ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 627/2024

Ședința publică din data de 24 septembrie 2024

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 133 din data de 09 iulie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 599 alin. (5) din C. proc. pen. s-a respins contestația la executare formulată de contestatorul A., ca inadmisibilă.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea a reținut că prin sentința penală nr. 192 pronunțată la data de 13.09.2018 de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia penală nr. 251/A/10.10.2018 pronunțată de Înalta Curte, s-a admis cererea formulată de autoritățile judiciare din Marea Britanie; s-au constatat îndeplinite condițiile prevăzute de art. 155 alin. (1) din Legea nr. 302/2004; a fost recunoscută hotărârea nr. T20137907 pronunțată la data de 05.06.2014 de Tribunalul Coroanei Snarebrook, definitivă la data de 05.06.2014, privind pe cetățeanul român A. prin care a fost condamnat la pedeapsa de 14 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de viol, contrar secțiunii 1 (1) din Legea infracțiunilor de natură sexuală din 2003, și o infracțiune de comitere a unui act cu intenția de a obstrucționa cursul justiției, contrar dreptului comun, fapte ce au corespondent în legislația română în infracțiunea de viol în formă continuată, prevăzută de art. 218 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., o infracțiune de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1) din C. pen. și o infracțiune de influențarea declarațiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen. s-a dispus transferarea persoanei condamnate A. pentru continuarea executării pedepsei de 14 ani închisoare într-un penitenciar din România; s-a dedus din pedeapsă perioada executată de la 24.08.2013 la 05.09.2013 și de la 01.03.2014 la zi.

Curtea a mai reținut și că prin sentința penală nr. 55/15.03.2021 a Curții de Apel Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 400/16.04.2021 a Înaltei Curți, s-a respins contestația la executare formulată de contestatorul condamnat A. împotriva sentinței penale nr. 192/13.09.2018 a Curții de Apel Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 251/A/10.10.2018 a Înaltei Curți, ca neîntemeiată și că în cadrul acestei contestații au fost invocate aceleași motive de fapt, respectiv că ar fi trebui să fie liberat din penitenciar la data de 15.02.2021, întrucât conform legislației britanice la acea dată putea fi liberat.

De asemenea, s-a arătat că, în cuprinsul noii cereri de contestație la executare, contestatorul a adăugat anumite mențiuni, precum incidența în cauză a Deciziei nr. 13/2014 a ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin urmare instanța a apreciat că invocarea acestei decizii este formală, întrucât decizia era publicată de 4 ani la data recunoașterii hotărârii penale emise de autoritățile britanice.

Curtea a observat că incidența legii penale mai favorabile rezultă din încadrarea juridică corespondentă în legislația din România, la momentul recunoașterii, faptele săvârșite de contestator fiind încadrate prevederilor art. 218 și art. 205 din C. pen., în vigoare din 01.02.2014, deși infracțiunile comise de condamnat datează din luna august 2013.

S-a mai arătat că dacă ar fi fost cazul, la momentul recunoașterii, instanța de judecată ar fi procedat la adaptarea pedepsei dacă durata acesteia depășește, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracțiuni depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română.

Împotriva acestei sentințe condamnatul A. a formulat contestație.

Condamnatul contestator a solicitat aplicarea Deciziei nr. 13/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, privind aplicabilitatea dispozițiilor art. 6 la hotărârile de condamnare pronunțate de autoritățile judiciare străine față de cetățenii români, recunoscută în procedura reglementată de Legea nr. 302/2004 și punerea în libertate, de urgență, deoarece conform legislației statului britanic care a pronunțat hotărârea de condamnare, pedeapsa aplicată ar fi fost considerată integral executată de la data de 15.02.2021. A mai arătat că nu a săvârșit alte infracțiuni, motiv pentru care este necesară punerea sa în liberate, în temeiul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 77/1996, apreciind că statul de executare nu poate agrava sancțiunea aplicată de statul de condamnare.

Prealabil, referitor la excepția tardivității căii de atac, invocată de reprezentanta parchetului, Înalta Curte constată că potrivit art. 597 alin. (7) din C. proc. pen. hotărârile pronunțate în primă instanță în materia executării pot fi atacate cu contestație la instanța ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare.

În cauză, sentința penală contestată a fost pronunțată la data de 09.07.2024, iar comunicarea minutei acestei sentințe s-a făcut la data de 11.07.2024, astfel cum rezultă din înscrisul aflat la dosarul Înaltei Curți. Contestatorul A. a formulat contestație la data de 12.07.2024 potrivit înscrisului aflat la dosar.

Verificând actele dosarului, Înalta Curte constată că la data de 16.07.2024, prin adresa nr. x, Penitenciarul Arad, așa cum rezultă din înscrisul aflat la dosar, a înaintat instanței contestația declarată în cauză de contestatorul A. la data de 12.07.2024, contrar susținerilor parchetului, în sensul că data de 16.07.2024 ar fi data declarării căii de atac.

În raport de aceste considerații, Înalta Curte apreciază contestația ca fiind formulat în termen legal.

