ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 17 octombrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față, în baza actelor dosarului, constată următoarele:

Urmare declinării, cauza a fost înregistrată, la data de 22 aprilie 2021, sub același număr (557/236/2021), pe rolul Tribunalului Giurgiu.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, că, raportat la precizările făcute de condamnat în ședința din 9 februarie 2022, reiterate ulterior, prin demersul judiciar întreprins acesta invocă o nelămurire cu privire la hotărârea pe care o execută - sentința penală nr. 61 din 4 iulie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin neapelare la data de 23 august 2016 - respectiv faptul că recunoașterea sentinței penale din 17 februarie 2011 pronunțată de Curtea Penală de Justiție din Dublin (Irlanda) în dosarul nr. x/2010, prin care a fost condamnat la pedeapsa detențiunii pe viață, s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale, hotărârea de condamnare străină nefiind definitivă.

Ca urmare, apreciind că cererea petentului constituie o contestație la executare încadrabilă în cazul prev. de art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen., instanța a constatat că, potrivit alin. (2) al art. 598 C. proc. pen., instanța competentă să o soluționeze este cea care a pronunțat hotărârea ce se execută, în speță, Curtea de Apel Alba Iulia.

Ca efect al acestei hotărâri, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba – secția penală, la data de 3 iunie 2022, sub nr. x/2021.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că, deși mandatul de executare a pedepsei închisorii emis față de condamnatul A. privește o pedeapsă aplicată de o instanță de judecată străină, recunoscută de Curtea de Apel Alba Iulia, prin sentința penală nr. 61 din 5 iulie 2016, în temeiul art. 166 alin. (4) și alin. (6) lit. a) raportat la art. 167 din Legea nr. 302/2004, această unică împrejurare nu transformă instanța română de recunoaștere în instanță de executare, în înțelesul art. 553 C. proc. pen.

Competența stabilită în favoarea curții de apel, potrivit art. 154 din Legea nr. 302/2004, este limitată și se circumscrie recunoașterii hotărârii judecătorești străine, atunci când România este stat de executare, iar persoana condamnată este deținută într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau se află pe teritoriul României, neputând fi extinsă asupra altui tip de cereri, cum sunt și contestațiile la executare formulate după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de recunoaștere.

Altfel spus, chiar dacă a dispus recunoașterea unor hotărâri penale străine, transferarea condamnatului în vederea continuării executării pedepsei într-un penitenciar din România și a emis mandatul de executare a pedepsei, curtea de apel nu constituie instanță de executare, în sensul art. 418 și art. 461 alin. (2) C. proc. pen. din 1968, ci o instanță specială care este desemnată ca autoritate judiciară competentă în unele dintre procedurile reglementate prin legea privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.

Tocmai de aceea, în condițiile în care competența de judecare în primă instanță a infracțiunii pentru care a fost condamnat contestatorul de către instanța irlandeză, incriminată și de legea penală română, revine tribunalului, potrivit art. 35 C. proc. pen. și având în vedere că, la data formulării contestației la executare, condamnatul se afla încarcerat în Penitenciarul Giurgiu, competența de soluționare a cererii acestuia revine Tribunalului Giurgiu, potrivit art. 598 alin. (2) raportat la art. 597 alin. (6) C. proc. pen.

Urmare declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, la data de 29 decembrie 2022, sub același număr (557/236/2021).

Ca efect al acestei hotărâri, cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu, secția penală, la data de 12 aprilie 2023, sub nr. x/2021*.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut, în esență, că aspectele invocate de condamnat în scris, precum și precizările făcute de acesta oral în fața instanței, care vizează faptul că hotărârea de condamnare străină nu era definitivă la momentul recunoașterii ei de către Curtea de Apel Alba Iulia și că nu a fost citat în procedura de recunoaștere, astfel că nu și-a exprimat consimțământul în vederea transferării sale pentru a executa pedeapsa pe teritoriul României, aduc în discuție nelămuri cu privire la hotărârea pe care se execută, astfel că demersul judiciar al acestuia constituie contestația la executare întemeiată pe cazul prev. de art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen., care, potrivit art. 598 alin. (2) C. proc. pen., intră în competența instanței care a pronunțat hotărârea, respectiv Curtea de Apel Alba Iulia.

Urmare declinării, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, la data de 24 iulie decembrie 2024, sub nr. x/2021*.

Totodată, constatând intervenit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea cauzei Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța ierarhic superioară comună, pentru regulator de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, că, raportat la precizările condamnatului A. din ședința din 9 septembrie 2024 în sensul că prezenta contestație la executare vizează ipoteza punerii în executare a unei hotărâri care nu era definitivă, prevăzută de art. 598 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., competența de soluționare a cauzei revine, potrivit art. 598 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 597 alin. (1) și (6) C. proc. pen., instanței de executare corespunzătoare în a cărei rază teritorială se afla locul de deținere a persoanei condamnate la momentul formulării cererii, respectiv Tribunalul Giurgiu.

