asemenea, a arătat că nu s-a prezentat în Germania, întrucât nu a fost înștiințat că i-a fost revocată suspendarea executării pedepsei.

La data de 24.03.2022, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a depus la dosarul cauzei mandatul european de arestare în limba germană și tradus în română, iar la data de 30.03.2022 a depus sentința de condamnare, pronunțată de Judecătoria Hamburg - St. Georg, pronunțată în dosarul nr. x Ds 70/14 și hotărârea din 19.12.2019 emisă de Tribunalul Hamburg.

La data de 01.04.2022, persoana solicitată a fost audiată, declarația acestuia fiind atașată la dosarul cauzei, aceasta arătând că are cunoștință despre conținutul regulii specialității, nu este de acord cu predarea și dorește ca executarea pedepsei să se facă într-un penitenciar din România, solicitând, astfel, recunoașterea hotărârii penale pronunțate de către autoritățile judiciare din Germania, în cauză urmând a opera și instituția contopirii.

Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a avut în vedere că prin adresa emisă de Biroul SIRENE România și transmisă Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București unde a fost înregistrată sub nr. x/2022 din 21.03.2022, a fost înaintată solicitarea autorităților judiciare din Germania privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data la data de 04.02.2022 de către autoritățile judiciare din Germania, față de cetățeanul român A. , urmărit pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la înșelăciune și falsificare de documente, prevăzute de art. 263 alin. (1) și (2) și art. 267 alin. (1) cu aplic.art. 22, art. 23 alin. (1) și art. 52 C. pen. german.

În fapt, în cuprinsul mandatului de arestare emis de către autoritățile judiciare din Germania, s-a reținut că, în data de 18.09.2013, la ora 15:43, persoana solicitată A. s-a prezentat în magazinul B. Hamburg - Hamburg și a solicitat prin prezentarea unui document de identitate românesc, complet falsificat (nr. x), emis pe numele C., predarea a trei telefoane mobile (un x, negru, valoarea 649 EUR, un x, 18 GB, alb, valoarea 639 EUR, un x, negru, valoarea 499 EUR), pentru ca astfel să intre în posesia acestor aparate electronice de valoare, fără a le achita, lucru care însă, datorită unei avertizări din partea sistemului și verificării procedurii prin agenții de securitate ai magazinului B. nu i-a reușit.

În drept, s-a arătat că faptele săvârșite de persoana solicitată constituie infracțiunile de fals intelectual în concurență ideală cu tentativă la înșelăciune, prevăzute de art. 263 alin. (1), alin. (2) art. 267 alin. (1), alternativa 2, art. 22, art. 23 alin. (1), art. 52 C. pen. german (StGB).

Au fost atașate la dosar: procesul-verbal din data de 21.03.2022 de prezentare în fața organelor judiciare a persoanei solicitate, ordonanța de reținere a persoanei solicitate nr. 40/2020 din 21.03.2022 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, procesul-verbal de depistare a persoanei solicitate în vederea punerii în executare a mandatului european, procesul-verbal de încunoștințare a persoanei solicitate, procesul-verbal de verificare în aplicația Interid a persoanei solicitate, copie de pe cazierul judiciar al persoanei solicitate, fișa cu informații generale a persoanei solicitate - ID SIS în limba engleză și română, formular G, procesul-verbal de verificare în aplicația D., adresa nr. x din data de 11.03.2022 emisă de Biroul Sirene România, formular A cu informații suplimentare în limba engleză și română, ordonanța emisă în dosarul nr. x/2022 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

