ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 18 iunie 2024
Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea, la data de 26.01.2024 sub nr. x/2024 petentul A. a solicitat reanalizarea situației sale juridice în sensul de a se anula mandatul nr. x/2023 din 11.10.2023 al Judecătoriei Iași și menținerea mandatului nr. x/2023 din 28.12.2023 al Judecătoriei Girugiu. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.
La solicitarea instanței, s-au atașat la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: copii ale mandatelor de executare nr. x din 11.10.2023 emis de Judecătoria Iași și nr. 2484/2023 din 28.12.2023 emis de Judecătoriei Girugiu.
În ședința publică din 07.02.2024 petentul a arătat că este nemulțumit de faptul că Judecătoria Giurgiu a omis să anuleze mandatul anterior emis de către Judecătoria Iași, iar din aceste motive nu poate participa la comisia de liberare. La același termen de judecată, instanța a invocat din oficiu, excepția necompetentei materiale a Judecătoriei Tulcea, raportat la dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Prin sentința penală nr. 210/2024 din data de 08.02.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2024, Judecătoria Tulcea a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Tulcea invocată din oficiu.
În temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) rap. la art. 50 din C. proc. pen., a declinat competența de soluționare a contestației la executare formulată de petentul A. lui B., în prezent deținut în Penitenciarul Iași, în favoarea Judecătoriei Giurgiu.
Pentru a pronunța această soluție, în esență că, Judecătoria Tulcea a avut în vedere dispozițiile art. 598 alin. (2) din C. proc. pen. și astfel, față de precizările petentului, a constatat că obiectul contestației la executare deduse judecății în cauza de față este reprezentat de nemulțumirea acestuia că Judecătoria Giurgiu prin sentința penală nr. 2457/05.12.2023, definitivă la data de 27.12.2023 prin necontestare, nu ar fi anulat mandatul nr. x/11.10.2023 emis în baza sentinței penale nr. 2155/03.10.2023 a Judecătoriei Iași.
Prin urmare, văzând că instanța de executare este Judecătoria Giurgiu, Judecătoria Tulcea a admis excepția invocată și a declinat competența de soluționare a contestației la executare formulată de A., în favoarea Judecătoriei Giurgiu.
Cauza s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Giurgiu la data de 20.02.2024 sub nr. x/2024.
La termenul de judecată din data de 19.04.2024, instanța a recalificat cererea petentului condamnat din contestație la executare prev. de art. 598, alin. (1), lit. c) C. proc. pen. în alte modificări ale pedepsei prev. de art. 585 C. proc. pen. și a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Giurgiu, apreciind că instanța competentă să se pronunțe este instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere.
Prin sentința penală nr. 1122/2024 din data de 22 mai 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2024, Judecătoria Giurgiu a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Giurgiu, a declinat cauza către Judecătoria Tulcea și a constatat ivit conflictul negativ de competență, astfel că a trimis cauza către Înalta Curte de Justiție și Casație pentru soluționarea conflictului.
În esență, pentru a dispune astfel, Judecătoria Giurgiu a reținut că, în dosarul Judecătoriei Giurgiu nr. x/2021, dezbaterile au avut loc la data de 18.10.2023 iar sentința penală nr. 2155/2023 pronunțată în dosarul x/2023 al Judecătoriei Iași a rămas definitivă la data de 11.10.2023, dată la care a fost emis și M.E.P.I. 2528/11.10.2023. Astfel, față de intervalul foarte scurt de timp scurs între momentul la care au avut loc dezbaterile din dosarul x/2021 al Judecătoriei Giurgiu și momentul emiterii M.E.P.I. 2528/11.10.2023 de către Judecătoria Iași, s-a apreciat că Judecătoria Giurgiu nu putea să aibă în vedere și M.E.P.I. 2528/11.10.2023 atunci când a emis noul mandat de executare a pedepsei închisorii.
A constatat instanța că la momentul formulării cererii petentul condamnat A. era încarcerat la Penitenciarul Tulcea, loc de deținere aflat în circumscripția Judecătoriei Tulcea.
S-au avut în vedere dispozițiile art. 585 alin. (2) C. proc. pen., iar din analizarea cererii formulate, dar și din concluziile apărătorului petentului-condamnat, instanța a reținut că acesta dorește anularea mandatelor de executare ce au fost emise în dosarele sus-menționate cu emiterea unui nou mandat de executare care să cuprindă pedeapsa contopită.
