ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 1276/2020 din data de 04 noiembrie 2020, pronunțată de Judecătoria Pitești, în baza art. 50 C. proc. pen. și art. 597 C. proc. pen., s-a dispus declinarea cererii formulate de contestatorul A., în favoarea Judecătoriei Giurgiu.
Pentru a dispune astfel, Judecătoria Pitești a reținut, în esență, că, la data de 02.10.2020 a fost înregistrată contestația formulată de către petentul A., deținut în Penitenciarul Mioveni, împotriva mandatului în executarea căruia se află.
În motivarea contestației, petentul a arătat că pedeapsa aplicată este mult prea mare în raport cu infracțiunea săvârșită.
S-a reținut că, la termenul de judecată din data de 04.11.2020, petentul a arătat că la data formulării cererii era încarcerat în Penitenciarul Giurgiu.
Instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Pitești de a soluționa cauza și declinarea acesteia spre competentă soluționare în favoarea Judecătoriei Giurgiu, în raport de dispozițiile art. 598 C. proc. pen., față de care competența soluționării cauzei aparține Judecătoriei Giurgiu, instanță în a cărei circumscripție se află locul de deținere.
Prin Sentința penală nr. 536 din data de 23 martie 2021, pronunțată de Judecătoria Giurgiu, în baza art. 47 alin. (3) C. proc. pen. rap. la art. 598 alin. (2) C. proc. pen. și la art. 597 alin. (1) C. proc. pen. cu ref. la art. 553 alin. (1) C. proc. pen. și la Decizia nr. 15/17.09.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 885/22.10.2018, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Giurgiu, invocată din oficiu.
În baza art. 50 alin. (1) C. proc. pen., s-a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestația la executare formulată de petentul-condamnat A., în favoarea Judecătoriei Pitești.
În baza art. 51 alin. (1) C. proc. pen., s-a constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Pitești și Judecătoria Giurgiu.
În baza art. 51 alin. (2) C. proc. pen., s-a sesizat instanța ierarhic superioară comună, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Pentru a dispune astfel, Judecătoria Giurgiu a reținut, în esență, că, prin cererea înregistrată sub nr. x/2020 din data de 02.10.2020, petentul-condamnat A. a formulat contestație la executare, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va fi pronunțată, să se dispună individualizarea legală a pedepselor cu închisoarea, cu aplicarea art. 5 C. pen., în ceea ce privește pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare ce i-a fost aplicată de către Judecătoria Pitești, în dosarul penal nr. x/2019, invocând, în drept, dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) teza finală C. proc. pen.
Reținând în cauză, aplicabilitatea dispozițiilor art. 598 alin. (1) și (2), art. 597 alin. (1), art. 597 alin. (6) și art. 553 alin. (C. proc. pen., precum și Decizia nr. 15/17.09.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 885/22.10.2018, instanța a constatat că, începând cu data de 11.09.2020, petentul-condamnat a fost încarcerat în Penitenciarul Mioveni, fiind evident că la data de 29.09.2020 (data formulării cererii, respectiv data depunerii cererii la oficiul poștal) petentul-condamnat nu se afla încarcerat în Penitenciarul Giurgiu.
Având în vedere că situația de fapt expusă de către petentul-condamnat se circumscrie cazului de contestație la executare prev. de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., iar contestatorul se află în executarea unui mandat de executare a pedepsei închisorii emis de către judecătorie, s-a apreciat că instanța competentă să soluționeze cauza este instanța corespunzătoare în grad instanței de executare în a cărei circumscripție se află locul de deținere la data formulării cererii, respectiv Judecătoria Pitești.
Analizând conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Pitești și Judecătoria Giurgiu, în cauza având ca obiect contestație la executare privind pe condamnatul A., Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (1) C. proc. pen., împotriva executării hotărârii penale se poate face contestație, printre altele, atunci când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere sau de micșoare a pedepsei.
Stabilind instanța competentă să soluționeze contestația la executare, dispozițiile art. 598 alin. (2) C. proc. pen. prevăd că, în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și d) al aceluiași articol cererea se introduce, după caz, la instanța de executare ori la instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere, iar în cazul prevăzut la lit. c) la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută.
Analizând, în acest context, cererea formulată de condamnatul A., se constată că acesta a solicitat modificarea pedepsei cuprinsă în mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 625 din 18.06.2020 emis de Judecătoria Pitești, cu consecința diminuării sporului de pedeapsă aplicat. Ca urmare, din modalitatea de formulare a cererii, rezultă că aceasta reprezintă o contestație la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. (prin care se invocă o cauză de micșorare a pedepsei), iar în aceste condiții, competența de soluționare a cererii condamnatului revine, în conformitate cu dispozițiile art. 598 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 597 alin. (1) sau 6 C. proc. pen., instanței de executare ori celei în a cărei circumscripție se află locul de deținere.
Sub același aspect, se impune a se menționa și faptul că, prin Decizia nr. 15 din 17 septembrie 2018 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885/22.10.2018), pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a statuat că instanța competentă să soluționeze cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei este instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere la data formulării cererii, indiferent dacă locul de deținere este reprezentat de penitenciarul stabilit inițial sau de penitenciarul stabilit prin transferarea definitivă ori temporară a persoanei condamnate.
Verificând, din această perspectivă, actele dosarului Judecătoriei Pitești, se constată că, la momentul formulării cererii, condamnatul A. se afla încarcerat în Penitenciarul Mioveni. Acest aspect reiese din mențiunile cuprinse pe verso-ul plicului aflat la dosarul Judecătoriei Pitești, cererea fiind transmisă prin poștă, la data de 29.09.2020, din Penitenciarul Mioveni.
Nu în ultimul rând, Înalta Curte are în vedere și înscrisul atașat la dosarul Judecătoriei Giurgiu, din care rezultă că, la data de 11 septembrie 2020, condamnatul a fost mutat de la Penitenciarul Giurgiu la Penitenciarul Mioveni, fiind ultimul transfer al condamnatului până la data de 29 septembrie 2020, când a formulat cererea de contestație la executare.
În atare condiții, întrucât la data formulării cererii, respectiv 29 septembrie 2020, condamnatul A. se afla încarcerat în Penitenciarul Mioveni, competența de soluționare a solicitării acestuia revine Judecătoriei Pitești, ca instanță în a cărei circumscripție se află locul de deținere la data formulării cererii.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu art. 51 alin. (6) C. proc. pen., va stabili că instanța competentă a soluționa cauza privind pe condamnatul A. este Judecătoria Pitești, instanță căreia i se va trimite dosarul.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea conflictului de competență vor rămâne în sarcina statului, iar în raport de alin. (6) al aceluiași articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 313 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe condamnatul A. în favoarea Judecătoriei Pitești, instanță căreia i se va trimite dosarul.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23 aprilie 2021.