La termenul din data de 01.04.2022, reprezentantul Ministerului Public a arătat că, în raport de datele cauzei, rezultă că, potrivit ordinului pronunțat la data de 19.12.2019 de către Tribunalul Hamburg, pe numele persoanei solicitate a fost emis mandatul european de arestare de autoritățile judiciare germane, în vederea executării pedepsei de 8 luni închisoare, pedeapsă care a fost stabilită prin sentința penală, rămasă definitivă la data de 14.01.2020, prin care s-a revocat beneficiul suspendării condiționate a acestei pedepse. Față de poziția procesuală a persoanei solicitate și având în vedere și disp. art. 99 alin. (2) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 302/2004, a solicitat să se aprecieze dacă în cauză este incident acest motiv de refuz facultativ, urmând a respinge sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București privind punerea în executare a mandatului european de arestare și, pe cale de consecință, a recunoaște sentința penală, pe cale incidentală, în vederea executării sancțiunii penale într-un penitenciar din România, cu respectarea regulii specialității, conform art. 117 din Legea nr. 302/2004. De asemenea, a solicitat să se dispună, în baza art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, emiterea unui mandat pe o perioadă de 30 zile în vederea punerii în executare a sentinței și să se constate că persoana solicitată a fost reținută și, respectiv, arestată în prezenta cauză. A mai arătat că fapta care face obiectul cauzei este săvârșită în anul 2013, persoana solicitată fiind condamnată și anterior, iar, în raport de momentul comiterii acesteia, consideră că motive de refuz obligatoriu nu există în prezenta cauză.

Apărătorul ales al persoanei solicitate A., în baza art. 99 alin. (2) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 302/2004, a solicitat respingerea solicitării privind predarea persoanei solicitate, urmând a se avea în vedere că dispozițiile legale invocate sunt imperative, fiind îndeplinite condițiile pentru a se dispune ca persoana solicitată să execute pedeapsa pe teritoriul României. Pe cale de consecință, a apreciat că se impune ca prezenta instanță să dispună recunoașterea hotărârii prin care persoana solicitată a fost condamnată la o pedeapsă de 8 luni închisoare cu suspendare. A arătat, de asemenea, că această suspendare a fost dispusă de către autoritățile judiciare din Germania în lipsa persoanei solicitate și, de asemenea, după expirarea termenul de încercare, respectiv termenul de încercare pentru fapta pentru care s-a dispus condamnare a expirat în data de 13.06.2019, iar hotărârea în temeiul căruia s-a solicitat extrădare a rămas definitivă la data de 14.02.2021, fapt care în legislația română nu are corespondent, respectiv revocarea suspendării după încetarea termenului de încercare.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel București a constatat că persoana solicitată A. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la înșelăciune și falsificare de documente, prevăzute de art. 263 alin. (1) și (2) și art. 267 alin. (1) cu aplic.art. 22, art. 23 alin. (1) și art. 52 C. pen. german, durata maximă a pedepsei care poate fi aplicată fiind de cel mult 20 ani.

A apreciat prima instanță că în cauză există suficiente date de identificare a persoanei solicitate A. și faptele pentru care a fost emis mandatul european de arestare fac parte dintre cele care nu sunt supuse verificării îndeplinirii condiției dublei incriminări.

S-a menționat că din examinarea actelor dosarului, rezultă că în raport de infracțiunile pentru care persoana solicitată nu a mai fost urmărită sau condamnată în România, nu este incidentă vreuna dintre situațiile care conform dispozițiilor art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, constituie motiv obligatoriu de refuz al executării mandatului european, iar persoana solicitată nu a formulat obiecțiuni la identitate.

În ceea ce privește motivele facultative de refuz invocate, contrar apărării, Curtea de Apel București a constatat că nu este incident niciunul dintre motivele de refuz de predare prev. de art. 99 alin. (2) din Legea 302/2004.

Cu privire la motivul opțional de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 invocat de apărare, instanța de fond a apreciat că nu este îndeplinită pe deplin condiția cetățeniei, persoana solicitată având și cetățenia germană, aspect avut în vedere de către autoritățile germane la momentul emiterii mandatului european.

De asemenea, s-a considerat că nu este îndeplinită condiția traiului și a unei rezidențe continue și legale pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani, în raport de situația de fapt constatată de către instanța germană prin hotărârea de revocare a suspendării condiționate a pedepsei de 8 luni închisoare, reținându-se că la nivelul anului 2015 persoana solicitată avea rezidența în Elveția și deținea un permis de ședere valabil până în anul 2020, în cursul anului 2018 a săvârșit infracțiuni pe teritoriul Austriei pentru care a fost condamnat și în fața judecătorului a declarat că a părăsit teritoriul Germaniei în 2019, astfel încât rezultă în mod evident că aceasta nu a domiciliat pe teritoriul României în ultimii 5 ani.

