ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.08.2022

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
23.08.2022
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Asupra conflictului de competență;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Moinești, sub nr. x/2022, petentul condamnat A. a formulat contestație la executare împotriva Sentinței penale nr. 205/2021 pronunțată de Judecătoria Moinești, în dosarul x/2021

Prin Sentința penală nr. 334 din data de 20 iunie 2022, pronunțată de Judecătoria Moinești, îndreptată prin încheierea din camera de consiliu din data de 27.06.2022 pronunțată de aceeași instanță, din Dosarul nr. x/2022, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Moinești și în baza art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. coroborat cu art. 50 C. proc. pen., s-a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Miercurea-Ciuc.

Pentru a dispune astfel, în esență, Judecătoria Moinești a avut în vedere dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. și reținând că petentul condamnat este încarcerat la Penitenciarul Miercurea-Ciuc, a apreciat că instanța competentă teritorial să judece cauza este cea de la locul deținerii, respectiv Judecătoria Miercurea-Ciuc, sens în care a admis excepția de necompetență și a trimis cauza Judecătoriei Miercurea-Ciuc.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Miercurea Ciuc la data de 18.07.2022, sub nr. x/2022.

Din dispoziția instanței, s-au efectuat verificări cu privire la situația juridică a petentului, fiind atașate copia fișei de cazier judiciar precum și hotărârile judecătorești relevante asupra perioadelor în care a fost privat de libertate.

La termenul de judecată din data de 27.07.2022 instanța a solicitat lămuriri de la petentul condamnat și apărătorul acestuia, constatându-se inexistența vreunei alte pedepse pronunțate fără a fi fost contopită. De altfel, contestatorul și-a menținut cele expuse în cererea scrisă, solicitând ca din pedeapsa rezultantă ce i-a fost aplicată să-i fie dedusă perioada pe care a executată urmare a condamnării anterioare prin sentința 848/20.11.2019 a Judecătoriei Moinești în dosar nr. x/2019, considerând că din eroare instanța care l-a condamnat a omis să opereze și această deducere.

Prin Sentința penală nr. 487 din data de 27 iulie 2022, pronunțată de Judecătoria Miercurea-Ciuc, în baza art. 598 alin. (2) C. proc. pen. în referire la art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 50 C. proc. pen., a fost admisă excepția de necompetență a Judecătoriei Miercurea Ciuc invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare, formulată de persoana condamnată A., în favoarea Judecătoriei Moinești.

Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și în temeiul art. 40 alin. (4) C. proc. pen., a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a hotărî asupra conflictului de competență.

În esență, pentru a dispune astfel, Judecătoria Miercurea-Ciuc a reținut că în raport cu obiectul cererii petentului, acesta are deschisă calea unei contestații la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., situația indicată în contestația formulată reprezentând o nelămurire ori împiedicare la executarea în integralitate a pedepsei rezultante de 2 ani, 5 luni și 98 zile închisoare, stabilită prin Sentința penală nr. 205/2021 pronunțată de Judecătoria Moinești, în dosar x/2021, în a cărei executare se află în prezent.

S-a considerat că situația invocată de contestator nu poate reprezenta o cauză apărută ulterior, cu efect de reducere a pedepsei. La data pronunțării ultimei hotărâri de condamnare, se cunoșteau perioadele în care contestatorul a fost privat de libertate pentru fapte concurente, datele la care a fost liberat condiționat din executarea acestor pedepse, inclusiv că petentul condamnat A. a fost privat de liberate în perioada 30.01.2020 - 03.11.2020, perioadă în care a executat pedeapsa închisorii conform m.e.p.î. din 30.01.2020 emis de Judecătoria Moinești (S.p. 848/2019 dosar nr. x/2019).

S-a mai reținut că din istoricul condamnărilor și hotărârile judecătorești prin care s-au stabilit succesiv pedepse contestatorului, rezultă că petentul A. nu a mai suferit alte condamnări ce nu au fost contopite și care ar necesita aplicabilitatea dispozițiilor art. 585 C. proc. pen., din această perspectivă situația sa juridică fiind analizată de Judecătoria Vaslui (Dosar nr. x/2021, Sentința penală nr. 1008/2021).

Așadar, s-a apreciat că pentru cazul prevăzut la art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. pen, singurul incident față de motivele invocate în cuprinsul contestației, contestatorul A. se poate adresa cu cererea privind contestația la executare instanței de executare - Judecătoria Moinești, potrivit art. 598 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că în contestația formulată este invocată o nelămurire/împiedicare cu privire la hotărârea ce se execută.

