ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.12.2021

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
21.12.2021
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 21 decembrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență ivit între Curtea de Apel București și Tribunalul Giurgiu, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu (ca urmare a declinării de la Judecătoria Giurgiu), petentul condamnat A., a formulat contestație la executare, prin care a solicitat anularea mandatului de executre a pedepsei închisorii și emiterea unui nou mandat, solicitând totodată deducerea perioadei de 9 luni închisoare, considerate ca executate din pedeapsa aplicată de statul străin de condamnare.

În drept, a invocat dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) și d) din C. proc. pen. și art. 151 și 155 din Legea nr. 302/2004.

Analizând înscrisurile de la dosar, Tribunalul Giurgiu a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 275/14.07.2014, definitivă prin neapelare la data de 26.11.2014, Curtea de Apel București a recunoscut sentința penală nr. T2 117195, pronunțată de Curtea de Justiție Criminală Croydon - Regatul Unit al Marii Britanii, prin care contestatorul A. a fost condamnat la pedeapsa de 13 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de traficarea de ființe umane în Marea Britanie, în vederea exploatării acestora, loviri cauzatoare de vătămare corporală gravă, agresiune prin penetrare, viol și deținere ilegală.

Potrivit art. 598 alin. (1) C. proc. pen., contestația contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă, b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare, c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare, d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Cum din actele dosarului rezultă că condamnatul contestator A., a solicitat prin contestația la executare să i se deducă perioada de 9 luni executată în Anglia, însă Curtea de Apel București, în cuprinsul mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 451/2014 din 04.06.2015 emis de Curtea de Apel București, a efectuat operațiunea de deducere a perioadei executate de către contestator, practic acesta prin prezenta contestație la executare a solicitat doar o lămurire a sentinței de recunoaștere sub aspectul perioadei executate, solicitând să i se deducă o altă durată a prevenției decât cea menționată în cuprinsul sentinței penale nr. 275/14.07.2014, definitivă prin neapelare la data de 26.11.2014, sentință prin care Curtea de Apel București a recunoscut sentința penală nr. T2 117195, pronunțată de Curtea de Justiție Criminală Croydon - Regatul Unit al Marii Britanii.

Potrivit art. 598 alin. (2) C. proc. pen., în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. (a), (b) și (d), contestația se face, după caz, la instanța prevăzută la art. 597 alin. (1) sau 6, iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. (c), la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. În cazul în care nelămurirea privește o dispoziție dintr-o hotărâre pronunțată în apel sau în recurs în casație, competența revine, după caz, instanței de apel sau Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Față de aceste considerente, prin sentința penală nr. 107 din data de 22.03.2021 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalul Giurgiu, invocată din oficiu, iar în baza art. 50 din C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (1) lit. c), alin. (2) C. proc. pen., a fost declinată competența de soluționare a cererii formulată de petentul A., deținut în Penitenciarul Giurgiu, în favoarea Curții de Apel București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, sub număr x/2020.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel București a constatat următoarele:

Astfel, s-a arătat că, în ceea ce privește competența de soluționare a cererii, aceasta revine Tribunalului Giurgiu, instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere, corespunzătoare în grad instanței de executare.

Având în vedere motivul invocat, privind deducerea din pedeapsă a unei perioade executate în străinătate, temeiul prezentei contestații este art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. și nu art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Potrivit art. 598 alin. (2) C. proc. pen., în speță, contestația la executare se introduce la instanța de executare sau la instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere.

Astfel, s-a arătat că, în cazul condamnărilor dispuse de instanțele străine, instanța de executare nu este instanța care a pronunțat hotărârea de recunoaștere a hotărârii penale străine, ci instanța competentă, potrivit legii române, a soluționa în fond cauza în care s-a pronunțat hotărârea străină de condamnare.

Or, față de săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, competența judecării în fond a cauzei în care s-a pronunțat hotărârea de condamnare, de către instanțele române, ar reveni tribunalului, conform art. 36 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În aceste condiții, prin sentința penală nr. 209/F din data de 25 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2020, s-a admis excepția de necompetență materială a Curții de Apel București și, în consecință, în baza art. 50 din C. proc. pen. cu referire la art. 597 alin. (6) din C. proc. pen., s-a declinat competența soluționării contestației la executare formulată de petentul A. în favoarea Tribunalului Giurgiu.

