ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE

18.06.2020

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 23 decembrie 2019 (data poștei) și înregistrată pe rolul Judecătoriei Giurgiu sub nr. x/2020, condamnatul A., aflat în executarea unei pedepse privative de libertate în Penitenciarul Giurgiu, a solicitat, în baza art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., deducerea din durata pedepsei pe care o execută a unei perioade de 9 luni închisoare, reprezentând un beneficiu acordat de statul de condamnare ca urmare a transferării sale, sens în care a făcut trimitere la cele statuate prin Decizia nr. 15 din 22 mai 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 24 iunie 2015.

La termenul din 6 februarie 2020, instanța a recalificat cererea ca fiind contestație la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., reținând că solicitarea condamnatului se referă la o perioadă anterioară pronunțării sentinței penale în baza căreia a fost emis mandatul în a cărui executare se află.

Prin Sentința penală nr. 323 din 18 februarie 2020 pronunțată de Judecătoria Giurgiu în dosarul nr. x/2020, în baza art. 598 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 50 C. proc. pen., a fost admisă excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, pusă în discuție din oficiu, și s-a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestația la executare formulată de condamnatul A. în favoarea Curții de Apel București.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Giurgiu a arătat, în esență, că, întrucât condamnatul A. execută o pedeapsă stabilită prin Sentința penală nr. 141/F din 30 iulie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, (definitivă prin Decizia penală nr. 261/A din 27 august 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală), iar la data formulării cererii de contestație la executare se afla încarcerat la Penitenciarul Giurgiu, în conformitate cu dispozițiile art. 598 alin. (2) raportat la art. 598 alin. (1) lit. c), art. 597 alin. (1) și alin. (6) și art. 553 alin. (1) C. proc. pen., acestei instanțe îi revine competența de a soluționa cererea condamnatului de lămurire a perioadei ce trebuie dedusă din pedeapsa aplicată.

Ca urmare, cauza a fost înregistrată sub același număr la Curtea de Apel București, secția I penală, fiind repartizată manual completului de judecată care a pronunțat Sentința penală nr. 141/F din 30 iulie 2019 a acestei instanțe (rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 261/A din 27 august 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală).

La termenul de judecată din 16 martie 2020, contestatorul condamnat, care a participat la judecată prin videoconferință, a precizat că temeiul contestației la executare, astfel cum, de altfel, a fost indicat, în mod expres, și în cererea scrisă, este reprezentat de dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Față de această poziție procesuală, Curtea a apreciat că, în concret, contestatorul condamnat a invocat o cauză de micșorare a pedepsei închisorii, solicitând ca aceasta să fie redusă cu 9 luni, perioadă despre care a susținut că ar fi considerată ca executată și i-ar fi fost acordată, drept beneficiu ("câștig", potrivit mențiunii sale din cererea scrisă), de către autoritățile din statul de condamnare (Marea Britanie), potrivit unei decizii a Secretarului de Stat pentru Justiție (privind drepturile condamnatului transferat), ca urmare a transferării sale într-un penitenciar din țara de origine (România). În aceste condiții, a considerat că trebuie verificat dacă această afirmație poate fi analizată prin prisma dispozițiilor art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora din durata pedepsei aplicate printr-o hotărâre străină recunoscută de instanța română se deduc, între altele, numărul de zile scăzute din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror alte măsuri dispuse conform legislației statului emitent și, respectiv, art. 166 alin. (16) din aceeași lege, conform cărora, în cazul în care, ulterior transferării persoanei condamnate, statul emitent transmite o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, acestea vor fi recunoscute de curtea de apel care a pronunțat hotărârea prevăzută la alin. (6), dispozițiile din C. proc. pen., referitoare la contestația la executare, aplicându-se în mod corespunzător.

Analizând cazurile în care se poate formula contestație la executare prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. c) și lit. d) C. proc. pen., Curtea a constatat că, doar în ipoteza reglementată de art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen., dispozițiile art. 598 alin. (2) C. proc. pen. stabilesc că aceasta se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea cu privire la care se invocă existența unei nelămuriri, iar, conform art. 111 alin. (6) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești (aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, cu modificările și completările ulterioare), aceasta se soluționează de completul care a pronunțat hotărârea a cărei lămurire se solicită, subînțelegându-se că repartizarea către acel complet se realizează manual, prin derogare de la principiul repartizării aleatorii, prevăzut de art. 101 din același Regulament.