Nu în ultimul rând, prima instanță a constatat că persoana solicitată nu a făcut dovada unor legături familiale în înțelesul C. civ. (soț, soție, copii), în prezent trăind în concubinaj, fiica sa în Austria, iar tatăl în afara Bucureștiului.

Pe de altă parte, s-a menționat că instanța nu poate proceda nici la recunoașterea, pe cale incidentală, a hotărârii penale străine de condamnare, potrivit art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, în absența consimțământului statului de condamnare (în speță, Germania). S-a arătat că această concluzie se impune întrucât aplicarea și punerea în executare a pedepselor (ca și dreptul penal în general) este de esența suveranității statelor și nu poate fi limitată în afara tratatelor, convențiilor sau acordurilor internaționale.

S-a mai arătat că, de altfel, nici Legea nr. 302/2004 nu prevede nicio situație în care preluarea executării unei hotărâri să se facă împotriva voinței statului în care aceasta a fost pronunțată. S-a precizat că acesta este și motivul pentru care, la art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 se menționează că atunci când autoritatea judiciară română de executare solicită autorității judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare informează autoritatea judiciară emitentă "cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate", respectiv acela al recunoașterii hotărârii pe cale incidentală. Or, în cauză, autoritatea judiciară emitentă din Germania nu s-a pronunțat cu privire la recunoașterea hotărârii de condamnare în baza căreia a fost emis prezentul mandat european de arestare, solicitând predarea persoanei urmărită internațional.

În același timp, s-a considerat că nu pot constitui impediment la predare nici dispozițiile de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei, aceasta fiind permisă potrivit C. pen. german și după expirarea termenului de încercare.

De asemenea, Curtea de Apel București a constatat că persoana solicitată a precizat că nu renunță la regula specialității.

Sintetizând, instanța de fond a reținut că mandatul european de arestare emis la data de 4.02.2022 de către autoritățile judiciare germane îndeplinește condițiile de conținut și formă prevăzute de art. 87 din Legea nr. 302/2004, în sensul că în cuprinsul acestuia sunt menționate identitatea și cetățenia persoanei solicitate, este indicat actul în baza căruia a fost emis mandatul european de arestare, se precizează încadrarea juridică a infracțiunii pentru care este cercetată persoana solicitată, sunt descrise circumstanțele săvârșirii faptei și este specificată limita maximă a pedepselor prevăzute de legislația statului german pentru acest tip de fapte.

Totodată, s-a menționat că infracțiunile pentru care persoana solicitată este cercetată dau loc la predare, în acord cu dispozițiile art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 (pct. 20 și 23, înșelăciunea și falsificarea de date oficiale și uzul de fals).

Contrar apărării, instanța de fond a apreciat că nu este incident niciunul dintre motivele de refuz de predare prev. de art. 99 din Legea 302/2004. Nu în ultimul rând, s-a notat că pentru faptele la care se referă mandatul european de arestare, persoana solicitată nu a mai fost urmărită ori judecată.

În acest context, având în vedere că - potrivit art. 84 din Legea nr. 302/2004 rep. - mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate, respectiv că acesta se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002, neexistând niciunul dintre motivele obligatorii sau facultative de refuz al executării, prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004 și art. 2 și art. 3 din Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI, prima instanță a admis sesizarea parchetului și a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis împotriva persoanei solicitate A., dispunându-se predarea acesteia către autoritățile judiciare din Germania, cu respectarea drepturilor conferite de regula specialității, dispunând totodată și arestarea persoanei solicitate în vederea predării, pe o perioadă de 30 de zile.

*****

Împotriva acestei sentințe penale, în termen legal, persoana solicitată A., prin avocat, a formulat contestație.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 05.04.2022, fiind fixat termen pentru soluționare la data de 12.04.2022, ocazie cu care au fost luate concluziile apărării contestatorului și ale parchetului asupra contestației de față, acestea fiind redate pe larg în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Prin motivele de contestație depuse la dosar, în esență, apărarea contestatorului A. a solicitat, în principal, admiterea contestației cu consecința respingerii cererii Parchetului, refuzarea executării mandatului european de arestare emis la 4.02.2022 pe numele contestatorului în vederea predării către autoritățile din Germania și punerea acestuia de îndată în libertate. În subsidiar, s-a solicitat respingerea cererii de punere în executare a mandatului european de arestare și în temeiul art. 99 alin. (2) lit. c) rap. la alin. (3) din Legea nr. 302/2004 recunoașterea pe cale incidentală a hotărârii penale străine.