Ori în aceste condiții, s-a apreciat că este evident că instanța competentă este Judecătoria Tulcea ca fiind instanța arondată locului de deținere a condamnatului, potrivit art. 585 alin. (2) din C. proc. pen., iar în urma pronunțării sentinței prin care se dispune contopirea, se va proceda și la emiterea unui nou mandat de executare.
Câtă vreme cererea condamnatului este în principal de contopire a pedepselor, celelalte aspecte administrative fiind subsecvente operațiunii de contopire, s-a considerat că Judecătoria Tulcea este instanța competentă pentru soluționarea cererii condamnatului.
Prin urmare, s-a dispus declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea, constatându-se totodată conflictul negativ de competență ivit în cauză, astfel că s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 12.06.2024, fiind stabilit termen pentru soluționare la data de 18.06.2024, cu citarea contestatorului A. și asigurarea apărării.
*****
Înalta Curte analizând conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Giurgiu și Judecătoria Tulcea cu privire la competența de soluționare a cauzei privind pe condamnatul A., constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Tulcea, pentru următoarele considerente:
La data de 19.01.2024, condamnatul A., aflat în Penitenciarul Tulcea, a formulat cerere de "contestație la executarea sentinței penale nr. 2457 din data de 05.12.2023 pronunțată de Judecătoria Giurgiu în dosarul nr. x/2021 rămasă definitivă prin nerecurare la data de 27.12.2023." .
Această cerere a fost trimisă de către petentul condamnat, prin corespondență, din Penitenciarul Tulcea, conform plicului aflat la dosarul menționat și înregistrată la instanță la data de 26.01.2024, formându-se astfel dosarul nr. x/2024 al Judecătoriei Tulcea.
Prin cererea formulată, în drept, petentul condamnat A. a invocat dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., iar în fapt, a arătat că, prin sentința penală nr. 2457 din data de 05.12.2023 a Judecătoriei Giurgiu, definitivă prin nerecurare la data de 27.12.2023, în dosarul nr. x/2021 s-a admis cererea formulată în baza dispozițiilor art. 585 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., astfel că la data de 28.12.2023 s-a emis MEPI nr. 2484/28.12.2023 de către Judecătoria Giurgiu fără a anula MEPI nr. 2528 din 11.10.2023 al Judecătoriei Iași în dosarul nr. x/2023, având ca obiect contopirea pedepselor. Pe cale de consecință, petentul a solicitat anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. x/11.10.2023 și menținerea MEPI nr. 2484/28.12.2023 al Judecătoriei Giurgiu.
Astfel, în ceea ce privește hotărârile menționate de petentul condamnat A., în raport de care se solicită modificarea situație sale juridice, în cauză se rețin următoarele:
Prin sentința penală nr. 2155/2023, pronunțată de Judecători Iași în dosarul nr. x/2023, definitivă prin necontestare la data de 11.10.2023, în baza dispozițiilor art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost admisă cererea având ca obiect alte modificări de pedepse, formulată de către petentul-condamnat A., s-a dispus anularea mandatelor de executare a pedepsei închisorii emise în baza sentinței penale nr. 775/02.04.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2020 de către Judecătoria Iași, definitivă prin neapelare la data de 20.04.2021, respectiv mandatul de executare nr. x din 20.04.2021 emis de Judecătoria Iași, și în baza sentinței penale nr. 2384/27.10.2020 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. x/2019, definitivă prin decizia penală nr. 94/09.02.2021 a Curții de Apel Iași, respectiv mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 2553/09.02.2021 emis de Judecătoria Iași, și s-a emis un nou mandat de executare a pedepsei închisorii, respectiv: Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x din 11.10.2023.
Prin sentința penală nr. 2457/2023, pronunțată de Judecători Giurgiu în dosar nr. x/2021, definitivă prin necontestare la data de 27.12.2023, în baza art. 142 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu ref. la Decizia Î.C.C.J. nr. 1/2018 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 239 din 19 martie 2018 a fost recunoscută sentința penală din 18.10.2016 pronunțată de Tribunalul districtual din Copenhaga în dosarul nr. x rămasă definitivă la data de 27.10.2016 și s-a constatat că prin această hotărâre penală petentul a fost condamnat la pedeapsa de 60 zile închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt conform C. pen. danez § 276, coroborat cu § 285, alin. (1), infracțiuni ce au corespondent în legea penală română în infracțiunea de furt în formă continuată (2 acte materiale), prev. și ped. de art. 228 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.