Ca urmare, întrucât aceste reguli nu se aplică și motivului de contestație la executare invocat în speță, respectiv art. 598 alin. (1) lit. d) teza finală C. proc. pen., constând în intervenirea unei cauze de micșorare a pedepsei, Curtea a considerat că repartizarea dosarului trebuia să se realizeze aleatoriu, conform dispozițiilor art. 101 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești. În consecință, reținând că temeiul contestației la executare formulată de contestatorul condamnat A., astfel cum a fost, în mod expres, indicat și precizat de acesta, este reprezentat de dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., prin încheierea de ședință din 16 martie 2020, dată în dosarul nr. x/2020, Curtea a dispus scoaterea cauzei de pe rolul completului căruia i-a fost repartizată manual și înaintarea acesteia în vederea repartizării aleatorii.

Cauza a fost reînregistrată, pe rolul aceleiași instanțe, la data de 16 martie 2020, sub nr. x/2020, iar, la primul termen de judecată din 14 mai 2020, apărătorul din oficiu al contestatorului a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, cu motivarea că, potrivit dispozițiilor art. 597 alin. (1) și alin. (6) C. proc. pen., competentă este instanța de executare, respectiv Judecătoria Giurgiu.

Prin Sentința penală nr. 89/F din 14 mai 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, a fost admisă excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a fost declinată competența de soluționare a contestației la executare formulată de contestatorul condamnat A. în favoarea Judecătoriei Giurgiu. S-a constatat existența unui conflict negativ de competență și, ca urmare, a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel București a reținut că, întrucât contestația la executare formulată de condamnatul A. se întemeiază pe cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., competența de soluționare aparține instanței de executare sau celei în a cărei circumscripție se află locul de deținere, corespunzătoare în grad instanței de executare, potrivit art. 598 alin. (2) C. proc. pen.

În acest sens, s-a arătat că, în speță, contestația la executare se referă la o sentință penală prin care a fost recunoscută o hotărâre de condamnare pronunțată de autoritățile judiciare din străinătate, condamnatul fiind transferat în vederea executării pedepsei într-un penitenciar din România, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 302/2004, materie în care competența exclusivă aparține curților de apel. Cu toate acestea, în absența unei prevederi legale exprese, competența reglementată de Legea nr. 302/2004 nu poate opera, prin derogare de la regulile generale, în alte etape ale executării pentru toate situațiile în care se formulează cereri privind executarea pedepselor aplicate prin hotărâri străine recunoscute de curtea de apel, în cadrul procedurii transferării persoanei condamnate într-un penitenciar din România, instanța competentă sa soluționeze astfel de cereri neputând fi decât cea corespunzătoare instanței de executare (Decizia nr. 34/2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție privind recursul în interesul legii).

Având în vedere aceste considerente și constatând că, raportat la natura infracțiunilor pentru care a fost condamnat contestatorul, instanța de executare este judecătoria, Curtea a apreciat că Judecătoriei Giurgiu îi revine competența de soluționare a contestației la executare formulată în cauză.

Fiind sesizată, în temeiul art. 51 alin. (1) și (2) C. proc. pen., cu rezolvarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte constată că Judecătoria Giurgiu este instanța competentă să soluționeze cauza referitoare la contestatorul condamnat A., motiv pentru care, în conformitate cu art. 51 alin. (6) C. proc. pen., va trimite dosarul acestei instanțe.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 598 alin. (1) C. proc. pen., împotriva executării hotărârii penale se poate face contestație, printre altele, când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare (lit. c) ori atunci când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere sau de micșoare a pedepsei (lit. d)).

Stabilind instanța competentă să soluționeze contestația la executare, dispozițiile art. 598 alin. (2) C. proc. pen. stipulează că în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și d) al aceluiași articol cererea se introduce, după caz, la instanța de executare ori la instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere, iar în cazul prevăzut la lit. c) la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută.

Verificând, în acest context, actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, prin Sentința penală nr. 141/F din 30 iulie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, (definitivă prin Decizia penală nr. 261/A din 27 august 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală), în temeiul art. 166 alin. (2), alin. (3), alin. (6) lit. a) și alin. (9) raportat la art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și recunoscută hotărârea din 15 martie 2018 (rămasă definitivă la aceeași dată), pronunțată de Curtea Coroanei Snaresbrook (Marea Britanie) în cauza T20180055, cu privire la condamnatul A., prin care acestuia i-a fost aplicată pedeapsa de 6 ani închisoare, dispunându-se punerea în executare a respectivei hotărâri.