Prin urmare, Judecătoria Miercurea-Ciuc a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare formulată de petentul condamnat A., în favoarea Judecătoriei Moinești, instanța care a pronunțat Sentința penală nr. 205/2021, constatându-se totodată ivit conflictul negativ de competență și astfel înaintată cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

*****

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 19.08.2022, fiind stabilit termen pentru soluționare la data de 23.08.2022.

Înalta Curte, analizând conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Moinești și Judecătoria Miercurea-Ciuc, cu privire la competența de soluționare a cauzei privind pe condamnatul A., constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Moinești, pentru următoarele considerente:

În speță, petentul condamnat A. se află în executarea MEPI din 27.07.2021 emis în baza Sentinței penale nr. 205/2021 din 14.07.2021 pronunțată de Judecătoria Moinești, în Dosarul nr. x/2021, fiind condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 ani, 5 luni și 98 zile închisoare, stabilită prin sentința în a cărei executare se află în prezent, anterior menționată.

Prin cererea de contestație la executare formulată de petent la data de 30.05.2022, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în esență, petentul condamnat A. a menționat că se află sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. x/2021 în executarea pedepsei de 2 ani, 5 luni și 98 zile închisoare și că în temeiul cazului de contestație la executare de la lit. c) a art. 598 alin. (1), înțelege să formuleze contestație la executare, în concret, precizând că "nelămurirea subzistă în prezenta pedeapsă aplicată prin Sentința penală nr. 205/14.07.2021 rămasă definitivă prin neapelare la data de 27.07.2021 întrucât nu mi-a fost dedusă din pedeapsă perioada executată de la 30.01.2022 la 03.11.2020." .

Altfel cum rezultă din conținutul cererii, condamnatul A. invocă o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută, respectiv faptul că în opinia petentului condamnat nu s-a dispus de către Judecătoria Moinești, care a pronunțat hotărârea împotriva căreia a formulat contestația la executare, deducerea perioadei executate anterior, de la 30.01.2020 la 03.11.2020.

Relevant sub aspectul stabilirii competenței de soluționare a cauzei este titlul împotriva căruia s-a formulat contestația la executare privind pe condamnatul A., respectiv Sentința penală nr. 205/2021 din 14.07.2021 pronunțată de Judecătoria Moinești, în Dosarul nr. x/2021, și nu locul de deținere al condamnatului.

Dispozițiile art. 598 alin. (2) prevăd că "în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și d), contestația se face, după caz, la instanța prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6), iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. În cazul în care nelămurirea privește o dispoziție dintr-o hotărâre pronunțată în apel sau în recurs în casație, competența revine, după caz, instanței de apel sau Înaltei Curți de Casație și Justiție."

Potrivit acestor prevederi legale, rezultă că, în cazul contestației la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 lit. c) C. proc. pen., legiuitorul a consacrat o competență exclusivă de soluționare în favoarea instanței care a pronunțat hotărârea ce se execută.

Prin urmare, având în vedere că în speță contestația la executare formulată de petentul condamnat A. vizează lămurirea Sentinței penale nr. 205/2021 din 14.07.2021 pronunțată de Judecătoria Moinești, criticându-se modul de deducere a perioadei executate indicată de petent prin cererea formulată, Înalta Curte constată că este de competența Judecătoriei Moinești să soluționeze contestația la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât este instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 51 alin. (6) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe petentul-condamnat A. în favoarea Judecătoriei Moinești, instanță căreia i se va trimite dosarul.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea conflictului de competență vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petentul-condamnat A. în favoarea Judecătoriei Moinești, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 august 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-07-23
0,96
ÎCCJ, Secția penală
astfel, Judecătoria Miercurea Ciuc prin raportare la dispozițiile art. 585 alin. (2) C. proc. pen.., precum și la decizia nr. 15/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, a ap
ÎCCJ 2023-01-31
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Asupra conflictului de competență; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel Bacău, sub nr. x/2022, la data de 21.09.2022, petentul condamnat A. a formulat contestație la e
ÎCCJ 2021-04-23
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 1276/2020 din data de 04 noiembrie 2020, pronunțată de Judecătoria Pitești, în baza art. 50 C. pro
ÎCCJ 2023-08-03
0,95
ÎCCJ, Secția penală
soluții, a făcut trimitere la încheierea penală nr. 157 din data de 13 aprilie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2021 Înalta Curte, analizând conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Moi
ÎCCJ 2021-02-15
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 132/2021
în care, prin cererea formulată, condamnatul A. invocă o cauză de micșorare a pedepsei, demersul judiciar al acestuia constituie o contestație la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. care, potriv
Sursă