Examinând contestația formulată, în baza actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:

Prima instanță a analizat judicios actele dosarului și a concluzionat întemeiat că sunt îndeplinite condițiile legale pentru admiterea sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare germane pe numele persoanei solicitate A., dispunând arestarea acestuia în vederea predării către autoritățile germane, pe o perioadă de 30 de zile.

Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Conform art. 84 alin. (2) din aceeași lege, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei - cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

Mandatul european de arestare constituie o procedură judiciară simplificată de predare transfrontalieră în scopul urmăririi penale ori executării unei pedepse sau măsuri de siguranță privative de libertate.

Din economia dispozițiilor legale cuprinse în legea specială care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rezultă că rolul instanței române în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la evaluarea motivelor de refuz la predare pe care aceasta, eventual, le invocă.

În prezenta cauză, arestarea și predarea persoanei solicitate A., cetățean german și român, se întemeiază pe existența unui mandat european de arestare emis la data de 04.02.2022 de către autoritățile judiciare din Republica Federală Germania, în vederea executării pedepsei de 8 luni închisoare, conform ordinului pronunțat la data de 19.12.2019 de Tribunalul Hamburg, secția Penală nr. 7, în dosarul nr. x StVK, rămas definitiv la data de 14.01.2020, prin care s-a revocat beneficiul suspendării condiționate a pedepsei de 8 luni închisoare stabilită prin sentința din 14.06.2016 a Judecătoriei Hamburg - St. Georg pronunțată în dosarul nr. x Ds 70/14.

Fără a relua situația de fapt reținută în cauză în cuprinsul hotărârii primei instanțe, Înalta Curte constată că în speță s-a solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare și predarea contestatorului persoană solicitată în vederea executării pedepsei de 8 luni închisoare la care acesta a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la înșelăciune și falsificare de documente, prevăzute de art. 263 alin. (1) și (2) și art. 267 alin. (1) cu aplic. art. 22, art. 23 alin. (1) și art. 52 C. pen. german, ca urmare a revocării suspendării condiționate a executării acestei pedepse prin hotărârea Tribunalul Hamburg în dosarul nr. x StVK 409/16 din 19.12.2019 rămasă definitivă la data de 14.01.2020.

În ceea ce privește natura și încadrarea juridică a faptelor, astfel cum reiese din conținutul mandatului european de arestare aflat la dosar (traducerea în limba română dosar fond), Înalta Curte constată că infracțiunile ce fac obiectul mandatului în discuție sunt incluse în lista celor 32 de infracțiuni prevăzute de art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, nemaifiind necesară în cauză examinarea condiției dublei incriminări.

În cuprinsul dispozițiilor art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată sunt reglementate cazurile în care autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, iar la alin. (2) al aceluiași articol sunt enumerate cazurile ce constituie motive opționale de refuz al executării mandatului european de arestare.

Așadar, potrivit art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, în următoarele cazuri:

a) când, din informațiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiția ca, în cazul condamnării, sancțiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost grațiată ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;

b) când infracțiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autoritățile române au, potrivit legii române, competența de a urmări acea infracțiune;

c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare, în conformitate cu legea română.

Analizând dispozițiile legale menționate, prin raportare la datele concrete ale cauzei, Înalta Curte constată că nu există niciunul dintre cazurile de refuz obligatoriu al predării persoanei solicitate în cauză, reglementate de art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

Totodată, Înalta Curte apreciază că nu este aplicabilă niciuna dintre situațiile de refuz facultativ la predare prevăzute de art. 99 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Astfel, în ceea ce privește aspectele invocate de contestator care în opinia sa împiedică punerea în executare a mandatului european de arestare referitoare la faptul că persoana solicitată este și cetățean român și locuiește în prezent în România, solicitându-se aplicarea motivului facultativ de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că dispozițiile legale invocate, art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, prevăd că autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri: [...] c) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent.