Examinând contestația formulată de contestatorul A. în temeiul art. 599 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că este nefondată, pentru următoarele considerente:

Obiectul cauzei pendinte îl constituie cererea prin care condamnatul A. (aflat în prezent în executarea pedepsei de 14 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 76 din data de 08.12.2015 a Curții de Apel Suceava, definitivă prin decizia penală nr. 293/A din data de 01.07.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) a solicitat ca în raport de cele statuate prin Decizia nr. 13/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și față de cele reținute în hotărârea de recunoaștere a unei hotărâri penale străine, să se micșoreze pedeapsa de 14 ani închisoare la 10 ani închisoare și să fie liberat din penitenciar, deoarece, potrivit legislației britanice, data liberării condiționate ar fi 15.02.2021, iar statul de executare nu poate agrava sancțiunea aplicată de statul de condamnare.

Preliminar, Înalta Curte constată că, fiind o procedură jurisdicțională de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării hotărârii definitive, contestația la executare reprezintă o cale procesuală prin care se pot invoca numai aspecte care privesc exclusiv executarea hotărârilor. Așadar, pe această cale nu se pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea.

Scopul acestui mijloc procesual este asigurarea punerii în executare a hotărârii penale definitive în conformitate cu legea, prin aplicarea acelor dispoziții de drept penal și de drept procesual penal care se referă la executarea unei condamnări penale.

Potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Înalta Curte constată că persoana condamnată se află în executarea unei pedepse rezultante de 14 ani închisoare aplicată de autoritățile judiciare din Marea Britanie și recunoscută prin sentința penală nr. 192 din data de 13.09.2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 251/A din data de 10.10.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție; autoritățile britanice au certificat că pedeapsa urmează să fie complet executată la data de 16 februarie 2028, iar liberarea condiționată va putea fi acordată după executarea a două treimi din sentință, deci nicidecum la data de 15 februarie 2021, care ar corespunde cu executare a jumătate din pedeapsă, cum susține contestatorul.

Mai mult, se mai constată că printr-o contestație la executare anterioară, formulată împotriva aceleiași sentințe penale ca și în prezenta cauză, s-a analizat motivul de contestație invocat de persoana condamnată, care este identic cu cel invocat în prezentul dosar, respectiv acela că ar fi trebui să fie liberat din penitenciar la data de 15.02.2021, întrucât conform legislației britanice la acea dată putea fi liberat.

Astfel, prin sentința penală nr. 55 din data de 15 martie 2021 a Curții de Apel Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 400 din data de 16.04.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu privire la acest motiv de contestație la executare s-a statuat definitiv.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în mod legal prima instanță a respins ca inadmisibilă cea de-a doua contestație la executare.

Într-adevăr, potrivit art. 599 alin. (5) din C. proc. pen., cererile ulterioare de contestație la executare sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive și de apărări.

Singura diferență față de contestația anterioară o reprezintă susținerea referitoare la aplicarea Deciziei nr. 13/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Prin această dezlegare, s-a stabilit că dispozițiile art. 6 alin. (1) din C. pen., privitoare la legea mai favorabilă după judecarea definitivă a cauzei, sunt aplicabile și cu privire la hotărârea de condamnare pronunțată de un alt stat față de cetățenii români, dacă aceasta a fost recunoscută în procedura reglementată de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Or, persoanei condamnate i s-a aplicat legea considerată mai favorabilă în procedura de recunoaștere a condamnării, deci contestatorul nu intră sub incidența aplicării art. 6 din C. pen., pentru a i se aplica aceeași lege.

Oricum, solicitarea din contestația de față, de a fi liberat începând cu data de 15 februarie 2024 este nefondată; contestatorul a argumentat că potrivit 6 din C. pen., pedeapsa de 14 ani trebuie redusă la pedeapsa de 10 ani, fiindcă acesta este maximul prevăzut de art. 218 alin. (1) din C. pen., pentru infracțiunea de viol. Contrar acestei solicitări, se observă că pedeapsa de 14 ani închisoare este mai mică decât maximul legal incident ca urmare a reținerii formei continuate a infracțiunii - 10 ani plus spor de 3 ani și a dispozițiilor referitoare la sancționarea concursului de infracțiuni din legea română; se observă că pedeapsa de 14 ani închisoare a fost considerată de către instanța de condamnare ca fiind pedeapsa rezultantă a trei pedepse de câte 14 ani aplicate pentru trei infracțiuni de viol și a unei pedepse de un an închisoare pentru obstrucționarea cursului justiției.

Incidența legii penale mai favorabile a fost avută în vedere la momentul recunoașterii hotărârii străine, întrucât infracțiunilor săvârșite de contestator li s-a stabilit corespondența în noul C. pen., respectiv în infracțiunile de viol în formă continuată, prevăzută de art. 218 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1) din C. pen. și influențarea declarațiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen.

În concluzie, criticile invocate de contestator sunt nefondate.

Față de considerentele expuse anterior, în temeiul art. 597 alin. (7) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 133 din data de 09.07.2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 340 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității invocate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 133 din data de 09.07.2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 360 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 septembrie 2024.