Având în vedere ivirea conflictului negativ de competență în cauză, instanța, în baza art. 51 alin. (1) și (2) teza finală din C. proc. pen., a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență ivit în cauză.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 14.12. 2021.

Examinând conflictul negativ de competență ivit între Curtea de Apel București și Tribunalul Giurgiu, Înalta Curte constată următoarele:

În cauză, condamnatul contestator A., a solicitat prin contestația la executare să i se deducă perioada de 9 luni executată în Anglia.

Art. 156 din Legea nr. 302/2004, intitulat "Legea care guvernează executarea", prevede în alin. (1) că, în cazul în care România este stat de executare, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de instanța română, este guvernată de legea română.

Competența materială și teritorială de soluționare a contestației la executare este determinată în funcție de cazul invocat în susținerea acesteia, dispozițiile art. 598 alin. (2) C. proc. pen. stabilind că, în situațiile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și d), contestația se face, după caz, la instanța prevăzută la art. 597 alin. (1) (instanța de executare) sau alin. (6) (instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere unde cel condamnat execută pedeapsa), iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la) instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută.

De asemenea, relevant este art. 598 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cu care contestația împotriva executării hotărârii penale se face, după caz, la instanța prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6), respectiv instanța de executare ori instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere.

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) și d) C. proc. pen. și art. 151 și 155 din Legea nr. 302/2004.

Pentru stabilirea instanței căreia îi revine competența materială de soluționare a cauzei, Înalta Curte constată că este esențială calificarea juridică a cererii în raport cu motivele invocate și finalitatea urmărită.

Așa cum rezultă din motivele formulate de petentul A., acesta solicită deducerea unei perioade de 9 luni, în care contestatorul ar fi fost arestat preventiv în Marea Britanie, apărare care ar putea fi analizată în cadrul cazului de contestație la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.

Deopotrivă, se observă că atât Tribunalul Giurgiu cât și Curtea de Apel București au reținut că cererea formulată de contestatorul condamnat este o contestație la executare, formulată potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc. pen.

În acest context, Înalta Curte constată că,una dintre infracțiunile pentru care petentul a fost condamnat de instanțele străine este cea de trafic de persoane, prev. de art. 210 C. pen. care, potrivit art. 36 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., se judecă în primă instanță de către tribunal, care este instanță competentă a se pronunța cu privire la contestația la executare formulată în cauză, prin care se solicită deducerea unei perioade de 9 luni, în care petentul ar fi fost arestat preventiv în Marea Britanie.

Relativ la cele ce precedă, în raport de cazul de contestație la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că revine Tribunalului Giurgiu competența soluționării contestației la executare formulate de petentul A. având în vedere că aceasta este instanța în a cărei circumscripție de află locul de deținere (Penitenciarul Giurgiu).

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe petentul A. în favoarea Tribunalului Giurgiu, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petentul A. în favoarea Tribunalului Giurgiu, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru petent, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 decembrie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-10-10
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 713/2024
14.10.2021 (198 zile), perioada executată în custodie de la 15.10.2021 la 24.05.2023 (587 zile), perioada petrecută în detenție în așteptarea extrădării în număr de 50 de zile, precum și perioada executată de la 26.09.2023 la zi. În temeiul
ÎCCJ 2018-09-18
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 760/2018
598 alin. (1) C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane
ÎCCJ 2022-09-28
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 584/2022
Ministerului Public și de apărătorul din oficiu al contestatorului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, drept pentru care nu vor mai fi reluate. Examinând contestația formulată, în baza actelor și lucrărilor din d
ÎCCJ 2018-10-11
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 832/2018
executate. Pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, cauza a fost înregistrată la data de 07 februarie 2018, sub nr. x/2018. Examinând dosarul cauzei, Curtea a reținut că, prin Sentința penală nr. 126 din 6 august 2015, pronunțată
ÎCCJ 2024-09-24
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 627/2024
293/A din data de 01.07.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) a solicitat ca în raport de cele statuate prin Decizia nr. 13/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și față de
Sursă