ÎCCJ, Decizia nr. 51/2022

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 218/A din 22 septembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2021 a fost respinsă, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 301/A din 08 octombrie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2018.

Examinând contestația la executare formulată, în baza temeiului de drept invocat și a motivelor prezentate de contestatorul A., Înalta Curte a constat că aceasta este nefondată.

În motivarea soluției s-a reținut că, în cauză, contestatorul și-a întemeiat contestația la executare pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din C. proc. pen., susținând, în esență, că împiedicarea la executare a deciziei penale nr. 301/A din 08 octombrie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2018, izvorăște din lipsa motivării în fapt și în drept, la momentul pronunțării, a soluției de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată, sub aspectul unei trăsături esențiale a infracțiunii și anume calitatea de funcționar public a subiectului activ, ceea ce ar atrage caracterul nelegal al deținerii sale, având în vedere decizia nr. 233/2021 pronunțată de Curtea Constituțională.

Totodată, s-a reținut că prin decizia nr. 233 din 07 aprilie 2021 a Curții Constituționale, s-a constatat că "redactarea hotărârii judecătorești prin care cauza este soluționată de prima instanță de judecată, respectiv a hotărârii judecătorești prin care instanța se pronunță asupra apelului (motivarea în fapt și în drept) ulterior pronunțării minutei (soluției) dispuse în cauză, "în cel mult 30 de zile de la pronunțare" sau după un interval de timp ce poate depăși cu mult termenul menționat, este aptă să lipsească persoana condamnată de garanțiile înfăptuirii actului de justiție, aduce atingere dreptului de acces la instanță și dreptului la un proces echitabil (...), iar punerea în executare a unei hotărâri judecătorești definitive anterior motivării în fapt și în drept a acesteia este contrară dispozițiilor constituționale și convenționale referitoare la libertatea individuală și siguranța persoanei și celor care consacră demnitatea umană și dreptatea, ca valori supreme, în statul de drept (paragraful 97).

Înalta Curte a reținut că, decizia nr. 233 din 07 aprilie 2021 pronunțată de Curtea Constituțională (publicată în M. Of. Partea I nr. 508 din 17 mai 2021) nu are aplicabilitate în speța de față, având în vedere că a fost pronunțată și publicată în Monitorul Oficial al României ulterior pronunțării deciziei instanței de apel nr. 301/A din 08 octombrie 2019, iar potrivit art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constituția României, deciziile instanței de contencios constituțional sunt general obligatorii de la data publicării și au putere numai pentru viitor.

Dintr-o altă perspectivă, s-a reținut că argumentele prezentate de contestator în susținerea prezentei contestații la executare (în legătură cu lipsa calității de subiect activ al infracțiunii pentru care a fost condamnat), reprezintă critici ce vizează legalitatea și temeinicia deciziei pronunțate de instanța de apel, astfel că, pretinsa împiedicare la executare invocată de acesta antamează fondul cauzei și nu poate fi circumscrisă vreunei cauze de împiedicare a executării hotărârii, în înțelesul dat acestei sintagme prin dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din C. proc. pen.

În același sens, s-a reținut și decizia nr. 260 din 26 mai 2020 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 723 din 11 august 2020 care a reținut:

"în cadrul contestației la executare nu se pot pune în discuție chestiuni ce antamează fondul cauzei în legătură cu care a fost pronunțată hotărârea judecătorească".

Deopotrivă, în jurisprudența constantă a instanței de contencios constituțional s-a reținut că, procedura contestației la executare este calificată ca un mijloc procesual de rezolvare a situațiilor relative la executarea hotărârii, după rămânerea definitivă a acesteia. Procedura contestației la executare este o modalitate de rezolvare a cererilor sau a plângerilor ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale. Prin contestația la executare nu se reclamă nelegalitatea sau netemeinicia hotărârilor penale definitive, ci nelegalitatea ce s-ar constata prin punerea în executare a hotărârii (decizia nr. 381 din 27 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 28 iulie 2015, decizia nr. 819 din 24 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 11 februarie 2016).

Prin urmare, s-a constatat că chestiunile referitoare la calitatea subiectului activ al infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a contestatorului A., sunt intrate în puterea de lucru judecat, nefiind susceptibile de a fi modificate prin intermediul contestației la executare.