Or, similar primei instanțe, Înalta Curte constată că în speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, mai exact nu este îndeplinită condiția traiului și a existenței unei rezidențe continue și legale pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani, în condițiile în care din conținutul actelor și lucrărilor dosarului rezultă că autoritățile germane au solicitat transmiterea mandatului european de arestare cu consecința arestării și predării persoanei solicitate A. în considerarea faptului că persoana în cauză este cetățean german (astfel cum se menționează în cuprinsul mandatului european de arestare ce face obiectul cauzei de față), în prezent are dublă cetățenie, persoana solicitată declarând că a dobândit cetățenia română în 2020 și că a plecat din Germania în anul 2019, astfel că în mod evident rezultă că acesta nu a domiciliat pe teritoriul României în ultimii 5 ani, așa cum prevede textul de lege anterior menționat.

De asemenea, din actele dosarului rezultă că în hotărârea străină de condamnare la pedeapsa de 8 luni închisoare a cărei executare se solicită în cauză prin mandatul european de arestare în discuție, ca urmare a revocării suspendării condiționate a acestei pedepse, s-a reținut faptul că persoana solicitată A. este cetățean german, a emigrat în Germania când era în vârstă de cinci sau șase ani, are o fiică care locuiește în Austria, reținându-se totodată că la nivelul anului 2015 acesta locuia în Elveția, unde avea domiciliu stabil și deținea un permis de ședere valabil până în data de 4 septembrie 2020. Deopotrivă în hotărârea de revocare a suspendării condiționate a pedepsei de 8 luni închisoare, s-a reținut că în cursul anului 2018 contestatorul a săvârșit infracțiuni pe teritoriul Austriei, fiind condamnat pentru faptele comise în datele de 11.09.2018 și 18.07.2018 reținându-se sub acest aspect și faptul că acesta a formulat declarații de recunoaștere în cadrul ședințelor care au avut loc în fața Tribunalului Korneuburg în data de 22.01.2019 și în fața Tribunalului din Viena la data de 05.06.2019.

Prin urmare, rezultă că în mod evident persoana solicitată nu a avut o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani, iar faptul că acesta locuiește în prezent în România împreună cu partenera sa ori faptul că tatăl său se află în România nu sunt de natura a determina aplicarea motivului facultativ de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004.

Așa fiind, Înalta Curte, în raport cu cele reținute, constată neîntemeiată critica apărării contestatorului în sensul că instanța de fond trebuia să refuze executarea mandatului european luând în considerare motivul facultativ de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, în condițiile în care în cauză nu sunt îndeplinite condițiile acestui text de lege.

Totodată, în considerarea acelorași argumente, se constată că nu pot fi primite nici susținerile apărării contestatorului în sensul că se impunea respingerea cererii de punere în executare a mandatului european și recunoașterea pe cale incidentală a hotărârii penale străine de condamnare, potrivit art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004.

Înalta Curte notează că dispozițiile alin. (3) ale art. 99 din Legea nr. 302/2004, prevăd următoarele:

(3) În situația în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), anterior pronunțării hotărârii prevăzute la art. 109, autoritatea judiciară română de executare solicită autorității judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum și orice alte informații necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. Recunoașterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanța de judecată în fața căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte. În cazul în care autoritatea judiciară română de executare a recunoscut hotărârea penală străină de condamnare, mandatul de executare a pedepsei se emite la data pronunțării hotărârii prevăzute la art. 109.

Or, cum în speță, pentru motivele arătate anterior, s-a reținut că nu este incident cazul prevăzut la alin. (2) lit. c) al art. 99 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că în mod corect în cauză nu s-a procedat la recunoașterea, pe cale incidentală, a hotărârii penale străine de condamnare, potrivit art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004.

În cauză, apărarea contestatorului A. a mai invocat și faptul că instanța de fond nu a reținut incidența motivului facultativ de refuz al executării mandatului european de arestare invocat, respectiv art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, referitor la împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale potrivit legislației române.