*****

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 27 septembrie 2024, formând obiectul dosarului nr. x/2021

La termenul fixat în cauză, 3 octombrie 2024, după luarea concluziilor asupra conflictului negativ de competență, în ultimul cuvânt, contestatorul condamnat A. a formulat oral cerere de recuzare a completului de judecată și a procurorului de ședință.

Ca urmare, în vederea soluționării incidentului procedural ivit, Înalta Curte a amânat cauza, stabilind termen provizoriu la data de 17 octombrie 2024.

Prin încheierea din 7 octombrie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a respins, ca nefondată, cererea de recuzare a membrilor completului de judecată și a procurorului de ședință de la termenul din 3 octombrie 2024, formulată de contestatorul condamnat A..

În acest context, la termenul din 17 octombrie 2024, Înalta Curte a dispus reluarea procedurii din faza în care aceasta a fost întreruptă la termenul din 3 octombrie 2024, concluziile formulate de reprezentantul Ministerului Public, apărătorul desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat și acesta din urmă personal fiind fidel redate în practicaua prezentei hotărâri.

Analizând conflictul negativ de competență ce face obiectul cauzei pendinte, Înalta Curte constată următoarele:

Obiectul cauzei asupra căreia poartă conflictul negativ de competență este contestația formulată de condamnatul A., la data de 23 decembrie 2020 (data poștei), împotriva executării pedepsei detențiunii pe viață [înlocuite (prin sentința penală nr. 327 din 28 septembrie 2021, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2021, definitivă prin decizia penală nr. 260/CO din 2 noiembrie 2021 a Curții de Apel Timișoara), în condițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 55 alin. (2) C. pen. din 1968 și art. 5 C. pen., cu pedeapsa de 25 ani închisoare] aplicate acestuia prin sentința penală din 17 februarie 2011 pronunțată de Curtea Penală de Justiție din Dublin (Irlanda) în dosarul nr. x/2010, care a fost recunoscută, în procedura prevăzută de Legea nr. 302/2004, prin sentința penală nr. 61 din 4 iulie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – secția penală în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin neapelare la data de 23 august 2016.

Fără a indica, în mod expres, în cuprinsul cererii formulate, temeiul de drept al acesteia, condamnatul A. a susținut, pe parcursul procedurilor detaliat descrise în preambulul prezentelor considerente, că argumentele de fapt care o susțin rezidă, în esență, în împrejurarea că hotărârea de condamnare străină nu era definitivă la momentul recunoașterii ei de către Curtea de Apel Alba Iulia și că nu a fost citat în procedura de recunoaștere, astfel că nu și-a exprimat consimțământul în vederea transferării sale pentru a executa pedeapsa pe teritoriul României.

La termenul din 9 septembrie 2024, în fața Curții de Apel Alba Iulia, contestatorul a precizat, însă, în mod expres, că prezenta contestație la executare vizează ipoteza punerii în executare a unei hotărâri care nu era definitivă, indicând ca temei legal al cererii sale dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În contextul acestor precizări, raportat la obiectul cauzei, Înalta Curte reține că, potrivit normelor procesual penale, competența materială de soluționare a contestației la executare este determinată în funcție de cazul invocat în susținerea acesteia, dispozițiile art. 598 alin. (2) C. proc. pen. stabilind că, în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și d), contestația se face, după caz, la instanța prevăzută la art. 597 alin. (1) (instanța de executare) sau (6) (instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere unde cel condamnat execută pedeapsa), iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. În cazul în care nelămurirea privește o dispoziție dintr-o hotărâre pronunțată în apel sau în recurs în casație, competența revine, după caz, instanței de apel sau Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Din interpretarea dispozițiilor legale precitate rezultă că acestea stabilesc o competență exclusivă de soluționare a contestațiilor la executare întemeiate pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în funcție de situația juridică a condamnatului, respectiv: în ipoteza în care condamnatul nu se află deținut în cursul executării pedepsei, competența aparține instanței de executare, iar în situația în care condamnatul este deținut în cursul executării pedepsei – competența aparține instanței în a cărei circumscripție se află locul de deținere, corespunzătoare în grad instanței de executare.

Referitor la cazul pe care se întemeiază contestația la executare formulată de condamnatul A., Înalta Curte reține că, urmare precizărilor făcute personal de către acesta și de apărătorul desemnat să-i acorde asistență juridică din oficiu, la termenul din 9 septembrie 2024, în fața Curții de Apel Alba Iulia, în sensul invocării, ca temei de drept al cererii, a dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. - conduită procesuală care se încadrează în exercițiul normal al principiului disponibilității, aplicabil, în anumite cazuri, și în materie penală - stabilirea competenței de soluționare a cauzei de față este circumscrisă exclusiv acestui temei de drept.