Pentru considerentele expuse, reținând că aspectele indicate în susținerea prezentei contestații la executare exced cazului reglementat de dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din C. proc. pen., Înalta Curte a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 301/A din 08 octombrie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2018.

Împotriva deciziei penale nr. 218/A din 22 septembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2021 a formulat contestație condamnatul A.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. x/2022, fiind repartizat aleatoriu, în sistem informatizat, Completului de 5 Judecători penal 2-2022 pentru termenul de judecată din data de 6 iunie 2022.

Examinând calea de atac promovată de contestatorul A., prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte Completul de 5 Judecători constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., împotriva executării hotărârii penale se poate face contestație, printre altele, când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare (lit. c), competentă să dea o rezolvare contestației la executare fiind în acest caz, potrivit alin. (2) al aceluiași text de lege, instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. Totodată, teza finală a art. 598 alin. (2) din C. proc. pen. prevede că, în cazul în care nelămurirea privește o dispoziție pronunțată în apel sau în recurs în casație, competența revine, după caz, instanței de apel sau Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Așadar, instanța care a pronunțat hotărârea care se execută, în înțelesul art. 598 alin. (2) din C. proc. pen., poate fi prima instanță de judecată, dacă nelămurirea vizează o sentință, sau, după caz, instanța de apel ori de recurs în casație, când aspectul ce se urmărește a fi clarificat face parte din dispozitivul unei decizii.

Pe de altă parte, reglementând procedura la instanța de executare, art. 597 din C. proc. pen. stabilește, în alin. (1) și (6), că, în materia executării pedepsei, competența aparține fie instanței de executare (care, potrivit art. 553 alin. (1) din C. proc. pen., este prima instanță de judecată), fie instanței în a cărei circumscripție se află locul de executare, pentru ca, în alin. (7), să se menționeze că hotărârile pronunțate în primă instanță în materia executării pedepsei pot fi atacate cu contestație la instanța ierarhic superioară în termen de 3 zile de la comunicare.

Din interpretarea coroborată a acestor prevederi, rezultă că hotărârea pronunțată asupra contestației la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. poate fi atacată doar atunci când se solicită lămurirea unei sentințe date în primă instanță și este definitivă în ipoteza în care vizează clarificarea unor dispoziții dintr-o decizie dată în apel sau recurs în casație. În acest sens, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 552 alin. (1) din C. proc. pen., în conformitate cu care hotărârea instanței de apel rămâne definitivă la data pronunțării acesteia.

Raportând aceste considerente la contestația formulată în cauză, Înalta Curte constată că, contestatorul A. a solicitat, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., lămurirea deciziei penale nr. 301/A din 08 octombrie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2018 în calea de atac a apelului, hotărâre care, potrivit art. 552 alin. (1) din C. proc. pen., a rămas definitivă la data pronunțării.

Ca urmare, și hotărârea pronunțată, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din C. proc. pen., de instanța de apel asupra contestației la executare formulată de condamnat are același regim juridic, fiind, la rândul său, definitivă la data pronunțării.

De asemenea, se constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 4251 alin. (1) din C. proc. pen., calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres. Or, potrivit art. 597 alin. (7) din C. proc. pen., pot fi atacate cu contestație numai hotărârile pronunțate în primă instanță în materia executării pedepsei, ipoteză care, așa cum s-a arătat anterior, nu se regăsește în speță.

În aceste condiții, raportat la dispozițiile textelor de lege anterior menționate, se constată că în speță contestatorul A. a promovat o cale de atac împotriva unei hotărâri definitive (pronunțată într-o contestația la executare ce a vizat o altă hotărâre definitivă), învestind Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea acesteia, deși nu întrunește cerințele legale.

Or, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căilor de atac și împotriva hotărârilor definitive pronunțate în contestație la executare, o asemenea procedură nu este admisibilă, întrucât, în situația contrară, s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile ... pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

În consecință, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători penal 2-2022 va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 218/A din 22 septembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2021.

Totodată, în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorul condamnat va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 218/A din 22 septembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 iunie 2022.

Procesat de GGC - LM