Și această critică a apărării contestatorului este neîntemeiată.

Astfel, în ceea ce privește motivul de refuz reglementat la art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 invocat de contestator, Înalta Curte constată, pe de o parte, că acesta este un motiv facultativ ce nu poate determina autoritatea judiciară română să refuze executarea mandatului european de arestare, avându-se în vedere totodată și de dispozițiile art. 109 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora: [...] În scopul luării unei hotărâri, instanța ține seama de toate împrejurările cauzei și de necesitatea executării mandatului european de arestare.

Pe de altă parte, se constată că motivul facultativ de refuz al executării mandatului european de arestare invocat în cauză referitor la împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale nu este incident în cauză, întrucât în ceea ce îl privește pe contestator s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 8 luni închisoare ce i-a fost aplicată inițial prin hotărârea de condamnare, iar, contrar susținerilor apărării, termenul de prescripție se calculează de la momentul la care hotărârea de revocare a rămas definitivă.

Conform art. 162 alin. (1) C. pen., termenele de prescripție a executării pedepsei pentru persoana fizică sunt:

a) 20 de ani, când pedeapsa care urmează a fi executată este detențiunea pe viață sau închisoarea mai mare de 15 ani;

b) 5 ani, plus durata pedepsei ce urmează a fi executată, dar nu mai mult de 15 ani, în cazul celorlalte pedepse cu închisoarea;

c) 3 ani, în cazul când pedeapsa este amenda.

Potrivit dispozițiilor art. 162 alin. (3) din C. pen.: În cazul revocării sau anulării amânării aplicării pedepsei, suspendării executării pedepsei sub supraveghere ori liberării condiționate, termenul de prescripție începe să curgă de la data când hotărârea de revocare sau anulare a rămas definitivă.

În speță, astfel cum rezultă din actele și lucrările dosarului, hotărârea Tribunalul Hamburg prin care s-a dispus revocarea suspendării condiționate a pedepsei aplicate contestatorului, emisă în dosarul nr. x StVK 409/16 din 19.12.2019, a rămas definitivă la data de 14.01.2020, dată de la care potrivit dispozițiilor legale anterior menționate curge termenul de prescripție și nu de la data 14.06.2016 când a rămas definitivă hotărârea inițială de condamnare, cum în mod greșit susține apărarea contestatorului.

Astfel, potrivit art. 161 alin. (1) rap. la art. 162 alin. (1) lit. b) din C. pen., (aplicabil în situația contestatorului), prescripția înlătură executarea pedepsei principale în termen de 5 ani plus durata pedepsei ce urmează a fi executată, dar nu mai mult de 15 ani (termen care se calculează de la data când hotărârea de revocare sau anulare a rămas definitivă, conform art. 162 alin. (3) din C. pen. român în vigoare).

Or, așa cum s-a reținut, având în vedere că în situația contestatorului A. termenul de prescripție se calculează de la data de 14.01.2020 (când hotărârea de revocare a rămas definitivă), în mod evident rezultă că acesta nu este împlinit în cauză, astfel că nu sunt incidente dispozițiile art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004.

Prin urmare, se apreciază că aspectele reiterate în fața instanței de control judiciar sunt neîntemeiate, în mod judicios reținând prima instanță că motivele invocate nu se circumscriu niciunui caz de refuz al predării persoanei solicitate.

Concluzionând, în urma analizării datelor concrete ale cauzei, în acord cu instanța de fond, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condițiile de fond și formă ale mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate de autoritățile judiciare germane la data de 04.02.2022, conform art. 87 din Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, apreciind că în mod judicios prima instanță a constatat că în speță sunt îndeplinite condițiile pentru a se pune în executare mandatul european de arestare emis pe numele persoanei A., dispunându-se predarea acesteia către autoritățile judiciare din Germania, cu respectarea drepturilor conferite de regula specialității, precum și arestarea persoanei solicitate în vederea predării, pe o perioadă de 30 de zile.

Așa cum s-a arătat, potrivit art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate, iar acesta se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 54/F din data de 01 aprilie 2022 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, ca nefondată.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 54/F din data de 01 aprilie 2022 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 aprilie 2022.