S-a hotărât, totodată, transferarea condamnatului A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 6 ani închisoare, din care s-a dedus perioada deja executată de acesta, începând cu data de 18 ianuarie 2018 până la zi, dispunându-se emiterea mandatului de executare la data rămânerii definitive a sentinței.

Împotriva executării acestei hotărâri a formulat contestație condamnatul A. care, atât în cuprinsul cererii scrise cu care a învestit organul judiciar, cât și în ședința de judecată din 16 martie 2020, la care a participat prin videoconferință, a precizat că motivul de contestație la executare este reprezentat de dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. și că solicită reducerea pedepsei în a cărei executare se află cu o perioadă de 9 luni, care ar reprezenta un beneficiu acordat de statul de condamnare ca urmare a transferării sale în România.

Deși cererea cu care a fost învestită instanța se referă la o sentință penală prin care a fost recunoscută o hotărâre de condamnare dată de autoritățile judiciare din Marea Britanie, Înalta Curte apreciază că, în speță, nu sunt incidente dispozițiile art. 166 alin. (16) teza I din Legea nr. 302/2004 care stabilesc competența în favoarea curții de apel care a pronunțat respectiva sentință penală, având în vedere că sesizarea nu vizează o solicitare oficială a statului emitent de recunoaștere a unei hotărâri judecătorești sau a unui act judiciar, transmise ulterior transferării, prin care persoanei condamnate să i se fi acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, astfel cum impune textul de lege, ci demersul aparține contestatorului, care a solicitat reducerea cu 9 luni a pedepsei de 6 ani închisoare aplicată în străinătate și în a cărei executare se află, invocând, în acest sens, un beneficiu ce i-ar fi fost acordat de statul de condamnare ulterior transferării, deci o cauză de micșorare a pedepsei intervenită pe parcursul executării acesteia, împrejurare care atrage incidența cazului de contestație la executare reglementat de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. și nu a celui de la lit. c) a aceluiași articol.

În plus, se impune a se sublinia că, așa cum s-a menționat în considerentele Deciziei nr. 34 din 14 decembrie 2009 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742/05.11.2010, care își găsește în continuare aplicarea, competența exclusivă a curții de apel în materia reglementată de Legea nr. 302/2004, prin derogare de la regulile generale referitoare la executarea hotărârilor penale, nu poate opera, în lipsa unei prevederi legale exprese, în alte segmente ale executării, între care cele privind schimbările în executarea unor hotărâri, amânarea sau întreruperea executării pedepsei, înlăturarea ori modificarea pedepsei, pentru acestea fiind aplicabile dispozițiile referitoare la competență existente în C. proc. pen.

Or, așa cum s-a arătat anterior, în cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., dispozițiile alin. (2) al aceluiași text de lege statuează că soluționarea contestației la executare revine în competența instanței de executare ori celei în a cărei circumscripție se află locul de deținere.

Totodată, se constată că, față de natura infracțiunilor pentru care a fost condamnat contestatorul (furt calificat și tentativă la furt calificat), instanța de executare este, conform art. 553 C. proc. pen. raportat la art. 35 C. proc. pen., judecătoria.

Așadar, raportat la dispozițiile legale anterior menționate, la faptul că, la data formulării cererii, condamnatul A. se afla încarcerat în Penitenciarul Giurgiu, precum și la aspectele statuate prin Decizia nr. 15 din 17 septembrie 2018 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885/22.10.2018, în sensul că instanța competentă să soluționeze cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei este instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere la data formulării cererii, indiferent dacă locul de deținere este reprezentat de penitenciarul stabilit inițial sau de penitenciarul stabilit prin transferarea definitivă ori temporară a persoanei condamnate), competența de soluționare a contestației la executare exercitată de acesta revine Judecătoriei Giurgiu, care a și fost sesizată inițial, iar nu Curții de Apel București.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili că instanța competentă să soluționeze cauza privind pe condamnatul A. este Judecătoria Giurgiu, instanță căreia, în conformitate cu art. 51 alin. (6) C. proc. pen., îi va trimite dosarul.

Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar, potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.