Or, în speță, contestația la executare întemeiată pe disp. art. 598 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. fiind formulată de condamnatul A. în timpul executării pedepsei detențiunii pe viață (înlocuite cu pedeapsa închisorii de 25 de ani) aplicate acestuia de autoritățile judiciare irlandeze prin hotărâre de condamnare recunoscută de autoritățile judiciare române în condițiile Legii nr. 302/2004, competența de soluționare a cererii revine, conform art. 598 alin. (2) coroborat cu art. 597 alin. (6) C. proc. pen., instanței în a cărei rază teritorială se afla locul de deținere al contestatorului la momentul formulării cererii, corespunzătoare în grad instanței căreia i-ar fi revenit competența, potrivit legii române, să judece cauza în fond.

Pentru determinarea acestei instanțe, Înalta Curte are în vedere, prioritar, faptul că, în cazul particular al executării pedepselor aplicate prin hotărâri judecătorești pronunțate de autorități judiciare străine, recunoscute de curtea de apel conform dispozițiilor Legii nr. 302/2004, instanța de executare nu este curtea de apel, ci instanța competentă material, potrivit legii române, să judece în primă instanță infracțiunile pentru care contestatorul a fost condamnat în străinătate.

O astfel de dezlegare, consacrată constant de jurisprudență și doctrină, își găsește, în prezent, fundamentul în dispozițiile art. 553 C. proc. pen., aplicabile în materia de referință în virtutea art. 156 cu referire la art. 7 din Legea nr. 302/2004, care stabilesc că instanța de executare este, de regulă, prima instanță, deci instanța competentă material să soluționeze cauza în fond.

Aceeași dezlegare rezultă, de altfel, și din considerentele Deciziei de recurs în interesul legii nr. 34 din 14 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 742 din 5 noiembrie 2010), ale cărei efecte continuă să se producă și în prezent, în condițiile art. 474 C. proc. pen.

Prin decizia de unificare a practicii judiciare evocate, s-a statuat, mutatis mutandis, că o curte de apel, învestită în procedura recunoașterii unei hotărâri pronunțate în străinătate în condițiile prevăzute de Legea nr. 302/2004, are o competență materială limitată la procedurile prevăzute de legea specială. Instanța supremă a subliniat, însă, că "această competență, reglementată în dispozițiile menționate, prin derogare de la regulile generale referitoare la executarea hotărârilor penale, nu poate opera, în lipsa unei prevederi legale exprese, în alte segmente ale executării, între care cele privind schimbările în executarea unor hotărâri, amânarea sau întreruperea executării pedepsei, înlăturarea ori modificarea pedepsei, pentru ele fiind aplicabile dispozițiile referitoare la competență existente în art. 449 alin. (2) din C. proc. pen. (din 1968)".

Deopotrivă, are în vedere și dezlegarea de principiu dată de Înalta Curte prin Decizia nr. 15/2018 pronunțată în recurs în interesul legii, în sensul că: "instanța competentă să soluționeze cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei este instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere la data formulării cererii, indiferent dacă locul de deținere este reprezentat de penitenciarul stabilit inițial sau de penitenciarul stabilit prin transferarea definitivă ori temporară a persoanei condamnate", care a avut drept argument determinant împrejurarea că transferarea persoanei condamnate, ulterior datei formulării cererii, într-un alt penitenciar, nu are aptitudinea de a modifica instanța competentă și nu poate avea ca efect declinarea competenței.

În acest cadru, Înalta Curte reține că hotărârea străină de condamnare a contestatorului A. a vizat o faptă ce are corespondent în legislația penală română actuală în infracțiunea de omor calificat prev. de art. 189 alin. (1) lit. a) C. pen., care, potrivit art. 36 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., intră în competența materială de primă instanță a tribunalului în a cărui rază teritorială locuiește condamnatul, conform art. 42 alin. (1) C. proc. pen. sau, după caz, execută o sancțiune privativă de libertate.

Reținând și faptul că, la data formulării contestației la executare – 23 decembrie 2020 (data poștei, astfel cum rezultă din mențiunile existente pe plicurile aflate la filele x - verso și 122 din dosarul nr. x/2021 al Judecătoriei Giurgiu), condamnatul A. se afla în Penitenciarul Girgiu, astfel cum rezultă din aceleași mențiuni, dar și din fișa de mutări extrasă din baza de date a Administrației Naționale a Penitenciarelor, aflată la fila x din aceleși dosar, Înalta Curte constată că, în virtutea dispozițiilor art. 598 alin. (2) raportat la art. 598 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., Tribunalului Giurgiu îi revine competența de soluționare a contestației la executare, ca instanță corespunzătoare în grad instanței de executare, în a cărei circumscripție se afla locul de deținere al contestatorului la momentul formulării cererii.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 51 alin. (6) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe condamnatul A. în favoarea Tribunalului Giurgiu, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 360 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe condamnatul A. în favoarea Tribunalului Giurgiu, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat A., în sumă de 360 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 octombrie 2024.