În baza art. 585 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., a fost admisă cererea formulată de petentul-condamnat A., având ca obiect alte modificări de pedepse și au fost anulate:
- M.E.P.I. nr. 864/20.04.2021 emis în baza sentinței penale nr. 775/02.04.2021 pronunțate de Judecătoria Iași în dosarul nr. x/2020 rămasă definitivă prin neapelare la data de 20.04.2021 și
- M.E.P.I. nr. 2553/09.02.2021 emis în baza sentinței penale nr. 2384/27.10.2020 pronunțate de Judecătoria Iași în dosarul nr. x/2019 rămasă definitivă prin decizia penală nr. 94/09.02.2021 a Curții de Apel Iași și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, respectiv: M.E.P.I. nr. 2484/28.12.2023.
În esență, se reține că, în speță, petentul condamnat A. este nemulțumit că, prin ultima hotărâre anterior menționată, instanța a omis să precizeze anularea mandatului nr. x din data de 11.10.2023 al Judecătoriei Iași, având ca obiect contopire pedepse, astfel că acesta dorește anularea mandatelor de executare ce au fost emise în dosarele sus menționate și emiterea unui nou mandat de executare care să cuprindă pedeapsa contopită.
Înalta Curte constată că, deși inițial cererea petentului condamnat A. a fost calificată ca fiind o contestație la executare întemeiată în drept pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în realitate, în raport de solicitarea petentului și hotărârile penale pronunțate în ceea ce îl privește, cererea acestuia se circumscrie dispozițiilor art. 585 din C. proc. pen. (alte modificări de pedepse).
În conformitate cu dispozițiile art. 585 alin. (1) din C. proc. pen., pedeapsa pronunțată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existența concursului de infracțiuni, recidivei, pluralității intermediare ori a unor acte ce intră în conținutul aceleiași infracțiuni.
Stabilind instanța competentă să dispună asupra modificării pedepsei, art. 585 alin. (2) din C. proc. pen. prevede că aceasta este instanța de executare a ultimei hotărâri sau, în cazul în care persoana condamnată se află în stare de deținere, instanța corespunzătoare în a cărei circumscripție se află locul de deținere.
Prin urmare, în stabilirea competenței, relevant este locul de deținere în care contestatorul se afla la momentul formulării cererii privind modificarea pedepsei, cum este cazul în speță.
Or, în cauză, condamnatul A., la data când a formulat cererea ce formează obiectul prezentului dosar, (19.01.2024 prin poștă și înregistrată la instanță la data de 26.01.2024), se afla încarcerat în Penitenciarul Tulcea.
Ca atare, în speță, constatându-se că la momentul formulării cererii petentul condamnat A. era încarcerat la Penitenciarul Tulcea, loc de deținere aflat în circumscripția Judecătoriei Tulcea, Înalta Curte va stabili competența de soluțioanre a cauzei în favoarea acestei instanțe.
De altfel, cu privire la existența unei practici neunitare cu privire la instanța competentă să soluționeze cererile formulate de condamnați în timpul executării pedepsei în situația în care, la momentul formulării acestora, persoana condamnată se află tranzitoriu în alt loc de deținere decât cel stabilit pentru executarea pedepsei, conform art. 11 alin. (5) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare, a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, care prin Decizia nr. 15/2018 din data de 17.09.2018, (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 885 din 22.10.2018), a statuat că instanța competentă să soluționeze cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei este instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere la data formulării cererii, indiferent dacă locul de deținere este reprezentat de penitenciarul stabilit inițial sau de penitenciarul stabilit prin transferarea definitivă ori temporară a persoanei condamnate.
În consecință, în raport de dispozițiile art. 585 alin. (2) din C. proc. pen. și faptul că la data formulării cererii petentul se afla în Penitenciarul Tulcea, rezultă că în speță competența de soluționare a cauzei aparține judecătoriei în a cărei circumscripție se află locul de deținere, respectiv Judecătoriei Tulcea.
Pentru aceste considerente, în baza art. 51 alin. (6) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe petentul C. în favoarea Judecătoriei Slobozia, instanță căreia i se va trimite dosarul.
În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru petent va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petentul A. în favoarea Judecătoriei Tulcea, instanță căreia i se va trimite dosarul.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 360 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 iunie 2024.